9,443 matches
-
tricoului mi se freca de gât și-l irita. Simțeam o oribilă îngrijorare viscerală față de ușurința cu care Randle acceptase termenii trasați de Primul Eric Sanderson, dorința lui de izolare completă, doar pentru a-și păstra dreptul exclusiv asupra descoperirii neobișnuitelor lucruri care se petreceau în capul lui. Eric nu voia să aibă de-a face cu familia sa, dar, la urma urmei, era el oare suficient de sănătos din punct de vedere mental ca să ia această decizie? Nu sunt sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și Ian, zise Clio. Fe’ele deschise și prietenoase ale lui Jane și Paul șovăiră, își pierdură puțin din stăpânire. Era o răsplată binemeritată; eu și Clio ne străduiserăm mult să găsim niște nume care să stârnească acea reacție. Nume neobișnuite pentru niște pisici și nepotrivite într-un mod fundamental, însă totuși deconcertant de fezabile. — Ooo, făcu Jane din nou, puțin cam târziu. — E obositor să nu cunoști pe nimeni, nu? zise Clio mai târziu. — Nu-ți pune în valoarea capacitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
amestecul înapoi în ambele minți. Procesul dura între douăsprezece și șaisprezece ore în fiecare săptămână, dar Ward nu regreta deloc acel timp. Faptul de-a exista ca un eu unic în două corpuri (chiar dacă imperfect) oferea un avantaj suplimentar, foarte neobișnuit, la care nu se gândise înainte; pentru acest nou Ward cu două corpuri fiecare zi dura patruzeci și opt de ore, fiecare săptămână - chiar dacă duminica era ocupată cu standardizarea -douăsprezece zile și fiecare an pentru noi, aproape doi ani pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
uzează de un limbaj hermetic și aberant pe care, cu siguranță nici ei nu-l înțeleg de multe ori, dar cu care se mândresc și cu care se grăbesc să epateze în public ori de cate ori au ocazia. Aceste manifestări nu sunt neobișnuite dacă la o cercetare fie și superficială a fenomenului observăm că aceștia sunt ei înșiși propagandiștii acestor ”valori”, în realitate elucubrante: Tot ce au mânuit filosofii de milenii încoace n-au fost decât concepte mumificate; nimic real n-a ieșit
ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
micsandrelor. Cum Însă visele acestea nu se Împliniseră niciodată, Își păstrase intactă candoarea. La fel și capacitatea de a se emoționa. Era convins că dacă va intra pe poartă, Îndreptîndu-se Înspre iarba de sub platanii aceia, i se va Întîmpla ceva neobișnuit, deși acum nu-și mai dorea o fată sau un inel fermecat, ci un lucru și mai improbabil - o vrajă menită să șteargă ultimii douăzeci de ani ai vieții sale. Ascultînd fanfara, inima Îi bătea cu putere, iar În țeasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Da, dar adresa nu există - am căutat-o Într-un ghid al Londrei... Rowe se uită la domnul Rennit, așteptîndu-se să vadă pe fața lui măcar o umbră de mirare - la urma urmei, povestea pe care i-o spusese era neobișnuită chiar Într-o lume bizară - dar domnul Rennit rosti, cît se poate de calm: — Firește, se pot găsi zeci de explicații. S-ar putea, de pildă, adăugă el vîrÎndu-și degetele În buzunarul vestei, să fie vorba de un abuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Rennit. — Așteptați pe cineva? Îl Întrebă Rowe. — Da, un prieten care Întîrzie, răspunse stîngaci agentul. — La revedere! — La revedere, sir... Adresîndu-se cu „sir“ comitea o eroare tactică la fel de gravă ca și aceea de a purta pălărie, cu care era vizibil neobișnuit. Sau ca și faptul de a fi rămas atîta timp cu ziarul deschis la aceeași pagină. „Nu-și dau osteneala să trimită oamenii cei mai buni cînd e vorba de o simplă crimă“, Își spuse Rowe, zgîndărindu-și Încă o dată vechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nevastă-sa Îi luase din mînă ceașca de lapte, spunîndu-i: „Ce gust ciudat are!“ Și se culcase la loc, Încercînd să zîmbească. Iar el ar fi dorit să rămînă lîngă ea pînă va adormi, dar asta ar fi fost ceva neobișnuit - și trebuia să evite orice lucru neobișnuit. Așa Încît o lăsase să moară singură. Era sigur că ea ar fi vrut să-l roage să rămînă, dar renunțase, pentru că și asta ar fi fost ceva neobișnuit. La urma urmei, știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de lapte, spunîndu-i: „Ce gust ciudat are!