8,529 matches
-
formula 3 Ansamblul funcțiilor generate prin acest procedeu constituie o bază în spațiul Hilbert al sistemului de N particule. Această descriere este utilizată pentru a calcula proprietățile sistemelor cu un număr redus de particule identice, cum sunt atomul de heliu sau molecula de hidrogen, care conțin fiecare câte doi electroni. Odată cu creșterea lui N, dimensiunea spațiului Hilbert și numărul termenilor care rezultă din simetrizarea sau antisimetrizarea funcției de stare explodează exponențial, respectiv factorial; pentru electronii conținuți într-un volum macroscopic, cum este
Reprezentarea numerelor de ocupare () [Corola-website/Science/334402_a_335731]
-
fi folosit pentru identificarea bazelor ADN individuale, atunci cânt trec print-un nanopor în ordine corectă - această metodologie a fost publicată, dar nu a fost exploatată comercial de Oxford Nanopore Technologies și profesorul Hagan Bayley. Folosind secvențierea Nanopore, o singură moleculă de ADN poate fi secvențiată în mod direct using a nanopore, fără a fi nevoie de reacție de polimerizare în lanț, sau de pasul de etichetare a secvențelor ADN care permite citirea de către instrumentele optice. Tehnologia "nanopore" a fost propusă
Secvențierea nanopore () [Corola-website/Science/334440_a_335769]
-
una în alta din cauza faptului că toate sunt forme de energie. Mecanica cuantică este teoria mișcării particulelor materiale la scară atomică. Ludwig Eduard Boltzmann a sugerat în 1877 că nivelele de energie ale unui sistem fizic, cum ar fi o moleculă, ar putea fi discrete. El a fost unul dintre fondatorii "Austrian Mathematical Society", împreună cu matematicienii Gustav von Escherich și Emil Müller. Raționamentul lui Boltzmann asupra prezenței unor nivele de energie discrete în molecule, cum ar fi cele de iod în
Istoria mecanicii cuantice () [Corola-website/Science/335126_a_336455]
-
unui sistem fizic, cum ar fi o moleculă, ar putea fi discrete. El a fost unul dintre fondatorii "Austrian Mathematical Society", împreună cu matematicienii Gustav von Escherich și Emil Müller. Raționamentul lui Boltzmann asupra prezenței unor nivele de energie discrete în molecule, cum ar fi cele de iod în stare gazoasă, având originea în termodinamica lor statică și în teoriile statisticei mecanice, a fost susținută cu argumente matematice, douăzeci de ani mai târziu, de Max Planck, cu prima teorie cuantică completă. În
Istoria mecanicii cuantice () [Corola-website/Science/335126_a_336455]
-
-ului este o metodă ce permite determinarea secvenței nucleotidice a unei molecule de ADN. Cunoașterea secvențelor de ADN a devenit esențială în biologia de bază, dar și în numeroase alte științe, cum ar fi diagnosticarea, biotehnologia, medicina legală, virologia sau biologia sistemică. Mulțumită secvențierii ADN au fost completate genomurile diferitor specii, cum
Secvențierea ADN () [Corola-website/Science/335172_a_336501]
-
de mutație care a produs o boală genetică. Secvențierea ADN poate fi folosită pentru determinarea secvențelor ADN individuale ale genelor, ale regiunilor mari genetice (grupuri de gene sau operoni, cromozomi întregi sau chiar genomuri. Secvențierea determină ordinea nucleotidelor prezente în moleculele de ADN și ARN izolate de la animale, plate, bacterii, archaea sau, virtual, orice altă formă de viață. Secvențierea este folosită în biologia moleculară pentru a studia genomurile și proteinele codate de acestea. Informațiile obținute în urma secvențierii ajută cercetătorii să descopere
Secvențierea ADN () [Corola-website/Science/335172_a_336501]
-
folosită în biologia moleculară pentru a studia genomurile și proteinele codate de acestea. Informațiile obținute în urma secvențierii ajută cercetătorii să descopere schimbări în gene, asocieri cu boli sau fenotipuri și să identifice ținte pentru noi medicamente. ADN-ul reprezintă o moleculă care oferă informații referitoare la moștenirea genetică. De aceea, secvențierea ADN este folosită în biologia evolutivă pentru a studia înrudirea diferitelor organisme și felul în care au evoluat acestea. Domeniul metagenomicii identifică organismele din ape, canele de scurgere, noroi sau
Secvențierea ADN () [Corola-website/Science/335172_a_336501]
-
dus la dezvoltarea tehnologiei secvențierii la scară largă (sau secvențiere de nouă generație) care paralelizează procesul de secvențiere, producând milioane de secvențe ADN în același timp. Secvențierea Sanger Secvențierea nanopore Secvențierea Ion Torrent Secvențiere în timp real a unei singure molecule
