KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...338 339 340 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

ascuțit: consideri sau nu că sunt abateri? Nu sunt, a spus Meme. Și atunci s-a deschis ușa și a intrat Patriciu, impunător, cu chipul impenetrabil și totuși puțin îngrijorat și îndârjit de ceva, s-a așezat și i-a șoptit ceva lui Panaite și s-a aplecat și Ilușcă și i-a șoptit și lui și ne uitam ca la o poartă nouă până a zis din nou Ilușcă: să continuăm, să continuăm, tovarăși, și, înainte de a se trezi a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
atunci s-a deschis ușa și a intrat Patriciu, impunător, cu chipul impenetrabil și totuși puțin îngrijorat și îndârjit de ceva, s-a așezat și i-a șoptit ceva lui Panaite și s-a aplecat și Ilușcă și i-a șoptit și lui și ne uitam ca la o poartă nouă până a zis din nou Ilușcă: să continuăm, să continuăm, tovarăși, și, înainte de a se trezi a răsunat din adâncul fotoliului unde se înghesuise sub pled, tremurând, glasul Ilenei Roman

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
în ultimii ani, de față cu toată lumea, iar în ce privește munca colectivă, a spus că ea a constat doar în ședințele de sumar. Și, tocmai când se pregătea altul să ia cuvântul, l-am văzut pe Patriciu privindu-și ceasul, tresărind, șoptindu-le ceva celorlalți doi, apoi spunând: „Luăm o pauză, tovarăși, avem nevoie cu toții de puțină relaxare“. O jumătate de oră au dispărut toți trei, dar și alții, nu-i mai știu, se închiseseră într-o cameră de unde tot dădeau telefoane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
de el din teamă sau convingere sau bruscă iluminare sau oboseală sau plictiseală sau un profund sictir sau toate la un loc, nu avea importanță, numai să-l urmăm. Vorbind cu tonul lui aspru-moale, părintesc. Îl vezi? îl vezi? îmi șoptea Rodica Dumitrescu în ureche - atunci când Ilușcă s-a oprit un timp, să bea apă și să-și dreagă glasul, și se oprise și ea din scris -, îl vezi și ai să ții minte ce spune și cum arată? Cum să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
e nevoie.“ Se uitau unul la celălalt. „Andrei“, a zis ea, dar n-a mai continuat. Își încrucișase brațele pe piept, ținând cu palmele marginile șalului. Străbătu încet camera, apropiindu-se de el, să-l vadă mai de aproape, și șoptea iarăși „O, Doamne!“, abia auzit printre vorbele cântate ale lui Armstrong. „Ce-i cu tine?“, l-a întrebat. El a ridicat din umeri. Nici n-ar fi știut să-i spună. Căldura aceea mare nu pierise încă din el și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mă sperii?“. „Ascultă-mă, n-ai de ce“ - așezându-se alături de el -, „o să mă mângâie, se gândea atunci, strângând din dinți, o să vrea să mă mângâie, ca și cum ar reuși să-mi alunge astfel durerea“ - și așezându-i mâna pe umăr și șoptindu-și: „o, Doamne, ce trebuie să fac?“, și el uitând o clipă de cleștii care îi clănțăneau în stomac, uitându-se la ea cu o privire clară pentru câteva clipe și zicându-i: „să te întorci acolo, asta trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
cu el, orice ar fi spus. Simțea cum o cuprinde dintr-odată o căldură moleșitoare și îi era bine, s-a agățat iarăși cu amândouă mâinile de brațul lui, așezându-și capul pe umărul lui, lipindu-se de el și șoptindu-i: „E atât de bine aici. Te iubesc“, și privea fața verzuie-albicioasă-albăstrie a lacului încremenit într-o mișcare ușor încrețită și atunci și-a dat seama că el a tăcut brusc. Dar s-a strâns și mai mult lângă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Te iubesc“, și privea fața verzuie-albicioasă-albăstrie a lacului încremenit într-o mișcare ușor încrețită și atunci și-a dat seama că el a tăcut brusc. Dar s-a strâns și mai mult lângă el și după un timp i-a șoptit: „Anul ăsta o să fie al nostru în întregime, fără probleme. Cum îmi zicea maică-mea când mi-a spus că a rezolvat cu casa“... și n-a mai continuat. Simțise tresărirea lui în brațul pe care îl strângea, în clipa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
