11,435 matches
-
altceva decât s-a considerat inițial". Un prim capitol ne introduce în "tensiu nea imaginii poetice", exegetul considerând că poezia postromantică se angajează într-o mare aventură a limbajului. Pus în contextul evoluției acesteia, alături de Rimbaud, Baudelaire, Mallarmé, Eminescu se relevează ca un creator care, "sintetizând utopia romantică", "anticipează și apoi trăiește în semnificația dramatică a relației dintre parole și langue, rostire și logos". Drama acestei trăiri este mărturisită în Criticilor mei:"Unde vei găsi cuvântul/ ce exprimă adevărul?" Avem deci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
judeca mult mai nuanțat și cu mai mare exactitate modul în care gândea studentul Eminescu și, totodată, vom putea așeza în paralel afirmațiile din articolele concepute de el, atât pentru publicul german, cât și pentru cel român". Aprofundând aceste texte relevate de ediția lui Helmuth Frisch, Dan Mănucă se declară în măsură a afirma că Eminescu "și-a format o imagine, s-ar putea spune competentă asupra liricii germane din secolul al XIX-lea. Nu s-a oprit la Goethe, Schiller
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
suprema eliberare însemnează întoarcerea la Neînceputul absolut, dincolo de orice model de ființare, de orice model de "lume"", concepând o transcendență de "dincolo de orice sistem ontologic, o antilume". Aici devine concluzia este "sălașul geniului". George Popa constată că această suprarealitate este relevată de știința contemporană nouă, astfel încât acel Archaeus eminescian "nu este o speculație gratuită a minții sau misticism, ci o "fulgurație intelectuală" a instinctului metafizic relevând un adevăr ultim, cel al decondiționării metafizice radicale, al totalei eliberări". Tocmai de aceea, Luceafărul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
o antilume". Aici devine concluzia este "sălașul geniului". George Popa constată că această suprarealitate este relevată de știința contemporană nouă, astfel încât acel Archaeus eminescian "nu este o speculație gratuită a minții sau misticism, ci o "fulgurație intelectuală" a instinctului metafizic relevând un adevăr ultim, cel al decondiționării metafizice radicale, al totalei eliberări". Tocmai de aceea, Luceafărul îi apare ca "o melodie fără sfârșit, constituită din deschideri metafizice întrebătoare mereu și mereu reluate metaforă muzicală a spiritului omenesc". Într-un soi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
spre veacul XX". Deosebirea fundamentală, ni se atrage atenția, este "activismul literar al lui Macedonski, spirit prin excelență doctrinar, și structura interioară eminesciană, în genul primilor romantici, care preferă tonul meditativ, reflexiv, cu toate că activitatea de publicist a lui Eminescu ne relevă un spirit justițiar, mai puțin doctrinar, ce-i drept". O lectură "novatoare" probează, în totul, "impactul" major pe care l-a avut eminescianismul asupra liricii românești moderne. Iar Florin Oprescu face o asemenea analiză privind cataliza eminesciană. Un alt "neoromantic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
dintre "modalitățile majore de asociere Bacovia-Eminescu" putând fi aceea a asumării critice a "semnificației ontologice a metaforei" ca expresie a "limitării acestuia întru mister și revelare". Prin poezia lui Al. Philippide, ca și prin intervențiile teoretice ale acestuia, i se relevă "reevaluarea modernă a romantismului". La nivelul "praxisului poetic" al lui Philippide, apare cu limpezime manifestarea "titanismului magmatic eminescian" ("În peisajul liric interbelic, poezia acestuia reflectă probabil cea mai acerbă luptă a creatorului cu modelul romantic eminescian, cea mai intensă convulsie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Oprescu "apogeul eminescianismului" în forma sa catalitică, pe care, de fapt, a urmărit-o cu aplicație de-a lungul întregului demers eseistic al studiului. Gradul influențelor și ruptura, însemnând "despărțirea de model" pe care îl evidențiază poezia lui Nichita Stănescu, relevă "o primă etapă importantă a reactualizării eminesciene în spațiul literar al anilor 60". Funcția catalitică eminesciană determină la Nichita Stănescu "nașterea conceptului de poezie metalingvistică, o poezie care se folosește doar de cuvântul scris, transcendând constrângerile formale ale limbii". Dialogul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Ene, Eminescu. Securitatea și siguranța națională a României 4, consacrată strategului politic, doctrinarului Eminescu, gazetarului care "ține sub observație întreaga realitate românească, sub aspectul unor elemente relevante pentru securitatea și siguranța națională", făcând o "evaluare critică a întregului sistem social, relevându-i vulnerabilitățile, cauzele și efectele acestora, sugerând ori propunând măsuri concrete de prevenire și înlăturare" a acestora. Exegetul observă că marea majoritate a articolelor politice, a notelor și excerptelor, a extraselor din presa străină, a traducerii unor articole din aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
