11,589 matches
-
înnăscută, genialitatea nu se poate prevedea și legea eredității n-o poate lămuri. Genialitatea nu se moștenește și nu se reproduce în urmași. Adesea, dimpotrivă, geniul consumă atâta energie spirituală încât urmașilor nu li se transmite nici măcar o inteligență mijlocie. Geniul e ireductibil la un factor comun. Pentru cei vechi el nu constituia o problemă de dezlegat. Enigma geniului și-o explicau printr-un adaos de putere supranaturală în omul ales, printr-o inspirație divină. Antichitatea considera pe artiști profeți ai
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nu se reproduce în urmași. Adesea, dimpotrivă, geniul consumă atâta energie spirituală încât urmașilor nu li se transmite nici măcar o inteligență mijlocie. Geniul e ireductibil la un factor comun. Pentru cei vechi el nu constituia o problemă de dezlegat. Enigma geniului și-o explicau printr-un adaos de putere supranaturală în omul ales, printr-o inspirație divină. Antichitatea considera pe artiști profeți ai zeilor. în fața gândirii moderne, geniul apare descoronat de vechiul prestigiu divin. El a devenit problemă de cercetat și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
factor comun. Pentru cei vechi el nu constituia o problemă de dezlegat. Enigma geniului și-o explicau printr-un adaos de putere supranaturală în omul ales, printr-o inspirație divină. Antichitatea considera pe artiști profeți ai zeilor. în fața gândirii moderne, geniul apare descoronat de vechiul prestigiu divin. El a devenit problemă de cercetat și soluționat. În cel mai rău caz, el e considerat ca o anomalie de natură patologică, fie fiziologică, fie psihiatrică. În cel mai bun, el e socotit ca
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
caz, el e considerat ca o anomalie de natură patologică, fie fiziologică, fie psihiatrică. În cel mai bun, el e socotit ca o latență universal omenească, izbucnită numai în cutare sau cutare celebritate printr-un concurs special de împrejurări. Patologia geniului însă nu explică absolut nimic. Căci dacă Dostoievski, de pildă, a fost epileptic, nu înseamnă că miile de oameni, care au nenorocul să fie epileptici, devin prin acest concurs de împrejurări Dostoievski. Și dacă Eminescu a sfârșit în noaptea groaznică
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
pildă, a fost epileptic, nu înseamnă că miile de oameni, care au nenorocul să fie epileptici, devin prin acest concurs de împrejurări Dostoievski. Și dacă Eminescu a sfârșit în noaptea groaznică a nebuniei, nu înseamnă că nebunii devin poeți de geniu. Afară de aceasta, nu toți oamenii de geniu sunt clienți ai casei de nebuni sau ai clinicilor psihiatrice. Ipoteza patologică, dimpotrivă, pune într-o lumină mai enigmatică apariția geniului. Căci dacă la mii și mii de nefericiți, aceeași boală se manifestă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
miile de oameni, care au nenorocul să fie epileptici, devin prin acest concurs de împrejurări Dostoievski. Și dacă Eminescu a sfârșit în noaptea groaznică a nebuniei, nu înseamnă că nebunii devin poeți de geniu. Afară de aceasta, nu toți oamenii de geniu sunt clienți ai casei de nebuni sau ai clinicilor psihiatrice. Ipoteza patologică, dimpotrivă, pune într-o lumină mai enigmatică apariția geniului. Căci dacă la mii și mii de nefericiți, aceeași boală se manifestă ca o pustiire subnormală a ceea ce este
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în noaptea groaznică a nebuniei, nu înseamnă că nebunii devin poeți de geniu. Afară de aceasta, nu toți oamenii de geniu sunt clienți ai casei de nebuni sau ai clinicilor psihiatrice. Ipoteza patologică, dimpotrivă, pune într-o lumină mai enigmatică apariția geniului. Căci dacă la mii și mii de nefericiți, aceeași boală se manifestă ca o pustiire subnormală a ceea ce este omenesc, la omul de geniu ea apare înfrântă de măreția supranormală a plăsmuirilor artistice. Ipoteza patologică e ilustrată îndeosebi de nume
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de nebuni sau ai clinicilor psihiatrice. Ipoteza patologică, dimpotrivă, pune într-o lumină mai enigmatică apariția geniului. Căci dacă la mii și mii de nefericiți, aceeași boală se manifestă ca o pustiire subnormală a ceea ce este omenesc, la omul de geniu ea apare înfrântă de măreția supranormală a plăsmuirilor artistice. Ipoteza patologică e ilustrată îndeosebi de nume ca al lui Cesare Lombroso, Max Nordau și Sigmund Freud. E în firea negativismului iudaic să înjosească în mod sadic tot ce e strălucire
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
