85,350 matches
-
tehnica temei cu variațiuni, „arta fugii”). Efectul de ansamblu, obținut prin măiestria combinatorie, e de vârtej încremenit. De fapt, totul devine o parodie serioasă a Noului Roman, utilizând nuclee tematice, motive recurente și obsesii ale eului auctorial depistabile în opera scriitorului. Lectura adecvată ar fi de tip poetic, deoarece segmentele componente ale textului interacționează generând metafore prozastice. Capodopera romancierului Ț. e, probabil, Nunțile necesare (1992; Premiul Academiei Române), o rescriere în cheie postmodernă a unui mit fundamental al culturii românești: Miorița, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
tren (1993), propria rescriere în românește a cărții Roman de gare, subiectul ar fi realizarea unei ecranizări a nuvelei Așteptare, făcută de un regizor identificat cu autorul. Punând în abis mai multe paliere de ficțiune, subminând convențiile narațiunii realiste tradiționale, scriitorul sondează puterea, marginile iluziei referențiale și explorează totodată motive și teme predilecte, precum năzuința soteriologică, nuntirea cosmică, mitul cristic și cel mioritic. În general, în prozele scurte și în majoritatea romanelor se pot remarca micromotive recurente, aparent obscure sau opace
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
parte a publicisticii postdecembriste, alături de câteva articole mai vechi. Un român la Paris (1993) conține secvențe din jurnalul parizian (decembrie 1970 - decembrie 1971) și câteva pagini din țară, intitulate Însemnări grăbite (ianuarie-februarie 1972), care în ediția augmentată (1997; Premiul Uniunii Scriitorilor) sunt însoțite de consistente însemnări pariziene din 1973-1974 și din 1977-1978. Bestiarul și imagistica proprii perioadei onirice, preocuparea metafizică, soteriologică și escatologică, revizitarea miturilor (Miorița, Graalul), textualismul și autospecularitatea, viziunea postmodernă și recursul la intertextualitate, cărora li se adaugă, pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
metaliterară, aceea a Autorului (sau a ficțiunii), susținută de un personaj substitut al autorului real (și pe care acesta îl prezintă în mod „viclean” ca fiind aproape confundabil cu sine). Romanele Pont des Arts (1999) și Maramureș (2001; Premiul Uniunii Scriitorilor) continuă narațiunea din Hotel Europa, formând împreună o trilogie unitară prin temele abordate, prin personaje, recuzită și tramă narativă generală, precum și prin caracteristicile scriiturii. Critica a formulat aprecieri diferite despre componentele trilogiei; Pont des Arts a fost mai puțin prizat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
carte de reflecție morală cu referire la o polemică în care Ț. a fost implicat și la reacția diferitelor personaje (reale) ale vieții publice culturale. Incomodă pentru mulți, lucrarea a fost boicotată de critică. Foarte atent în ce privește „repatrierea” lui literară, scriitorul și-a adunat în volum numeroase interviuri acordate după 1989 (Războiul literaturii încă nu s-a încheiat, 2000) și o parte din publicistica pe teme literare, culturale, morale etc., nu lipsită de accente polemice (Destin cu popești. Șotroane, 2001). Sub
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
pasul într-o uriașă mistificare. Recurgând la procedeele cele mai diverse, de la hiperrealism la viziunea onirică și la amestecarea deliberată a ficțiunii în realitate, ca în secvențele în care spațiul real e populat de imagini preluate din cărțile precedente ale scriitorului, Dumitru Țepeneag procedează la o permanentă deconstrucție a universului exterior, ce își dezvăluie la tot pasul în felul acesta precaritatea nu numai în plan moral, ci și ontologic. OCTAVIAN SOVIANY D. Țepeneag este primul „textualist” (în traducere: primul postmodernist) român
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
un om de stânga printre oamenii de dreapta și un om de dreapta în mijlocul oamenilor de stânga docili și dogmatici. Un spirit, pe scurt, rebarbativ, incomod, care-și pune mereu la încercare dușmanii, ca și prietenii... Îl prețuiesc mult ca scriitor și, la ora actuală, mi se pare a fi printre cei mai importanți scriitori români. Ultimele lui romane (din ciclul deschis de Hotel Europa) îl arată încercând o altă formulă romanescă printr-un fel de reconciliere perversă cu epica de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
oamenilor de stânga docili și dogmatici. Un spirit, pe scurt, rebarbativ, incomod, care-și pune mereu la încercare dușmanii, ca și prietenii... Îl prețuiesc mult ca scriitor și, la ora actuală, mi se pare a fi printre cei mai importanți scriitori români. Ultimele lui romane (din ciclul deschis de Hotel Europa) îl arată încercând o altă formulă romanescă printr-un fel de reconciliere perversă cu epica de tip realist. „Perversă” pentru că autorul substituie canonului realist mijloacele autoreferențiale și fantasmele onirice din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
