85,350 matches
-
a fost totdeauna bolonez, Brighella și Arlechinul au fost totdeauna din Bergame, deci acestea sunt locurile din care histrionii și-au luat personajele comice numite cele patru măști ale Comediei italiene." Cum, în această perioadă de decadență, nu exista vreun scriitor destul de talentat pentru a compune piese, actorii aceștia, care voiau să reînvie comedia, "au avut îndrăzneala de a compune planuri, de a le împărți în acte și scene, și de a rosti, pe neașteptate, cuvintele, gândurile și glumele asupra cărora
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
atât de bruscă în obișnuințe, idei, credințe, poate că nu s-a mai întâmplat." Cât despre Hugo, în 1830, în Prefața la Hernani, clamează: "La un nou popor, o nouă artă." Tocmai de gustul acesta nou trebuie să țină seama scriitorii. A fi romantic înseamnă să aparții timpului tău. Modern, teatrul romantic este o artă ce se vrea populară. Ca și Louis-Sébastien Mercier, Hugo aduce în scenă oameni modești, lacheul Ruy Blas, sculptorul în metal Gilbert, în Marion de Lorme, și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
atât din punct de vedere sociologic, cât și literar. El citește însemnatele sale manifestări în marile sărbători ale carnavalului cunoscute atât în Antichitate, cât și în Evul Mediu, în care valorile și regulile erau pe moment răsturnate, ca la unii scriitori antici precum Petronius, Juvenal, Apuleius etc. Grotescul generează atunci un râs salubru, eliberând trupul de interdicțiile ce apasă asupra lui. El înflorește în epoca Renașterii cu cei "trei Homeri bufoni: Ariosto în Italia, Cervantes în Spania, Rabelais în Franța". În
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
caracter științific, să facă din ea un câmp de observare cvasi clinic. Zola, în Romanul experimental unde expune metoda și scopurile sale, își compară demersul cu cel al medicului care studiază fenomenele pentru a le îngriji. El îl definește pe scriitor ca pe un grefier care livrează cu scrupulozitate mecanismele umane așa cum le-a observat, visând la înțelegerea lor, pentru ca într-o zi să reușească a le stăpâni. "Să stăpânești binele și răul, scrie Zola în Romanul experimental, să ordonezi viața
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de exemplu, pe moș Goriot, tatăl care-și dă și sufletul pentru fiicele sale, o figură atât de enormă de veridic și de dragoste, încât nicio literatură nu poate oferi ceva asemănător." Zola subliniază dificultățile multiple de care se lovește scriitorul când vrea să zugrăvească un personaj real, în carne și oase, mai curând decât un erou stilizat. Nimic mai ușor decât să lucrezi după șabloane, cu formule cunoscute; iar eroii, după gustul clasic sau romantic, costă atât de puțin efort
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
demontează mecanismele societății burgheze căreia îi arată pe față ipocriziile și corupția, Dumas pare că vrea să reînnoade legătura cu aspirațiile sociale și moralizatoare ale dramei burgheze. Însă Zola este foarte repede decepționat de "stilul său factice", de conformismul acestui scriitor care în realitate s-a dovedit "foarte incapabil să observe viața". Dimensiunea neoromantică a operei lui Dumas nu putea decât să-i displacă. "Dumas, scrie el în Convorbirile dramatice, nu are vederea largă a analistului care acceptă admirabilul mecanism uman
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
orientează scriitura dramatică și regia pe căile care sunt astăzi și ale noastre. Platitudinea regiilor naturaliste a provocat nu numai o stare de oboseală față de jocul imitativ, ci chiar de suspiciune cu privire la actor, judecat inapt să traducă universul mental al scriitorului. Simboliștii ajung chiar să nege posibilitatea oricărei reprezentări și să prefere lectura în locul spectacolului. Marioneta este obiectul multor speranțe, atât din partea Simboliștilor, cât și a lui Jarry, căci, dezincarnată, ea ajunge la o stilizare la care actorul, în jocul său
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
experimentat, cu o fecunditate fără egal, una din căile deschise de Artaud, asociind hieratismul paiaței și mobilitatea actorului. Artaud i-a permis Occidentului să redescopere acea putere expresivă a gestului pe care o vor exploata după el mulți regizori și scriitori, ca Ionesco, de exemplu, care visează la realizarea acestui teatru al gesturilor. "Cu ajutorul corurilor vorbitoare și un mim principal, solist, poate asistat de doi sau trei cel mult, s-ar ajunge, prin gesuri exemplare, câteva cuvinte și mușcări pure, la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
secolelor, acest act psihologic foarte special, identificarea, s-a realizat în maniere foarte diferite." Mai mult, teatrul de iluzie este, în ochii săi, un teatru de clasă, centrat pe niște personaje de excepție. De aceea îi condamnă el categoric pe scriitorii clasici care ignoră în totalitate, după părerea lui, raporturile sociale. "Clasicii slujeau la satisfacerea amatorilor de identificare, scrie el în Drumul spre un teatru contemporan. Utilitatea clasicilor este prea limitată. Ei nu ne arată lumea, ci pe ei înșiși. Individualități