e strălucire și noblețe în creația spiritului omenesc. Să admitem totuși că genialitatea ar fi un efect al stărilor patologice precum perla e un produs al stridiei bolnave. În cazul acesta, ne întâlnim cu cealaltă ipoteză, a universalității latente a geniului. Această ipoteză sună în chipul următor: din moment ce producția genială o gustăm cu toții și o demontăm critic în părțile din care e alcătuită, înseamnă că toți suntem dotați cu capacitate genială; prin înțelegere, suntem deci egali cu geniul. Să admitem deocamdată
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
universalității latente a geniului. Această ipoteză sună în chipul următor: din moment ce producția genială o gustăm cu toții și o demontăm critic în părțile din care e alcătuită, înseamnă că toți suntem dotați cu capacitate genială; prin înțelegere, suntem deci egali cu geniul. Să admitem deocamdată că așa este. Dar dacă geniul e rezultatul, să zicem, al epilepsiei sau al nebuniei și noi totuși suntem la nivelul lui de înțelegere, nu urmează de aici în mod logic că toți suntem sau epileptici sau
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
următor: din moment ce producția genială o gustăm cu toții și o demontăm critic în părțile din care e alcătuită, înseamnă că toți suntem dotați cu capacitate genială; prin înțelegere, suntem deci egali cu geniul. Să admitem deocamdată că așa este. Dar dacă geniul e rezultatul, să zicem, al epilepsiei sau al nebuniei și noi totuși suntem la nivelul lui de înțelegere, nu urmează de aici în mod logic că toți suntem sau epileptici sau nebuni? Ipoteza latenței universale a geniului o reprezintă în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
este. Dar dacă geniul e rezultatul, să zicem, al epilepsiei sau al nebuniei și noi totuși suntem la nivelul lui de înțelegere, nu urmează de aici în mod logic că toți suntem sau epileptici sau nebuni? Ipoteza latenței universale a geniului o reprezintă în chip exemplar J. Segond prin cartea Le probleme du genie. Autorul, un mediocru și asiduu colecționar de anomalii din biografiile celebre, nu observă că normalitatea, pe care o susține, se contrazice flagrant cu anormalitatea, pe care o
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Segond prin cartea Le probleme du genie. Autorul, un mediocru și asiduu colecționar de anomalii din biografiile celebre, nu observă că normalitatea, pe care o susține, se contrazice flagrant cu anormalitatea, pe care o relevă în viața unor oameni de geniu. Asemenea încercări de lămurire, pe lângă faptul că nu explică nimic, izbutesc în plus să discrediteze știința în numele căreia sunt debitate. Universalitatea genialității, în contradicție cu explicația patologică, e o idee din ce în ce mai larg acceptată în estetica modernă. Ea pare pătrunsă de ideologia
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sunt unități egale ale suveranității populare, tot astfel creatorii de artă și amatorii sunt considerați când „analogi”, când „identici” în genialitate. Marele estetician italian Benedetto Croce e de această părere. Din moment ce amatorul gustă și înțelege opera, el se bucură de geniu real ca și creatorul ei. Esența artei, după Croce, e intuiția lirică și această intuiție lirică aflându-se și în omul de geniu și în amatorul de artă, constituie astfel o bază comună, un principiu egalizator între creatorul de frumos
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
italian Benedetto Croce e de această părere. Din moment ce amatorul gustă și înțelege opera, el se bucură de geniu real ca și creatorul ei. Esența artei, după Croce, e intuiția lirică și această intuiție lirică aflându-se și în omul de geniu și în amatorul de artă, constituie astfel o bază comună, un principiu egalizator între creatorul de frumos și cunoscătorul de artă. La prima vedere, teoria se bucură de aparența valabilității, dar nu rezistă unei critici oricât de sumare. Dacă admit
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și cunoscătorul de artă. La prima vedere, teoria se bucură de aparența valabilității, dar nu rezistă unei critici oricât de sumare. Dacă admit că e o lege după care capacitatea de înțelegere a amatorului este egală cu capacitatea creatoare a geniului, ar trebui să admit și inversul acestei legi după care amatorul, în locul geniului, să creeze arta, iar creatorul să devină simplu amator. Am avea în cazul acesta un fel de joc de-a geniul, trecut ca o bilă de popice
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
dar nu rezistă unei critici oricât de sumare. Dacă admit că e o lege după care capacitatea de înțelegere a amatorului este egală cu capacitatea creatoare a geniului, ar trebui să admit și inversul acestei legi după care amatorul, în locul geniului, să creeze arta, iar creatorul să devină simplu amator. Am avea în cazul acesta un fel de joc de-a geniul, trecut ca o bilă de popice dintr-o mână într-alta. Dar lăsând gluma la o parte, să observăm
