8,902 matches
-
fost complet eliminată sau, chiar dacă mai rămâne o anumită cantitate de incertitudine, ea nu mai este importantă. În situațiile reale însă, incertitudinea nu este, de regulă, absorbită integral în fazele predecizionale, ci persistă. Ea este un parametru important al procesului decizional, interacționând cu ceilalți parametri ai acestuia. Incertitudinea generează o serie de probleme psihosociale a căror soluționare este de natură să modifice sensibil însuși procesul decizional. În cele ce urmează, intenționez să argumentez că, în condiții de incertitudine persistentă, decidenții reali
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
regulă, absorbită integral în fazele predecizionale, ci persistă. Ea este un parametru important al procesului decizional, interacționând cu ceilalți parametri ai acestuia. Incertitudinea generează o serie de probleme psihosociale a căror soluționare este de natură să modifice sensibil însuși procesul decizional. În cele ce urmează, intenționez să argumentez că, în condiții de incertitudine persistentă, decidenții reali recurg la strategii de decizie diferite de cele presupuse de modelul analitic, care sunt explicabile tocmai prin factorul incertitudine. Decizia în incertitudine persistentătc "Decizia în
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
incertitudine persistentă" Acest model se bazează pe o cu totul altă presupoziție decât modelul deciziei certe, și anume: PROPOZIȚIA 1.1: În procesul deciziei, incertitudinea inițială nu este în cele mai multe cazuri integral redusă; ea reprezintă un element component al procesului decizional, influențând activ dinamica acestuia. Conform modelului deciziei în incertitudinea persistentă, procesul decizional tinde să treacă prin aceleași faze precum cele menționate în modelele bazate pe calculul cert: formularea problemei, elaborarea listei de soluții alternative, evaluarea și ierarhizarea acestor soluții, alegerea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
decât modelul deciziei certe, și anume: PROPOZIȚIA 1.1: În procesul deciziei, incertitudinea inițială nu este în cele mai multe cazuri integral redusă; ea reprezintă un element component al procesului decizional, influențând activ dinamica acestuia. Conform modelului deciziei în incertitudinea persistentă, procesul decizional tinde să treacă prin aceleași faze precum cele menționate în modelele bazate pe calculul cert: formularea problemei, elaborarea listei de soluții alternative, evaluarea și ierarhizarea acestor soluții, alegerea uneia dintre ele și, în fine, acțiunea. De asemenea, procedura de decizie
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
asemenea, procedura de decizie este, în linii generale, cognitivă (căutarea de cunoștințe relevante pentru decizie) și rațională (cunoștințele sunt prelucrate într-o manieră rațională, cum este cea descrisă în modelul analitic). Diferența constă mai ales în faptul că întregul proces decizional este cufundat într-o incertitudine persistentă: nici una dintre fazele sale nu se încheie cu o decizie certă; mereu subzistă îndoieli în legătură cu corectitudinea formulării și cu importanța atribuită problemei, cu completitudinea listei de soluții, cu criteriile utilizate pentru evaluarea lor, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
posibil la nivelul cunoștințelor de care dispune decidentul și cu atât mai puțin în mod obiectiv. PROPOZIȚIA 1.4: Strategia de decizie în incertitudine persistentă are atât componente cognitive, cât și componente social-psihologice care interacționează multiplu. Incertitudinea generată de procesul decizional nu reprezintă un subprodus neutru, ci un element important ce interacționează cu toate celelalte, fiind de natură să modifice comportamentul decidentului. În literatura de până acum, accentul cădea pe tehnicile de decizie. După luarea deciziei, incertitudinea nu mai era considerată
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
cu toate celelalte, fiind de natură să modifice comportamentul decidentului. În literatura de până acum, accentul cădea pe tehnicile de decizie. După luarea deciziei, incertitudinea nu mai era considerată un parametru important al dinamicii sistemului. Incertitudinea rămasă însă din procesul decizional creează probleme specifice, generând activități orientate spre soluționarea lor. Modelul clasic al raționalității, prin natura sa, făcea complet abstracție de procesele extracognitive, sociale și psihologice, care acompaniază decizia. Acestea apăreau mai mult ca un substrat neutru al deciziei. Modelul dezvoltat
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Acestea apăreau mai mult ca un substrat neutru al deciziei. Modelul dezvoltat aici, dimpotrivă, consideră procesele psihologice și sociale generate de incertitudine ca parte componentă structurală a procesului de decizie. În realitate, decidentul nu poate ignora faptul că activitatea sa decizională este înconjurată de o incertitudine structurală persistentă. Conștiința acestui fapt este de natură să modifice sensibil comportamentul său. Surprinzător este însă că efectele complexe ale incertitudinii au fost extrem de puțin considerate într-un mod sistematic. Câteva precizări sunt însă necesare
