85,183 matches
-
Antoanetei Ralian o excursie de două săptămâni în Anglia. Traducerile realizate de Vasile Nicolescu din poezia franceză contemporană nu urmăresc reproducerea textului original, ci redarea esenței poetice a ideilor. Vasile Nicolescu a obținut Premiul Uniunii Scriitorilor (1970, 1971), Premiul Asociației Scriitorilor din București (1978) și Premiul Academiei Române (1985).
Vasile Nicolescu () [Corola-website/Science/337567_a_338896]
-
în foileton) precum și nuvele, eseuri, cronici literare. A publicat și în revistele și ziarele montrealeze: Destine Literare, Tribuna Noastră, Pagini Românești, Accent Montreal, Marca-Ro, dar și în alte publicații din Canada și din țară. Este membră a Asociației Canadiene a Scriitorilor Romani și a Cenaclului „Mihai Eminescu” din Montreal. Participă cu interes la activitățile Școlii românești „Junimea Română” din metropola canadiană și la diverse manifestări artistice ale diasporei române. Manifestă interes față de activitatea Fundației „Emile Nelligan” și Fundația Culturală Română.. Pasiunea
Ortansa Tudor () [Corola-website/Science/337582_a_338911]
-
la coagularea unei atitudini antițariste. Mulți deținuți, după ce au fost eliberați, au scris relatări înspăimântătoare și exagerate care au consolidat părerea publicului cu privire la condițiile oribile de viață de acolo și i-au împins pe oameni să se revolte împotriva țarului. Scriitorii au exagerat, de multe ori intenționat, propriile experiențe pentru a atrage ura poporului față de guvernul țarist; scriitorul și fostul deținut Maxim Gorki a afirmat ulterior: „Fiecare rus care a stat vreodată în închisoare...ca prizonier politic...a considerat că-i
Fortăreața Petru și Pavel () [Corola-website/Science/337604_a_338933]
-
care au consolidat părerea publicului cu privire la condițiile oribile de viață de acolo și i-au împins pe oameni să se revolte împotriva țarului. Scriitorii au exagerat, de multe ori intenționat, propriile experiențe pentru a atrage ura poporului față de guvernul țarist; scriitorul și fostul deținut Maxim Gorki a afirmat ulterior: „Fiecare rus care a stat vreodată în închisoare...ca prizonier politic...a considerat că-i datoria sa sfântă să prezinte Rusiei memoriile sale despre cât de mult a suferit”. Fortăreața conține mai
Fortăreața Petru și Pavel () [Corola-website/Science/337604_a_338933]
-
Camerei) nu se putea face în aceeași zi, pentru că nu existau nici vreo hotărâre oficială de convocare a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, nici timpul material necesar pentru revenirea deputaților în București. Totuși, adunarea cerută s-a făcut, sub președinția scriitorului Mihail Sadoveanu. Conform legii, Camera nu putea modifica Constituția, care prevedea și forma de guvernământ a statului. Pentru a da o aparență de „aglomerație” la lucrări, în sala Adunării Deputaților au fost invitați un număr de „tovarăși din popor, de
Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 () [Corola-website/Science/337601_a_338930]
-
surorii ei, Hannah. Laubser și sora ei au plecat în Europa la 4 octombrie 1913, trăind la început într-o colonie de artiști din Laren, Noord-Holland într-o zonă numită . Ea i-a cunoscut pe pianista Ita Mees și pe scriitorul și poetul . S-a împrietenit și cu pictorii și Frans Langeveld. În ultimii ani ai vieții sale, (1838 - 1888), care a avut o influență importantă asupra lui Vincent van Gogh, trăise în Laren. Maggie a lucrat în studioul pe care
Maggie Laubser () [Corola-website/Science/337639_a_338968]
-
american de origine rusă. s-a născut la Sankt Petersburg în 1914. Tatăl lui era Heinrich Ehrlich (1882—1942), om politic evreu și unul dintre liderii organizației socialiste evreiești Bund. Mama lui era Sofia Dubnova (1885—1986), fiica istoricului și scriitorului evreu Simon Dubnow. În anul 1918, familia Erlich a emigrat în Polonia. Victor a studiat literatura slavă în perioada 1932-1937 la Universitatea din Varșovia. În anul 1942, cu ajutorul lui Chiune Sugihara - viceconsulul Imperiului Japonez la Kaunas, care a salvat de la
Victor Erlich () [Corola-website/Science/337622_a_338951]
-
1964. Numele ei provenea de la protagonistul romanului "Der Abenteuerliche Teutsch" (1668) al lui Grimmelshausen. Sediul revistei a fost la München. Combinând conținutul politic îndrăzneț și agresiv cu un stil grafic luminos și surprinzător de modern, "Simplicissimus" a publicat operele unor scriitori ca Thomas Mann și Rainer Maria Rilke. Țintele principale ale caricaturilor sale erau militarii prusaci rigizi și deosebirile sociale și de clasă germane așa cum erau văzute din atmosfera liberală și mai relaxată a orașului München. Printre colaboratorii revistei s-au
Simplicissimus () [Corola-website/Science/337652_a_338981]
-
