9,120 matches
-
simbol pe care doar spusele profeților (poeților) o pot avea. Meșterii de clopote (1999), roman inițiatic, poetic și alegoric, merge pe aceeași conjuncție dintre tema religioasă (cristică) și tema poetului, mizând pe amestecul de lirism, poezie, „poveste” și parodie, (auto)ironie, umor savuros, livresc. Romanul încheie o anumită etapă, legată de obsedanta temă a morții (ca viață), a dublului și a interiorului (un complex, asumat, al lui Iona). Cele trei volume de proză poetică sunt oarecum pandantul, în materie de sensibilitate
GALAŢANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287133_a_288462]
-
-i îndruma pe cei aflați acolo să distingă termenul pozitiv al relației dialectice, altfel clare, dintre bine și rău. Romanul, care s-a menținut în deceniul șase și în anii imediat următori în topul criticii, s-a transformat printr-o ironie a sorții în definiție metonimică a identității scriitorului G. Prima însemnare a inginerului Sie Fan-Si (1954), Mesajul lui U Iuan-Tuo (1955), Vecinii (1955) au ca sursă directă o vizită a autorului în China Nouă, deducerea similitudinilor dintre cele două
GALAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287132_a_288461]
-
de cele mai multe ori la persoana întâi, romanele se constituie ca un fel de jurnal unde persoanele și ființele dragi (mama, sora Toia și nelipsitul său prieten credincios - cockerul Tom) se integrează firesc în narațiune, devenind ele însele personaje. Duioșia, umorul, ironia (niciodată împinsă spre sarcasm), dialogul alert sunt doar câteva dintre caracteristicile prozelor lui D. SCRIERI: Caii de la Voroneț, București, 1974; Ultima aventură a lui Nat Pinkerton, București, 1975; Insula nevăzută, București, 1976; Intrarea actorilor, București, 1977; Zeița de oricalc și
DAVIDOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286706_a_288035]
-
volumele Izvoade. 1880-1890 (1892), și Nuvele (1896). El cultivă două genuri de proză: „copia după natură”, un fel de fiziologie în care domină observația tipologică, și proza care dezvoltă o narațiune lirică. Înzestrat pentru cea dintâi categorie, nuvelistul creionează cu ironie o serie de portrete: oameni de mahala, mici funcționari, avocați „fără pricine”. O lume pestriță, care își trăiește eșecul cu amărăciune. Din transcrierea oratoriei emfatice, incoerente, a veleitarilor politici, sunt scoase câteva efecte comice notabile. Nuvele ca Popa Timofte Bondoroagă
DEMETRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286724_a_288053]
-
totul e dublu („omul despicat în două” din Abel), lumea și sinele sunt imperii ale întunericului, iar răul (sugestia crimei e adesea prezentă) se repetă fără încetare. Conștiința revenirii acestui spectacol al răului și al absurdului aduce, în plan estetic, ironia și livrescul, oscilând între umor și disperare. În Câmp negru (1982), mai multe poeme (Arlechini la marginea câmpului, Finita la commedia, Poema porților) continuă această linie a travestiurilor: jocul încremenit al identităților-măști - eul și dublul său - devine substanța poemului, care
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
învolburări stilistice prețioase („Sunt tristețea cea mai vastă,/ cel mai dureros extaz.” etc.) și un altul, pictor de peisaje înrămate, de tipul spectacol-în-spectacol, un poet vizual și vizionar, care trage peste imaginile sale, de o intensitate dureroasă, cortina unei blânde ironii, pline de umor absurd ori negru. În volumul Deasupra lucrurilor, neantul (1991; Premiul Asociației Scriitorilor din Iași), indiferent de modalități (poezia alegorică și limbajul metaforic abstract sau poezia epică, ironică și absurd-ludică), discursul se articulează în jurul melancoliei: pe de-o
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
