9,120 matches
-
LL, 1985, 1; Traian Ungureanu, Sebastian, oximoronicul, AFT, 1986, 12; Dan C. Mihăilescu, O monografie Mihail Sebastian, ST, 1987, 1; Valeriu Râpeanu, Ironia unui destin, FLC, 1987,17; Nae Antonescu, „Mihail Sebastian”, T,1987, 6; Emil Manu, „Mihail Sebastian sau Ironia unui destin”, CNT, 1987, 31; Constantin Teodorovici, „«Bătălia» Arghezi»”, ALIL, 1985-1987, 244-247; Grigurcu, Peisaj, II, 293-300; Dicț. scriit. rom., II, 443-444; Al. Săndulescu, „Caragiale în presa vremii”, ALA, 2003, 653; Raluca Dună, „Caragiale în presa vremii”, LCF, 2003, 4; Cornelia
GRASOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287344_a_288673]
-
retorica imprecației și estetica sublimului care o caracterizează. Problema apare Însă În momentul În care antimodernii, numiți de Julien Gracq, excepționalul autor al Țărmului Sirtelor, „reacționari de șarm” (explicitează Compagnon: „reacțiunea plus șarmul, adică traversarea reacțiunii, reacțiunea contra reacțiunii, sau ironia reacțiunii și recalificarea pesimismului”) Își iau discursul - șarmant de inactual - „În actual”; și, mai ales, cînd publicul nu vrea să vadă „șarmul” reacțiunii, ci „acțiunea” reacțiunii: nu să admire o compoziție pictată, ci să intre În atmosfera unei scenei de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
investigație a unei literaturi ce pornea de la alte premise? Lucrurile nu stau atît de tranșant precum le-am prezentat. Volumul profesorului de literatură franceză la Sorbona și la Columbia University, În rigoarea lui structurală dublată de didacticism dar și de ironie, disponibilitate la dialog, s-ar părea că nu pune probleme dar nici nu spune mare lucru. Tocmai aici i se revelă originalitatea: tonul discursului, departe de sarcasmele lui Luc Ferry sau sentințele baroce ale celor ce transmit adevăruri mari, departe
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
se revelă originalitatea: tonul discursului, departe de sarcasmele lui Luc Ferry sau sentințele baroce ale celor ce transmit adevăruri mari, departe de precipitarea exfolierii unei erudiții proteiforme (ca În cazul unor eseiști/universitari americani) are ceva din decența resemnatului, din ironia estetului, din fervoarea nostalgicului. Din pathosul antimodernului care știe că trăiește Într-o epocă În care orice contra-mișcare este ușor de recuperat și de Întors Împotriva ei. Antoine Compagnon reprezintă astăzi o figură Încă tulbure În cîmpul literaturii, dar care
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
probabil ca literatura franceză să fi cunoscut un personaj mai pregnant ca Bruno, profesorul de franceză ratat din Particulele elementare, un “erou al timpului nostru” În care orice cititor de sex masculin se poate recunoaște În diferite doze. Scris cu ironie, tandrețe, cinism și, În final, optimism, romanul, numit de presa culturală “roman total”, este una din puținele proze franceze actuale care se citește, de-a lungul a patru sute de pagini, pe nerăsuflate. și aceasta nu din cauza intrigii, ci datorită istoriei
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
investite de o dimensiune formatoare - dragostea-bildung, calea către redescoperirea sinelui În mijlocul căreia stă Celălalt: Dumnezeu, Diavolul sau Femeia cu brațele și ochii larg deschiși. Rareori această dialetică a spiritului mediată de evenimentul Întîlnirii Celuilalt a reușit să fie relatată cu ironie și sarcasm: a reușit Marchizul de Sade, Nebunul redescoperit de istoria literară franceză abia după 1950. Povestea este altminteri destul de cunoscută și face astăzi dacă nu gloria cel puțin zvonul literaturii franceze contemporane. Personajul feminin X se Îndrăgostește de personajul
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sunt demonizați, iar la Amélie Nothomb personajul-narator din romanul Attentat este un Quasimodo modern. Excelent dotată tehnic, scriitura Lydiei Salvayre este una a rupturilor, a paradoxalului, a dionisiacului dar și, mărturie a energiei dezvoltate, minată de patetism. Un amestec de ironie și voracitate - un hybris dezvoltat În discursuri lungi, suspendate din ce În ce mai Înalt deasupra realității, care traduc atât o desprindere a personajelor cât și mai vechea obsesie a diferenței dintre limbaj și obiecte. Romanele sale sunt În primul rând - ca multe alte
