9,443 matches
-
în zi, era o neliniște tot mai sălbatică și mai greu de potolit. Lucrul acesta nu trebuie să fie, însă, de mirare pentru nimeni, căci, în ființa sinucigașilor, întotdeauna se învârt gânduri și sentimente dintre cele mai tari și mai neobișnuite unei inimi ușoare. Continuu, și tot mai haotic, în Adriana erau arderi și purificări clocotitoare, ce lucrau în ea cu vuietul turbat și imposibil de potolit al unei bătălii pe viață și pe moarte dintre ceea ce simțea că trebuie să
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
în când, își ducea și mâna în partea stângă a pieptului, masând ușor locul și încercând să potolească ceva ce părea a fi o mare durere, ca un junghi. Deja, de câteva minute bune, ea răsufla foarte din greu și neobișnuit de șuierător. Șerban era mai conștient decât oricine altcineva că, nu peste prea mult timp, ceva din cale-afară de neplăcut ar putea să se petreacă. În aerul 184 Rareș Tiron de acolo, plutea deja mirosul unei nenorociri iminente. Totuși, neputând
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Wide World Magazine - „Citesc Întotdeauna Wide World când călătoresc“ - și În spate, transpirând, fericit de-atâtea greutăți, Însoțitorul lor, cu ecusonul unei agenții În piept. „Voilá“, făcu conductorul și păru a arăta cu un gest că trenul lui purta o neobișnuită și crudă povară. Dar Myatt cunoștea prea bine ruta pentru a se lăsa păcălit. Grupul, ghici el după aerul acela de hărțuiți cultural, aparținea vagonului de dormit pentru Atena. Când dublă bacșișul, conductorul cedă și lipi pe geamul compartimentului o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dar nu l-au prins niciodată. N-a fost niciodată prins“. Puse paharul jos și ascultă. Fusese un taximetru, un zgomot ce venise de la gară sau țipătul unei femei? Aruncă o privire la mesele din jur - nimeni nu auzise nimic neobișnuit. Vorbeau, beau, râdeau, iar un bărbat scuipa. Dar setea lui Josef Grünlich fu puțin atenuată În timp ce stătea și asculta. Un polițist se apropia, venind În lungul străzii. Probabil ieșise din serviciul lui de la circulație și era În drum spre casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
un pat moale, cu cuvertură Înflorată, de mătase - asta ar merita cu adevărat orice efort, orice neplăcere nocturnă. Dar e prea frumos ca să fie adevărat, se gândi ea, și după noaptea asta, când mă va găsi rece și speriată și neobișnuită cu lucrurile, nu mă va mai voi. Așteaptă, spuse ea. S-ar putea să nu mă vrei. — Ba da. Așteaptă până la micul dejun. Cere-mi-o la micul dejun. Sau pur și simplu nu mi-o cere. — Nu, crichet nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Zvorâștei, se reașeza liniștea, la umbra uneltelor, cu care oamenii înfoiau pământul și tăiau plantele inutile, asigurând dezvoltarea normală a plantelor de porumb, care acum nu erau mai mari decât o palmă de om. Ieri, însă, a intervenit ceva neașteptat, neobișnuit, și, într-un fel, alarmant. După ce măruntele păsări și-au încheiat concertul lor rural, iar ele au coborât și s-au aciuat pe la umbra plantelor, concertul Ciocârliei-Regine nu i-a mai delectat, pe cei reveniți la prășit după acel popas
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
de faptul că un puști îndrăznește să se amestece în discuție și, de aceea, Hiro Tavaeárii îi aruncă una dintre acele priviri severe, care îl intimidau atât de mult. Închide gură și fii mai respectuos! îi porunci cu un ton neobișnuit de aspru. Dar e adevărat... Eu... — Liniște!... Vocea tunătoare și faima lui RoonuíRoonuí erau în măsură să impună respect unor oameni mult mai hotărâți că el. Vetéa Pitó îl înghionti pe Tapú, obligându-l să tacă. —Mușcă-ți limba, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cazul ăsta, ar trebui să aibă o canoe ascunsă pe undeva, remarcă prietenul său. O fi scăpat cu ajutorul ei. — Când? În timpul zilei n-a traversat nici o barcă laguna, stii bine. Gărzile n-au văzut pe nimeni. Și, în ciuda puterii lui neobișnuite, cu piciorul rupt i-ar trebui ore întregi ca să iasă din râpă aia. Încă e pe insulă, adaugă. Bag mâna-n foc pentru asta. O rază de speranță îi lumină ochii lui Vetéa Pitó. Ar fi fantastic dacă am reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
