9,447 matches
-
eventual și o confesiune de scriitor (În genul celor ale lui Liviu Rebreanu, să zicem), În care să punctezi drumul tău prin vreme și prin vremuri, cu un accent particular asupra genezei cărților tale. Dacă nu ne-ar despărți atâta amar de ape și de pământuri, am putea realiza acest documentar biografic Împreună, pe parcursul a câtorva Întâlniri succesive. În Împrejurările actuale Însă, tot greul cade, din păcate, asupra ta și știu sub ce presiune de timp te afli În permanență! Oricum
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cele mai calde urări frățești, Mircea Zaciu * Bonn, 6 octombrie 1991 Dragă Norman Manea, Întors din țară, am găsit scrisoarea ta și m-am simțit Încă mai vinovat pentru lunga mea tăcere. Dar, ca unul care ai trecut prin experiența amară a exilului, vei Înțelege că sunt momente când nu mai ai nici măcar puterea de a-ți strânge gândurile pentru o scrisoare. Mai ales când viața Îți rezervă unele surprize neplăcute. Când, de asemeni, nu știi cât și cum vei rezista
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
22, conectează stimulator cu vechea și noua proză livrată de inconfundabila „mână dreaptă” a Gabrielei Adameșteanu. Terifianta și calma descriere a spitalizării În România anului 2004 pare, ca În atâtea alte pagini de forță ale prozatoarei, caligrafiată, fără grabă, În amar și tandrețe, cu bisturiul pe piele. „Mă mișcam cu destulă greutate și aveam dureri. Ca să fac să mai Întârzie puțin cineva cu mine, vâram o bancnotă În buzunarul fiecărui halat de infirmieră-asistentă care intra pe ușă... Vecina de cameră mi-
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
interogative. Însăși luciditatea este suspectată, ca toate noțiunile deja uzate, canonizate și manipulate. Celebra afirmație a lui Camil Petrescu „câtă luciditate, atâta dramă” pare insuficientă și simplificatoare pentru Blecher. Una dintre clipele de iluminare ale paginii sale primește imediat această amară adăugire: „o certitudine, incontrolabilă ca orice certitudine”... Se deschid, astfel, trape prolifice spre un adevăr fisionabil, ireductibil În dramatismul său. Într-o propoziție limpede și dramatică În fermitatea ei, cum este, de pildă, enunțul: „viața mea a fost așa și
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
neputință sau Își apropie, unii de alții, trupurile frânte În corsetele de ghips, dar flămânde de bucurie. Nu este Întâmplător că pe noptiera lui Emanuel se află volumul Leschants de Maldoror de Lautreamont... În care protagonistul Își proiectează, avid, „imprecațiile amare”, adică „tot ce plictiseala, tristețea, visul și frenezia puteau Întruni”... Roman zguduitor, fără a se putea spune cât este „un roman”, Inimi cicatrizate Își amplifică ecourile În jurnalul de sanatoriu, apărut postum, În 1971, prin grija lui Sașa Pană și
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
mai mult decât alții În 100. Am călătorit, am văzut, am scris. Spune surorilor mele să-și trăiască fără excese, dar să-și trăiască viața. Să umble pe propriile lor picioare”. În albastrul copilăros și Înlăcrimat al privirii obosite, amintirile amare au intersectat, probabil, o clipă, aripa nostalgiei. „Să se plimbe unde sunt flori, să culeagă flori. De mine uitați. Și veți uita. E mai bine de plâns lângă un mormânt decât de compătimit un suferind.” Blecher a Îndreptat ultimul gând
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cuvintelor, În timp ce În zare fumega rugul Alejandra, iar În tunelul lui Juan Pablo Castel șerpuia orbitor fantoma Mariei ucise. M-am trezit dialogând cu personajul-autor și cu persoana lui Ernesto Sábato, el Însuși somat să răspundă la numeroasele patetice Întrebări amare, nu doar ale lectorului, ci și ale autorului care sunt. Un contemplativ, desigur, precum Bruno, care și-a depășit Însă „excesul de onestitate”, adică de ineficiență, păcătuind prin publicarea câtorva cărți, de care n-ar aminti dacă darul reîntâlnirii cu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
jocurile festive de artificii ale unui Eden supraluminat, ci de exploziile pe care conflictele și tragedia vieții pe pământ le Înalță, zilnic, spre cerul ilizibil. Zâmbetul ei tolerant, de Giocondă supradimensionată pentru consumul popular, pare Înghețat În rictusul obosit și amar al orbului care a văzut prea multe. America nu este deloc discretă În a exhiba variatele strangulări și răni ale libertății sau vastele competiții monetare care Îi sponsorizează capcanele. Un marxist ca Walter Benjamin ar citi, probabil, În „documentele civilizației
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
