85,035 matches
-
să facă parte din Acțiune Teatrală." O asemenea naivitate poate să surprindă. Pasajele textelor lui Plaut și Terențiu care ne-au parvenit mutilate au pus mari probleme de interpretare. Replicile pentru care lipsește numele personajelor care ar trebui să le pronunțe sunt uneori greu de atribuit. Corneille este conștient că textul de teatru este plin de potențialități care vor fi, sau nu vor fi, realizate la reprezentație și că autorului dramatic îi revine sarcina de a le preciza. Dacă este puțin
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
face lupta lui Perseu cu monstrul: dar m-am ferit să pun să fie cântat ceva necesar înțelegerii piesei, pentru că în mod obișnuit cuvintele ce se cântă fiind prost înțelese de auditori, din cauza confuziei aduse de diversitatea vocilor care le pronunță împreună, ar provoca o mare obscuritate în înțelegerea lucrării, dacă ar trebui să instruiască auditoriul asupra vreunui lucru important. Nu la fel se întâmplă cu mașinăriile, care nu sunt în această tragedie niște lucruri detașate, ele formează intriga și deznodământul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar vorbi, ci cel mult acela pe care l-ar fi avut compunând aceste versuri, și care ar fi destul de încetinit prin acest efort de memorie, pentru a face ca starea sa sufletească să nu mai răspundă la ceea ce ar pronunța ea. Auditoriul nu s-ar lăsa emoționat de acest lucru, și l-ar vedea prea premeditat pentru a-l crede veritabil." Aceste reticențe, formulate de unii teoreticieni ai clasicismului asupra necesității utilizării versului în teatru, se vor înmulți la sfârșitul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la fel cu monologul interior care li se întâmplă zilnic tuturor oamenilor ce nu sunt complet stupizi." Corneille urmează același drum. Povestirea, după părerea lui, nu ar putea apărea decât dacă este motivată de starea sufletească a celui care o pronunță. Pentru ca verosimilul să fie parțial păstrat, trebuie ca spectatorul să aibă sentimentul că personajul se află atunci într-o stare de descumpănire atât de mare, încât nu-și dă seama că-și exprimă gândurile cu voce tare. "Nu vreau să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru altele; iar aceasta pentru ca să fie verosimil faptul că celălalt Actor care ascultă de departe să le poată auzi pe acelea pronunțate tare și cu o patimă care ar izbucni în mai multe rânduri, dar nu și pe celelalte, fiind pronunțate încet. Și ca să spun ceea ce cred despre această Compoziție, ar trebui ca celălalt Actor, după pronunțarea cuvântului cu o voce foarte puternică de către cel care ar face Monologul, să spună câteva cuvinte pline de uimire sau de bucurie în funcție de Subiect
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai mică aparență că unul din cei doi este fie prea în pericol, fie într-o patimă prea violentă ca să aibă întreaga răbdare necesară pentru povestirea care i se propune." Povestirea nu poate fi lungă decât dacă cel care o pronunță și cel care o ascultă se bucură de un calm suficient. Corneille justifică astfel lungimea povestirii pe care o face Cinna Emiliei, pentru a-i anunța calea cea bună pe care s-a angajat conspirația împotriva lui Augustus. "Rezumatul pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
starea teatrului înainte de apariția Clasicismului. Arta nouă de a face comedii [în aceste vremuri] (Arte nuevo de hacer comedias en esto tiempo)1 de Lope de Vega (1562-1635) este un text novator care pregătește calea pentru dramă. În acest discurs, pronunțat în fața Academiei de la Madrid înainte de 1608, și publicat în 1609, Lope de Vega, care a produs deja patru sute douăzeci și patru de piese de teatru 2, își apără arta împotriva detractorilor care îi reproșează că se îndepărtează de Aristotel și îl somează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vedere. În Poveste de iarnă, la începutul actului IV, pentru a explica publicului că s-au scurs șaisprezece ani în antractul care desparte actul III de actul IV, el arată timpul sub forma unui personaj alegoric, și-l face să pronunțe, sub formă de prolog, următoarele cuvinte: "Timpul. Eu care unora le plac, care pun pe toată lumea la încercare, în același timp bucurie și teroare a celor buni și a celor răi, eu care fac și desfac eroarea, este timpul, acum
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
