12,426 matches
-
lucruri vechi." 53. După ce a isprăvit Isus pildele acestea, a plecat de acolo. 54. A venit în patria Sa, și a început să învețe pe oameni în sinagogă; așa că cei ce-L auzeau, se mirau și ziceau: "De unde are El înțelepciunea și minunile acestea? 55. Oare nu este El fiul tîmplarului? Nu este Maria mama Lui? Și Iacov, Iosif, Simon și Iuda, nu sunt ei frații Lui? 56. Și surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
gânditor, chiar visător, cu apucături romantice, cu hotărâri încăpățînate. Doamna Bologa spunea, cu o ușoară umbră de părere de rău, că seamănă la caracter cu răposatul, ceea ce pe Apostol îl măgulea, căci, cu cât creștea, cu atât admira mai mult înțelepciunea tatălui său, silindu-se din răsputeri barem să-l egaleze... Când își dădu seama că rezistența fără argumente nu va convinge pe maică-sa și mai ales pe Groza, le declară ritos că el de mult nu mai crede în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lume, zise Apostol. Dar bine nu-i, bade, asta o văd! ― Așa-i, chiar așa-i, făcu țăranul dând din cap, grav. Multă durere și multe necazuri sunt, așa-i!... Măcar de le-ar da Dumnezeu celor mari milă și înțelepciune să bage sabia în teacă și să ne scape de pieire! Că ei stau colo și dau porunci, iar oamenii suferă și se chinuiesc și mor... Fiindcă groparul nu se dădea dus, ba părea că de-abia a prins chef
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în cerdac, înconjurat de cărțile lui vechi, în care odinioară își pusese toate speranțele și care, de câte ori a avut nevoie în viață de sprijin, l-au părăsit ca niște prieteni neputincioși și fricoși. Se plimba grăbit prin sistemele falnice de înțelepciune, bătea la toate porțile, din ce în ce mai înfricoșat, dar îndată ce se oprea și ridica ochii spre strada biciuită de ploaie și mânjită de noroi, spre câmpurile și dealurile înverzite și spălate, spre văzduhul cutreierat de nouri bulbucați, simțea deodată cum în sufletul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se pare că locotenentul nostru a pus ochii pe fata groparului... ― Ce-i drept, n-are gust rău, răspunse caporalul, râzând gros și înfundat. Apostol Bologa aruncă o privire spre ferestre și deodată se însenină, ca și când ar fi găsit cheia înțelepciunii, și mormăi: ― E cam de dimineață, dar... trebuie! Porni fără să se mai uite înapoi, și nici nu se opri până la poarta preotului Boteanu. În fundul ogrăzii, în ușa grajdului, popa vorbea cu cineva, în capul gol, cu spatele spre uliță
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pretutindeni oamenii au nevoie de milă, să dăruiască și să primească. Sunt bune ele și cărțile, însă numai viața poate să te apropie de Dumnezeu! Cât timp trăiești între cărți și din ele, ți se pare că acolo-i toată înțelepciunea... Apoi, când ieși în lume, îți simți sufletul trist și fără sprijin, măcar de ai fi mistuit toate bibliotecile de pe fața pământului. Așa am pățit și m-am zbuciumat cumplit și am crezut că nu voi găsi alinare nicăiri... Pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aparențelor, eram totuși o fată cu capul pe umeri, cật se poate de studioasă și asta m-a salvat de la dezastru. Aș fi putut s-o iau pe căi greșite, mă ocupam cu lucruri destul de ciudate pentru vremea aceea, dar înțelepciunea și educația militară și-au spus întotdeauna cuvậntul. Le-am iscălit a doua zi hậrtiile, demonstrậnd fratelui meu mai mare că eu sunt “mai mare” acolo, de vreme ce toți trei stăteau cu mậna întinsă, așteptậndu-și pomana de la mine. L-am lipsit
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
ar trebui să meargă toți, cu mic, cu mare, Într-o zi de sărbătoare, de la ăl cu barba sură pân’ la cel cu țâța-n gură, vorba Înțeleciunii populare. Care le zice de fiecare dată bine, doar de-aia este Înțelepciune. E joi. Ziua marii confruntări televizate dintre candidatul Băsescu și candidatul Geoană. Ziua În care se vor arăta din nou cu degetul, se vor lua peste picior și vor Încerca să-și pună piedici cu o pasiune demnă pentru o