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
este egală cu capacitatea creatoare a geniului, ar trebui să admit și inversul acestei legi după care amatorul, în locul geniului, să creeze arta, iar creatorul să devină simplu amator. Am avea în cazul acesta un fel de joc de-a geniul, trecut ca o bilă de popice dintr-o mână într-alta. Dar lăsând gluma la o parte, să observăm că teoria lui Benedetto Croce despre identitatea intuiției lirice se întemeiază pe o regretabilă confuzie. De dragul unui principiu unificator, pe care
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
alta. Dar lăsând gluma la o parte, să observăm că teoria lui Benedetto Croce despre identitatea intuiției lirice se întemeiază pe o regretabilă confuzie. De dragul unui principiu unificator, pe care îl crede necesar explicației științifice a artei, esteticianul italian sacrifică geniul creator în favoarea amatorului, trecând peste adevărul psihologic elementar că una e procesul creației artistice și cu totul alta e procesul prin care amatorul gustă arta. Incontestabil că intuiția joacă rol principal și întrun caz și în celălalt. Dar, în realitate
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ia contact cu ele prin organele fizice ale simțurilor: le vede cu ochii trupului, le aude cu urechile. Intuiția lui e ceea ce se numește contemplație sensibilă în cel mai propriu înțeles al cuvântului. Dar tot astfel se petrec lucrurile cu geniul creator. Artistul în procesul creației își vede mai întâi opera prin organele fizice ale simțurilor, ca amatorul? Ar trebui să ne facem că ignorăm procesul creației ca să răspundem afirmativ la întrebare. Lăsând la o parte fazele intermediare și variantele ce
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
contemplația amatorului. Intuiția sau contemplația amatorului e de ordin sensibil. Intuiția sau contemplația creatorului e de ordin imaginativ, înzestrat cu o sensibilitate excesivă, cu o emotivitate profundă și cu puterea excepțională a fanteziei creatoare, care e distincția lui între muritori, geniul are capacitatea originală de a vedea mintal forme noi și neasemănate, de frumusețe, pe care noi, ceilalți, nu suntem în stare să le bănuim. Și chiar dacă am fi în stare să le întrezărim, nu suntem totuși în stare să le
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
care noi, ceilalți, nu suntem în stare să le bănuim. Și chiar dacă am fi în stare să le întrezărim, nu suntem totuși în stare să le coborâm din ordinea imaginativă în ordinea sensibilă, de vreme ce nu suntem dotați cu facultatea artei. Geniul se ridică peste nivelul comun prin îndoita capacitate excepțională a viziunii imaginative și a realizării ei în forme sensibile. El e vizionarul unei noi ordini de existență și făurarul unor miracole de frumusețe, prin care ne ridică la întrezărirea idealităților
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
întrezărirea idealităților posibile, văzute de el. După cum am spus, contemplația sensibilă e forma cea mai rudimentară de cunoaștere și se găsește la îndemâna tuturor. Contemplația imaginativă însă, ca dar estetic, ca putere de viziune a fanteziei creatoare, e o însușire a geniului. Căci dacă ar fi o proprietate comună, oricine ar fi în stare să făurească artă. Ce e oare mai comun omenesc decât cuvântul și cu toate acestea, știind să-l vorbim și să-l scriem, câți dintre noi pot alcătui
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
e modul comun de percepere. Când avem la dispoziție opera realizată în contururi materiale, nu e nevoie de bizara ipoteză a genialității latente și universale, de vreme ce dispunem de simțuri și de sentimentul frumosului, comun tuturor muritorilor. Ceea ce e altceva decât geniul. Deosebit prin excepționala putere vizionară și prin puterea de a o plasticiza în strălucitoarele forme concrete ale operei, geniul creator ne reamintește oricât de îndepărtat procesul creării lumii. De fapt, dintre toate lucrurile de pe pământ nimic nu pare mai apropiat
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ipoteză a genialității latente și universale, de vreme ce dispunem de simțuri și de sentimentul frumosului, comun tuturor muritorilor. Ceea ce e altceva decât geniul. Deosebit prin excepționala putere vizionară și prin puterea de a o plasticiza în strălucitoarele forme concrete ale operei, geniul creator ne reamintește oricât de îndepărtat procesul creării lumii. De fapt, dintre toate lucrurile de pe pământ nimic nu pare mai apropiat de această idee. În procesul zidirii lumii, distingem tot două momente deosebite, după modul nostru de înțelegere. Unul e
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]