8,705 matches
-
iată ce zic eu, și împreună cu mine trebuie să se zică asemenea toți aceia care nu vor să cază la extremitate (...), adică vreau să zic, da, ca să fie moderați... adică nu exagerațiuni!... Într-o chestiune politică... și care, de la care atârnă viitorul, prezentul și trecutul țării... să fie ori prea-prea, ori foarte foarte... (...) încât vine aci ocazia să întrebăm pentru ce?... da... pentru ce? Dacă Europa... să fie cu ochii ațintiți asupra noastră, dacă mă pot pronunța astfel, care lovesc soțietatea
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
mai multe cadavre de italieni: știe că rafalele de mitralieră austriece au făcut ca divizia să stea pe loc secerînd cîțiva soldați. Informația aceasta nu-i este însă de nici un folos în momentul crucial cînd, lîngă viața soldatului, propria viață atîrnă de un fir de păr. E nevoie de un zgomot în spatele lui ca să se întoarcă, să vadă trupul pe targă și, deodată, să-și închipuie... A crea posibile nu înseamnă, prin urmare, a culege, a analiza și a prelucra informații
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
sarcinilor, devine foarte clar faptul că aceia care implementează cu succes programul constituie modele de leadership în organizația dumneavoastră. 6. Sistați practica premierii numai pe baza prețului. Dezvoltați un criteriu de evaluare a vânzătorilor care, prin calitate și încredere, să atârne în balanță mai greu decât prețul. Întăriți calitatea prin făcând afaceri cu vânzătorii care comercializează mărfuri de calitate și servicii. 7. Eliminați barierele dintre departamente. Întăriți pozitiv colaborarea. Asigurați-vă că nu întăriți din greșeală concurența internă. A câștiga înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
bolnav/ clătinându-mă de porunca pe care o port/ apropiați-vă cu ochii în palme// precum cerșetorii cu degetele arse/ de monedele calpe și întrebați-mă / prin coarnele berbecilor / sacrificați după ce au rodit lâna de aur” (Cerere de grațiere) sau: „atârnat printr-o pedeapsă între un ceas / mai treaz și altul mai de somn / șpagat de o durere verde / aștept să mă despic fără sfârșit / eu, pod peste o apă / din care numai malurile curg” (Printr-o pedeapsă). În contrast cu acestea, poemele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
filozofice nu poate fi justificată.20 Argumente convingătoare în favoarea susținerii existenței unei reorientări radicale a gândirii lui Wittgenstein au adus și autori care, spre deosebire de Russell sau Dummet, nu înclină câtuși de puțin să subaprecieze însemnătatea operei lui mai târzii. Greu atârnă mărturiile unor foști studenți și prieteni, persoane care aveau și pregătirea filozofică necesară pentru a judeca în cunoștință de cauză. Printre aceștia trebuie amintit Norman Malcolm. Lui, Wittgenstein i-a citit în vara și toamna anului 1949 pasaje din Cercetări
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Ioan Oltean, Monica Macovei și Vasile Blaga. Pe Boc nu-l vor întâlni fiindcă el n-are loc pe insulă, fiind încă primarul Clujului până în 2049. Atunci, se va pensiona, la vârsta de 97 de ani, când pantalonii îi vor atârna ca niște araci într-o vie părăsită. Coborând pe pământul românesc ne întrebăm ce mai coace mintea lui Traian Băsescu, după declarațiile belicoase de la palatul Cotroceni, în prezența acreditaților diplomației din țara noastră? Dar, tot eu răspund la această
AMERIC?INII, HUNIUNEA EUROPEAN? ?I POPEYE MARINARUL by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Science/84039_a_85364]
-
mari, prima dată le-am văzut de un Paște, într-un sat din Alpi, lângă Bergamo, pline cu vin roșu, în timp ce pe masă, pe piatra încinsă, sfârâia o bucată de carne de cal. M-am uitat cu jind la strugurii atârnând pe gardul de la Feudo Ramaddini. Un afiș mare avertiza că fuseseră stropiți de curând. Acum nu știu dacă așa era sau pur și simplu fusese găselnița proprietarilor pentru ca vizitatorii să-și țina departe mâinile curioase, așa că, deh, m-am mulțumit
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
neatenție, pe coadă. Mai apărea, uneori, de după câte un tufiș, la câte o cotitură a scărilor, un vânzător ambulant cu zece, douăzeci de pălării de soare, una peste alta pe cap, șiraguri colorate de mărgele la gât, niște pareo înflorate atârnate pe un braț, iar pe celălalt, ori niște papuci ori niște genți cu pretenție de Vuitton sau Gucci... și tot mai era loc, sau cel puțin așa spunea privirea lui, aidoma cu cea a pisicilor întinse la soare. Giulia îmi
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