subînțeleasă și atotcuprinzătoare, încât trezise în sufletul său dornic de cunoaștere curiozitate înainte de orice. În spatele acestei vorbe, „iubire“, interzisă pentru vârsta lui și interzisă atâta vreme cât avea îndatoriri mult mai importante, trebuia să se-ascundă ceva din moment ce atât de frecvent o șopteau oamenii maturi și într-atâta li se mlădiau și se modificau vocile când o rosteau. Cu câțiva ani înainte, o auzise des pronunțată de doi tineri cu care, pentru câteva luni, părinții săi împărțiseră casa, dar nu se lămurise ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
pe străzi, frământându-și mâinile, temându-se cumplit de ultimele clipe. Privindu-se. Discutând fleacuri. Privindu-se cu încordare. Aruncându-se de gâtul lui, încolăcindu-i grumazul și umerii cu brațele-i subțiri peste care i se revărsau pletele blonde, șoptindu-i „nu sunt în stare acum nici măcar să fac dragoste“, apoi descleștându-se brusc și ținându-l la distanță, frământându-și mâinile, stăpânindu-se, mergând agitat prin camera îngustă, stăpânindu-se. Așezându-se iarăși pe marginea patului, alături de el, întinzând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
jeluitor languroase din camera alăturată, unde lucrurile erau învelite în lumina stins portocalie izvorâtă din globul uriaș așezat într-un colț, alături de divanul acoperit de un pled flenduros. Îi priveam din pragul ușii cum se mișcă înlănțuiți și el îi șoptește ceva și ea râde nedumerită. „Ia ascultați-vă-ți aicișa“, le zicea Rodica Dumitrescu. „Terminați-vă-ți cu chestii d-astea.“ Dar n-apuca să spună mai multe pentru că Iuliu Sofronie se deda iarăși jocului pe care văzusem că-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
povesti. Și atunci se auzea soneria. În pragul ușii pe care o deschidea cu nedumerire se ivea Ioana Sandi, cu obrajii înroșiți de ger, cu căciula de blană îndesată peste urechi, înfofolită în fular, speriată de gestul ei. „Mă bați?“, șoptea. „Nu. Intră.“ Cu o expresie pierită își lăsa în hol hainele groase, intra cu pași mărunți în camera lui, se așeza pe un scaun pliant. „Ai să mă-njuri că nu te-am anunțat“, spunea. „Nu. Dar nu-mi place

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
de unduirile tomnatice, dintr-odată în dreptul lui, aplecându-se spre el și învăluindu-l într-un parfum de viorele sau alte flori proaspete de primăvară și într-o căldură trupească neuniform răspândită, cu palmele reci învăluindu-i grumazul, continuând să șoptească „O, Doamne!“ pe când i se așeza pe genunchi și încerca să-l sărute. Apoi oprindu-se brusc, într-o tresărire nemotivată, „Uită-te la mine“, zicându-i, „te rog, uită-te, vreau să-ți cer iertare pentru că n-am crezut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
spui cu asta? Îmi amintesc foarte bine ce-am discutat cu tine astă-vară. Știu de pe rost totul. Nu mă pot înșela.“ „Nu-mi amintesc.“ „Când mai vii?“ Nu-i răspundea, ca și cum n-ar fi auzit-o. „Când mai vii?“, îi șoptea din nou, agățându-se de el, tremurând ușor în cămașa de noapte subțire. Acum o auzise, îi mângâia doar obrazul cu vârful degetelor, cu privirea goală pierdută în întunericul de dincolo de pletele ei, desprinzându-se încet, dar ferm din îmbrățișarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
când i-a atins șoldul. I-a prins un genunchi în căușul palmei. Îl privea, total nemișcată, calm și intens, cu ochii ei deschiși la culoare, apoi s-a scuturat de încordare și a clătinat de câteva ori din cap, șoptind abia auzit: „Nu, nu, poate... poate doar dacă rămâi aici“. S-a întins o clipă pe spate cât să deschidă un aparat de radio portativ și sânii mici i-au țâșnit prin țesătura rochiei. L-a privit din nou, mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
la jumătatea unui cuvânt, și-a plimbat privirile-i speriate de la ușă la el și înapoi. Nu s-a mișcat și n-a răspuns. Ciocăniturile s-au auzit mai energice, acoperind concertul gâjâit transmis la radio. „De ce nu deschizi?“, a șoptit Andrei Vlădescu. Ea a scuturat de câteva ori din cap, speriată. Într-un târziu a spus. „Nu, nu, mi-e frică“, dar mai departe cuvintele i-au fost înghițite de zgomotul de dincolo de ușă în care cineva împingea cu umărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
repetat asta, pricepi? Numai când ai să ai gânduri bune, și în sinea lui își zicea: „Ce-ți veni? Oprește-te! Oprește-te dracului!“ După ce a închis ușa, Andrei Vlădescu s-a lovit de câteva ori cu pumnul în coapse, șoptind printre dinți „merde! merde! merde!“, apoi a scos un fel de strigăt ca de animal rănit, „idiotule!“, și-a zis, aprinzându-și o altă țigară și trăgând adânc fumul în piept. A înjurat. Apoi s-a auzit soneria. Ioana Sandi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