gazetăria lui Eminescu, raportate strict la concretețea pașilor istorici în epocă ai societății românești, aflată pe făgașul determinării ei într-o contextualizare internațională. În capitolul prim sunt abordate Aspecte de insecuritate internă în perioada construirii și afirmării statului național român, relevate de Mihai Eminescu. Din capul locului se fixează contextul social-politic al epocii pentru a putea urmări mai apoi tocmai simțul istoric al gazetarului. Sunt, în acest context, urmărite cu maximă rigoare intervențiile acestuia privitoare la Constituție, la loviturile de stat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Gemenii, Strigoii, cu stăruință asupra Odei (în metru antic), o odă a geniului "mistuit de propriul vis, o rugă abstractă", aflat în fața "însingurării cosmice". O recapitulare a poeziei erotice (Floare albastră, Făt-Frumos din tei, Lacul, Dorința, Atât de fragedă etc.) relevă "o poezie mozartiană", o poezie "îngândurată, melancolizată, în tonalități moi" ce structurează "o poetică a grațiosului" și "spiritualizează emoția" dând un sens specific noțiunii de dor, "de abstragere din lume și de suferință romantică". În Venere și Madonă, Eminescu pune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Mihai Eminescu beneficiază de o tratare, firește, pe ample spații. În deschidere se punctează chestiunea eminescianismului care trebuie a fi înțeles ca "manifestare a desăvârșirii estetice, apoi a deplinătății culturale și mai larg a exponențialității identitare, deopotrivă naționale și universale", relevându-se ca o "cuprindere a Ființei în tot Întregul ei de către un poet care caută adevărul, acesta ducând la ființare", adevărul fiind "un adevăr ontologic". Eminescu se constituie ca "paradigmă a Totului românesc, a unui summum ontic". Dedus de aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de deasupra solului, Înțesați de cele mai ciudate construcții cu pretenție de monument. De fapt cea mai autentică poluare vizuală, știut fiind că un monument În adevăratul sens al cuvântului este pus În valoare Într’un ansamblu arhitectonic ce-l relevă treptat, pe măsura apropierii, dar și divers, prin jocul unghiurilor și perspectivei; nu e cazul la un “monument” care nu beneficiază decât de perspectiva celor doi ori patru metri pătrați pe care se ridică, umbrind și fiind umbrit de vecini
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
pentru viață, cînd ea va pregăti tineretul să continue singur, tot timpul vieții, opera de instruire începută. Există în Secolul copilului un paragraf pe care cu ușurință l-am putea trece pe seama unui filosof existențialist contemporan și prin care se relevă rolul școlii în pregătirea tinerei generații pentru autoeducație: "Trebuie să-l învățăm pe copil cît mai curînd posibil ce înseamnă libertatea și primejdiile alegerii personale, dreptul și responsabilitatea voinței personale, condițiile și datoriile experienței personale. Rezultatul cel mai frumos al
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
păstrează criticile aduse vechii pedagogii, acestea sînt mai puțin exclusiviste ca în lucrările anterioare. Avea acum în fața sa și rezultatele pedagogiei și cele ale pedologiei, putînd face comparație între ele. Vechea pedagogie, arăta el, deși prea verbală, prea predicatoare, a relevat unele probleme importante ale școlii. Aceste probleme trebuie să fie studiate de "noua pedagogie" cu metodele ei moderne. Astfel de studii s-au și întreprins încă de la începutul secolului XX; pe această cale au fost confirmate numeroase teze ale vechii
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
