KorAP: Find »[drukola/base=lumina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...337 338 339 ...514 >

12,849 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369

Poate fi justificarea noastră pentru ceea ce nu înțelegem sau rodul unor daruri deosebite de la cel al cărui nume nu se rostește. Este un lucru bun și rău totodată, precum focul care are flăcări nicicând egale-ntre ele, care încălzește și luminează, dar e-n stare și să distrugă și să ucidă. Prefer să nu mă joc de-a vrăjitoria. Și casa lui Yehudah era curată, iar Rotari n-a putut să se abțină: - Nu cumva doar romanii sunt murdari și împuțiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
mai puțin jilavă. În mijloc ardea un foc într-o vatră înaltă de piatră; scotea fum, nu glumă, astfel că de la umeri în sus eram învăluiți în ceață. Pe lângă perete erau câteva mese și bănci grosolane; în afara focului, localul era luminat și de ceva lămpi atârnate de pereți și care ne-au fost de ajutor să ne zărim comesenii. Ne-am așezat la prima masă din partea dreapta a ușii, locul cel mai sigur în caz că ar fi trebuit să fugim și numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
trase, și am izbutit să zărim o figură întunecată în interior. În lumina făcliilor am văzut sclipindu-i pe piept un colier gros cu un pandantiv, și mi s-a părut că recunosc forma unui ochi. După ce cortegiul a trecut, luminat de alte două torțe, i-am șoptit lui Gundo: - Andras se-ntoarce la Ravenna, sunt sigur că el era. Preferă să circule noaptea, ca diavolii și stafiile. Nu suntem foarte departe de vizuina lui. În zori, ne-am dat jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
podeaua de pământ, plină de găuri. Se coborau două scărițe de piatră, luate cine știe de unde. În vatră ardea trosnind o buturugă, și în apropiere, pe o saltea de paie, zăcea prostituata acoperită cu niște zdrențe și piei tocite. Fața, luminată de la foc și de la o candelă, era vânătă și suptă, cu pomeții surpați și cu ochii adânciți în cercuri negre. Respira greu și ne fixa cu o privire sleită și goală. - Ce are? am întrebat. - E pe moarte, a răspuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
a încărcat prea mult creierii cu cunoștințe. Va găsi soluția, căci și el vrea să descopere acea cale. Când Rotari mi-a împărtășit aceste cuvinte, invidia și gelozia ce mă încercau m-au făcut să le răstălmăcesc. După ce l-a luminat asupra acestor lucruri, Garibaldo l-a silit pe Rotari să se așeze gol în zăpadă, să spargă crusta de gheață și să se bage în apa de sub ea, să ia un tăciune și să-l strângă în pumn, până ce avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
am înțeles, aluzia lui Garibaldo la faptul că pe Mesè soarele nu apunea niciodată. Pe strada pe care am ieșit era agățată câte o lampă la fiecare zece pași; pe Mesè, o lampă la cinci pași, pe ambele laturi, care lumina de se vedea ca ziua. Ajungând la capătul drumului, m-am întâlnit cu Callisto, gâfâind de-atâta alergat. Mi-a spus că Giuliano era îngrijorat. A trebuit să-mi cer iertare de la gazda mea, căci socotisem prost distanța dintre Sfânta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
trandafirii lăsând să se-ntrevadă albeața dinților într-un dulce surâs, n-am putut să nu-i spun: - Gaila, tu faci mai mult decât un regat. Râsul ei mi-a topit mâhnirea inimii. - Stiliano, curtoazia e vecină cu necuviința, dar luminează această încăpere, de câtva timp prea des singuratică. Ce anume nu-ți dă pace? I-am surâs. - Nerozia oamenilor care își dau silința să bea din apa stătută a unui burduf, deși se află pe malul unui izvor. Albastrul ochilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
se aflau și să nu facă nimic, indiferent de ce s-ar fi întâmplat. Cu mare fereală, l-am urmat pe preot, după ce-mi ascunsesem la piept privilegiul dat mie de Heraclion din Bizanț. M-a condus într-o sală luminată de zeci de lămpi care atârnau din tavan și iată-mă față-n față cu exarhul Isacco Platone, așezat pe unul dintre jilțurile papale, având câte doi soldați de-o parte și de alta. Mi s-a părut că avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
frumoasă arcă de lemn sculptat. În loc să o luăm spre Benevento, ne-am îndreptat spre Puglia: puhoaie de oameni, de toate națiile și religiile, au venit să se-nchine la trecerea cortegiului. Și ulițele satelor, pe timp de noapte, au fost luminate de torțe. Exista în Gargano un munte numit Drion, adică stejar. De-o parte se mărginea cu orașul Siponto, iar de cealaltă, cu codri întunecoși; acum toată lumea îi zicea Monte Sant’Angelo, deoarece găzduia un loc considerat sfânt de longobarzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668

