8,691 matches
-
din Anatolia, dar treptat a pierdut controlul asupra acestora. Două momente importante au marcat această decădere a puterii bizantine: Bătălia de la Manzikert (1071), când turcii selgiucizi au zdrobit armatele imperiale, deschizându-și astfel drumul către teritoriile anatoliene ale Bizanțului și cucerirea Constantinopolului de către „latinii” participanți la a patra cruciadă (1204). După o primă perioadă de glorie, când se poate vorbi despre un Mare Imperiu Selgiuc, acesta s-a descompus într-o multitudine de emirate feudale conduse de beii locali, dezbinate de
Ertuğrul () [Corola-website/Science/335196_a_336525]
-
ziua Paștilor. Dar aceasta nu este decât o ipoteză, nefiind dovedită. În anul 1269 sultanul mameluc Baibars al Bunduqdari a construit în presupusul loc al mormântului lui Nabi Musa un mic sanctuar - maqam-, ca parte a politicii generale adoptate după cucerirea orașelor și satelor din Palestina și sudul Libanului, în urma izgonirii cruciaților. Sanctuare de acest fel închinate profeților menționați în Coran și tovarășilor lui Mohamed, au fost finanțate prin „awqaf”, un patrimoniu creat din proprietățile confiscate de la Biserica Romano-Catolică. În cazul
Sărbătoarea lui Nabi Musa () [Corola-website/Science/335167_a_336496]
-
Muntele Templului, la începerea festivităților de Nabi Musa. Au fost permise numai ceremonii limitate la zona mormântului lui Nabi Musa. Sanctuarul a fost folosit până în 1967 de armata iordaniană ca bază militară și depozit de muniții, arme și combustibil După cucerirea Muntelui Templului și a sanctuarului Nabi Musa de catre Israel in cursul Războiului de Șase Zile pelerinajul a continuat sa fie interzis. Cel dintâi „Mausim” permis la 50 de ani dupa interdicția de către britanici, a avut loc în anul 1987, fiind
Sărbătoarea lui Nabi Musa () [Corola-website/Science/335167_a_336496]
-
avut mare influență asupra evoluției ulterioare a culturii din India islamică. Obiectivele religioase cu importanță pentru șiiți au devenit centre de pelerinaj recunoscute pe plan internațional și protejate ca atare. Astfel, Najaf și Karbala au fost țințe principale pe lista cuceririlor făcute de safevizi. În schimb, obiectivele cu relevanță pentru sunniți nu au avut parte de același tratament. Mormintele lui Abu Hanifa și Abdul-Qadir Gilani au fost distruse. O parte dintre șiiții care au imigrat în Iran, pentru a beneficia de
Convertirea Iranului la islamul șiit () [Corola-website/Science/335262_a_336591]
-
șahului Sultan Husayn, în 1709, în regiunea Kandahar din Afganistanul de azi și au fost conduse de Mir Wais Hotak. Atunci, Iranul a pierdut controlul Afganistanului, care a devenit independent. Luptele cu șahii safevizi au continuat, culminând în 1715 cu cucerirea Heratului de către afgani și în 1722 când a avut loc bătălia de la Gulnabad, după care afganii au cucerit Isfahan, capitala Iranului Safevid. Acest moment a marca sfârșitul dinastiei safevide în Iran, dar și consfințirea existenței Afganistanului ca stat în perioada
Convertirea Iranului la islamul șiit () [Corola-website/Science/335262_a_336591]
-
ducelui de Normandia erau și oșteni din alte regiuni ale Franței de nord (Picardia, Anjou, Île-de-France), care vorbeau propriile lor idiomuri "oïl". Majoritatea populației din Anglia acelei epoci vorbea limba engleză veche și a continuat să o vorbească și după cucerirea normandă. Anglo-normanda a fost în primul rând limba curții regale și a aristocrației. La curte s-a vorbit până la sfârșitul secolului al XIV-lea. Henric al IV-lea a fost primul rege al Angliei a cărui limbă maternă a fost
