9,387 matches
-
Urmează un gest scurt, ca un țipăt: trupul Cristinei se zbate sub trupul meu, îmi simt picioarele strînse cu o putere de nebănuit între coapsele sale, degetele ei s-au încleștat în părul meu la ceafă și-mi apasă cu disperare capul, în timp ce buzele noastre se contopesc într-un sărut lung, sfîșietor, cum n-am mai trăit un altul decît în noaptea aceea, în gangul de pe Calea Victoriei, la contrafort, cînd am condus-o acasă pe Doamna Ana, după o zi întreagă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
greu unui program de 12-16 ore de muncă pe zi. Suferea de frig și de lipsuri financiare, ca toată „clasa burgheză mârșavă“; participa la nesfârșite ședințe de îndoctrinare politică, memora broșuri comuniste a căror limbă de lemn o aducea la disperare, făcând-o incapabilă să răspundă la întrebările de verificare ce i se puneau, presta „muncă voluntară obligatorie“ la pavoazatul școlii pentru serbările comuniste, iar pe lângă toate acestea mai dădea și lecții particulare de franceză. Dar, în ciuda oboselii extreme, îi scria
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vizita Chiranei, nenorocită din pricina lipsei de bani, apoi m-am plimbat prin oraș și pe faleză. Cinat la restaurantul Comino: raci - eu opt -, Irène, șapte. Ne-am întors împreună. M-am gândit tot timpul la tine, adânc, cu tandrețe și disperare; îți simt absența peste tot; te regăsesc peste tot și-ți iei zborul înainte de a te fi putut vedea. Noapte bună, micuțo. II Mangalia, 15 septembrie [1947], luni Mamy, ieri același tipíc de viață, dimineața plajă, la prânz la Delureanu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
gară, că ai să fii cineva la Paris și mi-a descris sosirea ta de regină în Paris. Drăguțule, n-am primit încă scrisoarea de la Curtici; am inima grea, nu-ți pot suporta absența, mă chinui și îmi duc, amorțită, disperarea. Ieri, la plecare, Amidée mi-a dat cinci pâinițe aurii și crocante, calde încă. M-am întors acasă și am vrut să mă culc, plănuind să mă duc de dimineață la obor după ouă și unt. Azi la ora cinci
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Parisului, în care respiri în sfârșit. Eu, una, am rămas în țara asta pe care o iubesc, exilată la țărmul mării, ca să uit că tot ce înseamnă rostul vieții mele se află departe de mine... Te strâng în brațe cu disperare. Mamina 3/1947 I Carte poștală trimisă de G. prin avion sosită la București pe 13 septembrie [1947] și la Mangalia, ca scrisoare expres, pe 18 septembrie The Grange, 5 septembrie 1947 Monica, Ai primit scrisorile mele din 7 și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și extenuate de oboseală, seara. Totuși, glasul îți răsuna prin casă, tu erai bună și dulce, eu - cârtitoare și tandră. Doi ani, scumpa mea, fetița mea, și eu îmbătrânesc în fiecare zi, fiindcă vârstei i se adaugă acum imensa mea disperare de a te ști departe de mine, de a te simți în fiecare clipă, de dimineață până seara, chiar în călătoria asta ridicolă făcută ca să fug din casă și să-mi găsesc o liniște de moment. Proiectele tale, scumpa mea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lui Georges și adaug la scrisoarea pentru el aceste câteva rânduri. Ține-mă la curent cu problema Cinci; nu fi prea crudă; pare foarte descumpănit. Te sărut cu toată marea mea afecțiune, cu țipete înăbușite de dragoste, de tristețe, de disperare. Toată lumea - Lina, Chirana, Iani, Costel - toată lumea îți trimite sărutări și sărutări de mâini, iar Lina mi-a spus pe când pleca cu covoarele: Mai avem copii prin casă, dar nimeni nu-i ca dumneaei. Mamina 10/1947 I 24 octombrie [1947
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ta bine petrecută, în care vei scrie alături de dulcele nume pe care mi-l dai cuvintele: cinste, onoare și bunătate! Eu am să te ador, orice ar fi. III Îți scriu aproape clătinându-mă, atât mi-e inima de grea; disperarea ia proporții uriașe. Am pus pe aparatul de radio fotografia ta cu ochi mirați de la vârsta de 3 ani; îmi umplu sufletul cu privirea aceea limpede, angelică, și-ți scriu cu lacrimi și cu iubire. Sunt singură, draga mea dragă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe prietenii tăi de acolo; fii bună și răbdătoare cu fiecare dintre ei; dacă vine Rainer, să știi, Mouetta neagră, că am să mă simt mai puțin singură aici și că am să fac tot posibilul ca să nu țip de disperarea care mă torturează. Te iubesc și mai mult decât în trecut; câteodată sunt feroce în recluziunea mea afectivă, dar cel mai adesea totul este trandafiriu fiindcă exiști tu, fiindcă ești scutită de această nenorocită grijă cotidiană: ziua de mâine de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