se crede îndreptățit ca om politic să-i dea lecții. Replica eminesciană este edificatoare și așază pe fiecare la locul ce i se cuvine: "Poeți se găsesc foarte rar - politicieni cîtă frunză și iarbă. Bunătatea sau netrebnicia unui om politic atîrnă de împrejurări, de mediul social, de constelația puterilor care își țin echilibrul. Un om mediocru poate fi un politician mare în împrejurări date, dar un om mediocru nu va fi sub nici o împrejurare un poet mare. Politica este a crea
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
după următoarele principii: E practic, pentru ca să existe unitate de voință și acțiune, ca în capul administrației căilor ferate să fie o singură persoană, care se poate alege dintre bărbații ce au dovedit o capacitate deosebită de administrare. Mersul unui serviciu atîrna mult de autoritatea ce-o inspiră un bărbat cu judecată rece și incisivă, cu vederi clare, cu caracter just și onest, care nu se lasă nici ademenit de zîmbetele protectoare ale oamenilor zilei, nici înfricoșat de un cuvînt al lor
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
euro pentru calomnie, iar executorul judecătoresc va trebui, finalmente, să-l arunce în stradă pe ipochimen din sediul partidului său de buzunar, dacă băieții de teapa lui Hayssam mai sar încă o dată să-l ajute. Pentru că următoarea fantoșă care va atârna spânzurată la balcon, ca un semn că molima e pe cale de dispariție, mă tem că va fi chiar el. Și nici nu va mai face audiență, din păcate. Sau din fericire! 10 decembrie 2010 Exact în momentele în care scriu
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
regulile jocului. Blaise Pascal Cugetări, 234 1. A Înotat o sută cincizeci de brațe În largul mării și tot atâtea la Întoarcere, ca În fiece dimineață, până a simțit sub tălpi petricelele rotunjite de pe mal. S-a șters cu prosopul atârnat de trunchiul unui copac adus de apele mării, și-a pus cămașa și papucii și a luat-o pe poteca Îngustă ce urca din golful micuț până la turnul de pază. Acolo și-a făcut o cafea și a Început să
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și-și atingea fața cu un gest obosit, de sfârșeală. Gestul i-a atras luarea-aminte. Cu un reflex automat, a controlat cât film Îi mai rămăsese În bătrâna și solida Leika 3MD cu obiectiv de 50 de milimetri, care Îi atârna la gât. Trei expuneri ar fi suficiente, s-a gândit Îndreptându-se delicat spre fată și Încercând să nu-i distrugă gestul - o apropiere indirectă, avea să spună după aceea Olvido, căreia Îi plăcea să aplice În munca lor cinica
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Îi dădea un vag aer militar -, s-a spălat pe mâini Într-un lighean cu apă și a ieșit afară. Acolo, cei doi bărbați s-au privit câteva clipe În cârâitul monoton al greierilor din tufișuri. Necunoscutul purta o raniță atârnată pe umăr, cămașă albă, blugi și ghete. Privea cu liniștită curiozitate turnul și pe locuitorul acestuia, Încercând parcă să se asigure că acela era locul pe care Îl căuta. - Bună ziua, a salutat. Un accent ce putea fi de oriunde. Pictorul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Înfruntase cu arme ușoare blindatele inamicului. Mergeau răsfirați, la capătul puterilor, Îmbrăcați În haine militare și civile. Erau țărani, funcționari, studenți, mobilizați În vederea recent alcătuitei armate naționale croate: chipuri acoperite de sudoare, guri deschise, ochi rătăciți de oboseală, arme ce atârnau de curele ori erau târâte prin țărână. Alergaseră patru kilometri cu tancurile dușmane pe urmele lor, și, sub soarele care calcina drumul, se mișcau cu cea mai mare Încetineală, aproape fantomatici, fără alt zgomot decât duruitul surd al exploziilor din
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Dar nu văd amintiri de pe vremuri. Faulques a arătat pictura: cetatea de umbre, În contralumină peste focul aidoma unui vulcan, reflezele metalice ale armelor moderne, gloata oțelită ce trecea prin breșa unui zid, chipurile de femei și copii, spânzurații care atârnau din copaci ca ciorchinii, navele ce se Îndepărtau În zarea cenușie. - Astea-s amintirile mele. - Vorbeam de poze. Dumneata ești fotograf. - Am fost. - Ai fost, așa-i. Și fotografii au obiceiul să agațe poze pe pereți. Poze făcute de ei
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de-și trăgea sufletul, dumneata l-ai fotografiat. A urmat o tăcere. Faulques a tras o dușcă. Stătea aproape Împietrit pe scaun, atent la tot ce auzea. Celălalt se Întorsese iar spre pictură. Acum privea schița pădurii cu spânzurații care atârnau din copaci ca niște ciorchini cu fructe. - În ultimii ani am citit multe, a continuat. Reviste, jurnale și unele cărți. Știu să navighez pe Internet. Înainte nu-mi plăcea să citesc, dar viața mi s-a schimbat destul de mult. Odată