fâșâie pe asfaltul ud, iar În chioșc, un om Înfofolit În haina lui așază un vraf de ziare. În fața Palatului Viminale, câțiva muncitori de la compania de gaz, portocalii, În hainele lor fosforescente, repară o țeavă. Au aprins o lampă ce luminează prin ceață, fantomatică și orbitoare. Din când În când, flacăra de sudură pâlpâie, stropind cu jeturi de scântei. Mașina poliției, cu sirena urlând, urcă pe strada Cavour, trece pe lângă biserică și pe lângă vagabonzii care dorm pe bănci, Întoarce la dreapta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
contureze primele umbre. Stoluri de rândunele se roteau deasupra acoperișurilor și ale antenelor, pe care le confundau, probabil, cu arbori fără frunze. Erau isterice și Înnebunite de sosirea iminentă a zilei. Zero traversă podul și ajunse la Insula Tiberiană. Biserica, luminată de proiectoare, părea un decor teatral. În mica piațetă, la obelisc, un furgon de poliție supraveghea spitalul izraelian. Polițistul de la volan Îl privi suspicios. Zero Îi Întoarse privirea, sfidându-l, trecându-i pe dinainte. Știa că polițistul Îl considera un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
În dulap. Uneori pisoiul se comporta ca un soț ofuscat. Iar asta nu era frumos. Ce greu era să trăiești În doi. O experiență pe care nu o Împărtășise cu o altă ființă umană. Nu că așa ar fi vrut. Lumină ce izvorăști din ochi... ascultă-mă, ascultă-mă. Se Închise În cabina dușului, Își puse fața sub jet. Se unse cu gel de duș, apoi Își puse pe rădăcina și pe vârfurile părului loțiunea regenerantă Împotriva căderii părului. De la radio

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
În clasă, dar eu nu vreau să dau nas În nas cu femeia aceea. Însă Camilla - incredibil, era pentru prima dată - nu asculta. — Kevin! țipa. Așteaptă-mă, Kevin! Kevin se Întoarse surprins. Ochiul său o descoperi pe Camilla și se lumină. O, da, efectiv se lumină. Copiii sunt transparenți, nu știu să se prefacă. Aceasta este cauza marilor lor suferințe. Băiatul chior, cu nume nespus de caraghios, strălucea de bucurie văzând-o pe Camilla. Se oprise să o aștepte, și alături de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
vreau să dau nas În nas cu femeia aceea. Însă Camilla - incredibil, era pentru prima dată - nu asculta. — Kevin! țipa. Așteaptă-mă, Kevin! Kevin se Întoarse surprins. Ochiul său o descoperi pe Camilla și se lumină. O, da, efectiv se lumină. Copiii sunt transparenți, nu știu să se prefacă. Aceasta este cauza marilor lor suferințe. Băiatul chior, cu nume nespus de caraghios, strălucea de bucurie văzând-o pe Camilla. Se oprise să o aștepte, și alături de el se oprise și mama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
te distruge - Elio putea să se considere orice, dar nu mediocru. Însă nici măcar temutele articole cu vitriol din Repubblica nu menționau numele lui Elio Fioravanti. La Barul Muzelor trecu pe dinaintea lui Buonocore și se așeză la o măsuță de pe colț, luminată de razele blânde ale soarelui. Pescăruși giganți traversau țipând cerul de deasupra copacilor. Elio detesta țipătul răgușit al pescărușilor - disperat, aproape uman. Avea Întotdeauna impresia că vor să-i spună ceva - și nu era un compliment. Înmulțirea pescărușilor Într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
lui nu mai avea nimic intim și nu-i putea ascunde nimic. Căci nimic nu este mai intim ca rugăciunea. Cum În biserică nu mai era nimeni, și nimeni nu atenta la viața avocatului, se Îndreptă spre chioșcul cu vederi, luminat de o lampă mică. Învârti stativul fără a privi imaginile expuse. Lucrurile vechi nu-l atrăgeau. Îl făceau să se simtă trist. Fioravanti privea ceva alb, viu În Întunericul acela. Apoi băgă o monedă În orificiul unei casete, și tabloul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
o lampă mică. Învârti stativul fără a privi imaginile expuse. Lucrurile vechi nu-l atrăgeau. Îl făceau să se simtă trist. Fioravanti privea ceva alb, viu În Întunericul acela. Apoi băgă o monedă În orificiul unei casete, și tabloul se lumină dintr-o dată. Atunci Își prinse capul În mâini și Începu a silabisi. Antonio se Întrebă ce putea să-i ceară lui Dumnezeu. Un om ca onorabilul Fioravanti, care avusese de la viață totul. Bani, sănătate, succes, două neveste, mai multe amante