temut că dintre tufișuri să nu se ivească, din clipă în clipa, uriașul care fusese pe punctul să-l omoare. Era clar că aveau de-a face cu un bărbat cu o putere fizică și cu o forță a voinței neobișnuite, căci, rănit cum era și cu un picior zdrobit, reușise totuși să se târască până pe creasta care domină cele două povârnișuri ale insulei și de acolo, în continuare, catre vârful muntelui Otemanu. Îl zăriră până la urmă, pe când încerca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
întreba Hiro Tavaeárii. De unde vii? În acel moment se petrecu lucrul cel mai impresionant la care Tapú Tetuanúi asistase vreodată: ca si cum ar fi înțeles întrebarea, bestia își scoase limba mai bine de jumătate și, închizându-și maxilarele cu o violență neobișnuită, și-o reteza. Aceasta îi căzu pe piept și apoi jos. Un șuvoi de sânge îi izvorî din gură și, de data aceasta, toți cei prezenți ramaseră împietriți sau scoaseră un țipat de groază, văzând până unde poate ajunge brutalitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să fi fost vorba de o simplă halucinație sau de o iluzie optică, Miti Matái îi porunci Omului-Memorie să rețină faptul că un vas gigantic, de origine necunoscută, trecuse pe lângă ei la puțin timp după ce pătrunseseră în Al Cincilea Cerc. Neobișnuită întâmplare fu inscripționata a doua zi și pe pielea abdomenului lui Vetéa Pitó, al cărui corp începuse să fie acoperit de tatuaje complexe, despre care se presupunea că aveau să le servească pentru a găsi drumul de întoarcere, atunci cand va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
așadar în așteptare, înfiorați de aspectul acelor ființe, care se fâțâiau de colo colo cu vesmintele lor absurde, purtândla mijloc, unii dintre ei, niște cuțite foarte lungi, care luceau în razele soarelui, și totul era atât de confuz, atât de neobișnuit și de lipsit de logică, încât în cele din urmă Navigatorul-Căpitan hotărî să se întoarcă spre Căpetenia Războinicilor, cerându-i parcă părerea sau lăsând în seamă lui decizia dea veni în ajutorul acelor nenorociți sau de a-și continua drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care, de atâtea ori, le alinaseră suferințele. Erau singuri. Singuri cu tragedia lor absurdă, în mijlocul unor ape necunoscute. Atunci când, aproape de zorii zilei, Anuanúa se retrase din nou în ascunzătoarea ei, Navigatorul-Căpitan o urmă cu privirea și, încleștându-și degetele cu neobișnuită forță în brațul discipolului sau, îl ruga în șoaptă: Să nu-i permiți s-ajungă în Bora Bora! Era impresionant să vezi un om așa de integru atât de cuprins de teamă. Eu știu că n-am să sfârșesc aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
corespondența dintre noi, ca și cum instantaneu se instalase un flux telepatic asemenea unui fluviu, cursiv, lin și plăcut și care de desfășura parcă de la sine, într-o clipă în care m-aș fi uitat în ochii ei. Senzația asta era ceva neobișnuit. Să te simți bine în prezența cuiva complet necunoscut, să ți se pară ideal din prima clipă, deși încă nu știi nimic despre persoana aceea. Probabil că și curajul ei de a rămîne în compania mea mi s-a părut
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
mult decît m-aș fi așteptat... întotdeauna găsesc ceea ce am nevoie la ea, de aceea m-am întors înspre ea de atît de multe ori... de fiecare dată părîndu-mi că e ca prima oară. E ceva magic la mijloc, ceva neobișnuit, deosebit... O anume prezență romantică îmi dă încredere chiar dacă nu e aproape, are capacitatea să depășească aparențele realității. Mă întreb adeseori, cum se face însă că tocmai aceea care ar fi mai apropiată de ideal, de căldura care mi-ar
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ziduri... dacă am putea schimba lumea la fel de ușor cum se pot lipi afișe aici și acolo... Aseară mă uitam pe geam, se întunecase deja, însă pe cer se vedea foarte luminos un nor alb... asta mi s-a părut ceva neobișnuit. Eu tocmai mă întrebam dacă au într-adevăr un sens toate lucrurile pe care le fac, dacă au un rost (deși am certitudinea întotdeauna că toate lucrurile au scopul, sensul sau rostul lor anume, poate aparent ascuns înțelegerii, uneori am
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
am certitudinea întotdeauna că toate lucrurile au scopul, sensul sau rostul lor anume, poate aparent ascuns înțelegerii, uneori am și momente de îndoială...), dacă într-adevăr cărțile mele nu-s degeaba... și atunci, în acel moment, am văzut norul alb, neobișnuit și aproape ireal, un nor alb, luminos pe cerul nopții... și avea formă de porumbel... mi-am dat seama că dacă acesta nu e un răspuns la întrebarea mea, altul mai clar nici nu poate fi... am privit la norul