Secvențierea ADN () [Corola-website/Science/335172_a_336501]
-
ADN polimerazele sunt enzime care creeaza molecule de ADN prin asamblarea nucleotidelor. Aceste enzime sunt esențiale în procesul replicării ADN și de obicei lucrează în perechi pentru a crea două ștranduri identice de ADN dintr-o singură moleculă inițială de ADN. La fiecare diviziune a unei celule
ADN polimerază () [Corola-website/Science/335195_a_336524]
-
ADN polimerazele sunt enzime care creeaza molecule de ADN prin asamblarea nucleotidelor. Aceste enzime sunt esențiale în procesul replicării ADN și de obicei lucrează în perechi pentru a crea două ștranduri identice de ADN dintr-o singură moleculă inițială de ADN. La fiecare diviziune a unei celule, enzimă dublează ADN-ul celulei. În felul acesta, informația genetică este transmisă din generație în generație. În anul 1956, Arthur Kornberg și colegii săi au descoperit enzimă I, cunoscută și sub
ADN polimerază () [Corola-website/Science/335195_a_336524]
-
ADN. Ca urmare, Kornberg a primit premiul Nobel în anul 1959, pentru munca să. ADN polimeraza ÎI a fost descoperită tot de Kornberg și de Malcolm E. Gefter în 1970. Principala funcție a enzimei ADN polimerază este de a crea molecule de ADN din nucleotide. Copiile de molecule ADN sunt create prin punerea în perechi a nucleotidelor prezente în moleculă originală de ADN. La crearea unei noi molecule de ADN, ADN polimeraza adaugă nucleotide doar la capătul 3' al ștrandului nou
ADN polimerază () [Corola-website/Science/335195_a_336524]
-
Nobel în anul 1959, pentru munca să. ADN polimeraza ÎI a fost descoperită tot de Kornberg și de Malcolm E. Gefter în 1970. Principala funcție a enzimei ADN polimerază este de a crea molecule de ADN din nucleotide. Copiile de molecule ADN sunt create prin punerea în perechi a nucleotidelor prezente în moleculă originală de ADN. La crearea unei noi molecule de ADN, ADN polimeraza adaugă nucleotide doar la capătul 3' al ștrandului nou format. Acest proces duce la formarea unui
ADN polimerază () [Corola-website/Science/335195_a_336524]
-
descoperită tot de Kornberg și de Malcolm E. Gefter în 1970. Principala funcție a enzimei ADN polimerază este de a crea molecule de ADN din nucleotide. Copiile de molecule ADN sunt create prin punerea în perechi a nucleotidelor prezente în moleculă originală de ADN. La crearea unei noi molecule de ADN, ADN polimeraza adaugă nucleotide doar la capătul 3' al ștrandului nou format. Acest proces duce la formarea unui nou ștrand, limitat la direcția 5'-3'. Nicio enzimă ADN polimerază nu
ADN polimerază () [Corola-website/Science/335195_a_336524]
-
Gefter în 1970. Principala funcție a enzimei ADN polimerază este de a crea molecule de ADN din nucleotide. Copiile de molecule ADN sunt create prin punerea în perechi a nucleotidelor prezente în moleculă originală de ADN. La crearea unei noi molecule de ADN, ADN polimeraza adaugă nucleotide doar la capătul 3' al ștrandului nou format. Acest proces duce la formarea unui nou ștrand, limitat la direcția 5'-3'. Nicio enzimă ADN polimerază nu poate începe un nou lanț de la zero ("de
ADN polimerază () [Corola-website/Science/335195_a_336524]
-
Lumea ARN se referă la ipoteza conform căreia moleculele de ARN, care se pot reproduce independent, ar sta la baza vieții de pe Pământ. Ipoteza că viața de pe Pământ se trage din lumea ARN este acceptată de mulți, deși mai există și alte ipoteze alternative, și de asemenea, alte forme
Ipoteza lumii ARN () [Corola-website/Science/335316_a_336645]
-
unui sistem enzimatic bazat pe ARN, care a precedat sistemul bazat pe proteine pe care îl vedem azi. Una dintre provocările studiului abiogenezei este aceea că toate sistemele de reproducere și metabolism din lumea vie implică trei tipuri distincte de molecule (ADN, ARN și proteine). Acest fapt sugerează că viața așa cum a arată ea, a fost precedată de niște sisteme mai simple. Acest concept se regăsește în alticolele lui Francis Crick și Leslie Orgel, dar și în cartea lui Carl Woese
Ipoteza lumii ARN () [Corola-website/Science/335316_a_336645]
-
în mod eficient. Cu toate acestea, opiniile sunt împărțite cu privire la posibilitatea ca ARN-ul să fi stat la baza primei forme de viață. O versiune a ipotezei este că un tip diferit de acid nucleic, numit pre-ARN, a fost prima moleculă care s-a putut auto-reproduce. Pe de altă parte, noile descoperiri arată că ribonucleotidele pirimidine pot fi sintetizate în condiții prebiotice , ceea ce înseamnă că este prematur să eliminăm scenariile ipotezei ARN. Ribozimele se găsesc în formele de viață ADN cunoscute
