8,889 matches
-
cu profesorul Torok Bella, prim flautist la opera maghiară din Cluj. Știința dirijatului a dobândit-o în Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, unde l-a avut ca profesor de dirijat pe marele maestru Dorin Pop. În timpul studenției din cadrul Conservatorului a avut parte de o adevărată pleiadă de maeștrii: Iuliu Silaghi și Constantin Rîpă la solfegiu-dicteu, Vasile Herman la forme muzicale, Rodica Pop și Gheorghe Merișescu la istoria muzicii, Dorin Pop și Florentin Mihăescu la cor și dirijat, Ioan Husti
Ioan Chezan () [Corola-website/Science/329762_a_331091]
-
Tudor Jarda la armonie, Erwin Junger la citire de partituri, Gabriela Țereanu la pian, iar ca rectori pe compozitorii Sigismund Toduță și Liviu Comes, fără îndoială trăind o porioadă de înflorire a învățământului muzical superior românesc Ca tânăr absolvent al Conservatorului, și-a început cariera didactică în toamna anului 1970, la relativ proaspătul Liceu Pedagogic înființat în județul Sălaj, în 1968. De numele lui se leagă înființarea, în 1971, a primei școli de muzică din județul Sălaj, dar și transformarea ei
Ioan Chezan () [Corola-website/Science/329762_a_331091]
-
este reuniunea corală din cadrul Liceului de artă „Ioan Sima” din Zalău, aflată sub bagheta dirijorului prof. dr. Ioan Chezan, de la înființare (1971) până în prezent. ia naștere în anul 1971 la inițiativa proaspătului absolvent al Conservatorului din Cluj, profesorul Ioan Chezan, inițial fiind o formație corală camerală a Clubului tineretului din Zalău. Formația, alcătuită din profesori și elevi ai Liceului Pedagogic, a susținut concerte alături de celelalte colective artistice ale acestuia, instituția beneficiind și de orchestră de
Camerata Academica Porolissensis () [Corola-website/Science/329763_a_331092]
-
simfonic "Tasso". În 1851 a avut loc la Weimar premiera operei lui Raff, "König Alfred", iar cinci ani mai târziu s-a mutat la Wiesbaden unde s-a ocupat exclusiv de compoziție. Începând cu 1878 a fost profesor și directorul Conservatorului Hoch din Frankfurt. Aici a numit profesori anumiți muzicieni eminenți, printre care Clara Schumann, și a înființat o clasă exclusiv pentru femeile compozitoare; aceasta era în perioada în care femeile compozitoare nu erau abordate la modul serios. Printre elevii săi
Joachim Raff () [Corola-website/Science/329860_a_331189]
-
zona Ploieștiului, tatăl său, Nicolae Predescu, fiind violonist și șef de orchestră. Sub directa lui îndrumare, fiul a început să învețe vioara de timpuriu, iar mai apoi contrabasul. Cum toți marii lăutari din orașul „Aurului Negru” s-au specializat la Conservatorul din București, tânărul muzician s-a înscris la clasa profesorului George Enacovici, iar examenul de absolvență a constat în executarea Concertului nr. 2 pentru vioară și orchestră de Henryk Wieniawski, acompaniat la pian de Theodor Rogalski. Urmează câțiva ani în
Victor Predescu () [Corola-website/Science/329880_a_331209]
-
Uriașul", compusă când Prokofiev avea opt ani) dar "Maddalena" este prima lucrare a lui Prokofiev în acest gen care să primească un număr opus (Op. 13). Opera a fost compusă în vara anului 1911 când Prokofiev încă era student la Conservatorul din Sankt Petersburg și a fost abandonată cu doar una din cele patru scene orchestrată. Subiectul se învârte în jurul unui triunghi amoros din Veneția secolului al XV-lea. Prokofiev a scris în autobiografia sa că "acțiunea abundă de conflict, dramă
Maddalena () [Corola-website/Science/329895_a_331224]
-
