9,278 matches
-
1651-1659), "Sacy" (1662), "Gonnelieu" (1712), "Lallemant" (1740), "Gence" (1820), "Genoude" (1822), La Mennais (1825), "Darboy" (1855). E demn de știut că prima traducere cunoscută în limba slavonă a lucrării "Imitatio Christi" e datorată unui român, boierul cărturar Udriște Năsturel, cumnatul domnitorului Matei Basarab. Traducerea a fost realizată și publicată în secolul al XVII-lea, la Mănăstirea Dealu.
Imitațiunea lui Cristos () [Corola-website/Science/320189_a_321518]
-
fiul său Omurtag. Krum este amintit și pentru faptul că a introdus primul cod de legi bulgare, în baza cărora era garantată protecția săracilor. Băutura, calomnia și jaful erau pedepsite cu asprime. Prin legile sale, Krum a devenit cunoscut ca domnitor aspru, dar corect. El a fost cel care i-a adus pe slavi și protobulgari într-un stat centralizat.
Krum () [Corola-website/Science/320223_a_321552]
-
a trimis o scrisoare plină de furie omologului său din vest în care îl certa pentru uzurparea titlului de împărat. El a argumentat că toți conducătorii franci au fost simplii regi (și că fiecare națiune are un titlu propriu pentru domnitorii săi), în timp ce titlul imperial este potrivit doar pentru domnitorul romanilor din Est, adică lui Vasile însuși. Istoricul Walter Emil Kaegi afirmă că sursele existente în limba arabă sunt pline de obscurități și contradicții. Cu toate acestea, el subliniază că sursele
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
din vest în care îl certa pentru uzurparea titlului de împărat. El a argumentat că toți conducătorii franci au fost simplii regi (și că fiecare națiune are un titlu propriu pentru domnitorii săi), în timp ce titlul imperial este potrivit doar pentru domnitorul romanilor din Est, adică lui Vasile însuși. Istoricul Walter Emil Kaegi afirmă că sursele existente în limba arabă sunt pline de obscurități și contradicții. Cu toate acestea, el subliniază că sursele bizantine sunt la fel de problematice, cum ar fi cronicile lui
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
1389 din timpul domniei lui Petru al II-lea Mușat (1375-1391) ca „Draguy Marscalus”, vornic de Tulova, dar care își avea curțile la Drăgoiești. Din cauza faptului că uricele lui Drăgoi Viteazul pentru satele Drăgoiești, Lucăcești, Botești și Căcăceani se pierduseră, domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) a emis la 3 decembrie 1462 un uric prin care întărea aceste moșii lui Lațco, ginerele lui Romașco și nepotul lui Drăgoi Viteazul. Acel act este considerat a fi prima atestare documentară a satului Drăgoiești. Moșia
Biserica de lemn din Drăgoiești, Suceava () [Corola-website/Science/320320_a_321649]
-
de clasificare . Satul Lămășeni este situat în partea de vest a comunei Rădășeni, la o distanță de 3 km de satul Rădășeni și la 9 km de municipiul Fălticeni. Prima sa atestare documentară datează dintr-un uric din 1365 al domnitorului Bogdan I al Moldovei (1359-1365), prin care satul Lămășeni este dat boierului Rotopan. În secolele următoare satul a fost, pe rând, sat răzeșesc, sat boieresc, sat domnesc și sat mănăstiresc. Conform cronicii parohiale redactate de preotul Petru Rusu, în timpul domniei
Biserica de lemn din Lămășeni () [Corola-website/Science/320340_a_321669]
-
de vedere geografic, localitatea este situată într-o zonă montană, în partea de nord a Obcinei Mari, pe valea râului Putna. La 10 iulie 1466, conform Letopisețelor putnene și Cronicii moldo-polone, s-a început zidirea bisericii Mănăstirii Putna, ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare (1457-1504), menită a servi ca necropolă domnească pentru marele voievod și familia sa. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, cel mai probabil în ultimul deceniu (deși unele surse vorbesc de anul 1468), a fost
Biserica Nașterea Maicii Domnului din Putna () [Corola-website/Science/320372_a_321701]
-
Petru Rareș (1527-1538), prima sa menționare printre dregătorii sfatului domnesc având loc într-un document din 3 martie 1535. În calitate de vistiernic, Mateiaș avea responsabilitatea administrării veniturilor țării dar și ale curții domnești. El a fost un boier de încredere al domnitorului, fiindu-i încredințate și misiuni diplomatice. El a fost trimis cu diferite misiuni în Transilvania, pentru a trata cu Ioan I Zápolya sau cu reprezentanții regelui Ferdinand. Unul dintre emisarii imperiali, episcopul de Lund, îi făcea în 1536 un portret
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Horodniceni () [Corola-website/Science/321076_a_322405]
-
prudent și destul de cumpănit în afacerile sale, așa cum n-aș putea găsi altul în acest regat.”" La sfatul voievodului, el și-a trimis familia și bunurile în Transilvania, din cauza pericolului turcesc ce amenința Moldova, dar nu l-a urmat pe domnitor în exil. Noul domnitor, Ștefan Lăcustă (1538-1540), l-a făcut pe Mateiaș pârcălab de Roman (între 7 martie și 13 iunie 1540), iar la 30 noiembrie 1540 este menționat ca al cincilea boier din Sfatul domnesc, dar fără dregătorie. După