nici o altă deșartă speranță. Fragilizat de bătrânețe și sănătatea precară, dar niciodată lamentându-se, William Însuflețea aventura exemplară a gânditorului independent, gata să riște și să accepte consecințele singularității și solitudinii sale. Acuitatea sa memorabilă și stenică exprima scepticism și amară dezamăgire față de nu prea minunata evoluție a vieții și culturii contemporane. Incandescența pasiunii pentru idei, angajarea social-politică, ca și luciditatea judecăților sale Îi Îngăduiau să ignore fragilitatea trupului. Ne forța să procedăm la fel și să profităm de dialogul Încă
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
mustață care, revenit acasă, nu se mai recunoaște În oglindă: „Accidenti, questo non sono io. Con tutta quella gente che era per la strada mi sono perso” - „La naiba, ăsta nu sunt eu. M-am pierdut pe mine În atâta amar de lume pe stradă”. Prin anii ’70, povestește criticul de artă Harold Rosenberg, Saul n-a mai suportat, Însă, situația. Și-a pierdut răbdarea: l-a sunat pe omonimul său din East Hampton. „Vorbesc cu Saul Steinberg?” a Întrebat artistul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
paznicului de sus, de pe malul de peste „Cazimcă”, au fost scoși pe rând amândoi și duși la o anchetă. Ce s-a discutat acolo, despre ce a fost vorba, nu am aflat nici de la Nuti, nici de la Nicolae Petrașcu. Experiența atâtor amar de ani petrecuți sub oblăduirea Securității cunoscându-i aproape cu precizie reacțiile și reflectarea lor asupra nenorocitelor victime mi-a dat posibilitatea să fac împreună cu Tavi următoarele presupuneri, cât rămăseserăm numai noi doi. Nuti a greșit mult față de ea că
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
au ținut loc de lege în perioada respectivă. Iată în continuare ce mai declară Pavel Ștefan: Aceasta a fost o linie, de a aresta și schingiui fără să existe învinuire. Când intrai pe mâna celor de la Securitate era vai și amar. Eu l-am trimis pe col. Sloboda la (colonia de muncă) Salcia și i-am spus ce se întâmplă acolo, dar el nu a fost de acord. Atunci m-am enervat și i-am spus: Dar ce crezi dumneata pentru
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
-i învăluie odihna în cântecele lor! Suferințele sale din lunga detenție din timpul regimului comunist, și mai ales uciderea sa mișelească în propriul spațiu de locuit, mă înfioară. De multe ori cad în prelungi meditații și plâng setos cu inima amară... „Omule, sfântule, ești numai o rană, Cum mai zâmbești, cum mai visezi? Cum de mai crești tulpini de zăpezi Din sfâșierea ta pământeană?” 1 iulie 2003 Luca I. Călvărăsan Sibiu Dăm în continuare o mărturie versificată a unui prieten și
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
o săptămână. — De ce nu mi-ai scris pe o bucată de hârtie de la bun început? Dacă aș fi știut cum stau lucrurile, problema ta s-ar fi rezolvat mai repede, iar eu n-aș fi fost în ceață totală atâta amar de vreme. Tânăra a ocolit biroul fără să scoată o vorbă și și-a îndreptat cerceii din urechi. — Trebuie să respectăm niște reguli, zise ea. — N-avem voie să comunicăm în scris? — Asta ar fi una dintre ele. — Cam dure
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
totul aparte, dar nu era deloc rea. Nu mai mâncasem așa ceva în viața mea. Când am terminat tot ce era în farfurie, am avut senzația că mă încălzisem pe dinăuntru. Mi s-a servit apoi ceai fierbinte. Ceai verde și amar. Cititul viselor nu era o treabă chiar atât de simplă pe cât mă lăsase ea să înțeleg. Firicelele de lumină emanată erau extrem de subțiri și cu toate că-mi concentram toată atenția pe vârful degetelor ca să le simt bine, mi-era imposibil să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
gata. Te rog. Mi s-a părut atât de amară, încât îmi venea să vomit. Am reușit totuși să iau trei înghițituri. Am simțit cum prind puțină forță. În tot trupul. — Bravo! exclamă bătrânul punând lingura jos. E puțin cam amară, recunosc, dar o să scoată toate toxinele din tine. Mai dormi puțin și când o să te trezești, o să vezi că-ți e mult mai bine. Hai, liniștește-te! Stau aici cât dormi. Când m-am trezit, am constatat că se întunecase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
scăzut febra, am deschis fereastra ca să respir aer proaspăt. Am reușit să mă ridic, dar m-am simțit slăbit încă vreo două zile. Mă țineam de pereți pur și simplu. În fiecare seară, Colonelul îmi dădea să înghit băutura aia amară și îmi pregătea niște terci de orez pentru cină. Mi-a povestit o serie de întâmplări din timpul războiului. N-a mai pomenit de fată. Nici de Zid. Nici eu n-am avut curajul să-l întreb. În a treia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
