9,824 matches
-
abia răsărise soarele, era rouă, n-a mai vrut să care-n geantă mingile de tenis ale președintelui În prezent decedat. „Dacă nu mă lași și pe mine să joc, n-ai decît să ți le duci singur”, i-a șoptit viitorul președinte. Nu l-a lăsat, juca prost la voleu, de pe linia de fund, n-avea serviciu, enerva lumea. Adolescentul de mingi n-a uitat. „Inteligența, charisma și o vastă experiență a actului de guvernare l-au impus rapid” continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de ce, nu răspunde. Nicolaescu va spune presei că nu-i nimic, el e Încrezător, nu renunță la proiect, a făcut Dacii, va mai scrie o invitație, are-un teanc Întreg, Însă nu dezvăluie subiectul capodoperei al cărei scenariu mixează, se șoptește cu respect prin oraș, tragedia din Ringul cu tragedia poporului român: Zamolxe va fi interpretat de Raging Bull și va purta căciula din Ciuleandra. „Căciula inteligentă” este o invenție australiană de ultimă oră, citesc: emite fluxuri magnetice care-i fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de emoție cînd s-a trezit cu florile-n brațe În timp ce măicuțele-i dădeau Înainte cu șușotitul, părea că nimic nu le mai putea opri, mai șușotesc și-acum, după un an, ceva mai atenuat, dar atunci au prins să șoptească mai tare și s-au Înfierbîntat mai abitir cînd au văzut tortul În formă de triunghi - sigla miresei -, de 1,5 metri Înălțime, lățimea nu se specifică deoarece din ea mirele și mireasa mînă-n mînă au servit cu cealaltă mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și disident politic În fuste largi suprapuse Înflorate predominant roșii, așa era moda, tehnica stîrnirii compasiunii avînd drept rezultat răspîndirea de franci În poala milogului direct din buzunarul adînc al francezilor de-atunci. Profesorul s-a apropiat și i-a șoptit conspirativ taci, femeie, că vin ăștia, sînt peste tot, nici nu știi cînd te pomenești cu ei peste tine, potolește-te că te ridică, te iau și te trezești aruncată cine știe unde, În Siberia, la care țiganca i-a spus da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de grijă pentru toate popoarele prietene și Îndurerate și ce-o să ne facem noi de-acum Încolo fără Marele Conducător și așa mai departe. În cele din urmă a Încheiat cu „Dumnezeu să-l ierte”. La care o bătrînică a șoptit: „Dac-o putea”. *Text apărut În volumul Cum era? Cam așa... Amintiri din anii comunismului românesc ((Editura Curtea Veche, 2006), coordonator Călin-Andrei Mihăilescu. Fiecărui autor dintre cei 24 i-a căzut o literă, prin tragere la sorți, pe care trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Georges La Tour. Anne vrea o viață mai ideală și conduce un atelier de pictură pentru copii cu dificultăți. În centrul de greutate al cărții, zice: „Vederea sexului lui Îmi e fatală”. Dar chiar așa, muribundă, mai are puterea să șoptească: „Chiar mă gîndesc că acest sex ar trebui să le Împace pe toate femeile din lume cu falusul”. Așadar Ernest are și sex și falus, spre disperarea noastră. Nu știm dacă are și penis, aici e neclar. În sfîrșit, cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
tată, interveni Marta, vorbim cu toții, și mai ales dumneata, Într-un limbaj cuvenit oamenilor foarte Înțelepți, mereu foarte profund, părem suspecți, or noi nu sîntem decît niște oameni umili, de la țară, ce putem avea este puțin umor, Chiar că puțin, șopti Marçal Încheindu-și nasturii uniformei, Iar eu, Isaura Estudiosa, deși văduvă, m-am Îndrăgostit de Cipriano, Și eu de tine, suspină olarul, Așa e, li se adresă Blimunda, vă văd inima ca la radioscopie, dar mai văd și că trăiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu voce tare, numele acestui semn este deleatur, Îl folosim ori de cîte ori trebuie să suprimăm sau să ștergem, Și ce vrei să spui, că trebuie să ștergem toată cartea, Tu, Marçal, mai taci, Lasă-l În pace, tată, șopti Marta, pentru că ce se-ntîmplă aici, de fapt ?, vechile obiceiuri și profesii dispar, există un Centru, un edificiu imens, unde oamenii trăiesc Într-un fel de realitate virtuală și amenințătoare, și ai cărui șefi nu-ți mai plătesc pentru farfurii pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Comprende, don consilier? Loew se aplecă peste biroul lui de lucru. — Ne Înțelegem prea bine ca să ne certăm. Ofițerul Wendell White și sergentul Richard Stensland sînt cei care ar trebui să-și facă griji, nu tu. În plus, mi-a șoptit o viorea că În viața ta a apărut o domniță proaspătă... — Adică ți-a spus Joan Morrow. — Da. Și, pe bune, ea și părinții ei sînt Împotrivă. Ești cu cinșpe ani mai În vîrstă decît fata și ai un trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