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Horodniceni () [Corola-website/Science/321076_a_322405]
-
în afacerile sale, așa cum n-aș putea găsi altul în acest regat.”" La sfatul voievodului, el și-a trimis familia și bunurile în Transilvania, din cauza pericolului turcesc ce amenința Moldova, dar nu l-a urmat pe domnitor în exil. Noul domnitor, Ștefan Lăcustă (1538-1540), l-a făcut pe Mateiaș pârcălab de Roman (între 7 martie și 13 iunie 1540), iar la 30 noiembrie 1540 este menționat ca al cincilea boier din Sfatul domnesc, dar fără dregătorie. După reîntoarcerea lui Petru Rareș
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Horodniceni () [Corola-website/Science/321076_a_322405]
-
Gavril Trotușan, care a fost ucis ca trădător. În perioada iulie 1541 - martie 1545, marele logofăt Mateiaș s-a aflat ca ostatec la Făgăraș, fiind lăsat ca zălog acolo de Petru Rareș în locul lui Ștefan Mailat. În perioada captivității sale, domnitorul nu a numit niciun alt mare logofăt. Marele boier a fugit de la Făgăraș în perioada martie - aprilie 1545 și s-a înapoiat în Moldova prin Țara Românească. El apare într-un document al sfatului domnesc din 4 aprilie 1545. Mateiaș
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Horodniceni () [Corola-website/Science/321076_a_322405]
-
județul Suceava din anul 2015 la numărul 317, având codul de clasificare . El este format din două obiective: Satul Pârteștii de Sus are o veche istorie. Prima atestare a acestei localități datează dintr-un document din 13 aprilie 1415 al domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432), ea fiind numită Pârtea, după stăpânul locului. În acel document, satul a fost dat în stăpânirea Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, ctitorită de Ioan, vornicul de la Humor (""...Și am dat Mănăstirii panului Ivan Vornic, Adormirea sfintei Născătoare
Biserica de lemn din Pârteștii de Sus () [Corola-website/Science/321133_a_322462]
-
un sat de la obârșia Solonețului, unde a fost Tatomir și Pârtea, și Seliștea lui Dieniș""). Într-un document din 18 februarie 1445, satul apare pentru prima oară cu denumirea de Pârtești. Stăpânirea localității de către mănăstirea sus-menționată a fost confirmată de domnitorii Petru Aron și Ștefan cel Mare. După jefuirea și distrugerea vechiului lăcaș de cult de către tătari (1527) și construirea unuia nou de către logofătul Toader Bubuiog (1530), o serie de alți domnitori vor confirma stăpânirea satului Pârtești de către Mănăstirea Humor. În
Biserica de lemn din Pârteștii de Sus () [Corola-website/Science/321133_a_322462]
-
Stăpânirea localității de către mănăstirea sus-menționată a fost confirmată de domnitorii Petru Aron și Ștefan cel Mare. După jefuirea și distrugerea vechiului lăcaș de cult de către tătari (1527) și construirea unuia nou de către logofătul Toader Bubuiog (1530), o serie de alți domnitori vor confirma stăpânirea satului Pârtești de către Mănăstirea Humor. În partea de jos a satului Pârtești, pe vale (astăzi satul Pârteștii de Jos), a fost construită o biserică de lemn cu hramul "Sf. Nicolae". Aceasta era în funcțiune în anul 1775
Biserica de lemn din Pârteștii de Sus () [Corola-website/Science/321133_a_322462]
-
Biserica "Sf. Apostoli Petru și Pavel" din Solca este o biserică ortodoxă ctitorită între anii 1612-1622 de domnitorul Ștefan Tomșa al II-lea (1611-1615, 1621-1623) în orașul Solca (județul Suceava). Această ctitorie a funcționat ca mănăstire de călugări până la 29 aprilie 1785 când a fost desființată de austrieci, iar biserica mănăstirii a devenit biserică parohială. Mănăstirea Solca a
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
-lea. Acesta a înălțat aici o ctitorie domnească, cu rol de mănăstire de călugări. După cum relatează cronicarul Miron Costin, boierul Ștefan Tomșa ""direptŭ moldovan, din satŭ den Otéști, de pre rîul ce se chiamă Răcătăul, în ținutul Putnei"" a ajuns domnitor în anul 1611 după ce voievodul Constantin Movilă nu a plătit birul din acel an. El a fost însoțit spre scaunul domnesc de hoardele de tătari ale lui Cantemir-bei. Tot cronicarul descrie prima domnie a lui Tomșa că a fost plină
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
care s-au sfințit întru pomenire sfinților întru tot lăudaților apostoli de frunte întâi șăzători Petru și Pavel și altor sfinți apostoli"". Documentele și cronicile aduc precizarea că evenimentele de la sfârșitul primei domnii a lui Tomșa nu i-au permis domnitorului să finalizeze întreg complexul mănăstiresc. În cea de-a doua sa domnie (1621-1623), Ștefan Tomșa al II-lea a construit zidurile împrejmuitoare cu cele patru turnuri de sprijin din fiecare colț, stăreția și chiliile pentru călugări. Într-un document din