Apocalipsa de carton (1993) și Urechea de cârpă (1993) pun în valoare o vervă satirică debordantă, iar critica tranziției spre economia de piață și a racilelor comunismului în România trimite la un gen de scriitură caracterizat prin finețea observației și ironiei, prezent și într-o serie de articole dedicate unor poeți români contemporani. SCRIERI: Fântâni carteziene, Iași, 1980; Câmp negru, București, 1982; Arlechini la marginea câmpului, București, 1985; Poezii, Iași, 1987; Deasupra lucrurilor, neantul, București, 1991; Apocalipsa de carton, Iași, 1993
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
lor în „Revista nouă”, mai multe povestiri și nuvele: Domnul Vucea, Bursierul, Sentino, Înainte de alegeri. Adesea, în articolele sale, scriitorul recurge la procedeele prozei artistice. Vise fericite, bunăoară, comentariu referitor la intențiile conservatorilor, este o adevărată schiță literară, în care ironia stă fericit alături de portretul caricatural. Aproape de caricatură, sprijinită însă mereu și pe modalitățile pamfletului, se situează și seria de comentarii dedicată liderilor junimiști. Câteodată, Delavrancea se lasă furat de jocul intereselor de partid, obiectivitatea cedând locul exagerării sau atacului necontrolat
DEMOCRAŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286732_a_288061]
-
o constituție robustă, rănitul supraviețuiește, însă tot restul vieții va rămâne țintuit într-un fotoliu, neputând să scrie și vorbind anevoios. O duce greu, un premiu național de teatru fiindu-i decernat când mai avea puțin de trăit. Ca o ironie a soartei, abia acum, în imobilizarea silnică la care e condamnat, i se oferă un răgaz pentru literatură. El dictează versuri, articole, amintiri. Din epistolele lui transpar deprimarea și amărăciunea unui „învins al Vieții”. Primele încercări literare, nepublicate, ale lui
DAVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286707_a_288036]
-
Comitetul central de inspecțiune școlară (din care făcea parte și Maiorescu) o lansează la adresa revistei în care Hasdeu publicase nuvela Duduca Mamuca. În replică, Apărarea redactorului la procesul de presă ce i s-a intentat, sclipitoare prin argumentația logică și ironie, e și profesiunea de credință, realistă, a autorului, portretist al societății. Revista a adăpostit articolul lui C. Negruzzi, Studii asupra limbei române, versurile lui Hasdeu, încercările romantice ale lui Șt. G. Vârgolici, o baladă de V. Alecsandri și traducerile lui
DIN MOLDOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286784_a_288113]
-
În 1855 este numit, împreună cu C. Negruzzi și Gh. Asachi, în comitetul de conducere al Teatrului Național din Iași. Pregătise pentru tipar o ediție amplă din fabulele sale, care nu a mai apărut. Fabulist prin excelență, înclinat spre umor și ironie, D. datorează nu puțin contactului cu literatura rusă. Opera lui e alcătuită îndeosebi din traduceri, adaptări, localizări, făcute cu aplicație. Era un versificator îndemânatic, având și momente de virtuozitate. În versuri este și cântecelul Căruța poștei, care avea să circule
DONICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286829_a_288158]
-
multe altele. În toate acestea, se ilustrează printr-un stil elaborat, lipsit de artificii sau piruete care să ia ochii, dar eficient prin finețe, precizie, scrupul documentar și echilibru. Neconcesivă cu nonvalorile (sentințele, tranșante în esență, recurg uneori la diplomația ironiei piezișe), cercetătoarea își propune, când e cazul, să pună în relief câtimea de originalitate a unor autori, fie și mărunți, cărora le decupează - și printr-o complexă situare în context - profilul. În pofida strășniciei efortului de obiectivare, fizionomia cercetătoarei capătă, în
DRAGOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286852_a_288181]
-
spiritului și a cosmosului, având ca efect reverii sau anxietăți din care se nasc „cântece-n surdină”, mângâietoare pentru sufletul îndurerat. De vorbă cu bălanul meu (1925) este o cronică în versuri a participării autorului la campania militară, prilej de ironie subțire, disimulată într-o inocentă nedumerire, la adresa abuzurilor și absurdităților generate de război. În proză, după un roman ratat - Profeți și paiațe (1930) -, unde un oarecare interes îl prezintă doar relatările despre mediul și problemele evreilor din București, D. publică
DORIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286835_a_288164]
-
proză scurtă Bărbați fără femei (1932), Femei și doctori (1933) conțin fie relatarea spirituală a unei imaginare aventuri menite să reveleze comportamente și atitudini, fie un fel de anecdote mai ample, inspirate din practica medicală, consemnate cu umor și cu ironie fină. Mai substanțial este romanul Otrava (scris în 1937, dar publicat în 1947). Condiția evreilor din România după primul război mondial este abordată matur și coerent, fiind ilustrată de un personaj viabil, care constituie o paradigmă, un model de echilibru
DORIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286835_a_288164]
-
pur// cuvântul/sabie vremii/să lunece-n / oțelită lumină/pe-ale lumii/lunge milenii/sania lunii/ lină să vină// încărunțit de gând/să locuiești/într-un cuvânt” - Poezia). Dintre ipostazele eului liric, cea de structură bacoviană, amestec de melancolie și ironie subtilă, apare în ciclul Catedrala îngenuncheată. Alteori sensibilitatea este apropiată de poezia populară, care îl influențează în structurile unor teme și în expresia prozodică (Ritual). D. scrie, de asemenea în spiritul vremii, poezie patriotică, civică și militantă, larg cunoscută și
DRAGOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]
-
așteptat cu masa”), joacă o comedie a nesupunerii și a independenței; dar în cele din urmă se simte că le va da satisfacție. În modul său atât de simplu și atât de sofisticat totodată, oniricul D. se raportează - cu o ironie tandră, întoarsă exclusiv asupra lui însuși - la tradiție; mai întâi numind-o, apoi scăpându-i și, finalmente, predându-i-se. Revenind la Testamentul arghezian, se poate remarca imediat că atmosfera e cam sumbră, că străbunii sunt cam crunți, în primitivismul
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
despre onirismul și barochismul poetului, despre pofta lui parnasiană de obiecte și culori, despre viclenia mecanismelor sale pseudoepice (narative), despre bizarele amalgamuri de cotidian și vis, despre fanteziile urmuziene, suprarealiste, despre pitorescul ceremonios, despre sintagme inedite, vocabule și rime rare, ironie și maliție, antecesori și afini etc. ar fi, desigur, inutil. Astăzi, un volum de versuri de Leonid Dimov mai poate să ofere criticului doar șansa analizei. Ne mai rămâne să ne îndreptăm privirea nu atât asupra poetului, cât - în mai
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
conduce la un joc și la o metamorfoză continue ale „lumilor” ficționale. Cartea de debut conține povestiri parabolice (prima, Voltaire și Ignațiu de Loyola, va fi reluată ulterior) care fixează deja profilul prozatorului: ritm narativ precipitat, personaje și dialoguri vii, ironie (cu multe conotații livrești), umor spumos în Întâmplări odesene, narațiune dublă cu final neșteptat în Moartea lui Molière, povestire cinematografică și basm horror în Antoku. Al doilea volum se deschide cu Divertisment cu Hamilkar Gabler - narațiune istoriografică fantastică, articulată pe
GRADINARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287324_a_288653]
-
apropie, cu umor livresc, de cel al narațiunii picarești, în Întâmplări pe drumul mătăsii, basm despre o călătorie inițiatică pe exoticul drum al mătăsii. Farmecul povestirilor fantastice ale lui G. rezidă, de cele mai multe ori, în ambiguitatea semnificației, în umorul și ironia, savuroase, ale dialogurilor și în prospețimea (re)interpretărilor și (re)combinărilor tematice și stilistice. Un roman postmodernist, totodată situat în descendența Școlii de la Târgoviște, este Spiriduș sau August 1999 sau Sfârșitul lumii (2001), burlesc și ingenios construit, care exploatează ludic
GRADINARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287324_a_288653]
-