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
peut rouler sur des sujets patriotiques.” Dincolo de Încuviințările ideologice, În literă și spirit, pe care textul conferinței le suscită, nu putem să nu remarcăm cumințenia armei cu care luptă Lydie Salvayre - un discurs funambulesc pe alocuri care se ia, În ciuda ironiei, prea În serios. Nu altfel se Întâmplase În La Compagnie des spectres, satira se Îngroșa și monologul galopa prea repede pentru a fi oprit la timp. Alături de Lucienne, naratorul schițează câteva portrete de personaje caragialești, stinghere Însă, Înecate În șuvoiul
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
deschisă - un videoclip. Avem de-a face fără Îndoială cu o scriitură psihologizantă - o altă trăsătură feminină - care sondează psihicul feminin răvășit de experiențe traumatizante, abruptă (discursul indirect liber este copios utilizat) dar conectată mai tot timpul la perfuzii cu ironii și autoironii roborative. Lydie Salvayre creează un univers interior halucinant dar totodată foarte precis. Citind-o, alături de alți romancieri ai anilor 1990, putem afirma că o direcție a prozei franceze contemporane este cu atât mai impresionantă cu cât se apropie
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În cea a literaturii veriste. Ceea ce face așadar Marie Redonnet este să redea viața personajelor, Înscriindu-le În fărîme de autobiografie ambigue, dotate cu sensul grav al prezenței divine sau diabolice - prezențe forte, oricum - subminat Însă din loc În loc prin ironii de genul la maquette du chateau - occupe - toute la chambre du fou dieu protege - lțambiguite - du site, de inserții ale cotidianului Într-un spațiu pretins sacru. Cel mai bun corespondent artistic al acestui produs literar este serialul Twin Peaks al
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Încheiată, fulgerător, dar la fel de elegant, cu moartea scriitorului (a unui alter ego Învins În lupta cu limbajul, a unei vârste prea fragile, concret, a acestui Thomas Pilaster al cărui cadavru a fost găsit cu un coupe-papier Înfipt În gât). Autopatișă, ironie, la prima vedere, romanul lui Chevillard este și o autopanoramă, o parabolă metatextuală. Talentul plin de forță al scriitorului și capacitea sa de a figura o realitate absurdă placată pe cea cotidiană, banală, nu-i sunt străine nici lui Mihail
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pentru ca cititorul să fie Într-adevăr convins de existența lui În realitate. Milo Tindle este amantul italian, bine făcut, al Margaretei, soția lui Andrew, un aristocrat englez Înstărit Înzestrat cu o cruzime și o inteligență ireproșabile, autor de romane polițiste ironia soartei. Milo vine, conform Înțelegerii, să-i ceară mâna soției sale - și duelul Începe. Cititorul crede că a Început povestea, când de fapt Începuse doar filmul pe ecranul televizorului, pe care nenumărate interludii metaficționale Îl vor opri, punându-l În
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Antoine Volodine Dintre toți romancierii care-și prezintă numărul În acest serial, Volodine, o figură puternică și blajină de urs rusesc, este cel mai aproape de scriitură ca scop În sine, cel mai solicitant; cel mai aproape de, fără nici o urmă de ironie, noțiunea “scriitorului mare”. Textele sale sunt amalgame din metale grele, eșafodează o construcție barocă, iar lectura lor te supune unor teste de anduranță care, Însă, merită tot efortul. Înrudit cu prematur-regretatul Bernard-Maria Koltès, Volodine nu se joacă deloc atunci cînd
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
1969, 11; Viola Vancea, „Scadența”, RL, 1972, 36; H. Zalis, Romanul între adevăr și manierism, CRC, 1972, 44; Cornel Ungureanu, „Scadența”, O, 1973, 18; Iorgulescu, Rondul, 175-178; Valeriu Cristea, Romanul unei familii, RL, 1975, 5; Paul Dugneanu, Corina Cristea între ironie și sentimentalism, O, 1981, 27; Condurache, Portret, 144-146; Ulici, Lit. rom., I, 391-393; Dicț. scriit. rom., I, 722-723; Popa, Ist. lit., II, 1023. M.Dț.
CRISTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286506_a_287835]
-
se petrece un fapt neobișnuit, pentru care nu există o explicație logică, el aparținând deci domeniului fantastic, ceea ce oamenii acceptă fără uimire. Realismul magic aplicat la realitățile sociale din comuna Vintileasa oferă un amalgam insolit și captivant, tratat cu o ironie conținută. Se folosesc adesea și trimiteri la tehnicile „textualizării”, într-o epocă de discuții obsedante despre modul de alcătuire a unui text. În Cântarul, de exemplu, Agripina Popescu descoperă în piață că un cântar public cântărește fără fise. Se formează
CRISTOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286513_a_287842]
-
teatre „populare”, cu un repertoriu de calitate, „naturalist și contemporan”. Literatura oferită gazetei provine în bună parte de la autori botoșăneni. Versuri dau Corneliu Botez, Râul Stavri, I. Păun-Pincio și A. Smelț. Tot Smelț scrie proza, reușită îmbinare de sentimentalism și ironie, alături de V. G. Morțun, Corneliu Botez și Victor Miclescu. Un W. S. traduce din Baudelaire (Une gravure fantastique, La Mort des amants), iar din Turgheniev se tălmăcește o nuvelă sub titlul Borșul. Poetul Dimitrie Anghel trimite versuri. Mai colaborează cu
CUGETAREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286555_a_287884]
-
cronicii, admirația pentru Mihai, care acționează „cu atâta vitejie și cu atâta înțelepciune”, răzbate din fiecare rând. Către Sigismund Báthory (cu totul diferit de Ioan Zápolya, predecesorul său, prezent în Cronica despre Radu de la Afumați) se îndreaptă în schimb o ironie disprețuitoare și plină de tristețea gândului că de la un asemenea om trebuia să se ceară armată de sprijin. Atât Mihai, cât și Aron Vodă și chiar Ștefan Răzvan, în consens cu o bună parte din „țară”, înțeleg că de turci
CRONICA DOMNIEI LUI MIHAI VITEAZUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286523_a_287852]
-
ajunul luptei de la Călugăreni, îi stă gândul la nuntă și la „daruri scumpe”. Până la urmă, incapabil să răspundă nevoilor vremii, cere să se retragă undeva în liniște, pentru ca - în pripă - să se răzgândească și să se reîntoarcă, nedorit, la domnie. Ironia cronicarului nu îl iartă. Urmările nefaste ale lipsei de măsură și de judecată corectă le constată cronicarul cu amărăciune și în finalul bătăliei de la Eger (1598): „Și vrea fi fost dobânda și izbânda creștinilor. Iar creștinii nu să știură cumpăta
CRONICA DOMNIEI LUI MIHAI VITEAZUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286523_a_287852]
-
tradiție a scrierilor ardelene, autoarea urmărește destinul unor personaje de-a lungul mai multor generații, de la foștii memorandiști la urmașii lor, care au pregătit și au trăit un vis unic: Marea Unire. Odată cu Vacanța, C. revine la actualitate, punctând cu ironie existența unei societăți menite să creeze decalaje umilitoare între valoarea individului și recunoașterea sa publică, între statutul lui social și mizeria materială la care e condamnat. Necuviința oferă nu doar o altă modalitate narativă, ci și un alt univers uman
CRISTESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286507_a_287836]
-
străine, cu o formație complexă de sociolog, istoric și jurist, a trezit mai curând suspiciuni decât aprecieri. Îmi povestea cu umor unele tracasări la care a fost supus, cu o undă de amărăciune pentru necazurile îndurate, dar mai curând cu ironie față de stupizenia autorilor acestora. În perioada dictaturii fasciste din România, a fost anchetat de Siguranță și, în mod discret, și de Gestapo cu privire la originea sa etnică. Întrucât deținea unele funcții importante la Universitatea din București, la Institutul Social Român și