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Théâtre pour la vie (Fayard, 1980). 65 Nouă aluzie la Părintele Rapin. 66 Se cuvine să notăm că Stendhal scrie Racine et Shakespeare și nu "Racine ou Shakespeare". Nu excluzându-se unul pe celălalt îi confruntă el pe cei doi scriitori. Fervent admirator al lui Racine în tinerețe, el îi scrie surorii sale Pauline, la 22 ianuarie 1803: "Citesc în fiecare seară, înainte de culcare, oricât aș fi de obosit, un act din Racine pentru a învăța să vorbesc franceza. " (Correspondance, Pléiade
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
importante precum „Hiena” și „Gândirea”, noua publicație își propune inițial să fie o exponentă a curentului tradiționalist, foarte puternic în anii ‘30. Fără a formula un program precis, directorul susține în articolul Cuvinte pentru încă un început că soarta multor scriitori, cărți, reviste și cenacluri ar fi fost alta „dacă păstrau un mai viu și instinctiv contact cu pământul obârșiei noastre” și subliniază: „Noi mergem în pas cu viața. Cu viața neamului nostru, românesc.” În articolul O altfel de actualitate a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289322_a_290651]
-
cele mai vii și mai complete publicații ale momentului. Extrem de bine redactată, cu rubrici diverse, cu ingenioase numere tematice și texte care ilustrau toate genurile, cu o grafică excelentă, are, de asemenea, colaboratori numeroși și de valoare atât din rândul scriitorilor consacrați, cât și al tinerilor în curs de afirmare. Faptul se verifică, de pildă, în cazul poeziei. În sumar intră poeme de V. Voiculescu (A doua tinerețe, Lui Nicu Condiescu), Ion Vinea (Neurastenie), Al. A. Philippide (Părul) și versuri ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289322_a_290651]
-
și războiul, Poeții mării, Poezia primăverii, Poeții și toamna, Iarna în poezia românească, în care sunt antologați autori din toate epocile, de la preromantici până la cei contemporani. O grijă deosebită de a armoniza tendințele, de a oferi texte variate, aparținând unor scriitori de prestigiu din generații diferite, se observă și în ce privește proza: Mihail Sadoveanu cu fragmente din Divanul persian, cu povestirile Meșter dulgher și Luna mănăstirilor, Cezar Petrescu cu un fragment din romanul Întunecare și cu două scurte nuvele (Învierea omului și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289322_a_290651]
-
și dedicate unor personalități din trecutul mai îndepărtat (Dimitrie Cantemir, Șerban Cantacuzino, Gh. Asachi, N. Filimon) ori mai apropiat (Al. Davila, Panait Cerna, Ștefan Petică). Remarcabile sunt cele câteva articole cu caracter teoretic ale lui Ion Biberi (Mesagiul unui cărturar, Scriitor și operă, Romancieri și critici), ca și eseurile cu deschidere filosofică ale lui Mircea Eliade (Adam pe Golgotha, Carnet de iarnă, Lucrurile de taină, Dintr-o antropologie), Vintilă Horia (Girolamo Savonarola sau Despre artă și religie), Petru Manoliu (Sensul și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289322_a_290651]
-
revistei nu se îndreaptă numai spre cultura autohtonă, ci și spre cea universală. Astfel, „Cartea străină”, rubrică al cărei titular este I.V. Costin, prezintă prompt unele noi apariții din alte literaturi, îndeosebi franceză și engleză, și consacră substanțiale medalioane unor scriitori, cu o interesantă predilecție pentru cei ruși și, în general, pentru spațiul slav (G.M. Ivanov scrie despre Leonid Andreev, Ján Kollár, Mickiewicz, Șevcenco, Gogol, Ivan Vazov). Preocuparea pentru familiarizarea cititorilor cu literatura universală se desprinde, de asemenea, din abundentele traduceri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289322_a_290651]
-
cu altele, aparținând lui Catul, Petrarca, Leopardi, Goethe ș.a. Această inovație nu este singulară în R.l., ingeniozitatea și chiar spiritul experimental al redactorilor remarcându-se, bunăoară, în încercarea de a armoniza literatura cu ilustrarea ei plastică prin desene, inclusiv ale scriitorilor înșiși, prin fotografii, reproduceri de artă și caricaturi. Astfel, foarte expresive sunt cele două pagini intitulate Luminile și umbrele circului. Text și desen, al căror autor este Eugen Jebeleanu (8/1939), ca și întreaga rubrică „Cișmigiul cu sticleți”, în care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289322_a_290651]
-
expresive sunt cele două pagini intitulate Luminile și umbrele circului. Text și desen, al căror autor este Eugen Jebeleanu (8/1939), ca și întreaga rubrică „Cișmigiul cu sticleți”, în care Neagu Rădulescu „recenzează” prin admirabile desene umoristice cărțile unor cunoscuți scriitori. Gust, pricepere și mobilitate spirituală arată și rubricile speciale rezervate celorlalte arte: Virgil Gheorghiu susține comentariul muzical, scriind despre spectacole și despre mari muzicieni, N. Carandino și Traian Șelmaru urmăresc viața teatrală, George Nichita și Ion Zurescu dau cronici și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289322_a_290651]
