9,707 matches
-
Germania; Eugen, între timp, a avansat spre nord din Italia cu armata austriacă. Obiectivul acestor manevre era de a preveni avansul armatei franco-bavareze spre Viena. După ce au făcut joncțiunea, forțele lui Marlborough și ale lui Eugen i-au înfruntat pe francezii lui Tallard în bătălia de la Blenheim, o victorie răsunătoare pentru Marlborough și Eugen, care a avut efectul de a scoate Bavaria din război. În acel an, Anglia a obținut un alt succes important, cucerind Gibraltarul din Spania, cu ajutorul forțelor olandeze
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
din Spania, cu ajutorul forțelor olandeze conduse de prințul George de Hessa-Darmstadt, în numele arhiducelui Carol. În urma bătăliei de la Blenheim, Marlborough și Eugen s-au despărțit din nou, primul plecând în Țările de Jos, iar al doilea în Italia. În 1705, nici francezii și nici aliații nu au făcut vreun progres pe niciun teatru de război. Deși tentativa lui Marlborough de invadare a Franței de-a lungul râului Moselle nu s-a concretizat, și deși a reușit să-l prindă pe picior greșit
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
nu a reușit să-l aducă pe comandantul francez în luptă. Villars și Ludovic de Baden au manevrat nehotărât pe Rin, ca și Vendôme și Eugen în Italia. Blocajul a fost rupt în 1706, când Marlborough i-a îndepărtat pe francezi din toate Țările de Jos Spaniole, învingând decisiv trupele lui Villeroi în bătălia de la Ramillies din mai, urmată de cucerirea Anvers-ului și Dunkerque-ului. Prințul Eugen a avut și el succes; în septembrie, în urma plecării lui Vendôme pentru a readuna armata
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
mai, urmată de cucerirea Anvers-ului și Dunkerque-ului. Prințul Eugen a avut și el succes; în septembrie, în urma plecării lui Vendôme pentru a readuna armata distrusă din Țările de Jos, iar el și ducele de Savoia le-au produs mari pierderi francezilor conduși de ducelui de Orléans și de Marsin în bătălia de la Torino, izgonindu-i din Italia până la sfârșitul anului. Acum, că Franța fusese îndepărtată din Germania, din Țările de Jos și din Italia, Spania a devenit centrul activităților militare în
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
al Nordului, război dus simultan în Europa de Nord. O armată suedeză condusă de Carol al XII-lea a sosit în Saxonia, unde îl urmărise pe prințul elector August al II-lea și îl obligase să renunțe la revendicarea tronului Poloniei. Atât francezii, cât și aliații au trimis emisari în tabăra lui Carol, iar francezii sperau să-l încurajeze să își îndrepte armata împotriva împăratului Iosif I, despre Carol considera că-l trădase susținându-l pe August. Carol, căruia îi plăcea să se
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
Carol al XII-lea a sosit în Saxonia, unde îl urmărise pe prințul elector August al II-lea și îl obligase să renunțe la revendicarea tronului Poloniei. Atât francezii, cât și aliații au trimis emisari în tabăra lui Carol, iar francezii sperau să-l încurajeze să își îndrepte armata împotriva împăratului Iosif I, despre Carol considera că-l trădase susținându-l pe August. Carol, căruia îi plăcea să se considere un mare apărător al Europei protestante, îl displăcea pe Ludovic al
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
invazie aliată a Franței de sud dinspre Italia, dar armata franceză l-a oprit. Marlborough, între timp, a rămas în țările de jos, unde a cucerit un șir nesfârșit de cetăți. În 1708, armata lui Marlborough s-a ciocnit cu francezii, afectați de probleme de conducere: comandanții lor, ducele de Burgundia (nepotul lui Ludovic al XIV-lea) și ducele de Vendôme se contraziceau frecvent, primul luând adesea decizii militare greșite. Insistențele ducelui de Burgundia ca armata franceză să nu atace, a
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
frecvent, primul luând adesea decizii militare greșite. Insistențele ducelui de Burgundia ca armata franceză să nu atace, a dus la o nouă joncțiune a trupelor lui Marlborough cu armata lui Eugen, ceea ce a permis armatei aliate să-i învingă pe francezi în bătălia de la Oudenaarde, după care să cucerească orașul Lille. În Italia, austriecii au distrus mai multe orașe, printre care Forlì (1708). Dezastrele de la Oudenaarde și Lille au dus Franța în pragul ruinei. Ludovic al XIV-lea a fost obligat
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
numeroși noi voluntari pentru armată. În 1709, Aliații au încercat trei invazii ale Franței, dar două au fost foarte mici. O tentativă mai serioasă a fost lansată când Marlborough și Eugen au avansat spre Paris. Ei s-au ciocnit cu francezii conduși de ducele de Villars în bătălia de la Malplaquet, cea mai sângeroasă a războiului. Deși aliații i-au învins pe francezi, ei au pierdut peste douăzeci de mii de oameni, în comparație cu doar zece mii de francezi. Aliații au capturat orașul Mons