român la Paris”, ST, 1994, 1-2; Nicolae Oprea, Modelul oniric legislativ, VR, 1994, 2; [Dumitru Țepeneag], VTRA, 1994, 9 (semnează Alexandru Vlad, Dora Deniforescu, Ion Mureșan, Iulian Boldea, Al. Th. Ionescu, Caius Dobrescu, Cornel Moraru, Mihai Dragolea); Farkas Jenö, „Boala scriitorilor români: lipsa de solidaritate” (interviu cu Dumitru Țepeneag), CNT, 1994, 40, 41; Octavian Soviany, Dezhumarea dragonului, CNT, 1994, 42; Negoițescu, Scriitori contemporani, 444-446; Petraș, Lit. rom., 113-116; Richard Saint-Gelais, Châteaux de pages, Lasalle (Québec), 1994, 95-107; Mihaela Ursa, Jurnalul relevant
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
Vlad, Dora Deniforescu, Ion Mureșan, Iulian Boldea, Al. Th. Ionescu, Caius Dobrescu, Cornel Moraru, Mihai Dragolea); Farkas Jenö, „Boala scriitorilor români: lipsa de solidaritate” (interviu cu Dumitru Țepeneag), CNT, 1994, 40, 41; Octavian Soviany, Dezhumarea dragonului, CNT, 1994, 42; Negoițescu, Scriitori contemporani, 444-446; Petraș, Lit. rom., 113-116; Richard Saint-Gelais, Châteaux de pages, Lasalle (Québec), 1994, 95-107; Mihaela Ursa, Jurnalul relevant cultural, APF, 1995, 8; Ungureanu, La vest, I, 203-219; Micu, Scurtă ist., III, 354-358; Laurențiu Hanganu, Viața ca eșec, LCF, 1996
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
Carel van Mander, ca și transpunerea tragediei clasice în versuri a lui Joost van den Vondel, Gijsbreght van Aemstel, ori a Sonetelor lui Camões. A făcut cunoscute pentru prima oară la noi opere din literaturile Țărilor de Jos ale unor scriitori clasici (Hendrik Conscience, Multatuli, Louis Couperus, Herman Teirlinck, Simon Vestdijk) sau contemporani (Heere Heeresma, Hugo Raes, Hugo Claus, Oek De Jong sau Jan Mens), autori cu stiluri foarte diferite, într-un efort de recreare, cu sensibilitate și profesionalism, a originalului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289087_a_290416]
-
în Republica, în privința "poeziei", adică a ceea ce noi numim astăzi literatură, poate să surprindă, din partea unui om care, pe altundeva, nu încetează să-l elogieze pe Homer. Plasându-se pe o poziție de reformator politic, de educator, el condamnă "poetul" (scriitorul) cetății. Cenzurează, ca un legislator, toate ficțiunile care nu ar fi "favorabile virtuții". Literatura, imorală, nu pare decât, ne avertizează el, să-l pervertească pe cetățean. "Văd (...) multe motive ca să cred că cetatea pe care am fondat-o este cea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
2. Primatul acțiunii Printre cele șase elemente care constituie piesa de teatru, "sistemul faptelor (...) este primul și cel mai important", declară Aristotel în capitolul 7. Este cel a cărui eficacitate asupra spectatorului este maximă. Prin complexitatea sa, el cere din partea scriitorului atât o muncă de construcție imensă, cât și minuni de inventivitate. Toți autorii dramatici vor afirma acest lucru, preferând acțiunea în comparație cu stilul, fie că sunt poeți ai scenei ca Racine, Hugo sau Claudel, fie că sunt maeștri ai intrigii precum
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să existe nimic irațional în fapte; sau dacă este cazul, să fie în afara tragediei, ca în Oedip a lui Sofocle". (cap. 15)18 Aristotel nu admite elementele iraționale decât dacă sunt conținute deja în istoria preexistentă din care se inspiră scriitorul. "Subiectele nu trebuie să se compună din părți iraționale, și chiar, în măsura posibilului, ele nu trebuie să comporte nimic irațional; sau acestea să fie în afara istorisirii povestite de exemplu faptul că Oedip nu știe cum a murit Laius și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru a căror grabnică remediere pledează d'Aubignac, sunt enumerate pentru a explica dezinteresul publicului. Ele se referă la calitatea spectacolelor: actori, "poeme dramatice", decoruri sunt prea adesea proaste. Richelieu suscită o adevărată campanie de presă în favoarea teatrului, orchestrată de scriitori precum Balzac, Boisrobert sau Scudéry. Două piese se fac ecoul schimbărilor care se operează atunci, Comedia comedianților (La Comédie des comédiens) în care Scudéry, în 1635, face elogiul "poemului dramatic" și Iluzia comică (L'Illusion comique), în anul următor, în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ignoranții de la parter", adică poporul, și în sfârșit "savanții". Regulile sunt date pentru a satisface această ultimă categorie de spectatori. Numai "cei ce știu arta" (s. tr.), după cum scrie Scudéry, sunt în stare să judece verosimilul unei piese. "Pentru ei scriitorii de teatru trebuie să imite acest Pictor al Antichității, adică să aibă mereu pensonul în mână, gata să șteargă oricare lucru pe care nu l-ar găsi rezonabil, să se creadă permanent la dispoziția lor; să-și facă legi inviolabile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