petrecut cinci ani în exil în Elveția și a fost amendat cu 30.000 de mărci de aur germane. O pedeapsă de șase luni de închisoare cu suspendare i-a fost dată caricaturistului Heine și o alta de șapte luni scriitorului Frank Wedekind. În anul 1906 editorul Ludwig Thoma a fost închis iarăși pentru șase luni din cauză că a atacat clerul. Aceste controverse au contribuit la creșterea tirajului revistei care a ajuns la aproximativ 85.000 de exemplare. După intrarea Germaniei în
Simplicissimus () [Corola-website/Science/337652_a_338981]
-
Înmormântarea generalului Jean Maximilien Lamarque i-a scos din case pe revoluționari, care au început să protesteze și să ridice baricade în fața forțelor de ordine. a reprezentat ultima revoltă violentă care a avut legătură cu Revoluția Franceză din iulie 1830. Scriitorul francez Victor Hugo a descris rebeliunea în romanul său "Mizerabilii", care a inspirat un spectacol de teatru muzical și mai multe filme artistice. În perioada Revoluției din iulie 1830, nou-aleasa Cameră a Deputaților a instituit o monarhie constituțională și l-
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
(n. 15 decembrie 1948, comuna Teaca, Bistrița-Năsăud) este o poetă contemporană din România, membră a Uniunii Scriitorilor din România. Poeta s-a născut pe 15 decembrie, 1948, în comuna Teaca, județul Bistrița-Năsăud. A absolvit Facultatea de Filologie, secția limbă română, limbă franceză, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în 1972. Este profesoară de limba și literatura română. A
Ana Pop Sîrbu () [Corola-website/Science/337641_a_338970]
-
literatura română. A debutat în revista literară "Echinox" din Cluj-Napoca, în ianuarie-februarie 1970, nr. 1-2, cu poezia „În amurgul roșcat”. A debutat în volum cu „Primăvara casei”, publicat în 1984 la editura Facla din Timișoara. A fost admisă în Uniunea Scriitorilor din România în 1990 și este membru în Filiala Timișoara. A colaborat la revistele Tribuna, Steaua, Romania literară, Luceafărul, Contemporanul, Viața Studențească ,Orizont ( majoritatea colaborărilor din vremea studenției și până în decembrie 1989 ) 1. Primăvara casei, versuri, editura Facla,Timișoara, 1984
Ana Pop Sîrbu () [Corola-website/Science/337641_a_338970]
-
în micul sat din deșertul Charatt, la sud de Mederdra în Africa de Vest. Tatăl ei, Moktar Ould Meidah, a fost un celebru cântăreț, "tidinet" player și poet în timp ce bunicul ei, Mohamed Yahya Ould Boubane, se zice că a fost un talentat scriitor și virtuoz "tidinet." Mama ei, de asemenea, se trage dintr-o familie de cântăreți de muzică tradițională bine-cunoscuți. Ea și-a învățat fiica să cânte la "ardin," o harpă cu zece coarde, folosită în mod tradițional de către femei, atunci când Malouma
Malouma () [Corola-website/Science/337638_a_338967]
-
elementele liberal-progresiste și moderniste ale intelectualilor albi emigrați. Slonim a susținut, împotriva conservatorilor gen Zinaida Gippius, că exilații trebuie să aprecieze schimbările care au loc în Uniunea Sovietică și a devenit unul din primii critici care i-au popularizat pe scriitorii sovietici în Occident. El a fost, de asemenea, unul dintre principalii susținători (și un prieten intim) ai poetei Marina Țvetaeva. În 1928, convins că literatura rusă din exil era de fapt moartă, Slonim s-a mutat la Paris și, în calitate de
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
care exista inițial cu scopul de a convinge Occidentul să nu-l recunoască pe Aleksandr Kolceak în calitate de conducător suprem al Rusiei. În noiembrie 1918, Slonim și-a pierdut circumscripția sa electorală basarabeană ca urmare a unirii acestei provincii cu România. Scriitorul a devenit un critic fervent al acestei uniri, susținând că identitatea românească din România și Basarabia a fost recent fabricată de intelectuali, fiind lipsită de susținere populară în rândul țăranilor moldoveni ("vezi Moldovenism"). Slonim a susținut, de asemenea, că procesul
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
Rossii". El credea că importanța literaturii ruse consta în capacitatea sa de a transmite „problemele vitale ale existenței sociale și individuale” și a sperat că această tradiție va fi dusă mai departe în exil: „Știm că cei mai buni dintre [scriitorii emigrați] și-au făcut drum prin suferință și luptă”. Înainte de 1925, Slonim a desfășurat o polemică vie cu Zinaida Gippius, ale cărei articole din "Sovremennye Zapiski" prooroceau moartea literaturii ruse. Dojenind „garda veche” a literaților ruși, el a susținut în
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
politică a secolului al XIX-lea în romanele lui Evgheni Zamiatin, Boris Pasternak, Vsevolod Ivanov și Iuri Oleșa. El a privit cu optimism politic către Noua Politică Economică, care ducea Rusia înapoi la capitalismul originar. Slonim a căutat indicii că scriitorii comuniști începeau să fie încântați tot mai puțin de statul sovietic și se păstrează înregistrări cu privire la literatura „obositoare și jalnică” de propagandă. În scopul de a ilustra aceste idei, "Volya Rossii" a publicat fragmente din operele lui Zamiatin, dar și