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
trebui numa Ca toată firea mea în lanț s-o legi - Dar vorba aceea serie-ori de glumă Cu care pasiunea-mi s-o diregi Vei spune tu? - O taci - o taci, n-o spune - Ai spus-o? -S mânios, tu-nțelepciune! În van vorba ta blând povățuește - La seriositatea ta surâd; Spre sărutare gura-ți se-ncrețește, Spre sărutare ochii tăi se-nchid; Șireată ești! sub geana ce umbrește Ochi-ți sclipesc și-mi pare că ei râd; Cu brațul ți
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
deschis piramida și-nnăuntru a intrat? Este regele. În haină de-aur roș și pietre scumpe, El intră să vad-acolo tot trecutul. - I se rupe A lui suflet, când privește peste-al vremurilor vad. În zădar guvernă regii lumea cu înțelepciune - Se-nmulțesc semnele rele, se-mpuțin faptele bune? În zădar caut-al vieței înțeles nedeslegat. Iese-n noapte și-a lui umbră lung-întins se desfășoară Pe-ale Nilului mari valuri. - Astfel pe-unde de popoară Umbra gândurilor regii se aruncă-ntunecat
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sbîrcită, uscată însă, tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările-nflorite și-ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Pe muntele gigantic ce fruntea și-o strecoară Prin nori până la soare - trăiește-un bătrân mag. Când încă eram tânăr el tot bătrân era: Al vremilor curs vecinic nu-l poate turbura. În fruntea lui e strânsă un ev de-nțelepciune, Viața lumii toate în minte-i a-ncăput. Trecutul... viitorul, el poate-a ți le spune; Bătrînu-i ca și vremea cea fără de-nceput Și soarele din ceruri la glasu-i se supune, Al aștrilor mers vecinic urmează ochiu-i mut. De-aceea voiu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ș-apoi pe jos de-acolo eu muntele-am să sui Ca gândurilor mele aripe să le pui. "Aripe, ca să știe ce e deșertăciunea: Să treacă ale lumii curs mizer și meschin, Ca pasul vieți-mi toate să-l ducă-nțelepciunea, Ca sigur să calc calea vieții cea de spini, Ca tot ce eu voiu face să fie fapte bune, Să n-ascult decât glasu-adevărului senin; Și sarcina vieți-mi să-mi fie cât de grea, Voiu ști s-urmez, părinte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de înger. Lângă tine-ngenunchiată, muma ta stetea-n uimire, Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne. În pădurile antice ale Indiei cea mare, Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine, Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare. Dar un mag bătrân ca lumea îi adună și le spune C-un nou gând se naște-n oameni, mai puternic și mai mare De cât toate pîn-acuma. Și o stea strălucitoare Arde-n cer arătând
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nu-i de mine. În furnicarii din Apus ei toată Viața-și fac doruri nebune, Nu știu că-n lume nu-i ceea ce cată. Ei caut-adevăr - găsesc minciune. Neam vine și neam trece - toți se-nșală. Eu adevăr nu cat - ci-nțelepciune. Căci mintea cea de-nțelepciune goală, Oricât de multe adevăruri știre-ar, Isvor de amărîre-i și de boală. În ladă aur oricât grămădire-ar - Cu aur nu se stinge-n veci amarul Și Pace numa-n inimă-i găsire-ar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
furnicarii din Apus ei toată Viața-și fac doruri nebune, Nu știu că-n lume nu-i ceea ce cată. Ei caut-adevăr - găsesc minciune. Neam vine și neam trece - toți se-nșală. Eu adevăr nu cat - ci-nțelepciune. Căci mintea cea de-nțelepciune goală, Oricât de multe adevăruri știre-ar, Isvor de amărîre-i și de boală. În ladă aur oricât grămădire-ar - Cu aur nu se stinge-n veci amarul Și Pace numa-n inimă-i găsire-ar. Ușor trage prezentul la cântarul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