-i solicităm sfatul În privința Înființării unui sistem de distribuție. În schimbul celor pomenite mai sus, Cohen urma să primească un procent, citat, baban, Încheiat citatul. Ed pasă Încă o hîrtiuță: „Fără nume care să poată fi verificate - prea convenabil“. Millard Îi șopti: — Iar Nite Owl nu e În stilul lui Mickey. Bax Englekling chicoti. Pete Începu să-și curețe urechile cu un creion. Kellerman continuă lectura: — L-am vizitat pe Mickey Cohen În celula lui de la McNeil cu aproximativ două săptămîni Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
ca ai lui! Bud se apropie și mai mult. — Lasă-mă să-l prelucrez solo. Măcar cîteva minute. — Ne Întoarcem la vechile tale metode, flăcău? A trecut ceva vreme de cînd manifestai atîta entuziasm pentru acest tip de activitate. Bud șopti: — Am să-i dau impresia că poate să mă dovedească și dup-aia Îl fac pulbere. Tu și Dot așteptați afară, O.K.? Dudley Înclină din cap și o conduse pe Dot afară. Bud porni radioul. O reclamă: mașini la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
se pregăti să-i spună ceva În șoaptă lui Ed. Exley se aplecă spre cei doi: Vreunul dintre voi a fost amenințat cu șantajul? Încă o dată de două ori „nu“. Doi poponari care nădușeau Într-o cameră răcoroasă, plăcută. Bud șopti „Johnny Stompanato“. Poponarii Înghețară. Bud spuse: — Mizerii culese de la Badge of Honor. Asta voia? Valburn Începu să vorbească, dar Billy i-o reteză cu un „Șșșșt!“ Exley: ÎNCET-ÎNCET. Omul amețit ascuns În capul lui White spunea NU. Avea informații compromițătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
nou să Te chem. La poalele dealului sumbru, Îmi duc azi al lanțului gând. Găsesc tot alaiul lugubru, În jalea din mine plângând. Sub cruce m-așez chinuită, Triști, ochii mei cată în sus Și-o nouă nădejde se-agită, Șoptind, Îl implor pe Isus: - De vrei, știu că poți împăcarea Cu Tatăl Prea sfânt să-mi aduci, Căci sufletu-mi cere iertarea, Isuse, să vii să-l ridici! Abia se zărește speranța De tot ce se-ntâmplă în jur, Nori
Golgotha mea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83297_a_84622]
-
sânge scump de rege, mi-ai făcut, Doamne, onoare. Ți-ai întors fața spre mine, cu cerul m-ai mângâiat, Într-o clipă, tot amarul disperării l-am uitat. Cu iubire și cu milă, lacrimile mi-ai cules, Mi-ai șoptit să vin la Tine și-am știut că M-ai ales. M-ai spălat de tina lumii, iar apoi m-ai îmbrăcat În mantie strălucită, ca pe-o fiică de-mpărat. Cea mai splendidă cunună pentru mine-ai împletit, Din
Te-ai oprit by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83301_a_84626]
-
Nu, sunt obosită, ne vedem altădată. Bineînțeles că mă poți vizita. Doar n-o să rămân acolo!“ Vocea stridentă continua să strige în receptor. Doamna Marga Pop și-a îndepărtat receptorul de ureche, și-a privit vecina ridicând ochii în tavan, șoptindu-i: doamne, cicălitoare sunt unele femei! A rămas așa o vreme, ca împietrită, după care a apropiat brusc receptorul de ureche și de gură, întrerupând vocea de la celălalt capăt: „Nu, nu, mă duc foarte devreme! Am cu cine să merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vin, fără să scoată o vorbă, privindu-i și el, și parcă îl știau de undeva, parcă aducea cu unul pe care îl știau și nu s-au lămurit, dar nu toți, ci doar ăi foarte bătrâni ce le-au șoptit îndată și celor mai tineri, nu s-au lămurit decât târziu, când abia mai putea înghiți băutura ce nu acoperise nici măcar un sfert din banii de aur aruncați pe tejghea, în clipa în care a spus, înainte să-și întindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se părea că trosnesc lucrurile din cameră și că aude brazii lovindu-și crengile între ele, tot ce a știut să facă a fost să se învârtă în cerc, cu brațele întinse în lături, să i se arunce de gât șoptind, printre murmure care aduceau cu o melodie cunoscută, „Doamne, cât te iubesc!“, ca amețită, deși nu băuse cât să amețească, și tot ce a mai știut să facă a fost să stingă luminile, să-și smulgă hainele și să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