5 ianuarie 1948 [...] Sabine pare a ține mult la mine, îmi face o mulțime de confidențe, dar încă mă mai întreb dacă a venit să-mi țină de urât sau ca să fugă de dragostea aceea pe care o continuă în disperare, îndoială și umilințe. Îmi spunea că la Diham toată lumea îți ducea dorul, mai ales doamnele, care ziceau că tu erai sufletul petrecerilor, dar că femeile, cu toată admirația lor, te și criticau: 1) inteligența îți ia o parte din grația
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vrea să trec de partea cealaltă a baricadei, eu, care înțeleg că s-a sfârșit totul pentru noi, nu mai am decât un singur mijloc de salvare: scrisorile tale. Și nervii îmi sunt tociți; am telefonat aseară, fiindcă muream de disperare, celor două mame ale celor doi corifei ai tăi: una a făcut gafa pe care deja am menționat-o, cotcodăcind ca o găină - își scoate pașaport ca să vină să se îngrijească, are ceva la șira spinării, săraca -, cealaltă îmi vorbea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
biserică, unde am aprins lumânări și m-am rugat, singură în biserica goală, dar luminată ca pentru o noapte de Paște. Fata mea, preaiubito, și eu îți simt lipsa; n-am pe nimeni, absolut pe nimeni; îndur singură crize de disperare, când am timp să-mi permit luxul de a le avea - fiindcă muncesc, muncesc cu îndârjire și cu elan. Aproape că nu mai am vreme de lecții particulare; săptămâna mea de lucru cuprinde cele 18 ore de predare, cele 5
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
1948 I 11 septembrie [1948], sâmbătă [...] De câtăva vreme Ly stă până foarte târziu cu mine, și e o jale să vezi frumoasa ei gură de altădată, acum cu contururi de gură de mormânt, prăbușită. Mă uit la ea cu disperare, ca și cum și-ar fi luat deja adio de la viață, de la pământul celor vii, ca și cum ar fi început deja să sugă seva florilor pe la rădăcină. Cred că există ceva din toate astea în tristețea, în melancolia exasperantă pe care-o târăște
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nu numai pentru acum, ci pentru timpul care e posibil să vină, vrei să-ți spun sincer și drept? Eu de multă vreme am renunțat să te mai văd vreodată. De multe ori urlu de du rere, de amărăciune, de disperare - dar ce vrei, dulcea și neui tata mea Mouette, eu, una, nu mai sper. Și dacă-ți spun asta, o fac pentru că și tu, la rândul tău, trebuie să ai în vedere această eventualitate. Ai văzut vreodată un lăstar de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
februarie [1949], marți [...] Îmi spuneai în scrisoarea ta că, scriindu ți, scriu un roman. Draga mea, ce bună ești că spui asta. Dar eu îmi dau seama că sunt de un egocentrism nebun, clinic: durerea mea, tristețea mea, izolarea mea, disperarea mea, situația mea, spaima mea, singurătatea mea, părăsirea mea, frica mea, obsesia mea. Și asta fără rușine, de la un capăt la altul. Joi de dimineață, 20 februarie [1949] Ieri am alergat iarăși prin oraș, ca să-i vizitez pe părinții elevelor
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la Schitu Darvari; nici nu te puteai mișca. Preotul, bătrân, a slujit liturghia fără carte, pe dinafară, cu ochii închiși. Atmosfera bine cunoscută de neliniște, de apăsare, de suferință, de cataclism. O credință chinuită, bântuită de frică, de spaimă, de disperare, de dezastru definitiv. Și, alături de credință, este în noi o ură talmudică, o cumplită, inumană dorință de răzbunare atroce. V 23 februarie 1949 [...] Zău, cred că-mi supraestimezi talentul literar și că, în pofida puternicului simț critic cu care ești dotată
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