Limba anglo-normandă () [Corola-website/Science/335271_a_336600]
-
-lea până la începutul secolului al XVI-lea a fost definită de aceste condiții. Condițiile care duseseră la formarea și existența a două state diferite au dispărut mai târziu, odată cu ascensiunea Imperiului Otoman asupra lor: rutele comerciale au fost năruite de cuceririle otomane, ambele țări au căzut sub suzeranitatea Imperiului Otoman, iar dinastiile s-au năruit și fiecare boier care se bucura de sprijinul boierilor putea ajunge în fruntea statului. Totuși, condițiile nu au fost favorabile unificării politice: dacă în apus autoritatea
Dualismul politic românesc () [Corola-website/Science/335325_a_336654]
-
islamic pe toate planurile, nu putem totuși ignora perioada premergătoare, perioada omeyyadă, începută odată cu proclamarea lui Mu’awiya ca suveran al teritoriilor arabe și mutarea capitalei califale la Damasc. Declinul califatului ommeyad Declinul acestei dinastii, în timpul căreia s-a continuat cucerirea teritoriilor din Mediterana, începută încă din timpul califilor ortodocși, a fost rezultatul unor dispute religioase, transferate în plan politic, privind scaunul califal, exclusiv pentru membrii familiei lui Muḥammad, pentru descendenții lui Abbăs, unchiul profetului. Deși principalul țel al califului Mu
Declinul califatului ommeyad și apariția califatului abbasid () [Corola-website/Science/335346_a_336675]
-
a devenit Patriarhie a Bisericii Răsăritului (o altă denumire a Bisericii Nestoriene). De asemenea, pe lângă creștini și evrei, în Ctesiphon exista o puternică comunitate maniheistă, acest oraș fiind locul unde s-a născut fondatorul acestei religii, Profetul Mani (216-274). După cucerirea Antiohiei în anul 541, șahul Khosrau I (531-579) a construit un nou oraș lângă Ctesiphon pentru a-l popula cu prizonieri aduși din Antiohia. El a numit acest oraș "Weh Antiok Khusrau" care înseamnă "Khosrau l-a construit mai bine
Ctesiphon () [Corola-website/Science/335349_a_336678]
-
astăzi ca Shush și unei noi mari civilizații. Herodot and Xenophon denumeau această regiune Susiana, după capitala sa, Susa. Regiunea este menționată de câteva ori în Biblie sub denumirea de Elam. Iranul a fost locuit de triburi arabe încă înainte de cucerirea acestuia de către musulmani, fiecare păstrându-și identitatea prin limbă, cultură și religie. Potrivit studiului lui Kasravi, un respectat istoric iranian contemporan, "500 de ani de istorie a Khuzestanului" și lui Tabari, primul istoric musulman, arabii au trăit în Khuzestan și
Comunitatea arabă din provincia Khuzestan () [Corola-website/Science/335365_a_336694]
-
de istorie a Khuzestanului" și lui Tabari, primul istoric musulman, arabii au trăit în Khuzestan și în alte părți din sudul Iranului încă din era Parților, cu 4000 de ani în urmă." În anul 639 d.Hr. a avut loc cucerirea islamică a Persiei. Controlul regiunii a trecut de nenumărate ori de la arabi la persani, dar de-a lungul istoriei regiunea și-a menținut o majoritate arabă a populației. Începând cu anul 1503 Al-Ahwaz a devenit cunoscut sub numele de Arabestan
Comunitatea arabă din provincia Khuzestan () [Corola-website/Science/335365_a_336694]
-