înainte, printre frunzele prăfuite ale gutuilor, de un verde sur, galben, portocaliu, purpuriu, un amestec strălucitor de culori calde și aprinse, forme evanescente, curbe, frunze spiralate și arbori torsionați, îmbătrâniți nu atât de neîngrijire, cât de roaderea vremii, le vezi? - șoptea dintr-odată cu ochii umezi. Andrei Vlădescu aștepta la picioarele ei să continue, bătrâna doamnă Marga Pop privea printre frunzele din fața ei, el a întins atunci palma desfăcută și i-a șters cu degetele lacrima prelinsă pe obrazul uscat și plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se apleacă, îi apucă mâna subțire învelită în pergament fragil și i-o sărută, se retrage cu spatele, șoptându-i cum obișnuia întotdeauna, de când îl știa, „săru’ mâna“, voia să se uite după el și nu reușea să se întoarcă, îi șoptea, cu glas moale: „Guguștiucule! Vino-ncoa!“. Surprinsă că a auzit-o, nu mai știa de ce-l chemase, a ridicat brațul slăbit, i-a plecat capul, l-a sărutat pe frunte. „Du-te, te așteaptă de prea multă vreme. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să se strângă lumea. Atunci s-a retras într-o parte. Oameni știuți sau pe care îi vedea prima oară, îmbrăcați în doliu sau în haine obișnuite, suspinând sau prefăcându-se că suspină, triști sau curioși numai s-o vadă, șoptindu-și ultimele lucruri știute despre ea sau căinându-i rudele, amintindu-și de fapte făcute împreună, tăcuți sau indiferenți. A văzut-o pe bătrâna doamnă Cecilia Beldiman, toată în negru, cu chipul stafidit acoperit de văluri cernite, văicărindu-se cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să știi cum arătai, poate nici nu știi ce-ai zis, sunt convins că erai speriată - știu asta pentru că, făcând procesul-verbal, împreună cu Rodica Dumitrescu, tocmai ridicasem privirea la tine și atunci ea mi-a dat un ghiont și mi-a șoptit: dă și mie să notez, dacă tu nu mai scrii, a fost vorba să notăm tot ce se spune, și eu i-am șoptit: notez totul, dar vreau să și văd, notez și țin minte și reacțiile - dar nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
tocmai ridicasem privirea la tine și atunci ea mi-a dat un ghiont și mi-a șoptit: dă și mie să notez, dacă tu nu mai scrii, a fost vorba să notăm tot ce se spune, și eu i-am șoptit: notez totul, dar vreau să și văd, notez și țin minte și reacțiile - dar nu se poate să fi uitat ce-ai simțit, asta nu se poate uita, pentru că mie în clipa aceea mi s-a părut că te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
e mai bine să-ți spun despre Anton Ionescu. „El a fost la rând?“ Nu știu exact, s-ar putea. „Bine, continuă.“ Acum nu mai scriam eu, ci Rodica Dumitrescu, cu scrisul ei aplecat, înflorit și rotund, și îmi tot șoptea: ce-a zis? ce-a zis? Pentru că îl știi cât de încet vorbește, de parcă s-ar teme să nu deranjeze pe cineva sau să nu se rupă ceva în el dacă ridică glasul. Mă uitam la el cum își drege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
rumoare în sală și au început să vorbească din mai multe direcții, repede și punând întrebări, încât abia mai pridideam să notez, iar Rodica Dumitrescu se aplecase pe umărul meu să vadă dacă apuc să scriu totul și mi-a șoptit: uită-te la masă, uită-te la masă! și am ridicat privirea, continuând să scriu, lăbărțat și prescurtat, ce se zicea și i-am văzut cum șușoteau între ei, la masa prezidiului - „Cine?“ -, cei trei, Ilușcă, Patriciu și Panaite, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
știe că nu ai negat că ai mers cu fostul redactor-șef la restaurant Îca și cum asta ar fi fost o crimă, atunci m-a pufnit râsul, Rodica Dumitrescu mi-a dat un ghiont, stăpânește-te naibii! mi-a șoptit printre dinți); în acești termeni, continua Ilușcă, făcându-ți o analiză foarte serioasă, nu consideri că persistența unor lipsuri în atitudinea ta contravine statutului partidului? Și Meme: persistență când? Și Ilușcă: la trei zile după ce ai fost primit în partid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]