Ipoteza lumii ARN () [Corola-website/Science/335316_a_336645]
-
polimerizat un șablon de maxim 14 nucleotide, lungime care e prea scurtă pentru autoreplicare, dar procedeul ar putea fi îmbunătățit dacă studiul ar fi continuat. Cel mai lung șir generat de o ribozimă a fost de 20 de nucleobaze. Câteva molecule ARN cu aceste proprietăți au fost create în mod artificial în laborator. Un studiu recent a arătat că orice acid nucleid poate evolua într-o secvență catalitică, dacă există condiții prielnice. De exemplu, un fragment ADN ales arbitrar de lungimea
Ipoteza lumii ARN () [Corola-website/Science/335316_a_336645]
-
condiții prielnice. De exemplu, un fragment ADN ales arbitrar de lungimea a 50 de nucleotide, care codează ARN-ul mesager al genei albumină a speciei Bos taurus, a evoluat, in vitro, într-o enzimă cu proprietăți catalitice, care putea cliva moleculele ARN. Enzima cu proprități catalitice a evoluat în mai puțin de două săptămâni. În general ADN-ul este mai inert chimic decât ARN-ul, și de aceea dezvoltă mai puține proprietăți catalice. Se crede că dacă evoluția in vitro are
Ipoteza lumii ARN () [Corola-website/Science/335316_a_336645]
-
atât mai mult aceasta ar avea efect asupra ARN-ului. Abilitatea de a cataliza legăturile peptidice dintre aminoacizi pentru a produce peptide scurte sau proteine. Această funție este îndeplinită în celulele moderne de către ribozomi, de către un complex de mai multe molecule ARN cunoscute sub numele de rARN și de câteva proteine. Se crede că moleculele rARN sunt responsabile de activitatea enzimatică, deoarece niciun aminoacid nu se găsește mai aproape de 18 Å de locul activ al enzimei, și, la eliminarea aminoacizilor din
Ipoteza lumii ARN () [Corola-website/Science/335316_a_336645]
-
legăturile peptidice dintre aminoacizi pentru a produce peptide scurte sau proteine. Această funție este îndeplinită în celulele moderne de către ribozomi, de către un complex de mai multe molecule ARN cunoscute sub numele de rARN și de câteva proteine. Se crede că moleculele rARN sunt responsabile de activitatea enzimatică, deoarece niciun aminoacid nu se găsește mai aproape de 18 Å de locul activ al enzimei, și, la eliminarea aminoacizilor din ribozom, ribozomul rezultat își păstrează activitatea de peptidil transferază, având capacitate ridicată de a
Ipoteza lumii ARN () [Corola-website/Science/335316_a_336645]
-
se găsește mai aproape de 18 Å de locul activ al enzimei, și, la eliminarea aminoacizilor din ribozom, ribozomul rezultat își păstrează activitatea de peptidil transferază, având capacitate ridicată de a forma legături peptidice între aminoacizi. O variantă mai scurtă de moleculă ARN a fost sintetizată în laborator, având abilitatea de a forma legături peptidice. De asemenea, s-a sugerat că rARN-ul ar fi evoluat dintr-o moleculă similară. ARN-ul este o moleculă similară cu ADN-ul. Un strand ARN
Ipoteza lumii ARN () [Corola-website/Science/335316_a_336645]
-
ridicată de a forma legături peptidice între aminoacizi. O variantă mai scurtă de moleculă ARN a fost sintetizată în laborator, având abilitatea de a forma legături peptidice. De asemenea, s-a sugerat că rARN-ul ar fi evoluat dintr-o moleculă similară. ARN-ul este o moleculă similară cu ADN-ul. Un strand ARN și un strand ADN pot forma un dublu helix. De aceea, ARN-ul poate stoca informații în mod similar cu ADN-ul. Cu toate acestea, ARN-ul
Ipoteza lumii ARN () [Corola-website/Science/335316_a_336645]
-
între aminoacizi. O variantă mai scurtă de moleculă ARN a fost sintetizată în laborator, având abilitatea de a forma legături peptidice. De asemenea, s-a sugerat că rARN-ul ar fi evoluat dintr-o moleculă similară. ARN-ul este o moleculă similară cu ADN-ul. Un strand ARN și un strand ADN pot forma un dublu helix. De aceea, ARN-ul poate stoca informații în mod similar cu ADN-ul. Cu toate acestea, ARN-ul este mai puțin stabil.
Ipoteza lumii ARN () [Corola-website/Science/335316_a_336645]
-
alte gene, dintre care multe sunt implicate în funcția imunitară, localizate în complexul HLA. Diversitatea genelor HLA în populația umană este o caracteristică a apărării împotriva bolii. Drept urmare, șansa ca două persoane, între care nu există vreo legătură, să aibă molecule HLA identice pe toți locii este foarte scăzută. Genele HLA au fost identificate de-a lungul istoriei ca rezultat al abilității transplantării cu succes a organelor dintre indivizi cu HLA similar. Proteinele codificate de HLA sunt cele din partea exterioară celulelor
Antigen leucocitar uman () [Corola-website/Science/331574_a_332903]