toți ceilalți copii ai mei!" Un bărbat care o luase în căsătorie pe una din celelalte fiice ale sale se apropie de ea, și, trăgând-o de mânecă: "Doamnă, zise el, și ginerii?" Sângele rece și comicul cu care a pronunțat aceste cuvinte au făcut un asemenea efect asupra acestei doamne întristate, încât ieși izbucnind în râs; toată lumea o urmă râzând; iar bolnava, aflând despre ce era vorba, începu să râdă mai tare decât ceilalți." 2.2. Visul unui teatru civic
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
putea da numai scenariul, mi s-a părut că a pierdut enorm comparativ cu prima reprezentație. De aceea m-am hotărât să o scriu în întregime, nu pentru a-i obliga pe cei care vor juca rolul lui Truffaldini să pronunțe exact aceleași cuvinte ca și mine, dacă sunt capabili să facă mai bine, ci pentru a-mi manifesta clar intenția și să-i conduc la un rezultat bun pe o cale pe cât de dreaptă posibil." 4.2.2. Abandonarea măștii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în natura umană. Râsul acesta nu sancționează. Goldoni face o distincție foarte clară între "ridicolul onest", pe care se străduiește să-l găsească, și "ridicolul bufon", pentru care nu simte decât dispreț. "Nu-mi plăceau arlechinadele", declară el în Memorii, pronunțându-se împotriva comicului grosolan al comedianților dell'arte. Om de gust, sedus de rafinamentul Iluminismului, nu ar fi putut aproba glumele și clovneriile lor, uneori obscene. Lucrul cel mai esențial al Comediei, scrie un talentat francez 65, este ridicolul. Există
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu voce tare: un mouchoir (o batistă), ea care spunea chien (câine) și éponge (burete), fără ocolișuri? Iată treptele prin care a trecut cu o pudibonderie și o jenă destul de nostime. În sfârșit în 1829, datorită lui Shakespeare, ea a pronunțat vorba cea mare, spre spaima și starea de leșin a celor slabi de înger care au scos în ziua aceea strigăte prelungi și îndurerate, dar spre satisfacția publicului care, în marea lui majoritate, obișnuiește să numească o batistă: batistă. Cuvântul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prieteni, Cinna) ; sau vorba Hermionei către Oreste: Qui te l'a dit? (Cine ți-a spus asta?) Remarcați că sunt necesare exact cuvintele acelea și nu altele. (...) în genul dramatic scenele precedente conferă întregul efect cuvântului pe care îl auzim pronunțat în scena actuală. De exemplu: Connais-tu la main de Rutile ? (Cunoști mâna lui Rutile ?). Lordul Byron aproba această distincție. Personajul decade la a nu mai fi decât un retor în care nu am încredere în cazul în care am experiența
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de sculptor dramatic. El intră în repertoriul de gust ales și mă obsedează." O legătură de filiație îl unește pe Jarry cu simboliștii. Ca și ei, el mărturisește că s-a plictisit foarte des la teatru, în Conferința despre paiațe, pronunțată la Libre Esthétique de la Bruxelles, la 21 martie 1902. Și el atribuie acest sentiment de plictiseală decepției cauzate de prezența unui actor în carne și oase care distruge imaginea interioară pe care spectatorul o poartă în el și pe care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
figura umană. "Le-a plăcut câtorva actori să se facă pentru două seri impersonali și să joace în spatele unei măști, pentru a fi cu exactitate omul interior și sufletul marilor marionete pe care le veți vedea", declară el în Discursul pronunțat la prima reprezentație a lui Ubu-Rege la Teatrul Operei, la 10 decembrie 1896. Mai mult decât folosirea marionetei, el dorește de fapt un joc actoricesc care să se apropie de hieratismul misterios cu care este ea dotată. "Căci, scrie Jarry
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sa (decor și joc scenic). Dacă parodiază Macbeth în Ubu-Rege, o face pentru că teatrul, după părerea lui, nu poate pretinde să reconstituie faptul istoric. "Nu ni se pare onorabil să construim piese istorice", scrie el în Discursul pe care îl pronunță la 10 decembrie 1896 la Teatrul Operei cu ocazia primei reprezentații a lui Ubu-Rege. Ca și simboliștii, el consideră că misiunea scenei nu este de a reflecta realul. În "Despre inutilitatea teatrului în teatru", denunță, și el, cu violență, ineficacitatea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
intensitatea de exprimare căutată. "De aceea, spune el în "Să terminăm odată cu Capodoperele" ("En finir avec les Chefs-d'oeuvre"), propun un teatru al cruzimii. Cu mania aceasta ce ne caracterizează astăzi de a diminua valoarea a toate, "cruzime", când am pronunțat acest cuvânt, a vrut imediat să însemne pentru toată lumea "sânge". Însă "teatru al cruzimii" vrea să spună teatru dificil și crud mai întâi pentru mine însumi. Iar pe planul reprezentării, nu este vorba de această cruzime pe care o putem
