9,035 matches
-
Australiei, Antarcticii și a celei mai mari părți din Africa. O treime din speciile cunoscute se află în America de Nord. Salamandrele mature, de obicei, au corpul tetrapod cu trunchi cilindric și coadă lungă. Unele specii, precum sirena (Siren lacertina), au membrele posterioare reduse sau absente, ceea ce le conferă aspect de țipar. Pielea e lipsită de solzi, este umedă și netedă, cu excepția tritonilor, care pot avea pielea catifelată sau verucoasă și uscată la atingere. Pielea poate fi cenușie sau viu colorată, cu diferite
Salamandră () [Corola-website/Science/326078_a_327407]
-
în absența oricărui deficit al forței musculare; pot fi afectate ritmul, amplitudinea, coordonarea, direcția și forța mișcării. Poate interesa membrele superioare și inferioare, capul sau trunchiul. Cel mai des este cauzată de o leziune cerebeloasă ("ataxie cerebeloasă") sau a coloanei posterioare a măduvei spinării, mai rar de o leziune a lobului frontal ("ataxie frontală Bruns"), o leziune parieto-occipitală ("ataxia optică") sau o leziune a proprioceptorilor ("ataxia senzorială"). Ataxia poate fie să împiedice executarea mișcării ("ataxie cinetică"), fie să împiedice adaptarea contracțiilor
Ataxie () [Corola-website/Science/326081_a_327410]
-
în care ceea ce este acum regiunea arctică canadiană era o zonă de deltă cu climat subtropical, parte a unei mase mari de uscat care traversa ecuatorul. În studiul "Pelvic girdle and fin of Tiktaalik roseae" sunt prezentate rezultatele analizei părții posterioare a scheletului. Grupul de cercetători a constatat că pelvisul și aripioarele posterioare sunt mai dezvoltate decât la pești, fiind apropiate de caracteristicile de tetrapod. În concluzie, este posibil ca Tiktaalik roseae să își fi folosit membrele posterioare pentru a merge
Tiktaalik () [Corola-website/Science/322658_a_323987]
-
deltă cu climat subtropical, parte a unei mase mari de uscat care traversa ecuatorul. În studiul "Pelvic girdle and fin of Tiktaalik roseae" sunt prezentate rezultatele analizei părții posterioare a scheletului. Grupul de cercetători a constatat că pelvisul și aripioarele posterioare sunt mai dezvoltate decât la pești, fiind apropiate de caracteristicile de tetrapod. În concluzie, este posibil ca Tiktaalik roseae să își fi folosit membrele posterioare pentru a merge. Fosilele prin care este cunoscut Tiktaalik au fost descoperite în 2004 în
Tiktaalik () [Corola-website/Science/322658_a_323987]
-
rezultatele analizei părții posterioare a scheletului. Grupul de cercetători a constatat că pelvisul și aripioarele posterioare sunt mai dezvoltate decât la pești, fiind apropiate de caracteristicile de tetrapod. În concluzie, este posibil ca Tiktaalik roseae să își fi folosit membrele posterioare pentru a merge. Fosilele prin care este cunoscut Tiktaalik au fost descoperite în 2004 în insula Ellesmere din zona arctică a Canadei de către un grup de paleontologi printre care Ted Daeschler de la Academia de Științe Naturale din Philadelphia și Neil
Tiktaalik () [Corola-website/Science/322658_a_323987]
-
poate comunica cu cavitatea nazală și împiedica suptul la sugar. În unele cazuri, despicătura palatină (palatoschizis) poate fi izolată, fără despicătură labială, interesând, în forma completă, atât palatul dur (partea anterioară, osoasă a cerului gurii) cât și palatul moale (partea posterioară a cerului gurii). Formele incomplete interesează numai o parte a palatului bucal: partea anterioară, osoasă, sau numai cea posterioară, palatul moale, această forma fiind denumită despicatură palatină simplă. O formă incompletă de despicătură palatină este și despicătura submucoasă în care
Despicături labiale și palatine () [Corola-website/Science/322729_a_324058]
-
