8,639 matches
-
gândește aici / 131 2.11. "Pinterescul" Acest alt fel de literatură 139 Capitolul 3. Poezie / 151 3.1. T.S. Eliot: Intensitatea lirică modernistă / 151 3.2. T.S. Eliot: Tradiția bucuria secretă a poetului modernist / 154 3.3. Peter Ackroyd: Tradiția basmului marea absentă din poem / 157 3.4. Fleur Adcock: Convenția sentimentului în poem / 162 3.5. Alan Brownjohn: Ce pune la cale limpezimea textului de după Modernism / 170 3.6. Ruth Fainlight: Poeta verticală / 174 3.7. Mimi Khalvati: Poeta din
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
șirul evenimentelor. Autorul pornește de la premiza că și el și cititorul știu că întâi vine "trecutul", care are drept "cauză" imediată "prezentul", care prezent secretă inevitabil un viitor pe care vrem cu toții să-l știm. Întrebarea copilului când ascultă un basm "și? și?" exprimă tocmai acest adevăr cunoscut tuturor și care e de fapt un instinct al minții omenești de a pune ordine în experiență. Încurcăturile încep cu Modernismul, moment care pune ordinea / acesibilitatea (în limbaj, în cronologie, în comunicarea însăși
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
clar și a cronologiei sunt punctul de pornire al marii deconstrucții (a limbajului, a istoriei, a sensului în final), altfel zis a ironiei moderniste à propos de tot ce s-a scris până la ea. După nouăsprezece veacuri te tradiție a basmului în literatură, sunt de ajuns câțiva ani de Modernism pentru a descoperi antidotul convenției (care nu este altceva decât o altă convenție, evident). În clipa în care romanul textul literar, de fapt, în general emite pretenția de globalizare, ca să-i
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
îi disecă și acum pe Joyce și Eliot, dar ca pe niște curiozități singulare. Trans-romanul Desperado care se scrie sub ochii noștri dovedește că Modernismul a fost un moment de rătăcire. Scurt, dar esențial. A dărâmat un mit, mitul/tradiția basmului în literatură. Timp de câteva decenii, cititorul n-a mai putut întreba în mintea lui de copil "și, mai departe, și, și?". A învățat să accepte că nimic nu se termină în fond și că povestea nu contează. Ceea ce contează
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Galsworthy, marele arhitect al convenției romanești, a fost contemporan cu ea, lumile lor nu se întretaie nicicum. Virginia Woolf declară sus și tare că romanul nu are nevoie de "love interest" (sintagmă greu de tradus și esențială lungii tradiții a basmului, cum am numit pre-modernismul); că viața e o "aură luminoasă", adică nu e guvernată de o cronologie tradițională, de o ordonare comodă a realului, ci liberă să imagineze orice înșiruire, după orice legi, de preferință diferite de cele vechi. Dacă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
la gloria de azi) nu se aplică la Modernism. Modernismul colcăie de istorii, iubiri și limbaj rafinat (la exasperare, e drept). Cei care chiar fac ceea ce predica în anii treizeci Virginia Woolf sunt trans-romancierii Desperado. Ei chiar trec de granițele basmului. Ei dau laoparte iubirea (cine mai iubește în romanul contemporan, dacă nu punem evident la socoteală romanele total predictibile / convenționale gen Danielle Steele?). Dau doar câteva exemple de romane din care iubirea (tradiția "boy meets girl, boy marries girl and
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
bricolare, de combinare a lor. Noutatea la care visează orice trans-romancier, orice trans-roman, vine din ineditul reconstrucției. Poate de aceea Deconstrucția a prins și s-a desprins la fel de spectaculos de critică: întâi a făcut școală fiindcă a identificat că tradiția basmului s-a dărâmat, apoi a pierdut teren fiindcă n-a știut să facă loc în platforma ei ca unealtă de analiză acestei incredibile trans-capacități (aș zice) de bricolare a trans-romanului. Pe scurt, Deconstrucția a murit fiindcă n-a știut ce
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cu orice preț. Chiar cu prețul poveștii, în final. Ceea ce ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru tinerii romancieri. Surprizele tehnicii romanești sunt seducătoare, dar putem oare să ne permitem a uita acele nouăsprezece secole de tradiție a basmului? Observ că iubirea revine timid ca emoție demnă de a fi centrul unei povești, dar unde revine ea? În romanul gay. Acolo (v. Jeanette Winterson, Written on the Body) iubirea e din nou stea. Între două femei, dar are intensitate
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
așadar, se mai ascunde, se mai însoțește și de altceva, la fel de important. Acest altceva este excelent ilustrat de Ishiguro în ultimul lui trans-roman, Never Let Me Go. Cu el și nu numai cu el narațiunea s-a mutat definitiv din basm în coșmar. Ce mai contează o intrigă bine făcută, un personaj îndrăgostit? Le putem îngădui, susține tacit romancierul, fiindcă noi nu romanțul îl desființăm ci chiar substratul lui. Să nu mai acuzăm intrigile bine făcute, să lăsăm romanul să captiveze