expo ziția, cercul literar, petițiile prin care cer autentificarea declarațiilor. Mă tem să nu-mi pierd mințile. În același timp, scrisoarea asta care este, poate pentru prima dată, abso lut necesară ca să știi adevărul, tot adevărul, ca ima ginația și disperarea ta să nu amplifice lucrurile - „mai rău decât adevărul, decât realitatea“. Mi-am pierdut capul; acum, în clipa asta, îngrozită ca o oaie înconjurată de-o haită de lupi, nu-mi mai este capul întreg. Dar am încă destul discernământ
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
adevărul grav, gol și dureros. Dar Dumnezeu îi pedepsește pe cei pe care îi iubește, și a făcut destul pentru noi dăruindu-ne una alteia. Tot restul are mai puțină importanță pentru noi: suferințe, încercări, strigăte de furie sau de disperare. Poate că pentru tine ar fi mai bine să nu mai privești înapoi, să trăiești cu amintirea perfectei noastre înțelegeri, cea mai frumoasă amintire din lume, tinzând către dragostea perfectă. Fii bună și vitează, fii sănătoasă și binecuvântată. M. P. S
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ai pe cineva lângă tine, pe cineva care, la nevoie, m-ar putea înlocui. Să știi că e strigătul inimii mele, dorința mea cea mai fierbinte. Și n-o repet din egoism, ci ca să te apăr, de dincolo de mormânt, împotriva disperării și a trecutului: împotriva mea. Te rog, nu-ți zăvorî inima ca și cum ai spune: „N-am să intru în camera asta decât după teză, n-am să deschid cartea asta decât după doctorat“. Vreau să știi că asta e dorința
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am spus de atâtea ori, ca Muma, că m-aș putea prăpădi în lipsa ta. [...] Mi-aduc aminte că, întâlnind-o pe Miss Al. V. la șase luni după moartea soțului ei, mi-a spus că își jelea bărbatul cu o disperare inumană și că, într-o noapte, el i-a apărut în vis și i-a spus: „Nu mai plânge așa - nu mă lași să uit și-mi face rău“. Și eu, cu siguranță, ți-aș spune același lucru. Nu-ți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
puțini și greu de câștigat, n-am reușit să plătesc până acuma; așadar, am cumpărat doi bujori roșii, precum cei care creșteau în grădina lui de la Fălticeni, și m-am dus, ca spre un paradis pierdut, să mă afund în disperare. Și iată că disperarea mă aștepta în prag: urna nu mai era acolo. O duseseră în pod - la comun. Pentru că acum, dacă vrei să ai nișa ta, trebuie să plătești 12 000; pentru că de atâta vreme nu m-am mai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
câștigat, n-am reușit să plătesc până acuma; așadar, am cumpărat doi bujori roșii, precum cei care creșteau în grădina lui de la Fălticeni, și m-am dus, ca spre un paradis pierdut, să mă afund în disperare. Și iată că disperarea mă aștepta în prag: urna nu mai era acolo. O duseseră în pod - la comun. Pentru că acum, dacă vrei să ai nișa ta, trebuie să plătești 12 000; pentru că de atâta vreme nu m-am mai dus pe 317 acolo
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai bine cu florile, cu potecile, cu gardurile vii. Mă gândesc la tine, volbura mea, dulcea mea, neuitata mea Euridice. Într-o bună zi trebuie să vii și tu aici, să culegi iarba amară și fermecată a amintirii și a disperării, și poate ți se va spune: „Aici își petrecea ore și ore scriind“ - și numai tu ai să știi că ție îți scriam, chiar fără să scriu. Din când în când, un dangăt de clopot le vorbește inițiatelor într-o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
2 și 15 sep tembrie. Lecțiile astea mi-au venit aproape nesperat. Cum părinții elevilor mei ar fi vrut ca ele să înceapă încă de anul trecut, când refuzasem, fiindcă nu aveam dreptul legal de a le preda, în culmea disperării le-am telefonat într-o după-amiază tuturor, spunându-le că pot să încep de îndată, și toți m-au rugat s-o fac imediat. Le-am impus anumite clauze: 1) plata la începutul lunii, între 1 și 8; 2) anul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
1950] Dulcea mea copilă iubită, încep astăzi, în camera asta plină de flori ca a unei cântărețe celebre - aș putea spune, precum Voltaire, „Chiar vreți să mă îngropați sub trandafiri?“ -, această misivă. O încep cu un strigăt de dezolare și disperare: ce s-a întâmplat ultima dată și de ce? Ple casem de acasă împreună cu Rose, pe care o așteptam la colțul străzii cu piane, în fața bisericii; când s a întors: „Mi-au spus că nu au nimic pentru dumneavoastră, dar că
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]