stat care a adus pe tron dinastia Jaeshi. Provincia se află la sud de Deseirion, Principat în a cărui politică internă s-a amestecat multă vreme, până când urcarea pe tronul deseian a dinastiei Jaeshi a răsturnat situația. Capitala Principatului până la cucerirea ei de către Deseirion a fost Moryna, iar simbolul folosit Câinele. Principatul este faimos pentru gărzile keru - femei puternice, blonde cu ochi albaștri, care îl păzesc pe prinț și despre care circulă o serie de legende amoroase. Această provincie se află
Marile descoperiri () [Corola-website/Science/331593_a_332922]
-
Bosforului se manifesta și prin privilegiile fiscale și comerciale acordate de regii Bosforani Atenienilor și Atenei, precum și prin participarea nobililor la Panticapeea la cheltuielile festive sau politice ale Atenei. Regatul Bosforan s-a extins, puțin câte puțin, nu atât prin cuceriri, cât prin prestigiul și prosperitatea sa, elenizarea popoarelor zise « barbare », precum meoții, toreții ("toreatae") și alți sciți, fiind principala pârghie de extindere. Sciții doritori de îmbogățire imigrau numeroși la Atena unde erau însărcinați cu menținerea ordinii publice, fiind pentru aceasta
Regatul Bosforului () [Corola-website/Science/331634_a_332963]
-
începe odată cu cucerirea Galiei de către romani, terminată în secolul I î.Hr. Limba latină populară este adoptată treptat de populația autohtonă, în cursul unei perioade de bilingvism care durează până în secolul al V-lea. Limba galică o influențează pe cea latină, constituind substratul viitoarei
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
engleze, dar continuă să fie una din limbile de comunicare internațională, căutându-se printr-o politică lingvistică oficial adoptată să se limiteze pe cât posibil influența englezei asupra ei, și să se mențină răspândirea pe care o mai are în lume. Cucerirea Galiei de către romani s-a extins pe mai multe decenii. În anul 120 î.Hr., ei au înființat provincia Gallia Transalpina, pe teritoriul actualei Provence, și au terminat cucerirea întregului teritoriu până inclusiv partea de sud a Belgiei actuale, în anii
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
și să se mențină răspândirea pe care o mai are în lume. Cucerirea Galiei de către romani s-a extins pe mai multe decenii. În anul 120 î.Hr., ei au înființat provincia Gallia Transalpina, pe teritoriul actualei Provence, și au terminat cucerirea întregului teritoriu până inclusiv partea de sud a Belgiei actuale, în anii 58-51 î.Hr. Romanii au supus în Galia mai multe popoare: greci, care colonizaseră regiunea din jurul Marsiliei încă din secolul al VII-lea î.Hr.; liguri, popor neindo-european care trăia
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
care trăia în sud-estul Franței actuale și în regiunea vecină din Italia actuală; iberi, alt popor neindo-european care popula actuala Spanie și sud-vestul Franței; populație germanică în nord-estul Galiei; în sfârșit, gali, popor celtic, care erau cei mai numeroși. După cucerire, în Galia s-au așezat în jur de 200.000 de romani: funcționari, militari, coloni, care vorbeau latina populară. Populația locală a adoptat treptat această limbă, care nu s-a impus forțat, ci din considerente practice. În primul rând, latina
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
denumită “Perla Scoției”. Născută în exil în Ungaria, ea a fost sora lui Edgar Ætheling, regele anglo-saxon cu o scurtă domnie și neîncoronat. Margareta și familia ei s-au întors în Anglia în 1057, însă au fugit în Acoția după cucerirea normandă din 1066. În jurul anului 1070 Margareta s-a căsătorit cu regele Malcolm al III-lea al Scoției devenind regină. Ea a fost mama a trei regi ai Scoției și a unei regine a Angliei.