și a adăugat că "Baronul Lieven arată mai bine decât are talentat în dramaturgie". Premiera operei a avut loc abia 70 de ani mai târziu. Prokofiev a început să orchestreze opera în 1912 în speranța de a fi jucată la Conservator. I-a arătat partitura pentru pian lui Nikolai Miaskovski care a comentat: "[muzica] este uneori uimitoare prin puterea sa sumbră, calitatea vulcanică a temperamentului [lui Prokofiev] este enormă". Conservatorul a respins opera, în cuvintele compozitorului deoarece libretul avea prea multe
Maddalena () [Corola-website/Science/329895_a_331224]
-
orchestreze opera în 1912 în speranța de a fi jucată la Conservator. I-a arătat partitura pentru pian lui Nikolai Miaskovski care a comentat: "[muzica] este uneori uimitoare prin puterea sa sumbră, calitatea vulcanică a temperamentului [lui Prokofiev] este enormă". Conservatorul a respins opera, în cuvintele compozitorului deoarece libretul avea prea multe nuanțe ale poetului simbolist Konstantin Balmont și nu din cauza dificultăților muzicale. În speranța de a fi jucată în 1913 Prokofiev a revizuit muzica și a dedicat a doua versiune
Maddalena () [Corola-website/Science/329895_a_331224]
-
iulie 1912 cu Prokofiev în calitate de solist și cu Konstantin Saradzhev dirijor. Prokofiev a scris mai târziu că Saradzhev "a realizat splendid toate tempourile mele". Prokofiev a câștigat premiul Anton Rubinstein pentru realizările sale pianistice într-o interpretare a lucrării la Conservatorul din Sankt Petersburg pe 18 mai 1914. Prokofiev a propus propriul său concert în programul competiției, spunând că, deși nu putea câștiga premiul cu un concert clasic, cu propriul său concert juriul "să fie incapabil să decidă dacă îl interpreta
Concertul pentru pian nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329897_a_331226]
-
luat numele de „Budișteanu”. Tatăl său, Vasile Budișteanu, a cântat la țambal în diverse formații bucureștene, fiind cooptat ulterior în orchestra lui Grigoraș Dinicu, participând la Expozițiile Universale de la Paris (1937) și New York (1939). Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București (1933-1936), avându-i profesori pe Vasile Filip (vioară), Victor Gheorghiu și Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Constantin Brăiloiu (folclor și istoria muzicii), Mihail Andricu (muzica de cameră) etc. Neputând să frecventeze cursurile cu regularitate
Ionel Budișteanu () [Corola-website/Science/329914_a_331243]
-
Timișoara, unde studiază vioara, avându-i profesori pe Eugen Cuteanu, Ștefan Stanciu, Mihai Perian, Cornel Șuboni, dascăli de înaltă ținută profesională, care au avut o influență covârșitoare asupra pregătirii și carierei lui Ioan Fernbach. Între anii 1970 - 1974, urmează cursurile Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București, unde i-a avut profesori pe George Manoliu și Maria Maszalits (vioară), Dumitru Pop și Paul Staicu (orchestră), Dumitru Bughici (forme). Își amintește că, în perioada studiilor universitare, la ora 7 dimineața era în Facultate, altfel
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
forme). Își amintește că, în perioada studiilor universitare, la ora 7 dimineața era în Facultate, altfel nemaigăsind sală de studiu și de cele mai multe ori ora 22, îl prindea tot acolo. Îl regăsim, ca violonist, în orchestra de cameră „Camerata” a Conservatorului, care obține în anul 1974, premiul I, la Concursul „Herbert von Karajan”, de la Berlin. După absolvirea Conservatorului, ar fi avut posibilitatea să rămână în București, ca violonist în Orchestra Radio, însă preferă să se reîntoarcă la Timișoara, unde va fi
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