fără despicătură labială, interesând, în forma completă, atât palatul dur (partea anterioară, osoasă a cerului gurii) cât și palatul moale (partea posterioară a cerului gurii). Formele incomplete interesează numai o parte a palatului bucal: partea anterioară, osoasă, sau numai cea posterioară, palatul moale, această forma fiind denumită despicatură palatină simplă. O formă incompletă de despicătură palatină este și despicătura submucoasă în care lipsa fuziunii interesează doar procesele maxilare (oasele cerului gurii) fără a afecta mucoasa bucală. Astfel, în acest caz, nu
Despicături labiale și palatine () [Corola-website/Science/322729_a_324058]
-
de clește, deși anumitor specii parazite ale unor mici mamifere, aceștia lipsesc. Numele ordinului este dat de către setul de aripi membranoase, împăturite sub aripile principale chitinoase. Prima pereche de aripi, pieloase, sunt scurte, lăsând o parte din abdomen descoperită. Cele posterioare, mai mari, au formă de evantai, strânse sub cele anterioare prin două pliuri transversale, dar urechelnițele își folosesc rar capacitatea de a zbura. Au corpul lung și turtit dorso-ventral, antene lungi, filiforme și aparat bucal de tip masticator. Urechelnițele sunt
Urechelniță (insectă) () [Corola-website/Science/322795_a_324124]
-
sau ca armă defensivă pentru a îndepărta agresori. În timpul zborului sunt ascunși sub tegmină (un tip de aripă modificată). Antenele au 10 sau mai multe segmente. Primul set de aripi sunt oblice, scurte, cu o textură de piele acoperind aripile posterioare foarte fine, precum elitra unui gândac, în principal cu rol de protecție nu atît de zbor. Majoritatea speciile au aceasta structură, deși Arixeniina și Hemimerina nu au deloc aripi și sunt oarbe. Aripile secundare au o membrana foarte fină care
Urechelniță (insectă) () [Corola-website/Science/322795_a_324124]
-
cu creierul și cu ganglionul frontal unde corpus allatum produce hormon juvenil III. Sistemul digestiv al urechelnițelor este similar cu cel al altor insecte, lipsind caecae gastrică. Tuburi malfigiane lungi și subțiri pot fi găsite între zona medie și cea posterioară. Sistemul reproductiv al femelelor consistă dintr-o pereche de ovare, oviduct, spermatecă și cameră genitală. Canalele laterale permit ouălor să părăsească corpul, iar spermateca este locul unde sperma este păstrată. Spre deosebire de alte insecte, gonopora (por genital la inevertebrate) se deschide
Urechelniță (insectă) () [Corola-website/Science/322795_a_324124]
-
la culoarea lor naturală, care poate varia între maron deschis precum urechelnița Tawny, pâna la negru închis precum urechelnița Ringlegged). Pentru speciile înaripate, aripile încep să se dezvolte în acest stadiu. Aripile anterioare se sclerozează pentru a oferi protecție aripilor posterioare. Majoritatea urechelnițelor sunt nocturne locuind în crăpături ale stâncilor sau ale cojii copacilor. În Hawaii și Africa de Sud s-au raportat specii cavernicole, oarbe. Sunt omnivore, alimentându-se cu o varietate de plante și animale, atât vii cât și moarte. Pentru
Urechelniță (insectă) () [Corola-website/Science/322795_a_324124]
-
Când animalul se odihnește, stau deasupra gâtului sub formă de trandafir, iar când animalul este în acțiune, sunt purtate drept cu vârful îndreptat în față. Gâtul este lung, musculos, iar spatele este ușor curbat, rotunjindu-se spre partea salelor. Picioarele posterioare sunt mai musculoase decât cele din față, permițându-i să atingă viteze considerabile. Coada este prinsă jos, lungă, sub formă de seceră sau sabie, lăsată în repaos sau ridicată până la nivelul spatelui în acțiune. Blana are un păr de lungime
Barzoi () [Corola-website/Science/322817_a_324146]
-
sub formă de seceră sau sabie, lăsată în repaos sau ridicată până la nivelul spatelui în acțiune. Blana are un păr de lungime medie, moale, ușor ondulat sau cu bucle mari. Este mai ales abundent în jurul gâtului, pe piept, pe partea posterioară a picioarelor și pe coadă. Este mai scurt pe cap, urechi și partea anterioară a picioarelor. Poate fi de orice culoare sau o combinație de culori. Este un câine inteligent, curajos, energic, mândru, blând, rezervat, liniștit, calm în casă, uneori
Barzoi () [Corola-website/Science/322817_a_324146]
-