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Câteva precizări sunt însă necesare. Modelul deciziei în incertitudine nu este încă suficient de cristalizat în literatura de specialitate. Elaborări parțiale și fragmentare pot fi însă tot mai des întâlnite în diferitele discipline sociale și umane ce au abordat procese decizionale în diferite contexte parțiale. În fine, modelul deciziei în incertitudine persistentă are în primul rând o finalitate descriptiv-explicativă. El este orientat spre identificarea particularităților comportamentului real al decidentului în condiții reale de decizie. Din acest punct de vedere, el prezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
are în primul rând o finalitate descriptiv-explicativă. El este orientat spre identificarea particularităților comportamentului real al decidentului în condiții reale de decizie. Din acest punct de vedere, el prezintă un avantaj important: face inteligibilă o mulțime de caracteristici ale comportamentului decizional individual și colectiv care, cel mai adesea, au fost înregistrate doar ca simple curiozități, fără a li se găsi o explicație satisfăcătoare. Din acest motiv, el oferă posibilitatea integrării celor două paradigme care în sociologia actuală sunt slab conectate: paradigma
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de „calcul” a deciziei este oferită de modelul analitic, modelul prezentat aici oferă instrumentele înfruntării raționale a incertitudinii persistente. Modelul cibernetictc "Modelul cibernetic" Cibernetica a pus în evidență un mod alternativ de rezolvare a problemelor de către sistemele finaliste, în raport cu modul decizional. Ceea ce a făcut ca cibernetica să fie interesantă pentru științele sociale și umane este observația că realitatea social-umană nu este nici ea lipsită de mecanisme de reglare de tip cibernetic. De aici, întrebarea dacă nu cumva cibernetica poate arunca o
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
inedită asupra proceselor de luare a deciziilor. Mai întâi este necesar să lămurim ce înseamnă un mecanism cibernetic de soluționare a problemelor. Pentru aceasta este util să pornim de la câteva exemple de mecanisme cibernetice care pot fi comparate cu mecanismele decizionale. O specie biologică într-un mediu schimbat suferă un proces de extincție treptată. Mutațiile accidentale creează o largă variație în cadrul speciei. Organismele purtătoare de mutații cu efecte negative sau chiar neutre în raport cu supraviețuirea în respectivul mediu sunt treptat eliminate de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
specii este rezolvată prin amplificarea unei mutații adaptative. Din multiplele posibilități este selectată și promovată o schimbare care duce la adaptare. Dincolo de această similitudine, situațiile sunt foarte diferite. În cazul speciei biologice nu avem însă în nici un sens un proces decizional. Membrii speciei nu formulează mutațiile alternative, nu le examinează cognitiv și nici nu optează pentru una sau alta. Să luăm un alt caz în care soluționarea problemei poate fi de tip cibernetic sau decizional. Un restaurant nou este pus în fața
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
însă în nici un sens un proces decizional. Membrii speciei nu formulează mutațiile alternative, nu le examinează cognitiv și nici nu optează pentru una sau alta. Să luăm un alt caz în care soluționarea problemei poate fi de tip cibernetic sau decizional. Un restaurant nou este pus în fața deciderii felurilor de mâncare pe care trebuie să le ofere clienților săi. Să presupunem întâi modul decizional de a rezolva această problemă. Trebuie analizate mai întâi gusturile și preferințele populației care reprezintă clientela potențială
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sau alta. Să luăm un alt caz în care soluționarea problemei poate fi de tip cibernetic sau decizional. Un restaurant nou este pus în fața deciderii felurilor de mâncare pe care trebuie să le ofere clienților săi. Să presupunem întâi modul decizional de a rezolva această problemă. Trebuie analizate mai întâi gusturile și preferințele populației care reprezintă clientela potențială. În funcție de o asemenea cunoaștere, se alege din mulțimea de feluri de mâncare pe care bucătarul știe să le gătească pe acelea care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
caracter mai mult spontan, automat. Ea nu este o decizie bazată pe analize cognitive anticipative. Nu numai că selectarea se face nedecizional, prin întărire sau extincție, datorită feedbackului, dar și procesul de formulare a alternativelor poate fi diferit de cel decizional. Cel mai adesea, alternativele nu sunt formulate „teoretic” și apoi experimentate. Ele pot fi rezultatul pur al întâmplării. Datorită întâmplării, experimentez o acțiune oarecare ce apoi se poate fixa prin feedback. Acest lucru este clar dacă examinăm un alt exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
frecvente situații, cum este și cea enunțată mai înainte, delimitarea dintre mecanismul spontan-cibernetic și cel decizional-cognitiv este dificil de realizat. În fapt, cele două mecanisme sunt adesea complementare, activitatea umană fiind caracterizată printr-o oscilație între modul cibernetic și cel decizional de rezolvare a problemelor. Să luăm acum în mod sistematic diferențele dintre modelul cibernetic și cel decizional. Modelul cibernetic nu este cognitiv. El nu presupune o activitate de cunoaștere propriu-zisă în nici una dintre fazele sale. Problema nu este formulată, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