inegale, și cu pauzele pe care trebuie să le faci la finele fiecărui cuplet. Surpriza agreabilă făcută urechii de această schimbare de cadență neprevăzută recheamă puternic atențiile rătăcite." Desigur că el este foarte conștient de obstacolul care îl pândește pe scriitor. Nu este bine să cizelezi prea mult versurile, cu riscul de a transforma stanțele în pure exerciții de stil, și de a face ca vorbirea să-și piardă aparenta spontaneitate 35. El însuși recunoaște că a dat un ton prea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la număr, să poată avea loc în acest interval de timp. Această regulă, care poate fi numită una din legile fundamentale ale teatrului 42, a fost totdeauna respectată cu scrupulozitate de greci și de latini. Și mă mir că dintre scriitorii noștri dramatici, a căror mulțime este astăzi foarte numeroasă, unii nu au catadicsit să o păstreze, iar alții nu au destulă discreție pentru a se împiedica cel puțin de a o blama, dacă nu sunt destul de rezonabili pentru a o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
amuză, căci nimic nu încântă mai mult ca varietatea: Ce alt exemplu mai potrivit ne dă minunata Natură Ce-și trage frumusețea din astă împestrițătură!7" 1.3. Adaptarea piesei la gustul publicului Revendicând, cu două secole înainte de Hugo, libertatea scriitorului față de modele, Lope de Vega vrea să elibereze teatrul de canoanele antice și să-l adapteze gustului publicului din vremea lui. Regulile nu pot fi imuabile. În fața neoplatonicienilor care afirmă veșnicia Frumosului, el îi subliniază relativitatea. Tirso de Molina, moștenitor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
face dreptate. Secol barbar!.... Rosine Tot timpul injuriați sărmanul nostru secol. Bartholo Scuză-mă că mi-am permis! Ce anume a produs pentru ca să fie lăudat? Prostii de toate felurile: libertatea de gândire, gravitația, electricitatea, tolerantismul, inocularea, chinina, Enciclopedia și dramele..." Scriitorii epocii Luminilor, pentru care civilizația este un factor de progres, tratează drama ca pe un mijloc de acțiune privilegiat, ca pe o unealtă capabilă să șlefuiască moravurile. Voltaire nu încetează să insiste asupra acestei misiuni educative a teatrului, fie în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
direct morala și cu succes". Perspicace în obiectivele sale, el prevede derivele pe care le poate cauza o asemenea concepție despre teatru, pe care totuși îl apără cel dintâi cu ardoare. În Discursul despre Poezia dramatică, el pune în gardă scriitorii față de pericolul ce-i pândește. Pentru a se conforma scopului didactic, ei riscă să compună "scene reci și lipsite de culoare (...), un fel de predici dialogate". Stârnind emoția, spectacolul dramei îl va face pe om mai bun. Este "un gen
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
arta dramatică", merge până acolo, încât afirmă că se pot face aprecieri asupra simțului moral al unui om prin reacțiile sale în cursul unui spectacol. Cu excepția nelegiuitului, nimeni, după părerea lui, nu rămâne insensibil la spectacolul nefericirii. În felul acesta, Scriitorul Dramatic ne îmblânzește moravurile și nu ne întristează decât pentru interesul și plăcerea noastră; ne smulge lacrimi, dar acest fel de lacrimi delicioase, care sunt atributul cel mai dulce și exprimarea firească a sensibilității noastre: nostri pars optima sensus. Juvenal
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
imobile pentru câteva clipe. Cât despre Beaumarchais, el schițează, pentru fiecare act al unei ediții din Nunta lui Figaro, un crochiu, indicând plantarea decorului, dar și locul fiecărui comediant la începutul actului. Corneille, să ne reamintim, a atras primul atenția scriitorilor asupra necesității de a înscrie indicațiile scenice, pentru a evita interpretări greșite ale actorilor. Demersul lui Diderot este cu mult mai novator, pentru el pantomima nepropunându-și doar să clarifice intențiile autorului, ci să acorde dialogului o anume densitate, să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Diderot aici, procesul de stilizare are loc la teatru în doi timpi. Este mai întâi fapta autorului dramatic ce stilizează realul, deformându-l prin prisma imaginației, apoi cea a actorului, care transformă, prin propria-i viziune, personajul imaginar conceput de scriitor, pentru a crea, în alteritatea sa, o formă pe care autorul nu o recunoaște totdeauna. Poetul trăiește adesea ca pe o trădare confruntarea între producția imaterială a imaginarului său și realizarea concretă, oferită de spectacol. "Adevărul scenei" nu constă deci
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
imitării limbajului, seamănă cu cel al ciurului care separă bobul curat de paie și pietriș." El își bate joc de sărăcia pantomimei care, după părerea lui, nu poate ține locul cuvântului, și care deseori nu servește decât la mascarea incapacității scriitorului. "Acțiunea lor, scrie el cu privire la autorii dramatici, redusă la pantomimă, îi scutește de grija de a scrie și de osteneala de a gândi." În ciuda criticilor lui Marmontel, alături de care trebuie să recunoaștem că drama burgheză nu a produs nicio capodoperă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]