9,297 matches
-
900, o hoardă de maghiari a devastat Bavaria. Un alt grup al invadatorilor a fost înfrânt de către markgraful Luitpold și episcopul Richer de Passau. În 901, ungurii au devastat Carintia. În aceste condiții, în 904 Ludovic l-a invitat pe principele maghiar Kurszán, propunându-i începerea negocierilor, însă întâlnirea s-a încheiat cu asasinarea întregii delegații a maghiarilor.În 906, maghiarii au devastat Saxonia în două rânduri. În 907, ei au aplicat o severă înfrângere celor din Bavaria, ucigându-l pe
Ludovic Copilul () [Corola-website/Science/325402_a_326731]
-
a reprezentat o marcă de frontieră a Imperiului Carolingian, constituită în anul 889. Înainte de a deveni o marcă, a fost un principat sau ducat guvernat de principi slavi inițial independenți, iar apoi a trecut sub Bavaria și ulterior sub suzeranitea francilor. Regiunea a fost divizată în comitate care, după succesiunea ducelui de Carintia pe tronul Franciei de răsărit, au fost unificate sub o singură autoritate, ca marcă
Marca de Carintia () [Corola-website/Science/325426_a_326755]
-
apărător al Imperiului pe parcursul minoratului lui Frederic, el a consimțit la propria sa alegere. Astfel, el a fost ales ca rege german la Mühlhausen în 8 martie 1198, fiind încoronat la Mainz în 8 septembrie. Între timp, un număr de principi ostili față de Filip, sub conducerea arhiepiscopului Adolf de Köln, a ales un anti-rege în persoana lui Otto, cel de al doilea fiu al ducelui Henric Leul de Saxonia și membru al Casei de Welf. În războiul care a urmat, Filip
Filip de Suabia () [Corola-website/Science/325444_a_326773]
-
1928, a fost asasinat de un membru al unei familii rivale, Mavromichalis, în octombrie 1831. Pentru ca să împiedice formarea unui guvern republican în Grecia, Marile Puteri, în special Imperiul Rus, au insistat ca noul stat să fie proclamat ca monarhie, iar principele bavarez Otto a fost proclamat primul rege al statului independent.
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
semnate pe 7 mai 1832 de ambasadorii plenipotențiari ai Regatului Unit, Regatului Franței și Imperiului Rus, a stabilit condițiile pentru acordarea independenței Greciei, încetarea stării de conflict dintre Grecia și Imperiul Otoman și acceptarea pe tronul noului stat independent a principelui bavarez Otto von Wittelsbach. Prevederile acestei conferințe au fost consfințite în Tratatul de la Constantinopol, care a urmat semnării Convenției de la Akkerman, prin care sultanul acceptase importante modificări politice și teritoriale în Balcani, (retragerea armatelor otomane din Principatele Dunărene, cedarea controlului
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
din Bulgaria. Între timp, reprezentanții guvernelor europene britanic (Canning), francez (Guilleminot) și rus (Ribeaupierre) au semnat un raport comun prin care susțineau necesitatea creării unui stat grec, care să fie obligat să plătească tribut Imperiului Otoman, în frunte cu un principe ereditar, numit însă formal de sultan. Înalta Poartă a refuzat însă să participe la discuții și nu a trimis niciun delegat oficial. Raportul celor trei a fost baza pe care cele trei mari puteri au semnat o convenție pe 22
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
Tratatul asigura o creștere importantă a influenței ruse în Balcani. Articolul X al tratatului prevedea în mod expres acceptarea de către Poartă a convenției anglo-franco-ruse de pe 22 martie. Grecia urma să fie organizată asemănător cu Principatele Dunărene, având în frunte un principe ortodox, devenind un teritoriu autonom, dar nu independent. Situația politică din Grecia era mai complicată decât o doreau marile puteri: teritoriul semi-independent al principatului fusese curățat de trupele otomane. În luna mai 1827, grecii adoptaseră o constituție republicană, iar Ioannis
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
este nemulțumit de noua linie de frontieră a statului elen: Aspropotamos-Zitouni, aflată mai la sud de granița convenită mai înainte Golful Amvrakikos - Golful Volo. Un rol important în refuzul lui Leopold l-a jucat și Kapodistrias, care i-a trimis principelui un raport în care se sublinia opoziția cetățenilor față de venirea pe tronul țării a unui domnitor străin. Kapodistrias a profitat în plus de îngrijorarea marilor puteri față de evenimentele din timpul Revoluției Belgine, care avea să ducă la apariția unui nou
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
Marile Puteri au considerat momentul oportun pentru impunerea soluției vizate de acestea. Ministrul de externe britanic Palmerston a convocat ambasadorii Franței, Imperiului Rus și Bavariei. Diplomații au căzut de acord asupra proclamării independenței Greciei, instaurarea monarhiei constituționale și înscăunarea unui principe german de 17 ani, Otto Friedrich Ludwig von Wittelsbach. Succesiunea la tronul Greciei urma să fie ereditară. Linia de demarcație avea să fie pe linia Arta - Volo. Propunerile bavareze pentru un acord secret cu privire la Creta au fost respinse. Pentru consfințirea
