9,076 matches
-
moravuri, „sufletul”oamenilor locului, grupați, când e cazul, în „tipuri”. Ariditatea nu e compensată, decât rareori, de abundență. Cam peste tot, aceeași resemnare în confruntarea cu „o frumusețe ce nu se poate descrie”. Și în circuitele prin țară călătorul împinge curiozitatea până la amănunt, iscodind în dreapta și în stânga ca să afle tot ce s-ar putea afla - de la „istoria și legendele” unor așezări până la, de pildă, interiorul unei mănăstiri sau, ca o picanterie de care simte nevoia, „viața romantică” a banditului Terente. Însemnările
TICAN-RUMANO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290169_a_291498]
-
București, 1981 (în colaborare cu Dolores Toma); Jean Cayrol, Aud încă vocea, pref. trad., București, 1985; Louis-Sébastien Mercier, Anul 2440 sau Un vis cum n-a mai fost, introd. Irina Bădescu, București, 1986; Charles Baudelaire, Pictorul vieții moderne și alte curiozități, îngr. și pref. trad., București, 1992; Claude Simon, Lecții de cuvinte și lucruri, postfața trad., București, 1992; Jean Echenoz, Lac, București, 1992. Repere bibliografice: Adina Dinițoiu : Radu Toma - două cărți pentru literați, OC, 2001, 47; Alexandru Matei, „Am impresia că
TOMA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290215_a_291544]
-
Cațavencu, director-proprietar al ziarului "Răcnetul Carpaților", prezident fundator al Societății Enciclopedice-Cooperative "Aurora Economică Română"..." Ei? Ce document? Trahanache: Ai puțintică răbdare! Să vezi... M-am gândit: să nu mă duc... să mă duc... să nu mă duc... ia, numai de curiozitate, să mă duc, să văz ce moft mai e și ăsta. Mă îmbrac degrabă, Fănică, și mă duc. Tipătescu: La Cațavencu? Trahanache: Stăi, să vezi... la Cațavencu. Cum intru se scoală cu respect și mă poftește pe fotel. "Venerabile"-n
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
s-o duci într-un chef!... Tipătescu: (răpezindu-se și apucându-l cu amândouă mâinile de gât) Mizerabile! Cetățeanul: Nu mă zgudui (sughite) că amețesc... Zoe: Lasă-l, Fănică, să vedem. Cetățeanul: Lăsați-mă să vedeți. Când am găsit-o, de curiozitate am deschis-o și m-am dus subt un felinar, s-o citesc. N-apucasem s-o isprăvesc bine... și haț! Pe la spate, d. Cațavencu dă să mi-o ia. Tipătescu: Și (desperat) ți-a luat-o? Zoe: (același joc
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
era atitudinea lor? Știți cum se purtau? Când am ajuns acolo noi, În sfârșitul lui septembrie, cum eram liberi prin curte, ei ziceau: „Veniți la noi, băi, că noi studiem istoria Partidului Comunist! Veniți, băi, să vedeți”. Și noi, din curiozitate, am mers acolo, la ei. Toți am mers la Început să vedem ce este și dup-aceea am zis: „O, astea le știm, astea-s minciunile Moscovei”. Și n-am mai mers... Și ei erau aceia care făceau listele cu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
o Întrebat: „Dumneata ai fost bolnav de ficat?”. „N-am fost, dom’le doctor.” „Da’ ai fost Între bolnavi cu icter?” „Am fost.” „Unde?” „În Delta Dunării.” „Da’ ce ai căutat acolo?” „Păi dacă acolo m-o dus”... În fine..., curiozitatea din ei, da’ mai bine renunț decât să pornesc discuția, că ș-așa nu pot să vi le spun toate... Da. Să revenim la problema cu pleurezia! Și mi s-o dus pofta de mâncare și m-am uitat la
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
vorbele franceze printre cele române. Albina di Rhona a fost o foarte frumoasă dănțuitoare, de ea s-a amorezat Ion I.H. Heliade Rădulescu făcând excese până ce a căzut în demență. Pentru dânsa a scris o poezie, ce a stârnit multă curiozitate atunci, poezie în care declinul marelui literat era foarte accentuat. Această poezie începea cu versul: „Esci bellă Seraphito, belissimă-ntre toate“. Etc. etc.83 sala ateneului Societatea Filarmonică Română Anul allu II-lea Duminică la 18 Aprilie 1871 5-lea Concertu
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
d-nei Gr. Suțu, pentru ca să mai avem trebuință să mai descriem această serată. Grațiozitatea și eleganța damelor noastre ne dispensează de orice detaliuri. La acest bal se afla și Don Familia Grigore Suțu avea un caracter special și era una din curiozitățile bucureștene. Aproape în toate zilele când era vremea frumoasă, domnul și doamna Grigore Suțu ieșeau la Șosea în echipajul lor sui-generis. Într-o trăsură-victoria, prințesa stătea drept, maiestuoasă, iar prințul Grigore, mărunțel, ghemuit între perne, de unde d-abia îl vedeai
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