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
mâna dreaptă o geantă diplomat din piele. Se dădu la o parte pentru a-i face loc să intre. Tânărul mirosea a câine. Zero luă loc sub lunga catedră ridicată pe podium, la care trona foarte influentul profesor Ferrante, minte luminată În domeniul dreptului penal, bine cunoscut pentru prelegerile sale supraîncărcate și pentru comentariile sale la Codul Civil - atât de alambicate, Încât păreau scrise În turcă. Ferrante vorbea cu o altă docentă și, pentru câteva minute, nici măcar nu-și dădu seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
bufnitura seacă a acesteia semănă cu un punct pus unei fraze prea lungi. O pornise pe strada Întunecată, Îndreptându-se spre un bloc Înalt care țâșnea spre cerul Întunecat - fără să privească Înapoi. Timp de câteva minute mersese Înaintea lui, luminată de raza albă a lampionului - ca o fantasmă. Dar ultimul lampion de pe stradă era ars și Întunericul o Înghiți. Iar el o ajunse din urmă - căci dacă Antonio o aștepta În parcarea din fața blocului, el nu putea să o lase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
gândească la asta. Nu v-a spus nimic? Nu știți ce trebuia să facă? Elio spuse că Buonocore era Îngerul său păzitor, și nu invers. Pentru o clipă Îi reveni În minte zâmbetul plin de demnitate și de bărbăție care luminase fața polițistului atunci când, În cele din urmă, Îi acordase acea permisiune nu prea ortodoxă de a-și Întrerupe serviciul - deși era o procedură Împotriva regulamentului. Mulțumesc, sunteți un adevărat bărbat, Îi spusese Buonocore. Dumnezeu să vă răsplătească pentru generozitatea dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
era Încă rece, era abia Început de primăvară. Kevin puse În aparat Regele Leu și se cuibări pe divan. Locul lui era În centru: divanul era În formă de bumerang, urmând conturul pereților salonului. Apăsă butonul telecomenzii și ecranul se lumină. Tati rămase În picioare lângă divan. Locul lui era cel din extremitatea dreaptă. Nu se așeză. Valentina avea chef să exploreze casa - pentru a vedea dacă În camera ei Încă mai era biroul de sub fereastră. Când se mutaseră, mama nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
știam ce avea de gând Antonio. Nu putea să se ierte. — Îți faci griji fără rost, spuse Sasha. De ce nu Încerci să te pui În locul lui? Dacă ai fi Antonio, unde i-ai duce pe copii? Emma privi valurile Tibrului, luminate de lampioanele galbene. Antonio ar Încerca să nu primească amendă. Dar nu, nu În seara asta. Acum vrea să stea cu ei, vrea să-i facă fericiți. Rătăciră prin locurile În care Antonio Îi dusese altădată pe copii. Lacul Eur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
călători -, acum se releva aproape fosforescentă În cenușiul albăstrui al galeriei. Paznicii controlează ca fiecare stație să fie pustie, să nu fie nici un vagabond, toxicoman sau vreun mâzgălitor de graffiti ascuns prin coridoarele subterane și În cele câteva adăposturi prost luminate din stațiile curate, proaspăt curățate, pentru jubileu. E o muncă de responsabilitate, dar asta e o linie de metrou, cu doar două benzi - nu suntem nici la Paris și nici la New York. După ultimul rond ies și paznicii, și porțile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
că traversează un alt oraș, necunoscut. Roma era nouă - de parcă o vedea pentru prima dată. Își petrecuseră Întreaga seară căutându-i pe copii. Nu-i găsiseră. Și totuși căutarea nu fusese cu totul inutilă. Sasha intră În cartierul Boccea. Farurile luminau o fâșie neagră de asfalt și totul În jur era Întunecat. Copaci, Însemne stradale, câte un camion rătăcit, apăreau și dispăreau de parcă nici n-ar fi existat. Pentru o clipă, pe o pancartă publicitară apăru un copilaș gol, care râdea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
porni motorul. Farurile desenară un con de lumină albă pe asfalt. Conduse mașina până la ieșirea În șosea, dar nu merse mai departe, neștiind În ce direcție s-o ia. Ochii lui Întunecați sclipeau În spatele ochelarilor. Cămașa lui azurie părea să lumineze Întunericul. Aștepta ceva. Și timpul Începu să devină apăsător - asemenea secundelor care trec Între fulger și tunet. — OK, spuse Emma visătoare. Da, vin... Sasha ambală și mașina intră pe șosea. În timp ce Emma, zâmbind, băga mâna În geantă pentru a Închide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]