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
cucerirea Constantinopolului de către forțele vest-europene ale celei de-a patra cruciade, regiunea Moreei a fost ocupată de două grupuri de cavaleri franci. Francii au fondat Principatul Ahaiei. Cruciații au folosit numele „Moreea” atunci când se refereau la Peloponez. Cel mai important principe al Moreei a fost Guillaume II de Villehardouin (1246-1278), care a fortificat în 1249 Mystras, în apropierea Spartei antice. După înfrângerea suferită de franci în bătălia de la Pelagonia (1259) în fața împăratului bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul, Guillaume s-a
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]
-
de împărat romano-german, a putut să își stabilească dominația asupra Italiei într-o măsură mai mare decât oricare alt împărat de după Frederic al II-lea de Hohenstaufen. El i-a alungat pe francezi din Milano, a preîntâmpinat o încercare a principilor italieni ca, având sprijinul Franței, să își reafirme independența în cadrul Ligii de la Cognac, să prade Roma în 1527 și să îl supună pe papa Clement al VII-lea, să cucerească Florența reinstalând la putere familia Medici ca duci ai Florenței
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
austriecii au fost alungați din Italia de către Napoleon I, care a instituit mai întâi republici pe cuprinsul întregii Italii de nord, și recunoașterile imperialilor din perioada 1799-1803 eliminau pretențiile acestora asupra Italiei, chiar și arhiepiscopul de Koln pierzându-și revendicările, principii ecleziastici fiind secularizați. În 1805, pe când Imperiul încă mai exista, Napoleon I, devenit împărat al Franței, a pretins coroana Italiei pentru sine, punându-și deasupra capului Coroana de fier a Italiei, la Milano în data de 26 mai 1805. Sfântul
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
aprilie 860, Lambert s-a alăturat contelui Hildebert de Camerino, în răscoala acestuia împotriva împăratului Ludovic al II-lea. Urmăriți de o armată imperială, răsculații au ajuns în Marsi, de unde s-au refugiat în Benevento, unde au fost primiți de către principele Adelchis de Benevento. Ludovic a împresurat orașul, după care Ludovic a acordar iertarea atât lui Lambert cât și protectorului său din Benevento, în schimbul loialității, în vreme ce Hildebert a trebuit să fugă mai departe, în Bari. În 866, Ludovic l-a asediat
Lambert I de Spoleto () [Corola-website/Science/324878_a_326207]
-
i s-a retras protecția lui Ludovic. Trei ani mai târziu, Lambert s-a răsculat pentru a doua oară. Astfel, în 871, după ce împăratul și-a sporit puterea și prestigiul prin ocuparea Bari de la sarazini, Lambert s-a aliat cu principele Guaifer de Salerno, cu ducele Sergiu al II-lea de Neapole și cu Adelchis de Benevento și a declanșat revolta deschisă împotriva împăratului. Între timp însă, sarazinii au debarcat noi forțe în sudul Italiei și au atacat Salerno. Adelchis, care
Lambert I de Spoleto () [Corola-website/Science/324878_a_326207]
-
Lambert, Guy camarkgraf de Camerino, lăsându-i ca sarcină apărarea papei. În 16 iulie, la Ponthion, Carol a confirmat donația unei largi părți din teritoriul spoletan către papalitate, însă Lambert rămânea cel mai puternic senior din Italia centrală și practic principe independent. În 877, Carol "cel Pleșuv" a murit, iar Lambert a acordat sprijinul lui Carloman de Bavaria împotriva moștenitorului lui Carol, Ludovic "cel Bâlbâit", pentru luarea titlului de rege al Italiei și a celui imperial. Lambert însuși a intrat în
Lambert I de Spoleto () [Corola-website/Science/324878_a_326207]
-
a devenit duce de Spoleto sub numele de Vito di Spoleto, fiind numit de către împăratul Lothar I în 842. El a fost activ în Lotharingia și în Italia și s-a căsătorit cu o longobardă, Itta (sau Itana), fiică a principelui Sico I de Benevento. Descendenți ai săi au continuat să domnească în Spoleto până în 897. Cei mai renumiți membri ai familiei Guideschilor au fost Guy al III-lea și fiul său Lambert al II-lea, ambii devenind regi ai Italiei
Familia Guideschi () [Corola-website/Science/324880_a_326209]
-
Cei mai renumiți membri ai familiei Guideschilor au fost Guy al III-lea și fiul său Lambert al II-lea, ambii devenind regi ai Italiei și împărați romani. La rândul său, Guy al IV-lea de Spoleto a devenit și principe de Benevento. Un alt membru, Fulk "Venerabilul", a devenit arhiepiscop de Reims, ajutându-l pe Guy al III-lea să emită pretenții la tronul Franței.
