9,387 matches
-
răsputeri, dar și ceilalți urlau, se agitau și își vedeau de treaba lor. Era o hărmălaie de nedescris, ca în pauză. La un moment dat veni un coleg de clasă și-l întrebă : „Cine e afumat ?“. „Nuuu ! - răspunse Dănuț cu disperare, realizînd că pînă atunci fusese înțeles greșit - A FUMAT ! EL A FUMAT !“... Degeaba însă, dezastrul se pro dusese. Deși de-atunci încolo se chinui să o spună cît mai clar, de pe scena de festivități a școlii răsu nase toată pauza
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
ieșim puțin să ne plim băm. Ajunși afară, fata a zis, bineînțeles, că-i este frig, ceea ce m-a făcut pe mine s-o iau pe după umeri. Ne-am plimbat ce ne-am plimbat, timp în care eu încercam cu disperare să găsesc momentul să o sărut. Moment pe care nu l-am găsit decît la întoarcere, în fața cantinei. Mi-am zis „acum ori niciodată !“ și am pupat-o. Reîntorși din excursie, m-am mai întîlnit de vreo cîteva ori cu
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
nemulțumirilor și a revoltei sufletești care-i apropia. "...E dar firesc ca asemenea naturi energice să fie izbite de spectacolul încurajării sistematice a nulităților, spune marele nostru poet național în acel articol, e firesc să-i apuce un fel de disperare, de viitorul societății în care trăiesc și să-și deschidă perspectiva unei reforme prin răsturnarea radicală a tot ce există... Pe cât știm, acești tineri nu sunt pretinsă nație și pretins popor (cum se vede că afirmase undeva Carp) ei sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și mă scufundam atingând fudul apei. Încercând un salt, ajungeam la suprafață, încercam să iau aer și iar mă scufundam. Acest lucru s-a repetat de câteva ori. Făcând aceste salturi disperate am observat în apă o creangă și cu disperare am încercat să ajung acolo. În momentul când am ajuns și am pus piciorul pe creangă, am scos capul la suprafață. Gerhard a plonjat în apă ajungând exact în spatele meu, m-a prins de păr și m-a împins
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
fost la specializare în redacția unei celebre reviste pariziene îmi povestea cum sunt realizate mâncărurile ale căror poze sunt date în revistă, alături de rețete. Folosindu se din belșug aracet, plastic și tot felul de lacuri și geluri necomestibile. Vă închipuți disperarea gospodinei care, oricât de pricepută ar fi și ar respecta cu strictețe rețeta publicată, tot nu ar reuși să facă o mâncare care să arate atât de bine ca aceea din poză. Așa e și cu vedetele pe care le
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
și virilitatea proprie). Adolescenții fac și ei colecție de petarde, gândinduse să prefigureze printro explozie cât mai bărbătească noaptea de amor nebun pe care o visează și la care se gândesc de atâta timp. Adolescentele îngroașă rândurile la coafor, spre disperarea doamnelor onorabile, făcându se că nu știu ce le pregătesc prietenii lor în noaptea cea mare. Gospo dinele prepară cele mai deosebite bucate din cariera lor și își petrec ore întregi în bucătărie (fapt pentru care vor cădea răpuse de oboseală pe la
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
Claudiu Bleonț nu se rezumă la prestația lui de pe scenele teatrelor sau de pe platourile de filmare. În ultimii ani, omul a devenit un obișnuit al casei în tot felul de șușe televizate. Motivația trebuie să fie căutată în ace eași disperare a lui că a încetat să fie în atenția publicu lui. Numai că o astfel de soluție e similară cu drogurile: ele nu te fac mai fericit și nici măcar nuți rezolvă problemele, ci doar îți creează frustrări și iluzia că
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
sine. Se Încordează să-și atingă adevărul propriu, dar Întinde mîinile În gol. Vrea să soarbă parfumul unei flori, dar această floare este otrăvită. Singurătatea În care se afundă ca Într-un labirint. Ceea ce părea iubire clinică nu e decît disperare ce crește. Deasupra apei, dansul negru al melancoliei strînge tot mai mult cercul În jurul său... El Însuși stă ca un străin În fața sa. E un Sisif care suie muntele căutîndu-se, dar va trebui să coboare ca și Sisif. Dacă se
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ceea ce nu mă omoară mă face mai puternic”, nu e mai prejos de orgoliul și de frica faraonilor. Iar sfinxul Indiferenței, Înainte de a fi paznicul piramidelor, este el Însuși o piramidă ca semnificație. Surîsul său metafizic s-a născut din disperare nu din dispreț. Alt animal n-ar fi rezistat culcat pe nisipuri... Acești ochi pustii privesc moartea ironic numai pentru a o transforma În eroare a eternității, În vreme ce soarele trece deasupra unor piramide care nu ascund nimic mai mult decît