sală de studiu și de cele mai multe ori ora 22, îl prindea tot acolo. Îl regăsim, ca violonist, în orchestra de cameră „Camerata” a Conservatorului, care obține în anul 1974, premiul I, la Concursul „Herbert von Karajan”, de la Berlin. După absolvirea Conservatorului, ar fi avut posibilitatea să rămână în București, ca violonist în Orchestra Radio, însă preferă să se reîntoarcă la Timișoara, unde va fi repartizat, cu ajutorul maestrului Nicolae Boboc, în orchestra Operei Române. Ioan Fernbach s-a căsătorit în anul 1974
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
Crema cu Teatro Sociale înainte de a împlini vârsta de unsprezece ani. A studiat vioara cu Carlo Cogliati și ar fi continuat să studieze acest instrument dacă nu intervenea un fapt ieșit din comun. Tatăl său dorea să îl inscrie la Conservatorul din Milano dar, datorită situației financiare dificile a familiei Bottesini, Giovanni avea nevoie de bursă. Erau doar două posturi disponibile: contrabas și fagot. S-a pregătit pentru a obține bursă la contrabas în doar câteva săptămâni. A studiat cu Luigi
Giovanni Bottesini () [Corola-website/Science/329936_a_331265]
-
obține bursă la contrabas în doar câteva săptămâni. A studiat cu Luigi Rossi, căruia îi va dedica mai târziu lucrarea "Tre grandi duetti per contrabasso". Doar patru ani mai târziu, un timp surprinzător de scurt pentru standardele vremii, a părăsit Conservatorul cu un premiu de 300 de franci pentru interpretare solo. Acești bani i-au permis să cumpere un instrument fabricat de Carlo Antonio Testore. După ce părăsit Milanul a petrecut o perioadă de timp în America și, de asemenea, a ocupat
Giovanni Bottesini () [Corola-website/Science/329936_a_331265]
-
numeroase lucrări pentru contrabas, inclusiv două concerte pentru contrabas și orchestră, Gran Duo Concertante pentru doi contrabași, Passione Amorosa pentru doi contrabași și numeroase lucrări pentru contrabas și pian. Cu puțin timp înainte de moartea sa Bottesini a fost numit directorul Conservatorului din Parma în 1888 la recomandarea lui Verdi. Un an mai târziu Bottesini a decedat pe 7 iulie. Lucrările sale rămân până astăzi un repertoriu standard pentru contrabasiștii desăvârșiți. Bottesini a fost foarte apreciat iar aptitudinile sale virtuoze la contrabas
Giovanni Bottesini () [Corola-website/Science/329936_a_331265]
-
cu compozitorul Gelu Vasilescu (Nae Caranfil). Spectacolul de revistă va fi realizat în paralel cu muzicalul. Pentru găsirea solistei din muzicalul "Fata de la etajul III", maestrul Laurențiu organizează un concurs la care o remarcă pe Irina (Teodora Mareș), studentă la Conservator și fiica profesorului Mirea (David Ohanesian). În paralel, Radu Valerian organizează la Conservator un concurs pentru tinere talente la care Irina Mirea cântă și ea un cântec de muzică ușoară (fără a ști că participă la un concurs diferit). Tânărul
În fiecare zi mi-e dor de tine () [Corola-website/Science/328045_a_329374]
-
paralel cu muzicalul. Pentru găsirea solistei din muzicalul "Fata de la etajul III", maestrul Laurențiu organizează un concurs la care o remarcă pe Irina (Teodora Mareș), studentă la Conservator și fiica profesorului Mirea (David Ohanesian). În paralel, Radu Valerian organizează la Conservator un concurs pentru tinere talente la care Irina Mirea cântă și ea un cântec de muzică ușoară (fără a ști că participă la un concurs diferit). Tânărul regizor se îndrăgostește de ea la prima vedere. Profesorul Mirea consideră însă că
În fiecare zi mi-e dor de tine () [Corola-website/Science/328045_a_329374]
-