Margareta de Wessex () [Corola-website/Science/331756_a_333085]
-
la jumătatea lunii martie, Villars se îngrijește de confortul oamenilor săi și începe construirea unor linii defensive între taberele Douai și Saint-Venant. Aliații încearcă să exploateze avantajul obținut în anul anterior datorită victoriei obținute în bătălia de la Oudenaarde și a cuceririi orașului Lille. De partea lor, francezii încearcă timid să sprijine Mons, aflat sub asediu după căderea prematură a orașului Tournai la sfârșitul lui iulie. Armata Coaliției, 86000 de oameni și 100 de tunuri, compusă din austrieci și olandezi aflați sub
Bătălia de la Malplaquet () [Corola-website/Science/331794_a_333123]
-
Eugen de Savoia a sosit de pe Rin pentru a-i susține pe aliați, a avut loc întâlnirea decisivă în Bătălia de la Blenheim în 3 august 1704. a fost parte a campaniei din 1704 a Războiului Marii Alianțe, pentru a preveni cucerirea capitalei Austriei Habsburgice Viena, de către armata franco-bavareză a regelui Ludovic al XIV-lea. Campania a început în mod serios pe 19 mai când Ducele de Marlborough a început marșul său de 400 de kilometri de la Bedburg, lângă Köln, spre armata
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
o zi mai devreme în Bătălia de la Beachy Head. A reprezentat prima victorie a Marii Alianțe - prima alianță între statele papale și cele protestante. Astfel a motivat mai multe națiuni să se alăture alianței și a risipit teama de o cucerire franceză a Europei. Deasemenea a avut o importanță strategică pentru Anglia și Irlanda. A marcat sfârșitul speranței lui Iacob de a se întoarce pe tron printr-o acțiune militară și a asigurat probabil triumful Revoluției Glorioase. Unii catolici irlandezi luați
Bătălia de la Boyne () [Corola-website/Science/331848_a_333177]
-
își taie gâtul dacă francezii vor reuși să cucerească Torino din punctul de atac ales de La Feuillade. Vauban nu a participat la asediu, chiar dacă se interesa personal. În 1705 Ludovic al XIV-lea îl însărcinase cu schițarea unui proiect de cucerire a cetății despre care auzise că era foarte bine apărată. În iulie 1706 Vauban se găsea la Dunkerque, iar pe 23 îi scrisese o scrisoare generalului La Feuillade în care își exprima dezaprobarea față de abordarea decisă de acesta. Participarea sa
Asediul de la Torino () [Corola-website/Science/331873_a_333202]
-
la Mecca în momentul apariției islamului, a fost unul dintre primii convertiți la noua religie. La Medina, el a devenit un membru important al societății islamice, fiind cel responsabil cu chemarea la rugăciune. A fost muezin și la Mecca după cucerirea acesteia de către musulmani, fiind recunoscut pentru vocea să melodioasă și puternică. Acesta a fost de asemenea și unul dintre însoțitorii personali ai lui Muhammad. În ultimii ani ai vieții, a participat la cucerirea Siriei, unde și-a petrecut restul vieții
Bilal bin Rabah () [Corola-website/Science/331888_a_333217]
-
A fost muezin și la Mecca după cucerirea acesteia de către musulmani, fiind recunoscut pentru vocea să melodioasă și puternică. Acesta a fost de asemenea și unul dintre însoțitorii personali ai lui Muhammad. În ultimii ani ai vieții, a participat la cucerirea Siriei, unde și-a petrecut restul vieții. Datorită statutului pe care îl are Bilal în islam, mulți africani musulmani au susținut faptul că sunt descendenți ai acestuia. (fiul lui Rabah) s-a născut la Mecca la sfârșitul secolului al VI
Bilal bin Rabah () [Corola-website/Science/331888_a_333217]
-
săi și-au păstrat multe aspecte celtice, în perioada romană, precum limba, religia și cultura. Cantabrii nu și-au pierdut nici abilitățile războinice, oferind trupe auxiliare armatei romane imperiale timp de zeci de ani, iar aceste trupe au partricipat la cucerirea Britaniei de către împăratul Claudius în 43 d.Hr. Ca și vecinii lor din Asturia, Cantabrii au reapărut în mijlocul haosului invaziilor barbare de la sfârșitul secolului al IV-lea, doar pentru a fi absorbiți de către vizigoți în secolul al VI-lea. Începând
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]