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Cunosc prea bine povestea și aș spune-o tuturor celor care nu mă Înțeleg. Îngrozită, mama lui a stins tăciunele și l-a păstrat cu grijă, Însă În ziua cînd Meleagru și-a ucis unchii, cuprinsă de mînie și de disperare, ea i-a dat foc tăciunelui, lăsîndu-l să se mistuie. Și mie, de cîte ori mă trezesc, mi se pare că un tăciune se reaprinde, mistuindu-se. Ar trebui să murmur fericit simțind lumina apăsîndu-mi pleoapele: cît de frumoase sînt
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
În vale... Unii (Chamfort) pretind că fericirea nu mai vrea să depindă de nimic. Ei zic: pentru mine fericirea n-a Început decît În clipa cînd am pierdut orice speranță; nici o dezamăgire, nici o primejdie nu mai amenință fericirea născută din disperare. Dar ce fericire e aceasta? ...Istoria a dat, grăbită, Rubiconului sensul de risc, dar fiecare clipă ne cere să trecem un Rubicon, să aruncăm niște zaruri și sa sperăm; pe reversul acestui gest locul e gol; și a iubi o
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
fi acuzat că folosesc un limbaj prea rațional, aș răspunde că nu cunosc altul. Cei care atacîndu-l pe Descartes au decapitat statuia rațiunii au rămas dinaintea soclului gol fără să știe ce chip să așeze pe el În afară de cel al disperării. Hiperboreea Părăsind sanctuarul din Delfi, Apolo se Întorcea toamna În Hiperboreea, ținut misterios din nordul extrem unde nu cobora niciodată noaptea și pe care, numai din pricina vechilor mele himere polare, mi-l imaginez, În prima clipă, avînd claritatea maladivă a
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
modern edificiu destinat spectacolelor pentru copii și tineret, azi Teatrul „Luceafărul“. În discursul rostit la inaugurarea edificiului cultural din 30 decembrie 1987, emoționată, directoarea Natalia Dănăilă afirma ca s-a implicat „prin toată existența“ la realizarea edificiului, „luptându-se în disperare pentru mijloace de finanțare, pentru dotări, pentru execuția unor lucrări unicat în cadrul finisării“, cum mărturisea în lucrarea Magia lumii de spectacol. În 1990, împreună cu doi actori de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri“, Sergiu Tudose și Emil Coșeru, a făcut demersuri pentru
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
speranței deschisă, amăgit de o iubire fără sens.Troienele reci așternute în sufletul său erau pavoazate cu aceleași sentimente. Nimic concret, nimic lucid și totuși nu-și găsise locul pe acest pământ și nu se simțea în siguranță, țipând în disperare după ceva. În timp ce mergea către locul ei preferat de lângă fereastră unde asculta cântecul unor porumbei, Carlina îl atinse pe umăr. Îl auzi murmurând: ,, Acum câteva săptămâni am auzit că a plecat fără pașaport pe drumul morții.” Carlina nu-i mai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
adăpost. Era mulțumită. Bărbatul își pusese în minte să o „captureze” definitiv și exact asta făcea. - Lasă-mă să te mai țin în brațe, să te sărut, să nu mă satur de tine niciodată. Gura lui căuta din nou cu disperare gura ei și nu se mai gândi la nimic altceva. Ea se împotrivi și opuse o oarecare rezistență. I-ar fi plăcut foarte tare să-l hrănească cu picătura. - Te rog, nu-i corect așa ! - Nu contează, șopti el zâmbind
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un copil bolnav, depistat fiind cu malformații congenitale de cord. Într-o stare de delir, obosită, epuizată de durere și efort avusese încă puterea de a-i șopti lui Valentin că ea va muri neputând naște. În acele clipe de disperare toată lumea din spital se transformase, în imaginația lui, într-un grăunte de mizerie, alergând totuși după un medic. Intrase pe o ușă pe care era lipit un afiș scris cu litere de tipar „Doctor de gardă”. Era pe punctul de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de un accident nefast intervenit în viața sa. După multe investigații, se preconiza că Valentin ar avea o tumoră pe creier. Certitudinea avea să se pronunțe după ultima investigație. Mergând cu capul aplecat, dusă pe gânduri o cuprinsese deodată frisoanele disperării și o mare slăbiciune. Trebuia să înfrunte toate acestea singură. I se păru deodată că toate lucrurile au contururile șterse. Părea că toate zidurile se prăbușesc peste ea. Nu îi venea să mai vorbească cu nimeni. Aștepta ca și cum ai aștepta
