9,344 matches
-
care-mi susțineau buclele. — Cred că asta e a ta. Lui Violet i se lumină fața. —Minunat! Am căutat-o peste tot! zise ea, luându-mi-o din mână. Am două la fel. Am crezut că am pierdut-o în cabină. —Ce frumoasă e! zise Janey, întinzând mâna ca să atingă steluța cu diamante prinsă de capătul agrafei. De unde e? —Harvey Nicks 1, zise Violet cu emfază. Unde ai găsit-o, Sam? Privind-o în ochi, i-am spus: —Matthew a găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de fiare de cel puțin trei ori pe săptămână. Odată aflată înăuntru, am ezitat, privind ușile liftului, intransigente, gri, cu îndoituri, apoi am apăsat butonul să chem liftul, spunându-mi că mă voi hotărî după ce voi vedea cum arată interiorul cabinei. Când ușile s-au deschis, am descoperit, într-adevăr, că mulți dintre locatarii Casei William Wordsworth urmaseră, se părea, cursuri de terapie prin artă, pentru a intra în legătură cu copilul din ei. Poate ar fi mai corect spus cu bebelușul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
relaxează. Nu cred că Violet ar fi atât de prostănacă încât să poarte agrafe cu diamante dacă ar trebui să se cațere pe schelă ca să-i strice Tabithei cablul. A fost o înscenare grosolană. Probabil că Tabitha a intrat în cabina lui Violet în timp ce noi ne aflam pe platforma de servicii, i-a luat agrafa și apoi, pe când ne înghionteam unii pe alții, a aruncat-o pe podea, astfel încât să aterizeze lângă Ben. De fapt, cred că ar fi observat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să se simtă bine, în timp ce toți cei din jur o compătimesc. Ar fi avut grijă să ia agrafa și s-o lase acolo imediat ce a blocat cablul. Singurul motiv pentru care ar fi trebuit să ia agrafa mai târziu, din cabina lui Violet, este faptul că Tabitha însăși a presupus, imediat ce s-a întâmplat toată povestea, că Violet se răzbuna astfel pe ea pentru antihistaminice și pentru mesajul de pe robotul telefonic. Nu putea să spună nimănui, pentru că asta ar fi însemnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
amuza. De cum întâlneam un amic la etuvă, ne distram întrebându-l dacă apa nu i se părea diferită în ziua aceea. Pentru toți oamenii din oraș, baia turcească este locul de întâlnire cel mai plăcut. Își leapădă cu toții veșmintele în cabine, lângă ușa de intrare, apoi se adună goi, fără nici o rușine. Tinerii școlari vorbesc despre dascăli, își povestesc năzbâtiile, trecând sub tăcere bătăile la fund căpătate mai apoi. Adolescenții vorbesc despre femei, acuzându-se reciproc că tânjesc după una sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
tremură. Privirea lui nu mai avea nimic înspăimântător. S-a întors și a pornit-o spre pasarelă, făcându-i semn lui Abbad că poate pleca. De îndată ce am ajuns la jumătate de milă depărtare de chei, Nur s-a întors în cabină ca să verse toate lacrimile pe care și le ținuse până atunci. * * * De cea de-a doua spaimă, Nur a avut parte la Djerba, o lună mai târziu. Însă, de data asta, n-am văzut-o plângând. Ne opriserăm pentru popasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
În seara asta, când participăm la slujbă, sugerez să ne rugăm cu toții în șoaptă pentru norocul și succesul Apărătorilor Ierusalimului Unit. Capitolul 40 Ierusalim, joi, 3.38 p.m. Senzația era aproape fizică, de parcă sufletul i-ar fi tresăltat ca o cabină de lift. Nu puteau să nege asta: aduceau cu ei umbra morții. Oricine ajungea în preajma ei sau a lui Uri, oricine fusese apropiat de tatăl lui Uri sfârșea mort. Soția lui Shimon otrăvită cu pastile; Aweida înjunghiat într-o prăvălie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
umbră, așteptând până când, în cele din urmă, auzi un geam electric coborând încet și apoi un „psst“ șoptit. Uri. Se avântă pe scări și se ghemui pe scaunul din dreapta. —Frumoasă mașină. Cum reușești? Am trecut pe la biroul portarului, am găsit cabina de parcare a valetului și am pus mâna pe prima cheie pe care am văzut-o. —De asta ai uniforma. De asta. Maggie încuviință din cap, descoperind ceva nou la acest bărbat pe care îl cunoscuse abia cu o săptămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