-
Dinu Flămând, Ileana Mălăncioiu, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Mircea Eliade, incluse în sumarul unor reviste literare slovace. În 1991 a editat la București un amplu epistolar al compatrioatei sale, românista Jindra Husková-Flajshansová, în care reunește scrisori primite de aceasta de la scriitori și oameni de cultură români dintre cele două războaie mondiale (Lucian Blaga, Iorgu Iordan, Emil Isac, Ion Minulescu, E. Lovinescu, Gib I. Mihăescu, Mihail Sadoveanu, G. M. Zamfirescu, N. Iorga), selectate din Arhiva Națională de Literatură a orașului slovac Martin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290410_a_291739]
-
a privit numai sub aspect formal. Prelegerile sale au contribuit în mod substanțial la îmbogățirea și modernizarea terminologiei estetice românești. În domeniul filologiei, B. a susținut cu fervoare punctele de vedere ale latinismului. În diverse studii și articole, a cerut scriitorilor să cultive limba, convins că numai ei pot contribui hotărâtor la desăvârșirea unei limbi literare cât mai lipsită de elemente străine. De altfel, pentru el, lexicul de origine latină reprezenta frumosul din limbă, iar cel de altă origine - urâtul. Ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285652_a_286981]
-
că numai ei pot contribui hotărâtor la desăvârșirea unei limbi literare cât mai lipsită de elemente străine. De altfel, pentru el, lexicul de origine latină reprezenta frumosul din limbă, iar cel de altă origine - urâtul. Ca modele de stil, oferea scriitorilor români pe clasicii antici și pe Dante. În istoria culturii române, B. a rămas cunoscut și prin însușirile sale oratorice, datorită cărora poate fi considerat unul dintre cei mai mari oratori români din Transilvania secolului al XIX-lea. Discursurile și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285652_a_286981]
-
societății, deschide o întreagă dezbatere asupra repertoriului teatral. Tendința este de a mări exigența față de ținuta artistică a pieselor, chiar dacă acestea sunt jucate în fața unui public puțin pretențios. Se recomandă lucrări originale, traduceri „vrednice de jucat” (tălmăcirile sunt făcute de scriitori ca D. Anghel și St. O. Iosif), se acordă atenție pieselor pentru copii, se comentează experiențele teatrale din alte țări. În ultima perioadă, când, cu puțin înainte de începerea primului război mondial, este numit secretar Tiberiu Brediceanu, activitatea se orientează mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289765_a_291094]
-
sensibili la autenticitatea viziunii și la severitatea formală a versurilor ultimului venit în cercul solitarilor. Lucrurile se repetă cu Războinicul cu ciorapi de piele (1996), editată tot în regie proprie, și abia cu Ultimele pătrare de frig (1998; Premiul Asociației Scriitorilor din București) P. intră și în atenția criticilor. Referindu-se și la cartea de debut, Al. Cistelecan scrie: „Dac-ar fi fost luat în seamă, acest prim volum l-ar fi scos pe poet în vedetă, trecându-l din linia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
niciodată, dar important pentru el este să se afle pe cale. Expresia cea mai concludentă a acestei căutări crâncene, febrile și totodată de o foarte sobră expresie este volumul, purtând un titlu semnificativ, Camera de subsol sau Răscumpărarea (2001; Premiul Asociației Scriitorilor din București). Există aici o sinteză a lirismului damnării, dar și al transcenderii și purificării, în care imaginilor opace (de pildă, plumbul) le sunt contrapuse polemic figurile simbolice ale suprafețelor reflectorizante sau/și transparente: oglinda, apa, gheața, sticla, diamantul, oțelul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
de folclor, editor și traducător. S-a născut într-o familie de intelectuali cu un rol însemnat în viața culturală a Bucureștilor. Atât tatăl său, Alexandru Stăncescu, o vreme secretar al Ateneului Român, cât și unchiul său, Constantin I. Stăncescu, scriitor, director al Teatrului Național, erau printre animatorii Ateneului Român. S. învață la Liceul „Sf. Sava” din București, avându-l pe G. Dem. Teodorescu profesor, care, probabil, va fi contribuit la trezirea interesului său pentru folclor. Debutează în „Literatorul” cu schițe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289862_a_291191]
-
ca licean, în placheta colectivă La poarta izvoarelor (1969), dar adevăratul debut îl reprezintă un fragment de proză tipărit în „Echinox” (1973). Prima carte personală, culegerea de proză scurtă Aripa grifonului, îi apare în 1980, fiind distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Refuzând afilierea și înserierea literară, V. rămâne atașat prin fire subterane de mediul literar clujean, precum și de programul desantist. Mai e prezent în „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Amfiteatru”, „Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretului»”, „Cuvântul”, „Interval”, „22”, „Euphorion”, „Arca”, „Discobolul”, „Poesis”, „Ziarul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]