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
intrigă bine făcută, un personaj îndrăgostit? Le putem îngădui, susține tacit romancierul, fiindcă noi nu romanțul îl desființăm ci chiar substratul lui. Să nu mai acuzăm intrigile bine făcute, să lăsăm romanul să captiveze și să dea pâine, circ și basm (iubire și promisiunea de viață eternă). Ceea ce ineviatbil o să fie distrus este rasa umană. Omul are să fie ras de pe fața pământului. Dintr-o jonglerie cu convențiile povestirii (în Modernism) trans-romanul a alunecat într-un tragism sumbru. Mulți romancieri de la acest
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
terminat, în felul următor: "Am așteptat o clipă, m-am întors la mașină și m-am dus unde trebuia să ajung". De ce suntem fericiți? Fiindcă nu trebuie, nu suntem siliți să ascultăm povestea până la capăt. Fiindcă am dat laoparte convenția basmului, am ieșit din convenție. Trans-romanul proclamă ieșirea din convenție (ca și cum acest lucru ar fi posibil atâta vreme cât acceptăm să citim...). Disciplinele de teoretizare de la marketing la teoria criticii literare iau locul convenției în sine (la care neîndoielnic noi, cititorii, vrem să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
citim...). Disciplinele de teoretizare de la marketing la teoria criticii literare iau locul convenției în sine (la care neîndoielnic noi, cititorii, vrem să participăm, altfel n-am citi). Vorbele aveau la Moderniști o putere esențială de a comunica altfel decât discursul basmului. Accentul cădea mai mult pe cuvânt decât pe frază. Pe de altă parte, internetul de azi e în fond tot tirania cuvântului. Moderniștii au sfidat un discurs coerent ce se întindea pe nouăsprezece veacuri, fragmentându-l, operând o revoluție în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pentru a fi dărâmată? Ceea ce e totuși înspăimântător la acest joc secund contemporan este că undeva, la rădăcina glumei cu convenția, încolțește și certitudinea filozofică tema esențială a trans-romanului Desperado că viitorul (și nu e vorba de viitorul fericit din basm) viitorul omului pe pământ s-a rupt, a murit. Acest tragism tematic este cauza neîncrederii formale a trans-romanului în convențiile de orice fel. 1.2. Postmodern sau Desperado? Secolul XX cunoaște două orientări majore în literatură: Fluxul conștiinței și Post-Fluxul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
trup real) nu e credibilă, nu are suspans, deci riscă să ucidă lectura. Eroii lui David Lodge, Malcolm Bradbury, Julian Barnes, Jonathan Coe au vieți foarte concrete. Pe de altă parte, inteligența lor ridiculizează, desființează orizontul lor de așteptare. Tradiția basmului, cu iubirea fericită (sau nu), cu final clar, nu mai înseamnă absolut nimic pentru autorul Desperado. Fericirea ori nefericirea nu mai au sens. Modernismul desființa timpul; cronologia nu mai avea niciun înțeles. Personalitatea eroului se prăbușea. Epoca Desperado recuperează, din
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
se uită la aventuri dinăuntrul protagonistului. Chiar dacă romancierul nu analizează gândurile personajelor (cum făceau, în detaliu, Joyce sau Woolf), el nu mai poate părăsi interioritatea. Convenția povestirii realiste (Fielding, Dickens, Galsworthy), la fel ca și principiile ei de structurare (tradiția basmului, cronologia), par acum puerile chiar și cititorului nesofisticat. Până și romanele polițiste de calitate proastă discută acum ce gândește eroul, nu numai ce se petrece cu el. Găsim procedeul jurnalului în George Orwell (1984), Lawrence Durrell (Alexandria Quartet), John Fowles
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
atunci când citește, ar fi să întrebe: "Și? Și?" Plăcerea lecturii (orizontul ei de așteptare) vine din complicarea jurnalului eroului, din priceperea cu care autorul zădărnicește istorisirea. Lipsa viitorului din poveste (care, la moderniști, avea încă o legătură subterană cu tradiția basmului cu final fericit) împovărează "ziua" modernistă, ca unitate de narare, făcând din viața eroului o distopie apăsătoare și, tocmai de aceea, provocatoare pentru lectură. Eroul Desperado e pasiv și resemnat, spre deosebire de eroii energici, deciși să acționeze, din narațiunea tradițională. Tradiția
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cu final fericit) împovărează "ziua" modernistă, ca unitate de narare, făcând din viața eroului o distopie apăsătoare și, tocmai de aceea, provocatoare pentru lectură. Eroul Desperado e pasiv și resemnat, spre deosebire de eroii energici, deciși să acționeze, din narațiunea tradițională. Tradiția basmului era tradiția aventurii. Literatura Desperado e un jurnal al resemnării. Eroii lui Kazuo Ishiguro, de pildă, îndură toate eșecurile la care îi supune destinul lor: o mamă japoneză are două fiice care o lasă pradă singurătății (una se sinucide, cealaltă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