Familia Guideschi () [Corola-website/Science/324880_a_326209]
-
găetan, beneficiind de trupe papale trimise de papă Benedict al VIII-lea. În 1014, la Castro Argento (de asemenea, în posesiunile ducatului Gaetei), Emilia și episcopul Bernard de Gaeta (cumnat al său) au găzduit câțiva conducători locali: Daufer de Traetto, principele Pandulf al II-lea de Capua, ducele Sergiu al IV-lea de Neapole, abatele Atenulf de Montecassino și arhiepiscopul de Capua. Întrunirea a căzut de acord să urmeze o politică antibizantină. În 1027, cînd ducele Sergiu al IV-lea de
Emilia de Gaeta () [Corola-website/Science/324889_a_326218]
-
Ioan al IV-lea, și Leon, unchiul și tutorele moștenitorului de drept. Leon I a ocupat funcția în septembrie, însă în luna următoare susținătorii Emiliei și ai lui Ioan al V-lea l-au înlăturatde la conducere. În octombrie 1041, principele longobard Guaimar al IV-lea de Salerno apare pentru ultima dată ca semnând un act din poziția de duce de Gaeta. Din actele datate în august 1042, prezervate în "Codex Caietanus", se deduce că Leon guverna ca duce, probabil ca
Leon I de Gaeta () [Corola-website/Science/324888_a_326217]
-
Maria (n. 985 - cca. 1040) a fost una dintre fiicele principelui Pandulf al II-lea de Capua și de Benevento. Maria a fost căsătorită cu ducele Sergiu al II-lea de Amafi în jurul datei de 26 aprilie 1002. Sora ei, Gaitelgrima era căsătorită cu principele Guaimar al III-lea de Salerno
Maria de Capua () [Corola-website/Science/324884_a_326213]
-
1040) a fost una dintre fiicele principelui Pandulf al II-lea de Capua și de Benevento. Maria a fost căsătorită cu ducele Sergiu al II-lea de Amafi în jurul datei de 26 aprilie 1002. Sora ei, Gaitelgrima era căsătorită cu principele Guaimar al III-lea de Salerno, iar frații săi, Landulf și Pandulf, au condus principatele de Benevento și Capua. Maria a avut doi fii, Ioan și Manșo. În 1028, împreună cu fiul său Manșo a ocupat tronul Ducatului de Amalfi, alungându
Maria de Capua () [Corola-website/Science/324884_a_326213]
-
se căsătorise cu normandul Rainulf Drengot, devenit conte de Aversă, pentru a întări alianța dintre Pandulf și normanzii din sudul Italiei. Existența acestei fiice este consemnata în cronică lui Amato de Montecassino: "fiica "patrikios"-ului de Amalfi, care era nepoata principelui Pandulf, dat fiind că soția "patrikios"-ului era soția lui Pandulf." Identitatea acestei fiice produce confuzie. Maria a preluat titlul de "ducissa et patricissa". Un indiciu al puterii sale este și acela că Manșo nu a deținut niciun asemenea titlu
Maria de Capua () [Corola-website/Science/324884_a_326213]
-
Maria, care ulterior i s-a alăturat atunci cand Manșo a fost orbit și exilat în fortăreața din Castelluccia on Li Galli. Acest act de cruzime i-a revoltat pe amalfitani, care i-au depus pe amândoi și au acceptat domnia principelui Guaimar al IV-lea de Salerno.
Maria de Capua () [Corola-website/Science/324884_a_326213]
-
Landulf al IV-lea ( d. 13 iulie 982) a fost principe longobard de Benevento între 968 și 981 (ca asociat al tatălui său), principe de Capua (sub numele de Landulf al VI-lea) între aceiași ani (ca asociat) și apoi între 981 și 982 și duce de Spoleto între 977 și
Landulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324900_a_326229]
-
Landulf al IV-lea ( d. 13 iulie 982) a fost principe longobard de Benevento între 968 și 981 (ca asociat al tatălui său), principe de Capua (sub numele de Landulf al VI-lea) între aceiași ani (ca asociat) și apoi între 981 și 982 și duce de Spoleto între 977 și 978 (ca asociat) și între 981 și 982 ca duce unic. Landulf era
Landulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324900_a_326229]