aveți nici cel mai mic curaj! (Iese.) MAJORDOMUL: A avut o zi grea... (MAESTRUL DE CEREMONII își privește ceasul, comandă alt semnal.) BRUNO: Tot mai bea? ORBUL: Bea pe ascuns. Directorul i-a spus că dacă mai ascunde alcool prin cabine o dă afară din teatru. Acu’ a prins-o flama și s-a dus glonț... (Pauză; alt semnal al orchestrei.) MAJORDOMUL: Mă tem că iar s-a întâmplat ceva. BRUNO: Du-te și vezi ce-i cu Grubi. (MAJORDOMUL iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
conversație obișnuită la drum lung. - Pentru treizeci de kilometri e mult, Într-adevăr; pentru patru sute cincizeci Însă, e o medie rezonabilă... Am făcut o mișcare nervoasă, aplecându-mă În față, ca și când aș fi vrut să trec prin sticla care despărțea cabina șoferului de restul mașinii și să-i cer socoteală. L-am simțit Încordându-se, cu toate fibrele În alertă. - Vă rog să vă păstrați calmul. E spre binele dumneavoastră, a șuierat individul, țintuindu-mă prin oglindă cu o privire Înghețată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Eram contrariat: văzută din afară, chiar așa, pe Întuneric, casa nu părea să aibă mai mult de un nivel, maximum două; la ce putea servi un ascensor? Iar pentru ca mirarea mea să devină și mai consistentă, când am pătruns În cabină și mi-am aruncat rapid privirea către tabloul de comandă, am observat că avea cel puțin șase-șapte butoane. Cam multe pentru doar două etaje... Tovarășul meu de drum a apăsat pe unul dintre ele, mormăind din nou ceva neinteligibil, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
strige, de la fereastră, în timp ce comandantul era urcat de marinari în "camioneta fantomă": "Adio!" Carlos de Maia este ucis de Dinte de Aur și oamenii lui, cu toate rugămințile șoferului și cu toate că fostul șef revoluționar încercase să se ascundă într-o cabină telefonică. Al treilea pe listă era amiralul Machado dos Santos, omul care continua să se laude că întemeiase Republica. Machado dos Santos acceptă să se urce în camioneta fantomă. "M-am simțit întotdeauna bine între marinari!" exclamă el, amintindu-și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
care le-o ofer, fumând, schimbând zâmbete atotștiutoare, dând din cap, moțăind; chelnerii și conductorii de tren (pe care trebuia să-i plasez undeva) petrec În vagonul-restaurant; iar eu, murdar de funingine și cu ochelari de protecție, mă uit din cabina locomotivei la șinele care se Îngustează, la punctul de rubin sau de smarald din depărtarea neagră. Apoi, În somn, vedeam ceva cu totul diferit - o bilă de sticlă rostogolindu-se sub un pian de concert sau o locomotivă de jucărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și fornăia scuipând apă, spre uscat, spre țărmul neted, unde o bătrânică de neuitat, cu păr cărunt pe bărbie, alegea cu promptitudine un halat de baie dintre multe altele ce atârnau pe o frânghie de rufe. La adăpostul unei mici cabine, erai ajutat de un alt servitor să-ți lepezi costumul de baie Îmbibat cu apă și Îngreunat de nisip. Acesta cădea bâldâbâc pe scândurile de pe jos și Încă tremurând pășeai În afară, călcând pe dungile lui albăstrui difuze. Cabina mirosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
mici cabine, erai ajutat de un alt servitor să-ți lepezi costumul de baie Îmbibat cu apă și Îngreunat de nisip. Acesta cădea bâldâbâc pe scândurile de pe jos și Încă tremurând pășeai În afară, călcând pe dungile lui albăstrui difuze. Cabina mirosea a lemn de pin. Servitorul, un cocoșat cu fața brăzdată de riduri, Îți aducea un lighean cu apă clocotită În care Îți Înmuiai picioarele. De la el am aflat și am păstrat de atunci informația Într-o celulă de sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
am auzit deodată clipociri și țipete și din spatele unui tufiș Înmiresmat s-au ivit În fața ochilor mei Polenka și alți trei, patru copii În pielea goală care se scăldau la câțiva metri mai Încolo, printre ruinele unui vechi corp de cabine pentru baie. Udă, gâfâind, picurându-i apa dintr-o nară a nasului cârn, cu coastele trupului de adolescentă arcuite sub pielea palidă, Încrețită de frig, cu gleznele stropite cu mâl negru, cu un pieptene curbat sclipind În părul devenit negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
doar consumația damicelelor, pe a lui o voi achita eu în contul celor doi poli cu care îmi plătea fiecare articolaș, el va rămâne apoi cu pălărioara cu ațică și eu voi pleca cu donșoara Țapu. Voi urca sus, în cabina ei de la teatru, două blocuri mai departe, intrarea prin gangul de la plăcintărie, voi sta o oră, apoi voi pleca spre casă. Sau spre o altă crâșmă. Ridic și eu din umeri către Caraman. Am probabil o față atât de pleoștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