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
fie divizat în două tabere, fiecare acuzându-l pe celălalt de pactizare cu sovieticii. Un grup era condus de Viktor Cernov, iar celălalt (cuprinzând grupul de la "Volya Rossii") era condus de Suhomlin. Slonim a avut și el o ceartă cu scriitorul Vasili Ianovski — potrivit surselor, pentru că a comentat cu privire la folosirea unei limbi ruse precare de către Ianovski și la împrumuturile sale din opera lui Mihail Arțîbașev. În 1927 Slonim a achiziționat o tipografie la Paris, unde a sperat să relanseze "Volya Rossii
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
cercetării științifice”. Deși și-a păstrat vechile valori narodnice, Slonim a favorizat estetismul și formalismul în comparație cu determinismul social și, din aceste motive, a criticat activitatea lui Pavel Miliukov în domeniul istoriei literare. A căutat tensiunile existente între dogma oficială și scriitorii care mai cultivau încă individualismul sub formele sale diverse, citând lucrări de Pasternak, Artiom Vesioli, Iuri Libedinski și Leonid Leonov. El a salutat decizia lui Stalin de desființare a Asociației Ruse a Scriitorilor Proletari, văzând-o ca o „Cartă de
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
căutat tensiunile existente între dogma oficială și scriitorii care mai cultivau încă individualismul sub formele sale diverse, citând lucrări de Pasternak, Artiom Vesioli, Iuri Libedinski și Leonid Leonov. El a salutat decizia lui Stalin de desființare a Asociației Ruse a Scriitorilor Proletari, văzând-o ca o „Cartă de Eliberare” pentru autorii nonconformiști. Slonim a înființat la Paris propria societate literară, "Kochev'ye" („Tabăra nomazilor”), numele său făcând probabil aluzie la estetica primitivistă a eserilor de stânga. Ea avea ședințe săptămânale vizavi
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
apropiat de pictorii avangardiști pictori Mihail Larionov și Natalia Goncearova, pe care i-a prezentat lui Efron și Marinei Țvetaeva când acest cuplu s-a stabilit, de asemenea, la Paris. În 1933 a participat la un simpozion ce a grupat scriitorii de la revista "Chisla" și membrii Partidului Comunist Francez pentru a discuta relatarea lui André Gide despre viața în Uniunea Sovietică. Întâlnirea a degenerat într-un scandal când (potrivit relatării lui Slonim) el s-a dus la tribună și a informat
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
dar criticată de Pierre Pascal pentru inexactitățile sale geografice și istorice. În 1938 Slonim a tradus, de asemenea, cartea "Voyage de Marco Polo" a lui Viktor Șklovski. Cu toate acestea, el a dobândit o tot mai mare apreciere în rândul scriitorilor de la "Sovremennye Zapiski" și în 1939 a publicat un comentariu generos cu privire la opera lui Vladimir Nabokov, începând cu "Rege, damă, valet". În acel an, Slonim a finalizat, de asemenea, o versiune a cărții "Eliberarea lui Tolstoi" de Ivan Bunin, publicată
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
dezvăluirea opiniilor tatălui său despre bolșevism ar determina interzicerea permanentă a operei sale. Potrivit lui Aucouturier, Slonim iese în evidență ca fiind „unul dintre primii critici independenți ai operelor literare din URSS [și] un pionier al istoriografiei literare sovietice în Occident”. Scriitorul italian Italo Calvino, care a vizitat Colegiul Sarah Lawrence în 1959, l-a numit pe Slonim „cel mai faimos expert în literatura rusă din America”. Filologul Melissa Frazier îl vede ca pe o „fugură incredibil de semnificativă în fenomenul culturii
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
mult în rezumarea operelor — dar în lumea polarizată a Războiului Rece, chiar și rezumatul era extrem de important. [...] El a fost una dintre puținele persoane din Occident care citea ce se scria în Uniunea Sovietică, recunoscând faptul că există încă mari scriitori care au rămas în spatele Cortinei de Fier”. Slonim s-a retras de la Colegiul Sarah Lawrence în 1962 și a renunțat să mai predea în 1965, trăind tot restul vieții sale în Elveția, unde a fost animatorul unui club literar rus
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
proprie a lui Slonim a fost studiul "Sovietic Russian Literature. Writers and Problems" (1964), lăudat de "Revue des Études Slaves" pentru „simțul echilibrului”, dar criticat pentru „natura sa aluzivă”. Istoricul social Lawrence H. Schwartz consemna critica sa „vitriolantă” a Uniunii Scriitorilor Sovietici. Slonim a contribuit, de asemenea, în mod regulat la recenzii și enciclopedii, răspunzând întrebărilor adresate de colegii săi mai tineri și sprijinind programul universitar al colegiului Sarah Lawrence din Elveția. Unele din ultimele sale articole l-au apărat pe
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]