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
tentativă mai serioasă a fost lansată când Marlborough și Eugen au avansat spre Paris. Ei s-au ciocnit cu francezii conduși de ducele de Villars în bătălia de la Malplaquet, cea mai sângeroasă a războiului. Deși aliații i-au învins pe francezi, ei au pierdut peste douăzeci de mii de oameni, în comparație cu doar zece mii de francezi. Aliații au capturat orașul Mons dar nu au putut profita de victorie. Bătălia a marcat punctul de cotitură al războiului; deși victorioși, aliații nu au putut
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
Ei s-au ciocnit cu francezii conduși de ducele de Villars în bătălia de la Malplaquet, cea mai sângeroasă a războiului. Deși aliații i-au învins pe francezi, ei au pierdut peste douăzeci de mii de oameni, în comparație cu doar zece mii de francezi. Aliații au capturat orașul Mons dar nu au putut profita de victorie. Bătălia a marcat punctul de cotitură al războiului; deși victorioși, aliații nu au putut finaliza invazia, suferind prea multe pierderi. În 1710, aliații au lansat o ultimă campanie
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
prea multe pierderi. În 1710, aliații au lansat o ultimă campanie în Spania, dar nu au avansat deloc. O armată condusă de James Stanhope a ajuns la Madrid împreună cu arhiducele Carol, dar a fost obligată să capituleze la Brihuega când francezii au primit întăriri din țară. Alianța începuse, între timp, să slăbească. În Marea Britanie Marlborough și-a pierdut influența politică: sursa acesteia era prietenia dintre soția lui și regina Ana, iar aceasta din urmă a demis-o pe ducesa de Marlborough
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
frunte cu secretarul de stat Henry St John, au inițiat o corespondență secretă cu marchizul de Torcy, excluzându-i pe olandezi și pe austrieci din negocieri. Ducele de Ormonde a refuzat să trimită soldați britanici în luptă, așa încât în 1712 francezii lui Villars au recuperat mult teren pierdut. Villars și-a continuat apoi cu succes ofensiva. În același timp, trupele franceze ieșeau câștigătoare în Spania, cucerind Barcelona. Marea Britanie și Țările de Jos au încetat lupta împotriva Franței după ce s-a semnat
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
franceze și engleze. În unele colonii, pregătirile defensive dinaintea conflictului începuseră încă din 1699, dată fiind starea precară a sănătății lui Carol al II-lea. Christopher Codrington, guvernatorul britanic din Insulele Leeward, a organizat imediat o campanie de îndepărtare a francezilor din St. Kitts, după ce a aflat în iulie 1702 despre declarațiile de război. După acest succes minor (guvernatorul francez a capitulat în fața forței net superioare) a încercat să cucerească Guadelupa în 1703, dar nu a reușit, provocând doar pagube majore
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
a aflat în iulie 1702 despre declarațiile de război. După acest succes minor (guvernatorul francez a capitulat în fața forței net superioare) a încercat să cucerească Guadelupa în 1703, dar nu a reușit, provocând doar pagube majore înainte de a se retrage. Francezii au răspuns în 1706 cu un raid în St. Kitts; o tentativă similară în Nevis a eșuat, dar următoarea a avut succes, fiind condusă de Pierre Le Moyne d'Iberville. D'Iberville, care a murit în același an de o
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
lângă coastele Americii de Sud în care a fost rănit mortal. Jean-François Duclerc, un corsar francez, a atacat Rio de Janeiro și transporturile sale de aur în 1710. Raidul său a eșuat, iar el a fost închis la Rio și apoi ucis. Francezii au răspuns umilinței cu un al doilea raid reușit în 1711. În 1712, amiralul francez Jacques Cassard a lansat o expediție ce a atacat Montserratul britanic și mai multe avanposturi coloniale olandeze, printre care Sint Eustatius, Curaçao, și Surinam. În
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
1712, amiralul francez Jacques Cassard a lansat o expediție ce a atacat Montserratul britanic și mai multe avanposturi coloniale olandeze, printre care Sint Eustatius, Curaçao, și Surinam. În America de Nord, războiul a fost dus mai ales de coloniștii englezi împotriva celor francezi și spanioli, fiecare parte atrăgând susținerea triburilor băștinașe, fiind susținuți și de expediții navale din metropole. În sud-est, Provincia Carolina a englezilor a dus o expediție eșuată la St. Augustine în Florida Spaniolă, precum și numeroase raiduri împotriva băștinașilor aliați cu
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