de la Filaret. După câteva exerciții ne am înapoiat. Pe vremea aceea lume puțină în București, iar aceea câtă era nu avea obiceiul stradei precum are cea de astăzi. De aceea marșul nostru nu a avut un prea mare succes de curiozitate. Generalul Florescu era omul pasionat pentru organizarea armatei, el lucra în această direcție nu numai cu pricepere și stăruință, dar și cu o mare și sufletească pasiune. În luna lui august, în înțelegere cu ministrul de Instrucțiune Titu Maiorescu, intrat
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
piese, și o satiră politică intitulată: Haine vechi sau Zdrențe politice. Seara, comitetul interzice lui Millo să joace satira, sub cuvânt că este indecentă și slujește drept pugilat politic. Dar sala gemea de public, fiindcă tocmai această bucată stârnise marea curiozitate a amatorilor. După jucarea celorlalte bucăți, tocmai când publicul era mai nerăbdător, Millo apare pe scenă și anunță că i s-a interzis jucarea „Zdrențelor“. În sală izbucnește un mare huiet! Publicul aplaudă, fluieră, strigă și cere ca satira să
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
un marș militar pe străzile Capitalei cu muzica în frunte. Pe vremea aceea era lume puțină în București, iar aceea câtă era nu avea obiceiul stradei - mai ales femeile - cum îl are lumea de acum. De aceea succesul nostru de curiozitate nu a fost prea mare. Bineînțeles conservatorii credeau că au să prezideze ei la marile întâmplări ce se presimțeau, dar evenimentele s-au desfășurat altfel. Nu au trecut nici doi ani și cabinetul Lascăr Catargiu fu silit să părăsească puterea
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
război este dintre acelea în care, totuși, consideră el, „nu, nu e bine să te amesteci”. *„Pisica de jad”, capitolul întîi: La nuit blanche. Opt alineate. Ca să folosesc un cuvînt întîlnit în scrierile lui Iordache Golescu: m-a dăulat! * Din curiozitate, am citit cîteva reviste (excelent tipărite) și ziare (prost făcute și rău imprimate) nord-coreene, pentru a sesiza diferența de mentalitate față de noi și a-mi completa imaginea asupra varietăților comunismului pe glob. Pentru „tovarășii nordcoreeni”, îmi dau seama, lumea există
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de elanuri. În schimb, aproape că nu băgam în seamă vioara, iar toba și bombardonul îmi evocau ceva leneș și comic. Alți copii se țineau de bandă, o însoțeau pînă la Cabinet sau pînă la casa celui ce-o comandase. Curiozitatea mea față de ea se oprea la poartă. Imediat ce dispărea din raza privirilor mele, mă întorceam la carte sau la treburi, însă nu în starea de dinainte, ci mișcat interior, cuprins de o emoție inefabilă. *Două zile - trei scrisori. Le transcriu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
îmi stimulează porniri critice, dar dincolo de asta nu poate fi decît sentimentul neputinței de a schimba ceva. Doi kilometri de plimbare prin oraș cu un Fiat 1500, cu număr de Augsburg-Deutschland (mașina lui Ioan Constantinescu), și-ți dai seama de curiozitatea africană a celor mai mulți dintre concitadinii mei, care, bineînțeles, nu-s diferiți ca mentalitate de cei din Iași, Piatra Neamț, București! *O însemnare de jurnal e, cel mai adesea, un gînd care, în forma respectivă, nu mă va mai vizita niciodată. *„în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
descurca dacă mi s-ar da temă să descriu stațiunea. De oriunde ai privi o, imaginea ei nu se dezvăluie în întregime. Părțile sînt risipite printre colinele cu vegetație bogată. Principalele clădiri - Biserica și Hotelul „Palace” - datează din 1911. O curiozitate, acesta din urmă are 365 camere, cîte una pentru fiecare zi a anului. Construcțiile noi sînt puține, „fără personalitate”. Lumea vine aci pentru băi, iar cei mai mulți vilegiaturiști sînt bătrîni. Dovadă a prefacerii mentalităților e prezența masivă a sătenilor și chiar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
entuziasta de altădată, m-am întors de unde am plecat: nu mai pot suferi teatrul. De abia dacă mă mai atrage, din cînd în cînd, cîte un artist mare, și chiar atunci, nu cu focul de altădată, ci ca o simplă curiozitate”. Al doilea text mi-a ieșit înainte adineaori (e aproape seară), citind, în „Le Figaro magazine” (nr. 400), împrumutat de la Gheuca, o tulburătoare confesiune a lui Eugșne Ionesco despre înstrăinarea sa de literatură și refugiul în pictură: „Citeam mult altădată