“ Și se culcase la loc, Încercînd să zîmbească. Iar el ar fi dorit să rămînă lîngă ea pînă va adormi, dar asta ar fi fost ceva neobișnuit - și trebuia să evite orice lucru neobișnuit. Așa Încît o lăsase să moară singură. Era sigur că ea ar fi vrut să-l roage să rămînă, dar renunțase, pentru că și asta ar fi fost ceva neobișnuit. La urma urmei, știa că, peste o oră, el se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ar fi fost ceva neobișnuit - și trebuia să evite orice lucru neobișnuit. Așa Încît o lăsase să moară singură. Era sigur că ea ar fi vrut să-l roage să rămînă, dar renunțase, pentru că și asta ar fi fost ceva neobișnuit. La urma urmei, știa că, peste o oră, el se va Întoarce. Și astfel, convențiile Îi ținuseră laolaltă În clipa morții. Rowe se gîndise că cei de la poliție ar fi putut să-l Întrebe de ce a rămas lîngă nevastă-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
se grăbi să se afunde În hățișurile imensului imobil. — Ai un ghem de sfoară pe care-l desfășori? Îl Întrebă Rowe pe picolo, gîfÎind sub povara valizei, pe care acesta nu se oferise să i-o poarte, dar simțindu-se neobișnuit de lucid, cum se spune că ar fi muribunzi. Nu primi, Însă, nici un răspuns, iar pantalonii albaștri, ce lăsau să se vadă, sub tunica scurtă, fesele băiatului, Își urmară drumul. Rowe avea sentimentul că Într-un astfel de labirint te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Davis să-și plîngă melonul stricat. Domnul Prentice părea Îngrijorat și abătut. — N-a ieșit bine, spuse el. Ar trebui să-i prindem de vii, ca să vorbească. O clipă am rămas uluit de curajul lui, zise Rowe. E un curaj neobișnuit pentru un croitor... deși țin minte o poveste cu un croitor care a omorît un uriaș. Omul ăsta era mai degrabă un uriaș decît un croitor. Nu pricep de unde avea atîta curaj. În timp ce taxiul traversa parcul măturat de rafale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Întoarcă În felul acesta! Uriașa clădire era tăcută; pînă și fîntîna amuțise - pesemne că cineva Închisese robinetul ce-i regla debitul. Numai două camere erau luminate. Așadar, acesta era locul unde trăise fericit vreme de atîtea luni, Într-o pace neobișnuită! Printr-o operație bizară, efectuată de o bombă, locul acesta fusese altoit pe copilăria lui. Jumătate din viața de care-și amintea era ascunsă aici. Îi era rușine că se Întorcea În locul acesta ca un dușman. Nu vă supărați, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
separării, Ca să ne scăldăm În bucuria imobilă și fecundă A unei noi legi, Astăzi, Pentru Întâia oară, Putem descrie sfârșitul vechii lumi. PARTEA ÎNTÂI REGATUL PIERDUT 1 1 iulie 1998 cădea Într-o miercuri. Prin urmare, În chip logic chiar dacă neobișnuit, Djerzinski organiză agapa de adio Într-o marți seara. Între cuvele de congelare a embrionilor și oarecum strivit de masa lor, un frigider marca Brandt adăpostea sticlele de șampanie; de regulă, acolo se păstrau produse chimice uzuale. Patru sticle pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
revoluționarilor sau profeților. Curând, fiica lui Martin și a Genevièvei Ceccaldi dovedi capacități intelectuale ieșite din comun, cel puțin egale cu ale tatălui ei, asociate cu un caracter foarte independent. Își pierdu virginitatea la vârsta de treisprezece ani (cu totul neobișnuit, În vremea și În mediul ei), apoi Își petrecu anii de război (mai curând calmi În Algeria) participând la principalele baluri ce aveau loc la fiecare sfârșit de săptămână, mai Întâi la Constantine, apoi la Alger; totul fără a Înceta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
s-a dus și ea de râpă. I-am distrus viața. Lucrul ăsta n-am să-l uit niciodată: i-am distrus viața acestei femei. Mai ai vin? Michel se duse să caute o sticlă În bucătărie. Situația era destul de neobișnuită; știa că Bruno consultase un psihiatru, că apoi renunțase. În realitate, Întotdeauna Încercăm să suferim cât mai puțin. Cât timp suferința de a ne confesa pare mai mică, vorbim; apoi tăcem, renunțăm, rămânem singuri. Dacă Bruno simțea din nou nevoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de nisip, predefinite În natura lor de cadrul conceptual care delimitează câmpul experiențelor; astăzi mai mult ca oricând, era nevoie de o perspectivă nouă. Zilele erau calde și scurte, curgeau deprimant. În noaptea de 15 septembrie, Michel avu un vis neobișnuit de fericit. Era lângă o fetiță care călărea În pădure, Înconjurată de fluturi și flori (la trezire Își dădu seama că această imagine, revenită după treizeci de ani, era din genericul de la „Prințul Saphir”, un serial de televiziune la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