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cu greu la realitate. Tot ce exista în mintea ei, într-un mod imaginar, îi provoca teamă. De ce să-i fi fos teamă? Tresărea la gândul că ar putea să păcălească acea iluzie a fericirii pe care o căuta cu disperare ca un cerșetor cu sufletul gol, ca o pasăre neobosită în zbor. Suferea... Undeva în prăpăstiile și hăul din ea aluneca ceva ca niște pietre, lovind-o crunt, lăsând zăpezile imaginare să se așeze strat după strat, înghețându-i sufletul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
îl arunce în valurile înspumate ale unei ape. Nu mai discutau decât chestiuni pe care nu le puteau evita. Boala cu care fusese diagnosticat Valentin avea multe laturi ascunse. Totul părea normal. Purtarea lui o aducea într-o stare de disperare și era rănită la orice pas. Odinioară avuseseră o dragoste de invidiat, bazată pe încredere și respect. Acum își plângeau soarta lor tristă. Dar nu știi niciodată ce te poate aștepta la un colț al vieții. Căsnicia lor era ca
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
iubirea-i devenise ca o piatră ascuțită într-un pantof cu un tăiș dureros. Sub tăcerea timpului, într-o nedumerire totală, plasa țesută ca de paianjen ucidea fără milă culorile vieții. Ca un rug fumegând în neștire, într-o imensă disperare fără glas, cenușa fiecărei zile adâncea gândul despărțirii, fiecare așteptând ca celălalt să facă acest pas greu. Își doreau să asculte șoapte de iubire, să îi atingă mâini visătoare și să nu le mai fie frică de singurătate. Nopțile să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
limba 135 acelui stat încerca cum știa ea mai bine să afle câteva informații necesare, dar spre surprinderea ei, nimeni nu o lua în seamă. Cu privirea aproape înlăcrimată, rămase mută de răceala trecătorilor și îi venea să țipe în disperarea în care se afla. Era singură fără să aibă vreun sprijin, vreun braț puternic, vreo cunoștință care să o ajute. Uneori îți trebuie să trăiești mulți ani pentru a înțelege esența și valoarea unei clipe ca aceea prin care Carlina
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cu flori, preferăm să suferim, să plângem și să ne lăsăm pradă furiei și pasiunii, chinuindu-ne ca în flăcările iadului?” Carlina plecase lăsându-l acasă până la vacanța de vară care nu era departe. Într-o zi, pe când îl cuprinse disperarea în casă, Alin își luă câteva haine care i se păruse necesare și părăsi fără șovăială adăpostul părintesc, ducându-se direct după maică-sa. Carlina îl privea printre gene, sângerându-i inima pe dinăuntru și înlăcrimată îi cercetă sufletul de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
lumina ochilor săi. Era aurul pe care și-l dorise cu atâta ardoare în toți anii din urmă. Aruncă priviri rapide de jur împrejur și constată că domnea o liniște totală. Își strecură mâna prin păr cu un gest de disperare. Se apropie de un copac, îl măsură din priviri apoi lovi cu piciorul de nenumărate ori în el. Îi venea să-l desfrunzească, iar din frunzișul lui să-i facă un covor pentru noaptea ce se lăsase cu suspine triste
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
riscând ca la un moment dat să-și piardă hainele. Acele ghețarilor de pe râu le furnicau tot corpul, aducându-i aproape de inconștiență, blocându-le aproape toate simțurile. Unul dintre ei, sleit vizibil de putere și de frig dădea semne de disperare, mormăind ceva printre dinți, ceva ce nu se putea înțelege. Alin murea de nerăbdare să ajungă dincolo de fâșia interzisă. Când ajunseseră acolo, ochii lor înguști aruncau scântei de frig strigând totodată de bucurie, atât cât să audă ei:Am reușit
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
-mi recapăt cumpătul, apoi șoptesc: Bine, Tamara, bine... Observ cum ochii ei senini se aprind, apoi strălucirea lor dispare sub o pînză subțire și transparentă, ca un licăr de stele în apă. A fost adevărat, Mihai? mă întreabă ea, cu disperarea celui care caută un sprijin în răspuns. Nu, Tamara, îi răspund surîzînd, n-a fost adevărat. Am visat amîndoi, în aceeași noapte, același vis cu daruri aduse de Moș Crăciun și cu multă zăpadă... Surîde înseninîndu-se, coboară cele două trepte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]