goală, Oricât de multe adevăruri știre-ar, Isvor de amărîre-i și de boală. În ladă aur oricât grămădire-ar - Cu aur nu se stinge-n veci amarul Și Pace numa-n inimă-i găsire-ar. Ușor trage prezentul la cântarul Înțelepciunii... Și ea-i fericirea. Cu-a răsăritului averi samarul Eu mi-l încarc - cu-a lui gândiri gândirea. Eu pasu-ndrept colo înspre cărunții, Gigantici muri ce-n câmpi îi sădi firea. Din codri-adînci, ce înmormîntă munții, Ce-abia și-arăt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
scări culcate fete albe, suave Părul cel negru-l piaptănă în soare, Ori visătoare stau de-amor bolnave. Ah! e cetatea cea strălucitoare Unde-mpăratul Indiei reșade: Un soare însuși este el sub soare. Nevasta lui e-acea Șeherezade, De-nțelepciune plină și de frumusețe: Ș-a o privi doar soarelui se cade. Într-un saraiu cu cupola rotundă, Pe scări de marmură îmi urc piciorul, Pe stâlpi înnalți las umbra să pătrundă, Sub bolta porții calc de flori covorul - Cărare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nalte glastre: În ele crinii mari întrec ivorul. {EminescuOpIV 211} Cine-ar vedea făr în genunchi să cadă? Am genunchiat. - "Eu am știut, străine" "Că ai să vii - a dorurilor pradă - Ca să m-asculți, și să duci de la mine, "A-nțelepciunii ș-a frumseții floare, "Să luminezi gândirile din tine. "Eu am știut - profetă vrăjitoare - "S-atrag cu-a tainelor și-a basmei rază "Poeți cu inimi ceruri-doritoare. "Ridică-te și vino de te-așază Ici lângă mine, sui pe perna
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe ouă; Mori de sete și de foame, nici un sâmbure de rouă, Nici priviri de-amor n-aruncă la sărmana eremită. Ci mai bine nu mai intre în gândirea ta virgină Visele înșelătoare de iubire și plăcere - Vin să-nveți înțelepciunea, a naturi-adînci mistere Și a stelelor mari drumuri, ce viitorul îl lumină. Cum vorbeau înțelepțește ce s-audă și să vadă? După gard străin cucoșul se preîmblă-ncet turcește. Puicei-i trece-ndată pofta de-a vorbi filosofește, Ea ascultă cu iubire
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tău capriț; Și-n a mea socotință mă simt atât de mic - Tu ești odorul lumii și eu mă simt nimic. Da, da... numai natura dreptate are-n veci, Copil cu gură caldă, cu mici picioare reci, 15Căci ea-n înțelepciune-i creiază-astfel de chip Pe lângă care toate sunt pleavă și nisip. Ironic pare-a zice: nemernici râmători, Visat-ați vreodată asemenea comori? Pe tine-apoi te-arată în dreapta ei mîndrie: Turbând de-mpătimire, murind de gelozie, Te văd cum al tău zâmbet
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
despărțit, de nu mergem de-a valma. Și s-ar vedea atunci fără-ndoială Când noi ne-am scoate sufletele-n palmă Ca-ntregul lor cuprins noi să-l deschidem; Non idem est si duo dicunt idem. {EminescuOpIV 375} O, -NȚELEPCIUNE, AI ARIPI DE CEARĂ Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vîntu-n frunzele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vîntu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt - Lumini pe ape, neguri pe pământ. O, -nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr-să ne dai nimic, Puțin te-nnalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mine enigmele-ncîlcite: Nu-ntreb de ce în lume nu ne e dat de soarte Noroc fără durere, viață fără moarte. Am pus de mult deoparte acele roase cărți Ce spun, c-a vieții file au vecinic două părți... Cu-a lor înțelepciune nimica nu se schimbă. Cu deslegări ciudate și cu frânturi de limbă Ocupe-se copiii... Eu pun o întrebare Nu nouă, însă dreaptă... nu liberă, dar mare. Viața, moartea noastră noi le ținem în mâni, Pe ele de-o potrivă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Samos, Chio și Rhodos. Ia dar mulțumitor în mâni fericitele ore Cari un zeu ți le dă: n-amîna cele bune pe alt an Și te vei ști trăind fericit oriunde în lume. {EminescuOpIV 403} Grijile noastre fug de cuvinte și-nțelepciune, Nu de un loc ce răsare domnind peste apele mării. Cerul de-asupra schimbi, nu sufletul, marea trecînd-o. Oțiul fără de-astîmpăr ne sbuciumă. Duși de corăbii Și de trăsuri căutăm bun traiu. Ce cauți, aici e; E-n Ulubrae chiar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]