tine, înțelegi asta?“ Ajunsese să strige, hohotind de-a dreptul. Apoi s-a oprit brusc, și-a suflat nasul cu zgomot. „Înțelegi naibii odată pentru totdeauna?“ Dar el nu mai spunea nici o vorbă, își mișca doar buzele de parcă ar fi șoptit ceva și nu se auzea nimic. „Înțelegi? Și d-asta nu vreau, ți-o spun foarte clar, nu vreau să mai vii niciodată la mine, niciodată! O, Doamne, ce spun? Da, niciodată!“ În diminețile următoare o aștepta la colțul străzii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
trezește-te, trebuie să te eliberezi de coșmar, toate acestea se înlănțuiau până la urmă într-o izbucnire de vorbe, nespuse de gura lui, dar țâșnind mereu ca dintr-o fântână tainică și împrospătându-se și căpătând consistență și până la urmă șoptite pe hârtia albă, atunci abia eliberate de spaimă. Dar nici chiar asta nu era de folos. Pentru că nu se mai stăpânea într-una din acele clipe așternute cu greu peste un munte de alte clipe și iarăși îi scria Ioanei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

și iese din încăpere; când se întoarce, se oprește să schimbe câteva cuvinte cu Mortimer, oaspetele de onoare, așezat la mijloc. Lawrence vrea să se intereseze discret de starea surorii lor. — Cum ți se pare că se comportă bătrâna smintită? șoptește el. Mortimer face o grimasă și răspunsul lui are un ton mustrător: — Dacă te referi la Tabitha, vei descoperi că se comportă perfect. Exact cum am prevăzut. — V-am văzut dând mărunt din bărbie după-amiază pe peluza de croquet. Mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
noptieră ca să nu-l deranjeze pe soțul ei. El începu să mormăie ceva incoerent prin somn. Ea îi mângâie părul rărit. — ... ce m-aș face fără tine... ești atât de frumoasă... faci ca totul să fie bine... suportabil... — Taci, taci, șopti ea. Mâine plecăm acasă. Gata, s-a terminat. — ... îi urăsc pe toți... ce-aș fi făcut dacă nu erai aici, ca să... fie mai bine... îmi vine uneori să-i omor... să-i omor pe toți... Rebecca spera că Hilary a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
îmi amintesc ca prin ceață de perechi respectabile care se plimbau braț la braț și de câțiva oameni mai vârstnici care au trecut pe lângă mine cu pași mari și hotărâți, îmbrăcați pentru biserică. Sper că n-am făcut o greșeală, șopti mama, venind duminica. Ar fi îngrozitor dacă n-ar fi nimic deschis. Bunicul îl blagoslovi pe tata cu acele semne elocvente cu ochiul în care se împleteau o simpatie răutăcioasă cu recunoașterea amuzată a unui impas familial. — Se pare că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Filmul rusesc oficial COLOR Comentariul: BOB DANVERS-WALKER Rulează miercurea: 13.40-16.30-19.25 În momentul când s-au stins luminile a doua oară și pe ecran a apărut autorizația cenzorului pentru a anunța începerea fimului principal, mama se aplecă și șopti peste creștetul meu: — Ted, e aproape ora șase. — Și ce-i cu asta? — Cât durează filmul? — Nu știu. Cred că vreo nouăzeci de minute. — Gândește-te cât drum avem de făcut înapoi. O să treacă de ora lui de culcare. — O dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
o fi foc. Doar e ziua lui de naștere. Începuse genericul și privirea îmi era țintuită de ecran. Filmul era alb-negru și muzica, deși nu era lipsită de o notă glumeață, îmi trezea presentimente negre. Și mai e și cina, șopti mama. Ce facem cu cina? — Nu știu. O să ne oprim undeva pe drum. — Dar atunci o s-ajungem și mai târziu. — Nu poți să te potolești și să te bucuri de film? Dar am observat că în următoarele minute mama se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
moartea... din... Strănută tare și unchiul Edward căzu țeapăn de pe scaun. Era mort. Kenneth spuse: — Sid... e...? Sidney spuse: — Dacă nu e, înseamnă că are un somn foarte adânc. Se auzi un trăsnet cumplit și mama se aplecă spre tata șoptind: — Ted, hai să mergem. — De ce? spuse tata râzând. — Nu e potrivit pentru el, spuse mama. Kenneth spunea: — Doar n-o să-l lăsăm aici! Hai să-l ducem în șopronul cu ghivece - e pe acolo, pe undeva. Publicul izbucni din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]