iarăși la toaletă, o boxă la capătul unei scărițe metalice, în spirală, spre pivniță, îți rupeai gâtul coborând chiar treaz fiind, dar în condițiile noastre, o batjocură, ospătarul a venit nervos la mine: — Dom’ inginer, mergeți, bre, cu el la cabină. Vreți să moară pe drum? L-ați văzut cum coboară? Zici că-l ține nenorocirea numa-n șuturi. Tura trecută l-a prins fochistu’, că dacă nu era pe fază se proptea dom’ doctor în obrelict. Acu’ l-am dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
etc. Toate vor fi fiind, dar ele se răsfrâng în mii și mii de fațete care ne întunecă viața. (Chiar la câțiva pași de masa la care scriu, într-o mare Bibliotecă publică, după o ușă și un holișor este cabina pentru bărbați. Biblioteca este în reparații. Apa nu curge. Bideul W.C.-ului este umplut ochi cu fecale. E cald, putoare și ușile cabinelor stau larg deschise. La mesele vecine, persoane respectabile se chinuie să descifreze texte medievale, alții răsfoiesc colecții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de masa la care scriu, într-o mare Bibliotecă publică, după o ușă și un holișor este cabina pentru bărbați. Biblioteca este în reparații. Apa nu curge. Bideul W.C.-ului este umplut ochi cu fecale. E cald, putoare și ușile cabinelor stau larg deschise. La mesele vecine, persoane respectabile se chinuie să descifreze texte medievale, alții răsfoiesc colecții de vechi gazete, iar alții, ca mine, încrustează pe hârtie gânduri zadarnice, zadarnice.) Trăim, orice s-ar spune, într-o colcăială și materială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aceeași febrilitate, aproape, cu care deschizi ziarul la prima oră a dimineții. Ne cunoaștem între noi, ne urmărim pe furiș, ne respectăm locurile, ne acordăm uneori mici gesturi de politețe (la predatul fișelor, la catedră sau la rând la singura cabină de la W.C.-ul pentru bărbați, de exemplu), tresărim instantaneu la zgomote neprevăzute - altele decât cele care fac fundalul sonor al sălii de lectură B, urmărim, cu aceiași ochi amuzați, privire blazată și morgă belferească nou-veniții, îi adulmecăm, îi presimțim pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
plăcea să mă strecor printre schele, mormane de moloz, de pietriș, stive de scânduri, de fierărie, sârmăraie, lăzi și cutii cu felurite piese, o mașinărie și câteva bancuri la care se tăia fier-beton și multe altele. Treceam și pe lângă o cabină metalică, un W.C. de șantier. Mirosea teribil căci, nu știu din ce motive, șantieriștii nu-și făceau nevoile în cabină, ci în dosul unor lăstari deși de bozii, vegheați de o haită de câini. Mi-era scârbă de acea porțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu felurite piese, o mașinărie și câteva bancuri la care se tăia fier-beton și multe altele. Treceam și pe lângă o cabină metalică, un W.C. de șantier. Mirosea teribil căci, nu știu din ce motive, șantieriștii nu-și făceau nevoile în cabină, ci în dosul unor lăstari deși de bozii, vegheați de o haită de câini. Mi-era scârbă de acea porțiune de drum, dar îi înțelegeam pe șantieriști. Le înțelegeam instinctul lor, plăcerea de a-și face nevoile în natură sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să mă năpădească cine știe ce revoltă a stomacului tocmai la urnă. Afurisitul șut metafizic. Aerul rece mă chinuia în continuare în partea dreaptă. Mă gândeam dacă nu am probleme cu circulația. Nu s-a întâmplat nimic. Am intrat. Am votat în cabină cu șoimul în cârcă. Ajunși la urnă, copilul s-a aplecat cum trebuie, rămânând cu buletinele în mână, rânjind patriotic. Trei inși filmau de zor. O femeie de lângă urnă a dat să-l sărute pe copilaș. Înaintând spre noi, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
simțea ca un zeu care vedea totul, fără ca ceilalți să știe vreodată cu precizie unde se afla și ce anume făcea. Ceea ce simțea acum era ceea ce trebuie să fi simțit căpitanul de pe Old Lady II cînd, dindărătul jaluzelelor de la fereastra cabinei sale de la pupa, observa mișcările echipajului, fără ca nici măcar secundul să poată ghici vreodată dacă Îi pîndea sau trăgea liniștit la aghioase În patul lui. Apoi, În timpul nopții, cînd dădea ordine, vicleanul căpitan stabilea pedepsele și recompensele, iar În felul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]