atrăgând susținerea triburilor băștinașe, fiind susținuți și de expediții navale din metropole. În sud-est, Provincia Carolina a englezilor a dus o expediție eșuată la St. Augustine în Florida Spaniolă, precum și numeroase raiduri împotriva băștinașilor aliați cu spaniolii, decimând populația acestora. Francezii și spaniolii au răspuns cu o expediție împotriva orașului Charles Town, capitala Carolinei. Acadia și frontiera între Canada Franceză și Provincia Massachusetts Bay (engleză) au fost și ele teatru de luptă. Francezii și aliații lor autohtoni au atacat în mod
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
împotriva băștinașilor aliați cu spaniolii, decimând populația acestora. Francezii și spaniolii au răspuns cu o expediție împotriva orașului Charles Town, capitala Carolinei. Acadia și frontiera între Canada Franceză și Provincia Massachusetts Bay (engleză) au fost și ele teatru de luptă. Francezii și aliații lor autohtoni au atacat în mod repetat comunitățile învecinate din Massachusetts și New Hampshire, dar au evitat conflictul în New York de teamă să nu-i stârnească pe Iroquois, cu care negociaseră pace în 1701. Milițiile din Massachusetts au
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
au naufragiat pe stâncile de la gura râului Sf. Laurențiu. În nordul îndepărtat, englezii au trimis de mai multe ori flote pentru a ataca așezările franceze și a distruge cherhanalele de pe Newfoundland, dar au pierdut St. John's în 1708-1709 după ce francezii au venit pe uscat din Plaisance. Conform păcii de la Utrecht, Filip a fost recunoscut ca rege sub numele de Filip al V-lea al Spaniei, dar a renunțat la locul său în linia franceză de succesiune, evitând astfel unirea coroanelor
Războiul Succesiunii Spaniole () [Corola-website/Science/321106_a_322435]
-
triburile îndepărtate de indieni negustorilor de toate neamurile. Franța și-a păstrat celelate posesiuni nordamericane antebelice, inclusiv Île-Saint-Jean (astăzi Insula Prințul Edward) precum și Île Royale (astăzi Insula Cape Breton), pe care a înălțat cetatea Louisbourg. După semnarea tratatelor de la Utrecht, francezii au continuat conflictul cu împăratul Carol al VI-lea și cu Sfântul Imperiu Roman până în 1714, când ostilitățile au luat sfârșit odată cu tratatul de la Rastatt și tratatul de la Baden. Spania și Portugalia au rămas oficial în război până la tratatul de la
Tratatul de la Utrecht () [Corola-website/Science/321149_a_322478]
-
Comitetul a luat în considerație mai multe scenarii și o propus liniile directoare pentru negocierile cu Franța, Italia și Rusia în eventualitatea partiționării Imperiului Otoman. Comitetul a recomandat creara unui stat turc decentralizat și federal. În același timp, britanicii și francezii au deschis fronturile îndepărtate de la Gallipoli (1915) și Mesopotamia. La Gallipoli, turcii au reușit să respingă forțele aliate franco-engleze (în rândul celor din urmă luptau și corpul australian și neozeelandez, precum și un detașament de evrei palestinieni). În 1916, britanicii și
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
au deschis fronturile îndepărtate de la Gallipoli (1915) și Mesopotamia. La Gallipoli, turcii au reușit să respingă forțele aliate franco-engleze (în rândul celor din urmă luptau și corpul australian și neozeelandez, precum și un detașament de evrei palestinieni). În 1916, britanicii și francezii au semnat Acordul Sykes-Picot, prin care au fost desenate frontierele noilor sfere de influență din Orientul Mijlociu. Britanicii și-au asumat două angajamente pe care pe care era evident că nu vor fi capabili să le respecte. Astfel,prin intermediul lui T.
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
opțiunile populației locale. În timpul unei întâlniri de la Deauville din 1919, David Lloyd George (Regatul Unit) și Georges Clemenceau (Franța) au definitivat înțelegerile care fuseseră făcute încă din decembrie 1918. Noua înțelegere treceau Palestina și vilayetul Mosul sub controlul britanicilor, iar francezii primeau în administrare Siria și Libanul. În octombrie 1919, militarii britanici din Siria și ultimii soldați britanici staționați la răsărit de Iordan au fost retrași, iar regiunea a trecut sub controlul lui Faisal bin Hussein. În timpul Conferinței de Pace de la
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
Georges Clemenceau și altor reprezentanți ai Aliaților că angajamentele asumate în corespondența McMahon-Hussein trebuie să fie incluse în mod obligatoriu în tratatul de pace. El a explicat că înțelegerea cu Hussein a stat de fapt la baza Acordului Sykes-Picot, iar francezii nu aveau să poată să se folosească de sistemul mandatelor Ligii Națiunilor pentru ca să schimbe termenii deja negociați. Premierul britanic a mai subliniat că francezii au acceptat să nu ocupe regiunea în care avea să fie proclamat viitorul stat independent arab
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]