dificil de realizat. În fapt, cele două mecanisme sunt adesea complementare, activitatea umană fiind caracterizată printr-o oscilație între modul cibernetic și cel decizional de rezolvare a problemelor. Să luăm acum în mod sistematic diferențele dintre modelul cibernetic și cel decizional. Modelul cibernetic nu este cognitiv. El nu presupune o activitate de cunoaștere propriu-zisă în nici una dintre fazele sale. Problema nu este formulată, ci resimțită ca stare de tensiune, ca o lipsă, ca nevoie difuză, ca disconfort sau, dimpotrivă, ca relaxare
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sau negative, ale unei soluții sau alteia. Mutațiile adaptative sunt selectate de mediu, și nu de specie. Albina zboară mai mult sau mai puțin întâmplător până când un miros, o culoare o atrag într-o direcție sau alta. Dacă în modelul decizional selecția unei soluții se face pe bază de cunoștințe, în modelul cibernetic selecția se face pe baza feedbackului material, prin întărire sau extincție, datorităexperimentării consecințelor practicării respectivei soluții. • În contrast cu modelul decizional, care se referă strict la secvența care precedă acțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
atrag într-o direcție sau alta. Dacă în modelul decizional selecția unei soluții se face pe bază de cunoștințe, în modelul cibernetic selecția se face pe baza feedbackului material, prin întărire sau extincție, datorităexperimentării consecințelor practicării respectivei soluții. • În contrast cu modelul decizional, care se referă strict la secvența care precedă acțiunea, modelul cibernetic nu poate funcționa decât în cadrul unui ciclu: problemă-soluție-acțiune-problemă (feedback)-soluție-acțiune. Este ceea ce Ross W. Ashby (1972) desemna prin termenul de „reglare prin eroare”. Consecințele acțiunii reprezintă selectorul, și nu
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
nas cu cel mai mare dușman al său, care îl va înghiți fără nici un scrupul. • În modelul cibernetic, nefiind implicată în nici un fel decizia, incertitudinea nu există ca stare a sistemului. Mecanismele spontane nu sunt caracterizate prin incertitudine, spre deosebire de cele decizionale. • Modelul decizional prezintă o serie de avantaje principiale decisive în raport cu modelul cibernetic. În primul rând, el caută să identifice activ soluțiile posibile, nerezumându-se la posibilitățile ce apar mai mult sau mai puțin întâmplător. În al doilea rând, prin decizie
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
cel mai mare dușman al său, care îl va înghiți fără nici un scrupul. • În modelul cibernetic, nefiind implicată în nici un fel decizia, incertitudinea nu există ca stare a sistemului. Mecanismele spontane nu sunt caracterizate prin incertitudine, spre deosebire de cele decizionale. • Modelul decizional prezintă o serie de avantaje principiale decisive în raport cu modelul cibernetic. În primul rând, el caută să identifice activ soluțiile posibile, nerezumându-se la posibilitățile ce apar mai mult sau mai puțin întâmplător. În al doilea rând, prin decizie se realizează
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ce apar mai mult sau mai puțin întâmplător. În al doilea rând, prin decizie se realizează o preselecție a soluțiilor: soluțiile nesatisfăcătoare sunt eliminate fără a mai fi experimentate, evitându-se astfel riscuri și pierderi. În al treilea rând, modelul decizional este structural orientat spre perfecționare, spre identificarea unor soluții mai bune decât cele practicate, deși și acestea din urmă pot fi suficient de bune. Din cauza acestei superiorități în comportamentul uman individual și colectiv există o puternică tendință ca mecanismele cibernetice
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
unor soluții mai bune decât cele practicate, deși și acestea din urmă pot fi suficient de bune. Din cauza acestei superiorități în comportamentul uman individual și colectiv există o puternică tendință ca mecanismele cibernetice să fie dublate și înlocuite de mecanismele decizionale. În fine, datorită faptului că mecanismele cibernetice sunt fundate pe o lungă secvență de încercări și corecții, ele sunt eficace în mod special în medii relativ stabile în medii dinamice, mecanismele cibernetice pot claca definitiv. Experiența trecută nu mai este
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fundate pe o lungă secvență de încercări și corecții, ele sunt eficace în mod special în medii relativ stabile în medii dinamice, mecanismele cibernetice pot claca definitiv. Experiența trecută nu mai este relevantă aici. Dimpotrivă, într-un asemenea mediu, mecanismul decizional, fundat pe cunoaștere, poate prevedea schimbările și găsi reacții noi, adecvate. Dar și modelul cibernetic prezintă unele avantaje. În primul rând, el este fundat pe un mecanism de selecție centrat pe feedback, pe experiența acțiunii și care poate fi mult
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]