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
căreia comunitatea reacționează împotriva oricărei ordini și coeziuni sociale. Încălcarea ordinii de drept atrage după sine reacția punitivă a justiției. Încălcarea normelor morale generează reacția opiniei publice. La rândul ei, sfidarea convențiilor sociale provoacă reacțiile celorlalți, în așa fel încât ironia, râsul și alte sancțiuni cu caracter informal produc aceleași efecte ca și o pedeapsă propriu-zisă. Enunțarea caracterului obligatoriu al respectării normelor sociale pare un truism, dar ea are meritul de a evidenția faptul că, în viața socială, majoritatea acțiunilor și
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
de note de călătorie, relatează în scurte texte portretistice și mici narațiuni sau dialoguri alerte impresiile profesorului aflat într-un prelungit sejur torinez. În comparație cu dialogurile vii din aceste pagini, povestirile din volumul Întrebări în asfințit (1983) sunt infuzate de o ironie ascunsă (poate voluntar) în cutele limbajului greoi, impregnat de poncifele politice ale anilor ’80. Romanul Drum de piatră (1986) debutează cu scena revederii în străinătate a doi români, prilej cu care unul, „aflat în misiune”, îi spune celuilalt, universitar în
IANCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287481_a_288810]
-
bine alese, predestinate parcă: Toroipan, Gălușcă, Tufănel, Ciripoi, Sile Adormitu, Niță Praștie, părintele Grasa, călugărul Sima, care încurcă Scripturile, sau „conchistadorul” Cotae, niște Sancho Panza din eșalonul al doilea, cu nimic mai prejos decât stăpânii lor. Dincolo de divertisment și (auto)ironia bine dozată (bunăoară, un anume... Ioan Dan e menționat la un moment dat în carte drept fiu al fratelui domnului Mircea, „născut dintr-o dragoste tăinuită”), romanele au și un anume farmec exotic, când e vorba de eroi ce știu
DAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286672_a_288001]
-
în aburii roșii ai crepusculului/ să intri gol/ ca sub un fascicul de raze X; un cearcăn/ (întuneric acvatic) să-ți fie carnea, cortină/ de carne clarobscură - înghețată ca apa,/ penetrantă” (Scara cu șapte trepte). Ingenuitatea se amestecă uneori cu ironia și autoironia. Demersul liric se interiorizează în încercarea de a surprinde înlănțuirea vârstelor, trecerea spre crepuscular fiind un corolar firesc. Intuiția vegetalului rămâne dominantă, dar apare și imaginea unui univers autodevorator. În 1981 a obținut Premiul pentru poezie al Asociației
DAN-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286677_a_288006]
-
iar comedia O noapte furtunoasa calificată drept o „piesă de scandal”, plină de obscenități. Nedreaptă critică s-a reluat în „L’Indépendance roumaine” (1884). Gazetarul, care prețuia teatrul eroic și susținea cultul ideilor nobile, al „înălțării sufletului”, era iritat de ironia lui Caragiale față de „cele sfinte”, de scepticismul dramaturgului care nu aducea în scenă nici un personaj cinstit. O singură figură îi apărea aureolata de idealitate, cea a lui Rica Venturiano, deși, se pare, Caragiale îl imortalizase în personajul sau chiar pe
DAMÉ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286661_a_287990]