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Întreabă Stanislavski. Masca și costumul după care se adăpostește. Fiind el însuși, nu ar îndrăzni vreodată să vorbească așa cum face când joacă rolul unei alte persoane. În acest moment, nu mai este el cel responsabil de cuvintele pe care le pronunță, ci celălalt. Astfel, personajul este masca ce ascunde individul-actor. Astfel protejat, actorul își poate dezgoli sufletul până la detaliul cel mai intim. Acesta este unul din punctele cele mai importante ale construirii personajului. Ați remarcat că actorii și actrițele care nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
16.4. Divorțul în România Divorțurile sunt diferite pe mediile de rezidență. În mediul urban și mai ales în capitalele țărilor au fost și sunt de 2-4 ori mai frecvente decât în mediul rural. Pe perioada 1923-1938, în România se pronunțau mai puțin de 8000 de divorțuri anual, în 1938 depășeau 13000, iar în perioada 1935-1939 media anuală a divorțurilor a fost de 11381, adică la 100 de căsătorii existente surveneau 6,6 divorțuri [5, pp. 238, 302]. În Figura 84
by Rada Cornelia, Tarcea Monica [Corola-publishinghouse/Science/1094_a_2602]
-
aducerea pe tronul țării ca monarh constituțional a unui principe străin care să Întemeieze monarhia ereditară. Demersurile făcute și, mai ales, plebiscitul organizat Între 2/14-8/20 aprilie 1866, prin care, cu o majoritate covârșitoare, cetățenii Principatelor Unite s-au pronunțat pentru aducerea lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, n-au influențat decizia reprezentanților puterilor garante, Întruniți la Paris cu scopul de a analiza situația creată prin abdicarea lui Cuza. La 20 aprilie/2 mai 1866, ei au adoptat o declarație prin care
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
și fluxul plasmatic renal (RPF), numit și fracția de filtrare, este în mod normal de 0,16-0,20. Variațiile factorilor prezentați au efecte predictibile asupra GFR. Există mecanisme de reglare ce încearcă să stabilizeze presiunea de filtrare, dar GFR scade pronunțat când presiunea arterială medie scade sub 90 mm Hg. Fluxul sanguin renal La o persoană medie în greutate de 70 kg, fluxul sanguin combinat renal este de 1100 ml/min, ceea ce reprezintă 22% din debitul cardiac. Având în vedere că
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2281]
-
de Florida Este o specie care își are originea din America de Nord, mai precis din regiunile subtropicale, în prezent este tot mai răspândită în lume. Broasca țestoasă cu tâmple roșii, la maturitate are o culoare verde-brun, cu reflexe violete, ceva mai pronunțate la masculi o lungime de 20-25 cm și o greutate de 1.5-2 Kg. La tineret, colorația este foarte intensă, cu parte dorsală verde, brăzdată de linii galbene, verzi și brune, care se extind și la nivelul gâtului, capului și
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
suveran etiopian care domnea În Egipt spunea că a pus să se transcrie pe un bloc de granit un text vechi În care se povestea despre originea lumii - În timp ce mintea demiurgului (Ptahxe "Ptah", zeul meșteșugar din Memphis) concepea, gura sa pronunța: numele rostit era cel care producea existența În cadrul unui proces intelectual. Au existat dubii În privința vechimii acestui text plasat Într-o epocă atât de Îndepărtată de cea de care se vrea a fi legat. Dar anumite detalii ne permit să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Atra¿asșstc "2. Lucrarea zeilor la Începuturi și mitul lui Atra¿asșs" Mitologia babiloniană, reprezentată În mod special de mitul babilonian antic (cca sec. XVIII Î.Hr.) al lui Atra¿asșsxe "Atrah~asșs", descoperit abia În 1965, s-a pronunțat În mod clar și asupra vieții zeilor Înainte de crearea omului. Este vorba, mai exact, de zeii cerești, despre care se vorbește Într-un limbaj cu un caracter pronunțat antropomorf. Această Întreprindere este conștientizată de autor, având În vedere că ea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
izvoarelor noastre. În special din inscripția lui Panammuwa putem deduce existența unui rit funerar aparte În cinstea regilor defuncți, Îndeplinit de urmașii lor. Succesorul suveranului mort, cu ocazia unui sacrificiu către zeul Hadad, va trebui să invoce divinitatea și să pronunțe fraza: „Să poată sufletul lui Panammuwa să mănânce Împreună cu tine, să poată sufletul lui Panammuwa să bea Împreună cu tine”. Pe lângă faptul că putem presupune existența voinței de a Îmbuna spiritul celui mort, ritul arată, de asemenea, afinități cu ceremonia kispu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]