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Vadim Tudor contra Moses Rosen, și altul provocat de „unu Titu Cîmpeanu”. Acesta din urmă (Aurel Titi Cîmpeanu) a pus în discuție sprijinul dat de clasa muncitoare țărănimii în anii colectivizării. Informat despre ambele, n-am arătat nici un fel de curiozitate. *Mergînd împreună spre redacție, Sergiu mi-a descris „cea mai lungă coadă văzută în viața lui”, în București, pe Amzei. Ca de obicei, pentru a-i întîlni pe unii și pe alții, a trecut pe la restaurantul Uniunii Scriitorilor (loc în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
dat senzația, secunde lungi, de sufocare, ca atunci în liceu, la un antrenament, cînd un alt boxer m-a lovit în „mărul lui Adam”. A fost un noroc că mi-am revenit. Ar trebui deci să mă limitez, însă viciul curiozității nu suportă disciplina. Mi-ar fi și mai rușine să nu cunosc „toate cele ce sînt”, chiar dacă multe din ele sînt, clar, derizorii. în ciuda reproșurilor pe care le conține, probabil nici această autoanaliză nu mă va corecta. *Pregătirile pentru Duminica
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Au fost un soi de amici. Se pare că el i-ar fi făcut niscaiva „propuneri”. Nu-s de acord cu aprecierea ei, totuși recunosc că felul lui de a discuta seamănă adesea a „iscodiri”. Le pun însă pe seama unei curiozități sănătoase. În ceea ce mă privește, n-am nici un fel de rețineri cînd mă interoghează. Provocările lui vin, cred, din funduri de tăcere: i-i dor de dialog, de aceea se întinde cu vorba ore în șir. Cît despre libidiniile lui
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
stăm o clipă; / veghează un steag în vîrf de catarg / un albatros cu roșie aripă. // Stau la prova timpului meu / în cartea de bord cîte-un vers însemnînd / sub steagul ce-ndeamnă mereu: Tovarăși, se vede pămînt! Se vede pămînt!” Odată curiozitatea trezită, aștept și restul broșurilor. *„Bunica” ne-a condus pînă la poartă și ne-a însoțit cu o privire lungă și tandră. „întoarce-te în casă!”, i-a spus Ani, dar n-a vrut. A stăruit să rămînă locului, poate
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Cine mai e în redacție?” El i-a răspuns: „Cutare, Cutare și... Constantin Călin”. „Cum crezi că a comentat, cînd ți-a auzit numele?...” M-a privit și i-a privit și pe ceilalți, să vadă dacă le-a stîrnit curiozitatea. „Cînd eram studentă, i-am citit - i-a declarat profesoara - un articol în care îl înjura pe profesorul Agavriloaiei. De atunci, am refuzat să mai citesc vreun rînd cu semnătura sa...” „Ai scris un asemenea articol, că eu nu eram
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
e aceea de a fi ținut în mîini cărți și reviste pe care nu numai cei din neamul meu nu le-au văzut, ci și mulți din intelectualii cu patalamale și titluri. La mijloc e, poate, și norocul, dar și curiozitatea; atracția diversității, cît și ambiția de a-mi rămîne tot mai puține lucruri necunoscute. * Într-o „convorbire” Andrei Pleșu - Andrei Roman, ajunsă în redacție (dar care nu știu dacă va apărea), primul vorbește despre alegerea momentului oportun pentru (ghilimelele îi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
tine, așa că trebuie să fiu prudent. Crede-mă, m-am săturat de certuri, de scandaluri, deja simt că nu stau prea bine cu inima”. Însă nu numai grija pentru propria-i inimă îl face să se comporte așa, ci și curiozitatea nestăpînită de a afla, primul, spuma de zvonuri pe care G. a cules-o trecînd prin birourile Uniunii Scriitorilor, Consiliului Culturii sau ale Comitetului Județean de Partid. Îi place să fie șocat, alarmat, uimit. E un bun conducător de panică
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fiu îngropat de, Doamne ferește!, voi muri fără să pot atunci discuta ceremonialul. Voi cere ca acesta să fie sumar, extrem de simplu. Obligatoriu: sicriu închis! Ce mi se pare cel mai umilitor pentru morți e faptul că devin niște exponate pentru curiozitatea prea puțin binevoitoare a celorlalți. Din cauza acesteia, nu puține procesiuni funerare iau aspectul unor scene de circ, cu singura diferență că Arlechino e inanimat. Fericiți deci cei care pot să-și regizeze singuri (unul a fost Constantin I. Nottara, exemplu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
aici?” De teamă să nu aibă o reacție nepotrivită, am mințit-o că... scrie. „și ce grad are?”, s-a interesat. „Maior, nu-i așa?” „Nu știu, ăștia nu-și arată gradele”, i-am spus, încercînd astfel să-i potolesc curiozitatea. „Atunci e general”, a conchis ea și s-a dus spre el, ca să-l cerceteze mai îndeaproape. *La ziua lui Costin (45 de ani), s-a discutat despre „tinerețea” redacției. „Tonul” l-a dat Nanianu, care pe nepregătite i-a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]