sunt peisaje și pasteluri în manieră pillatiană, altele sunt dedicate erosului, totdeauna tragic, neîmplinit. Norul lui Magellan (1972) face pereche cu piesele din primul volum, în tehnica versului, ca și în formula poetică, tipic intelectualistă, la care adesea se adaugă ironia, o ironie tristă, provocată de imperfecțiunile speței umane. A tradus din Balzac și, îndeosebi, din literatura maghiară. SCRIERI: Elegii și egloge, București, 1969; Norul lui Magellan, București, 1972; Prin vântul toamnei, București, 1987; Pactul cu diavolul, Plenița, 1994; Adaptarea la
GRAMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287340_a_288669]
-
și pasteluri în manieră pillatiană, altele sunt dedicate erosului, totdeauna tragic, neîmplinit. Norul lui Magellan (1972) face pereche cu piesele din primul volum, în tehnica versului, ca și în formula poetică, tipic intelectualistă, la care adesea se adaugă ironia, o ironie tristă, provocată de imperfecțiunile speței umane. A tradus din Balzac și, îndeosebi, din literatura maghiară. SCRIERI: Elegii și egloge, București, 1969; Norul lui Magellan, București, 1972; Prin vântul toamnei, București, 1987; Pactul cu diavolul, Plenița, 1994; Adaptarea la mediu, Craiova
GRAMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287340_a_288669]
-
spiritul lui nonconformist, violent rebel, impactul negativ al biografiei asupra (lecturii) operei, activitatea pamfletarului, debutul editorial tardiv al poetului, discrepanțele dintre receptarea de către poeți și receptarea de către critici, relația cerere-ofertă, evoluția gustului/modei literare, conflictul dintre generații. Mihail Sebastian sau Ironia unui destin (1986) este, deopotrivă, o carte despre un autor, despre o operă și despre o generație, îmbinând perspectiva monografică și aceea asupra ideologiilor. „Ironia” destinului lui Sebastian vine dintr-o suită de neconcordanțe: între aspirație și realizare, vocație și
GRASOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287344_a_288673]
-
receptarea de către critici, relația cerere-ofertă, evoluția gustului/modei literare, conflictul dintre generații. Mihail Sebastian sau Ironia unui destin (1986) este, deopotrivă, o carte despre un autor, despre o operă și despre o generație, îmbinând perspectiva monografică și aceea asupra ideologiilor. „Ironia” destinului lui Sebastian vine dintr-o suită de neconcordanțe: între aspirație și realizare, vocație și succes, spirit genuin raționalist și lirism al creației. Cercetarea aplicată, bazată pe despuieri de periodice și documentări în arhive, își găsește o nouă ilustrare în
GRASOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287344_a_288673]
-
II, 1997) și articolele micromonografice despre scriitori interbelici și ai generației ’60 din Dicționarul general al literaturii române întregesc portretul unui istoric literar care refuză să se limiteze la o epocă anume. SCRIERI: „Bătălia” Arghezi, Cluj-Napoca, 1984; Mihail Sebastian sau Ironia unui destin, București, 1986; Caragiale în presa vremii, București, 2002. Repere bibliografice: Alexandru George, „«Bătălia» Arghezi”, RL, 1984, 32; Al. Piru, Receptarea lui Tudor Arghezi, FLC, 1984, 35; Traian Ungureanu, Victoria de la Arghezi, AFT, 1984, 12; Nae Antonescu, O luptă
GRASOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287344_a_288673]
-
de durată. „«Bătălia» Arghezi”, VR, 1985, 1; Pavel Țugui, „«Bătălia» Arghezi”, VR, 1985,1; D. Micu, „«Bătălia» Arghezi”, LL, 1985, 1; Traian Ungureanu, Sebastian, oximoronicul, AFT, 1986, 12; Dan C. Mihăilescu, O monografie Mihail Sebastian, ST, 1987, 1; Valeriu Râpeanu, Ironia unui destin, FLC, 1987,17; Nae Antonescu, „Mihail Sebastian”, T,1987, 6; Emil Manu, „Mihail Sebastian sau Ironia unui destin”, CNT, 1987, 31; Constantin Teodorovici, „«Bătălia» Arghezi»”, ALIL, 1985-1987, 244-247; Grigurcu, Peisaj, II, 293-300; Dicț. scriit. rom., II, 443-444; Al.
GRASOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287344_a_288673]