fac parte din anatomia umană normală și devin o afecțiune patologică doar când suferă modificări anormale. Există trei perne principale prezente în canalul anal normal. Acestea sunt amplasate în mod normal pe partea laterală stânga, partea anterioară dreapta și partea posterioară dreapta. Acestea nu sunt compuse din artere sau vene ci din vase de sânge numite sinusoide, țesut conjunctiv și musculatură netedă. Sinusoidele nu au țesut muscular în pereți, precum venele. Acest set de vase de sânge este cunoscut ca plexul
Hemoroid () [Corola-website/Science/322034_a_323363]
-
cu ajutorul cărora barbulele de pe barbele vecine se prind între ele. Ansamblul barbelor unei pene constituie vexilul, numit și steag sau stindard. Remigele sunt penele mari ale aripilor, care servesc pentru zbor. Ele sunt pene de înaltă specializare, inserate pe muchia posterioară a aripilor de-a lungul oaselor brațului, antebrațului și ale autopodului. Restul aripii este acoperit cu pene mai mici, numite tectrice. Remigele sunt denumite astfel datorită funcției lor analogă ramelor de vâslit și servesc la baterea aerului în timpul zborului. Rahisul
Pană () [Corola-website/Science/329549_a_330878]
-
grup de păsări la altul. După locul unde se inserează ele și după mărimea lor, remigele sunt de mai multe feluri și anume: remige primare, remige secundare, remige terțiare și remige policiare (alula). Remigele primare sunt penele inserate pe marginea posterioară a aripii care corespunde autopodului (segmentul distal al aripii sau metacarpul). Ele sunt penele tari ale aripii și cele mai lungi dintre remige, fiind și cele mai importante pentru îndeplinirea funcției de zbor a păsării. Prima remige primară (numită pana
Pană () [Corola-website/Science/329549_a_330878]
-
și la stufărică ("Cettia") este aproape cât jumătatea remigei a 2-a. Numărul remigelor primare variază după grupuri, de la 8 (galiforme nezburătoare) până la 16 (struț), dar cel mai des întâlnite în număr de 10-12. Remigele secundare sunt inserate pe marginea posterioară a zeugopodului (antebrațului), la partea externă a osului cubitus și continuă remigele primare spre baza aripii. Ele sunt mult mai scurte și mai puțin rigide decât remigele primare. Unele specii, ca de exemplu alaudidele (ciocârliile), au remigele secundare cele mai
Pană () [Corola-website/Science/329549_a_330878]
-
a zeugopodului (antebrațului), la partea externă a osului cubitus și continuă remigele primare spre baza aripii. Ele sunt mult mai scurte și mai puțin rigide decât remigele primare. Unele specii, ca de exemplu alaudidele (ciocârliile), au remigele secundare cele mai posterioare (de lângă corp) foarte lungi. La unele păsări, de exemplu la rațe, o parte din remigele secundare sunt colorate diferit și bătător la ochi în culori vii, constituind așa-numita oglindă, care folosește la determinarea speciilor și a sexelor. Numărul remigelor
Pană () [Corola-website/Science/329549_a_330878]
-
numește acvintocubitalism (aquintocubitalism) sau diastataxie (la "Ciconiiformes", "Anseriformes", "Falconiformes", "Psittacidae" etc.). Când remigele secundare sunt complete avem de-a face cu fenomenul numit cvintocubitalism (quintocubitalism) sau eutaxie (la "Piciformes", "Passeriformes" etc.). Remigele terțiare sau remigele scapulare sunt inserate pe marginea posterioară a stilopodului (brațului) de-a lungul osului humerus, acoperind umărul și partea superioară a spatelui. Ele nu se pot distinge de cele secundare decât la zburătoarele mari. Remigele policiare sau remigele policarului sunt niște pene mărunte, tari, care se inserează
Pană () [Corola-website/Science/329549_a_330878]
-
află pe lama mediala a procesului pterigoidian, rafeul pterigomandibular, linia milohioidiană a mandibulei, fata profundă a mucoasei planșeului bucal. De la aceste origini fibrele musculare ale mușchiului se îndreaptă înapoi, ocolind marginile faringelui, si se termină pe linia mediana a peretelui posterior al faringelui. Unele fibre musculare se inseră pe rafeul median al peretelui posterior al faringelui, altele se continuă cu fibrele de partea opusă; fibrele superioare se arcuiesc superior și posterior, terminându-se pe tuberculul faringian al procesului bazilar al osului