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
E În cartea dumitale, Morituri: cam pretențios titlul, dacă Îmi permiți să-ți spun. - Îți permit. Chiar și așa, a comentat Markovic, acel album de fotografii al lui Faulques era interesant și original. Și toate acele tablouri cu bătălii, care atârnau În muzee, cu oameni care priveau ca și cum totul le era străin. Surprinși de aparatul lui de fotografiat În plină greșeală. E inteligent fostul mecanic croat, a decis Faulques. Foarte inteligent. - Câtă vreme există moarte, a subliniat, există și speranță. - Alt
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și oarecum complice, făcuseră un comentariu scurt despre pictura pe care o admirau amândoi (și natura, subliniase ea, are pasiunile ei), Își luaseră un rămas-bun impersonal În tăcere, iar ochiul antrenat al lui Faulques observase gentuța de fotograf care Îi atârna femeii pe umăr, și o ciudată Împletire de pași și hazard prin sălile muzeului, cu altă coincidență scurtă, de astă dată fără vorbe și surâsuri, În fața sticlirii ondulate a apei dintr-un tablou de Diego Rivera, care Întrețesuse destine fără ca
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
l-am aruncat, și a rămas agățat Într-o tufă, ca o pată de culoare deschisă. Am stat și l-am privit pe când se crăpa de ziuă. Acum, ori de câte ori mă gândesc la spaimă, Îmi aduc aminte de șervețelul de hârtie atârnat Într-o tufă. Și-a potrivit iar ochelarii, apăsându-i cu un deget, și s-a uitat Într-o parte și-n alta, cu un aer distrat, ca și cum ar fi căutat ceva interesant În peisaj. - Simetrie, spui, a comentat În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
gest ambiguuu. - E aici, sub piele, a spus până la urmă. În genele noastre. Numai normele artificiale, cultura, patina civilizațiilor succesive Îl mențin pe om separat de el Însuși. Convenții sociale, legi. Teamă de pedeapsă. Celălalt asculta atent, cu țigara fumegândă atârnând Între buze. Și-a mijit iar ochii. - Și Dumnezeu? Dumneata ești credincios, domnule Faulques? - Nu fii enervant, dom’ne. A făcut stânga-Împrejur. Astfel putea vedea oamenii așezați pe terase ori plimbându-se pe lângă dig, bronzați, cu pantaloni scurți, copii și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Olvido, ca el Însuși. Ca Ivo Markovic, care În acel moment, fără să-l fi auzit venind, se profila În contralumină chiar În ușa turnului. 9. - Am și intrat? Stătea În picioare În fața picturii murale, iar fumul țigării care Îi atârna Între buze Îl făcea să mijească ochii dincolo de lentilele ochelarilor. Era proaspăt bărbierit și purta o cămașă curată, cu mânecile suflecate până la coate. Faulques i-a urmărit direcția privirii. Într-o zonă Încă nepictată, desenul În cărbune și unele tușe
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
vreo patruzeci de ani, brunet, cu părul scurt și barba de două-trei zile, drept și ferm, aștepta stoic glontele care Încă nu sosise, cu fața În sus și ochii legați cu o cârpă neagră, cu o mână rănită, care-i atârna pe piept, bandajată și În bandulieră. Era atât de senin și demn, Încât degetele de pe trăgaciul puștilor de asalt Galil ale călăilor care Îl ținteau, doi tineri maroniți, păreau să șovăie, Înainte de a-l omorî. În druzul cu mâna rănită
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mai târziu, la Osijek, pe când fotografia o casă a cărei fațadă dispăruse sub o bombă și care, din spatele molozului Îngrămădit În stradă, lăsa la vedere, Încă În picioare, canavaua intimă a odăilor cu mobile, ustensile casnice și fotografii de familie atârnate pe pereți. Pe timpuri, spusese (se mișca cu precauție printre fragmentele de beton și fiarele răsucite, cu aparatul de fotografiat lipit de față, căutând cadrajul adecvat), ruinele erau indestructibile. Nu crezi? Dăinuiau veac după veac, deși lumea folosea pietrele pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
fotografia e singura artă unde pregătirea nu-i decisivă. Acum toate sunt așa. Orice amator cu Polaroid se bate pe burtă cu Man Ray ori Brassaî, Înțelegi? Dar și cu Picasso ori Frank Lloyd Wright. Pe cuvintele „artă” și „artist” atârnă veacuri de capcane acumulate. Nu știu prea bine ce faci tu, dar mă atrage. Te văd făcând mereu fotografii mentale, concentrat de parcă ai practica un straniu cod bushido, cu un aparat de fotografiat locul sabiei de samurai. Bănuiesc că singura
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]