văzduhul fără margini ? Dar cum ar fi dacă aș putea și eu să zbor? Soarele cobora spre asfințit, iar peste parc s-a lăsat o pulbere de lumină roșiatică. Această întrebare nu-mi dădea pace. Am simțit atunci o dorință neobișnuită: aș fi vrut să-mi crească și mie aripi, să zbor sus de tot, până în slava cerului, pentru a călători departe alături de acele păsări. Sămânța năzdrăvană Bianca Hermeniuc A venit mult așteptata vacanță de primăvară! Eu și părinții mei ne-
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
se părea cunoscută. De asemeni și personajul Nemo. Bucuroasă, am scos filele găsite din sertar. Erau de acolo, le-am lipit cu grijă la loc bucuroasă că am salvat cartea și am citit întreaga poveste. Ce întâmplare stranie! Un vis neobișnuit Andreea Prisacariu Într-o zi frumoasă de primavară, am ieșit afară că să mă joc cu Toto, animăluțul meu preferat. Ne jucam cu mingea cea roșie pe care el o adoră. Eu o aruncam departe și Toto fugea după ea
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
reală apărea o furgonetă, iar acea diferență făcea praf tot sistemul lui de valori. Acum Însă, ceva Îi spunea că totul se va schimba, iar această forță l-a prins de epoleți și l-a ridicat În picioare. Un flux neobișnuit de energie l-a străbătut de la stânga la dreapta, transmițându-i clarviziune și inspirație, smulgându-i un fluierat autoritar. Minune! Ca la un pocnet de bici, mașinile au tresărit, luând aminte la gesturile-i ferme, de parcă În polițist ar fi
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
să asocieze cele două evenimente într un fapt onomastic: în chip ridicol, numele meu e al celei dintîi flori de primăvară Din capul locului țin să știi că sînt o ființă des întîlnită, departe de tot ce singularizează pe oamenii neobișnuiți, și te asigur că tot ce mi s-a întîmplat mie i se poate întîmpla oricui. Nu mă simt stingherit să spun, cu oarecare emfază, că floarea al cărei nume îl port a fost un simbol: puritatea ei nu rezistă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
studii de patru clase primare, încasa cinci salarii. Într-o sală cu igrasie în pereții trasați cu un sinistru brîu negru, viermuiau, în numai cincisprezece bănci, copiii celor două clase comasate de el. De la ușă te izbea duhoare de viermină. Neobișnuiți să se spele, unii cu rufe urinate, alții cu capetele tunse în scări dînd la iveală coptura unor bube dulci, plozii ședeau lipiți ca mormolocii într-o baltă, respirînd propria putoare. Cînd prima oară îl suplinisem pe Costică, prost inspirat
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
trup. Numai astfel se putea ajunge la o agricultură controlată, științifică, ce urma să-i scoată din mizeria în care îi afundase burghezo moșierimea. Mînuite de Fărocoastă și de necunoscuții pe care Costică îi aducea la poarta oamenilor, formulele astea neobișnuite nu prețuiau în ochii țăranilor nici cît o ceapă degerată. Care „mizerie”? Sărăcia-i veche de cînd lumea iar cea de azi venea de la război și de la secetă. Colac peste pupăză, s-au adăogat cotele. Dar astea sînt ale comuniștilor
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
lipsit de voință; ăsta‑i e un lucru mai dificil decât să cizelezi un text literar, căci oamenii sunt în stare să se opună când nici nu te aștepți. Asta te obosește, dar te și stimulează. Arta este maleabilă și neobișnuit de răbdătoare. Oamenii sunt uneori încăpățânați, dar receptivi la explicații. Ce‑i drept, cred că știu ei mai bine, dar Rainer chiar știe mai bine. Colegii de școală sunt o turmă de miei cenușii, neștiutori și necopți. Povestesc ce‑au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Rahat. Rahat. Din partea ei, Sophie n‑are decât să crape. Sophie simte ceva și se încruntă. Rainer o întreabă pe Sophie dacă nu‑i de părere că, dintre ei toți, Hans ar trebui să aibă cea mai mare aspirație către neobișnuit, din moment ce el e cel mai obișnuit în gândire dintre toți. Nu crezi? Anna spune că fiecare propoziție pe care‑o scoate Hans ar mai fi putut fi rostită de oricine altcineva de cel puțin o mie de ori. În povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]