iubire și cronologie. Cei care se tem de viitor și îl mută, în fond, în trecut, sunt autorii Desperado. Viitorul Desperado nu mai este o extensie a prezentului, o promisiune că prezentul duce undeva precis. El devine o amenințare. Tradiția basmului (axată pe nevoia de a ști ce se întâmplă după) a murit. Paradoxal, cea mai elocventă ilustrare este romanul lui Lawrence Durrell Alexandria Quartet, care se autodistruge datorită faptului că prea multele încheieri (fețe ale viitorului) ucid curiozitatea lectorului pentru
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
îl aflăm din gura autorului) bătrână și uitată; setea de viitor cultivată de cele patru romane din Cvartet ne explodează în față. Învățăm de la Lawrence Durrell că nu e bine să așteptăm nimic, că viitorul e o iluzie, că tradiția basmului a murit. Așteptările lectorului Desperado merg către trecut. El trăiește amintirea așteptării cu mai multă intesnitate decât așteptarea prezentă (mai degrabă, de fapt, absența ei). Axa timpului s-a răsucit. Nu ne mai organizăm (livresc) existența cu convingerea că ceva
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de poveste, în care timpul a explodat, trecutul, prezentul și viitorul plutesc în vid, se combină și se recombină. Gravitația romanescă nevoia de un viitor confirmat de autorul însuși a pierit. Rămâne ca autorul să găsească o alternativă la tradiția basmului, să descopere o un mod de narare care să înlocuiască tradiționalul "Și mai departe? Și? Și?." Dar mai rămâne ca în absența acestui "Și? Și?" lectorul să descopere și el altă rațiune de a citi... 1.6. Linia Est-Vest în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
victoria conștiinței acolo unde sensibilitatea pierde, despre vechea dispută așa de bine denumită de Jane Austen drept sense and sensibility (gândire și sentiment, nicidecum "mândrie și prejudecată": titlu rău tălmăcit). Spuneam cândva că e o trăsătură Desperado să înlocuiești idila, basmul, cu singurătate, tandrețe, sex, chiar homosexualitate. Moderniștii nu o aveau, deși de la Virginia Woolf a pornit teoria că romanul nu are nevoie de love interest (intrigă sentimentală), cum zicea ea în Modern Fiction (The Common Reader) în 1919. Abia după
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care a refuzat muzica tradițională în poezie, fiindcă a vrut un tipar poetic mai sugestiv pentru epoca lui. Tiparul încă există și încă funcționează, dar el refolosește de fapt tradiția bucuria secretă a poetului modernist. 3.3. Peter Ackroyd: Tradiția basmului marea absență din poem Peter Ackroyd e un autor tandru care ascunde lecturii cât e de vulnerabil. El ezită în fața creației: dacă mă arăt privirii o să fiu oare eu, ori doar începutul altei povești? (romanul) Într-un lung dialog cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ale patimii mele sunt probabil de vânzare (printre școlari) Vorbe aparent albe, neutre, ascund în ele ideea de homosexualitate. Doar o dată ori de două ori împinge poetul sensul acesta înspre limpezime. Ne trezim conduși către cu totul altă versiune a basmului decât ce știam: "în îmbrățișarea ta", "se prelinge", "să soarbă din cupa întinsă", "extazul", "oh, iar și iar" (bucurii din Purley). Tradiția basmului cu Făt Frumos s-a preschimbat într-o poveste cu final încă neînțeles. Merg înainte doar ca să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
două ori împinge poetul sensul acesta înspre limpezime. Ne trezim conduși către cu totul altă versiune a basmului decât ce știam: "în îmbrățișarea ta", "se prelinge", "să soarbă din cupa întinsă", "extazul", "oh, iar și iar" (bucurii din Purley). Tradiția basmului cu Făt Frumos s-a preschimbat într-o poveste cu final încă neînțeles. Merg înainte doar ca să aflu cum se termină. (atâtea lucruri inutile...) Pe lângă nevoia de a ocoli, de a nu spune nimic pe șleau, cartea mai e construită
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sentimentul că o rămâne trupul în urma vorbelor lui (subiectul este cel care...) "Înspăimântătoarea cutezanță a capitulării de o clipă" (cum definea Eliot iubirea în Tărâm Pustiu) se desprinde de sex, iar trupul se topește într-un suflet tandru, imaterial. Tradiția basmului cu Făt Frumos își pierde prin urmare sensul: poemele acestea văd dragostea ca pe o "fugărire mecanică" (Vezi cum se leagă...) O fată se simte ca și cum ar fi fost violată, după care trece la alt băiat; un adolescent se însoară
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]