Mușchiul constrictor superior al faringelui () [Corola-website/Science/329677_a_331006]
-
fata profundă a mucoasei planșeului bucal. De la aceste origini fibrele musculare ale mușchiului se îndreaptă înapoi, ocolind marginile faringelui, si se termină pe linia mediana a peretelui posterior al faringelui. Unele fibre musculare se inseră pe rafeul median al peretelui posterior al faringelui, altele se continuă cu fibrele de partea opusă; fibrele superioare se arcuiesc superior și posterior, terminându-se pe tuberculul faringian al procesului bazilar al osului occipital, lăsând o porțiune lipsită de musculatură imediat sub exobaza craniului, formată uneori
Mușchiul constrictor superior al faringelui () [Corola-website/Science/329677_a_331006]
-
marginile faringelui, si se termină pe linia mediana a peretelui posterior al faringelui. Unele fibre musculare se inseră pe rafeul median al peretelui posterior al faringelui, altele se continuă cu fibrele de partea opusă; fibrele superioare se arcuiesc superior și posterior, terminându-se pe tuberculul faringian al procesului bazilar al osului occipital, lăsând o porțiune lipsită de musculatură imediat sub exobaza craniului, formată uneori de aponevroza faringiana. Constrictorul superior al faringelui are patru porțiuni care poartă fiecare denumirea după formațiunile anatomice
Mușchiul constrictor superior al faringelui () [Corola-website/Science/329677_a_331006]
-
fiecare denumirea după formațiunile anatomice pe care se prinde: porțiunea pterigofaringiană, porțiunea bucofaringiană, porțiunea milofaringiană și porțiunea glosofaringiana. 1. Porțiunea pterigofaringiană ("pârș pterygopharyngea musculi constrictoris pharyngis superioris") sau mușchiul pterigofaringian, pterigofaringianul ("musculus pterygopharyngeus") cu originea pe jumătatea inferioară a mărginii posterioare a lamei mediale a procesului pterigoidian și pe cârligul pterigoidian. 2. Porțiunea bucofaringiană ("pârș buccopharyngea musculi constrictoris pharyngis superioris") sau mușchiul bucofaringian, bucofaringianul ("musculus buccopharyngeus") cu originea pe rafeul pterigomandibular ("raphae pterygomandibularis"), situat între procesul pterigoid și procesul alveolar al
Mușchiul constrictor superior al faringelui () [Corola-website/Science/329677_a_331006]
-
între procesul pterigoid și procesul alveolar al mandibulei. Rafeul pterigomandibular este o intersecție tendinoasa, care separă porțiunea bucofaringiană de mușchiul buccinator. 3. Porțiunea milofaringiană ("pârș mylopharyngea musculi constrictoris pharyngis superioris") sau mușchiul milofaringian, milofaringianul ("musculus mylopharyngeus") cu originea pe extremitatea posterioara a liniei milohioidiene a mandibulei. 4. Porțiunea glosofaringiana ("pârș glossopharyngea musculi constrictoris pharyngis superioris") sau mușchiul glosofaringian, glosofaringianul ("musculus glossopharyngeus") are originea pe marginile rădăcinii limbii și pe mucoasa planșeului bucal. Prin contracția să constrictorul superior al faringelui îngustează faringele
Mușchiul constrictor superior al faringelui () [Corola-website/Science/329677_a_331006]
-
glosofaringianul ("musculus glossopharyngeus") are originea pe marginile rădăcinii limbii și pe mucoasa planșeului bucal. Prin contracția să constrictorul superior al faringelui îngustează faringele, blochează comunicația dintre orofaringe și rinofaringe în timpul deglutiției închizând rinofaringele, prin formarea unei proeminențe la nivelul peretelui posterior al faringelui (inelul sau torusul lui Passavant), pe care se sprijină valul palatin contractat și astfel alimentele nu pătrund în rinofaringe; de asemenea se contractă într-un mod peristaltic în timpul deglutiției. Este inervat de plexul faringian al nervului vag.
Mușchiul constrictor superior al faringelui () [Corola-website/Science/329677_a_331006]