măruntă 11.9%, arahide 11.4%, linte uscată 10.6%, susan prăjit 10.4%, făină integrală de grâu 10%, făină de grâu pentru copt 9.2%, nucă de cocos 9%, fasole verde 8.8%, pâine prăjită Westafalia 8.5%, migdale amare 8.4%, alune 8.2%, amestec Müsli 8.1%, nuci 8.1%, hrean crud 7.5%, coacăze negre 6.8%, zmeură 6.7 %, pâine integrală 6.6%, semințe de floarea soarelui 6.3%, fistic prăjit 6.1%, pâine de secară
MICROGRAFII ASUPRA PRODUSELOR APICOLE by Andriţoiu Călin Vasile [Corola-publishinghouse/Science/273_a_935]
-
Debutează în 1956 cu o poezie în „Scrisul bănățean”, apoi în volum, cu Lumină întârziată (1967). Cartea stă sub semnul amintirilor tulburătoare ale vieții de lagăr, etapă care i-a marcat copilăria, acest ciclu fiind rescris ulterior sub titlul Ierburi amare și publicat în culegerea Toleranța (1995). Încântărilor juvenile în fața naturii și a iubirii, notate în versuri inegale sub raportul valorii, le ia locul, treptat, o poezie de meditație cu accente nostalgice, din care nu lipsește o fină autoironie. Începând cu
GANE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287159_a_288488]
-
în primul rând, căsătoria Ancăi, sora domnitorului și iubita lui Mircea Basarab, cu „kralul” sârb Simion Stareț), menite să întărească neatârnarea țării, ocrotind de factorii neprielnici „crucea, neamul și moșia”. Politica lui Vlaicu e, în condițiile date, una de renunțări amare și de sacrificii bine chibzuite, „cugetarea” primând, cu oricât de sfâșietoare urmări, asupra „simțământului”. Dacă voievodul nu are de ales, dilema tânărului Mircea tinde să se rezolve într-un alt fel, din momentul în care dragostea lui și a Ancăi
DAVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286707_a_288036]
-
de renume. Tălmăcit în limba română de G.M. Ivanov și prefațat de Adrian Maniu, romanul va fi tipărit la București în 1929. Urmează tot un roman, Apele mici (1914), interzis de autoritățile rusești, iar în 1915 culegerea de nuvele Floare amară (transpunerea în românește aparținând tot lui G.M. Ivanov, se publică în 1930) și volumul de publicistică Funingine și fum (1915). Dintre nuvelele apărute în revistele din România, rețin atenția cu deosebire Marele Archimedes („Viața românească”, 1922), surprinzătoare proiecție preorwelliană a
DONICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286827_a_288156]
-
caracter al aproape legendarului Pobedonosțev, prim-procuror al Sfântului Sinod rus. SCRIERI: Revoluția rusă. Amintiri, schițe, impresii, București, 1923; ed. îngr. Rodica Pandele, postfață Ov. S. Crohmălniceanu, București, 1996; Noul seminar, tr. G.M. Ivanov, pref. Adrian Maniu, București, 1929; Floare amară, tr. G.M. Ivanov, București, 1930; Marele Archimedes, îngr. și pref. Ana-Maria Brezuleanu, București, 1997. Repere bibliografice: G. Ibrăileanu, Leon Donici, „Revoluția rusă”, VR, 1923, 2; Perpessicius, Opere, XII, 365-369; George Dorul Dumitrescu, Viața și opera lui Leon Donici, Chișinău, 1936
DONICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286827_a_288156]
-
tradiție; mai întâi numind-o, apoi scăpându-i și, finalmente, predându-i-se. Revenind la Testamentul arghezian, se poate remarca imediat că atmosfera e cam sumbră, că străbunii sunt cam crunți, în primitivismul lor arhaic și în durerea „surdă și amară” pe care au trebuit s-o îndure. Zdrențele, veninul, ocara, cenușa morților, bubele, mucegaiurile și noroiul, ciorchinele de negi invocat ca element al comparației, durerea „de vecii întregi”, chiar sublimate în „frumuseți și prețuri noi” de mânuitorul condeiului, continuă să
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
În proza franceză odată cu acest roman. “Mai degrabă istoric decât tragic” el are scenariul unui bildungsroman pesimist până Înainte de epilog, fiind foarte aproape de celebrul de acum film american Forrest Gump. În film, ca și În roman, este radiografiată antifrastic și amar ultima jumătate de secol, evoluția “societății spectacolului”, a occidentalului lipsit de griji materiale dar degenerat, a moravurilor al căror libertinaj Îmbrățișează, pe urmele marchizului de Sade, crima. Evenimentele luate În considerare sunt În aparență mărunte, dar, consideră implicit autorul, singurele
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
asupra lumii. Prin vocea lui Michel sau a cîtorva alte personaje de plan secund autorul nu ezită să tragă mereu și mereu concluzii despre lumea În care trăim. Naratorul devine cu-adevărat omniscient, atotștiutor, și totuși nu renunță niciodată la amare autopersiflări. SÎnt clipele sale de luciditate care, deși nu-i schimbă viața, i-o explică. Pe de o parte, machismul ni-l face antipatic, pe de alta resemnarea și conștiința morții ni-l apropie. Adesea sadian, autorul subscrie straniului marchiz
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]