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
pe ulița unde oamenii stau de vorbă și cu cîinii. Ultima haltă Era un separeu cu o deschidere largă înspre o sală mare, cu o mulțime de clienți surprinzător de tăcuți. O muzică plăcută răzbea prin toate colțurile și, lucru neobișnuit în localurile românești, nu-ți spărgea timpanul. Chelnerii se mișcau alert printre mese și dispăreau frecvent după o ușă batantă. După niște geamuri, fără sticlă, se vedea personalul, care robotea la niște plite uriașe, preparînd bucatele, fiecăruia după poftă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
spital, decide Dragoș. Soția sa era de două săptămîni la spital și medicii erau rezervați cu privire la o refacere totală. O să mai servească și pe ceilalți bolnavi, gîndea bietul om. Coșul, acoperit cu o folie transparentă, provoca o abundență de salivă neobișnuită în gura pofticioșilor. O să-ți aduc azi piersici de la noi, o anunță Dragoș pe soție. Dar s-au mai făcut? Un coșuleț, dar sînt superbe. Ni le-au oferit copăceii cu dedicație... Dragoș intră în secția spitalului și tocmai atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mi s-a adresat mie spunîndu-mi că a văzut semnele și le-a Înțeles În sfîrșit și că am să le văd și eu peste cîtva timp singură. Was er damit meinte? Am pus totul pe seama oboselii și a Încordării neobișnuite prin care trecuse. Am stat pînă tîrziu, nu voia să se culce. A rămas singur În bucătărie să mai fumeze. Părea liniștit. M-am trezit de cîteva ori peste noapte și m-am dus să văd ce face. Ședea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
albe, bordate cu ciucuri, la ferestre. Pe un gard Înalt de fier forjat, a cărui poartă părea să nu se deschidă niciodată, se afla o placă neagră cu inscripția Nunțiu Papal. Întreaga Înfățișare a clădirii și mai ales firma aceea neobișnuită dădea străzii un aer misterios. Puțin mai sus, pe același trotuar, Într-o casă vagon cu marchiză, În stilul specific al vechilor imobile bucureștene, locuia În fundul curții José Algazi. În această după-amiază de sfîrșit de vară, bătrînul sefard se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
prăbușiră sub greutatea mea. — De trei ani mă trezesc cu mintea goală? — Nu, nu. Doctorița Randle se aplecă în față, așezându-și antebrațele groase, umflate, pe genunchii mari, ecosez. — Starea prin care treci... ei bine, mă tem că e destul de neobișnuită. Când am ieșit din dormitor, m-am trezit pe-un palier mic. Am văzut încă o ușă, dar era încuiată, așa că am luat-o în jos pe scări. Treptele tocite duceau la un antreu îngust, în capătul căruia se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
declanșatoare, incidentul traumatic ce provoacă această stare. Uneori, pierderea de memorie poate fi... Doctorița Randle descrise un cerc vag cu mâna. — ... mai generală, dar asta se întâmplă foarte rar. O singură recidivă a uneia dintre aceste amnezii este foarte, foarte neobișnuită. — Iar unsprezece depășesc orice închipuire. — Da. Lucrurile de genul ăsta sunt rareori clare, albe sau negre, Eric, dar chiar și așa, trebuie să-ți spun că... Se chinui să caute cuvintele potrivite, apoi renunță. — Înțeleg, am spus, frământând șervețelul. Randle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-i răspund. — Vezi? Tot ce pare să lipsească, Eric, ești tu. Iar asta-i o condiție tipică fugii, mă tem. Randle medită preț de o clipă. — Adevărul e că ezit să dau un diagnostic final stării tale. Cazul tău e neobișnuit în foarte multe privințe. De pildă, amnezia ta nici măcar n-a început în noaptea accidentului. Se pare că nu ai manifestat absolut nici un simptom vreme de aproape douăsprezece luni. — Și cât de neobișnuit e lucrul ăsta? Doctorița Randle ridică din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
diagnostic final stării tale. Cazul tău e neobișnuit în foarte multe privințe. De pildă, amnezia ta nici măcar n-a început în noaptea accidentului. Se pare că nu ai manifestat absolut nici un simptom vreme de aproape douăsprezece luni. — Și cât de neobișnuit e lucrul ăsta? Doctorița Randle ridică din sprâncene. — Așa-i. — Când s-a manifestat, însă, pierderea ta de memorie era legată doar de o singură noapte - noaptea accidentului din Grecia. Ai primit trei luni de tratament regulat pentru amnezie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]