rămâne, însă, departe...”" Criticul Tudor Caranfil a dat filmului trei stele din cinci și a făcut următorul comentariu: "„Însărcinat să inaugureze cu un spectacol arena de vară a „Teatrului Nostru”, tânărul regizor Radu (Păunescu) și-o dispută pe studenta la Conservator Irina (Mareș), cu Laurențiu (Moraru) care o solicită în revista pe care o montează. Disperat de refuzul ei, Radu face apel la amicul Gelu (Caranfil), care o câștigă compunând un șlagăr. Dar până la premieră, câte intrigi și complicații vor mai
În fiecare zi mi-e dor de tine () [Corola-website/Science/328045_a_329374]
-
lui Julian Tuwim sub numele „Słopiewnie”, scriind și eseuri despre Igor Strawinski și Frédéric Chopin. La jumătatea anilor `20, familia s-a mutat în Varșovia, unde Karol a avut primele mari succese artistice și ulterior a devenit primul rector al Conservatorului din Varșovia. Szymanowski era homosexual. Opera Król Roger (1918-1924) este una dintre lucrările sale care conțin motive homoerotice. Printre acestea se numără și poezii. A abordat în mod direct tematica homosexualității în nuvelă Efebos (scrisă între 1917 și 1919) pe
Karol Szymanowski () [Corola-website/Science/328116_a_329445]
-
Hornziel, violonist la Marele Teatru din Varșovia și Stanisław Serwaczyńskiego, solist și șef de orchestra la Opera din Budapesta. În anul 1843, la vârsta de 8 ani, a plecat la Paris, unde a studiat sub îndrumarea lui Lambert-Joseph Massart la Conservatorul din Paris. A absolvit conservatorul în anul 1846, la 11 ani, cu premiul I și medalie de aur. După terminarea studiilor, l-a avut în continuare pe Massart ca profesor, încă 2 ani. La scurt timp, a concertat timp de
Henryk Wieniawski () [Corola-website/Science/328132_a_329461]
-
din Varșovia și Stanisław Serwaczyńskiego, solist și șef de orchestra la Opera din Budapesta. În anul 1843, la vârsta de 8 ani, a plecat la Paris, unde a studiat sub îndrumarea lui Lambert-Joseph Massart la Conservatorul din Paris. A absolvit conservatorul în anul 1846, la 11 ani, cu premiul I și medalie de aur. După terminarea studiilor, l-a avut în continuare pe Massart ca profesor, încă 2 ani. La scurt timp, a concertat timp de 2 luni în Sankt Petersburg
Henryk Wieniawski () [Corola-website/Science/328132_a_329461]
-
aur. După terminarea studiilor, l-a avut în continuare pe Massart ca profesor, încă 2 ani. La scurt timp, a concertat timp de 2 luni în Sankt Petersburg, țările baltice și Varșovia. În 1849, a fost acceptat din nou la Conservatorul din Paris, unde a început studii de compoziție, pe care le-a absolvit Magna Cum Laude un an mai tarziu. În 1850, a început să concerteze împreună cu fratele său Józef, mai întâi în toate orașele mari ale Imperiului Rus, apoi
Henryk Wieniawski () [Corola-website/Science/328132_a_329461]
-
multe alte succese, preia în 1860 locul de vioară întâi la curtea țarilor și, totodată, pe cel de solist la Societatea Muzicală Rusă. în același timp predă vioară la așa numitele „cursuri de muzică ale Societății”, transformate în 1862 în conservator. Aici, activitatea sa pedagogică fructuoasa, care a durat câțiva ani, a pus bazele școlii de vioara din Petersburg. Aceasta a fost dezvoltată de Leopold Auer într-o excelentă școală de vioară rusească. În fiecare an, timp de 3-4 luni, Wieniawski
Henryk Wieniawski () [Corola-website/Science/328132_a_329461]
-
concerte în Statele Unite. Într-un interval de 8 luni, artiștii au susținut 215 concerte. Wieniawski a rămas în America până în 1874, concertând cu faimoasa soprană Paulina Lucca. În 1874, după ce s-a întors în Europa, a reluat munca pedagogică la Conservatorul din Burxelles, ca succesor al suferindului Henri Vieuxetemps, și a continuat-o până în septembrie 1877 (printre studenții lui s-a numărat și Eugène Ysaÿe). Ca urmare a agravării afecțiunii sale cardiace și a obezității exagerate, în ultimii ani de viață
Henryk Wieniawski () [Corola-website/Science/328132_a_329461]