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
domnie (1621-1623), Ștefan Tomșa al II-lea a construit zidurile împrejmuitoare cu cele patru turnuri de sprijin din fiecare colț, stăreția și chiliile pentru călugări. Într-un document din aprilie - iulie 1623, se menționează că fiind ""scos din patria domniei sale"", domnitorul Ștefan Tomșa ""n-a putut-o sfârși"" în prima domnie. Astfel, în a doua domnie ""a sfârșit cu totul și această sfântă mănăstire Solca... și a miluit și întărit acest dumnezeiesc hram cu sate și cu vaduri de moară și
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
cronicarului, ""și cît s-au mîntuitŭ de împărățiie, s-au apucat cu toată osirdiia de obîrșirea mănăstirei Solcai, care urdzise la domniia dintăi, ce nu o fîrșise. Este mănăstirea Solca obîrșită de dînsul și sfîrșită în anul 7131, după'împărățiie"". Domnitorul Ștefan Tomșa a fost mazilit în 1623 și a murit printre străini pe malurile Bosforului. Lucrările au continuat și după mazilirea ctitorului; într-un document din 2 mai 1635 se menționează că logofătul Cîrstian ar fi construit un turn și
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
a distrus acoperișul de pe turlă și altar. Lucrări de întreținere și reparații au avut loc în anii 1951 și 1958. Ultimele lucrări de restaurare datează din anii 1985-1990. Biserica "Sf. Apostoli Petru și Pavel" din Solca a fost construită de domnitorul Ștefan Tomșa al II-lea, probabil pentru a-i servi acestuia ca necropolă. Așa se poate explica prezența unei încăperi a mormintelor în incinta lăcașului de cult. Această încăpere a rămas nefolosită, deoarece domnitorul ctitor a fost mazilit și a
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
Maicii Domnului" din Ilișești a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015 la numărul 283, având codul de clasificare . Prima atestare a unei biserici la Ilișești este în uricul din 11 iulie 1428, prin care domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dăruit Mănăstirii Bistrița un număr de 50 de biserici din „Ținutul Sucevei”, care erau construite de către obști sau de către conducători obștești. Printre cele 50 de biserici se afla și ""biserica de la Ilișești"". După înființarea Episcopiei
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ilișești () [Corola-website/Science/321181_a_322510]
-
cel Bun (1400-1432) a dăruit Mănăstirii Bistrița un număr de 50 de biserici din „Ținutul Sucevei”, care erau construite de către obști sau de către conducători obștești. Printre cele 50 de biserici se afla și ""biserica de la Ilișești"". După înființarea Episcopiei Rădăuților, domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) i-a întărit acesteia, printr-un document din 15 martie 1490, 50 de biserici cu preoți dintre care 44 biserici din Ținutul Sucevei și 6 din Ținutul Cernăuțiului, printre care și ""biserica din Iliasinți (Ilișești) cu
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ilișești () [Corola-website/Science/321181_a_322510]
-
scos la iveală faptul că actualul lăcaș de cult a fost construit pe fundația unei biserici mai vechi. Localitatea Ștefănești apare menționată documentar pentru prima dată la 26 mai 1435 sub numele de Gura Bașeului, într-un document emis de domnitorul Ștefan II. Aici se afla unul dintre vadurile râului Prut. În vremea domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504), exista în localitate o rețea de tuneluri subterane. Potrivit legendelor locale, pe sub actuala Biserică "Cuvioasa Parascheva" se afla o poartă de acces
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
și după biserica de zid frumos clădită, dar acum ruinată, pentru restaurarea căreia acum se cară pietre și alt material”". Din relatarea solului polonez se poate trage concluzia că biserica a fost construită anterior domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), acest domnitor refăcând un lăcaș de cult mai vechi. Prima atestare scriptică a bisericii închinate Cuvioasei Parascheva datează din anul 1640. Tot cercetările arheologice au demonstrat că vechiul lăcaș de cult a fost demantelat până la 20-25 cm față de nivelul de călcare al
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
ars, un iezer lângă oraș, dar stricat, a fost odată acolo o moară de zid"". Târgul Ștefănești s-a aflat o lungă perioadă în proprietate domnească, timp în care toate cheltuielile privitoare la biserica "Cuvioasa Parascheva" erau suportate de vistieria domnitorilor Moldovei. Domnitorul Ioan N. Mavrocordat (1743-1747) dăruia la 20 iunie 1745, marelui vistiernic Teodor Paladi o parte din hotarul Ștefăneștilor, împreună cu heleșteul domnesc. Localitatea “a fost cu totul distrusă” cu ocazia războiului ruso-turc din 1768-1774, după cum relatează un călător străin
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]