însemna deci respectarea libertății lui. Maria Montessori și-a propus inițial să realizeze o bună cunoaștere a copilului; condiția unei astfel de cunoașteri o constituie libertatea. Ulterior prin experiențele întreprinse, în care, după propria-i mărturisire, copiii înșiși i-au relevat legile esențiale ale educației ea a creat, "cu mare exactitate", ambianța cea mai proprie pentru a lăsa copilul să se manifeste liber. Libertatea devine astfel o metodă de educație (13, pp. 16-18). Natura copilului era înțeleasă de pedagogul italian ca
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
vînătorului și păstorului primitiv; la această vîrstă se realizează un exercițiu spontan al simțurilor. În consecință, pe prim plan trebuie pusă tocmai educația senzorială. De la șase la doisprezece ani copilul parcurge stadiul de agricultor și meșteșugar; apar acum "interesele agricole", relevate prin preocupările pentru grădinărit ș.a.m.d. Fără îndoială că ipoteza de la care pornește pedagogul elvețian a paralelismului între etapele dezvoltării societății și stadiile dezvoltării ființei umane este seducătoare și, pînă la un punct, am fi tentați să-i dăm
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
înceți sau mai iuți decît colegii lor, în activitatea pe care o desfășurau. Treptat, se asigura o grupare relativ constantă, potrivit aptitudinilor, ritmului de lucru al elevilor, dar și unor relații afective statornicite între ei (12, p. 91). De regulă, releva Cousinet, fiecare copil reușește să se integreze într-o echipă; cazurile de izolare sînt cu totul excepționale. O echipă era alcătuită, în general, din șase elevi puteau fi și patru, cinci sau chiar șapte, opt, dar cel mai adesea șase
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
se și explică ancheta pe care Biroul Internațional al Educației a efectuat-o pe această temă și ale cărei rezultate au apărut în volumul Le travail par equipes, în 1935 (la care au colaborat atît Cousinet, cît și Petersen). Lucrarea relevă preocuparea, în numeroase țări, pentru educația socială a tinerei generații, pentru educarea prin muncă a acesteia, precum și prezența ideii ca fiecare elev membru al unui grup să devină și un subiect al educației (15). Este adevărat, se recunoștea în răspunsurile
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
să se predea "în mod artistic", pornindu-se de la instinctul natural pentru limbă al copilului și urmărindu-se dezvoltarea simțului artistic. Prin studierea botanicii și a zoologiei se va pune în evidență unitatea dintre faună, floră și Pămînt; se va releva viul, urmărindu-se cultivarea echilibrului între aspectele intelectuale și emoționale ale cunoașterii naturii. Matematica ar trebui să adopte cu prioritate calea analitică, singura capabilă să asigure manifestarea și afirmarea libertății. Calea sintetică, dominantă în școală, conduce, spune Steiner, spre o
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
metode considerate ca "revoluționare", cum ar fi planul Dalton, centrele de interes, aplicate sub forma metodei complexelor etc. Toate acestea fuseseră însă produsul unei societăți democratice, care presupuneau libertatea de manifestare a educatorului și a elevilor. Pe măsură ce sistemul politic își releva caracteristicile totalitariste în cursul anilor '30 prin hotărîri de partid s-au stabilit tezele fundamentale ale organizării sistemului de învățămînt care, în ultimă instanță, au însemnat revenirea la școala tradițională, așa cum se conturase ea în cursul secolului al XIX-lea
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
decenii anterioare, și de o calitate mult superioară, care rezulta dintr-o mult mai amplă informare și din tendința de a răspunde unor probleme stringente ale școlii românești (10, pp. 174-198). Interesul pentru problemele teoretice ale educației din epocă este relevat și de contribuția științifică în acest domeniu a unor eminenți oameni de cultură cum au fost SIMION MEHEDINȚI, CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU, DIMITRIE GUSTI ș.a. Dezbaterile teoretice asupra școlii și educației au fost susținute de cîteva prestigioase reviste de specialitate ("Revista generală
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
mediul. Concepția sa conduce, ca și a altora din acea perioadă, spre cultivarea armoniei sociale, opunîndu-se astfel teoriei de orientare marxistă, a luptei de clasă. Narly are dreptate cînd apreciază educația ca un fapt individual și social în același timp, relevînd unilateralitatea tendințelor excesiv psihologice sau sociologice. Mai mult, exprimă un punct de vedere mai puțin întîlnit în acea perioadă, cînd făcea precizarea că fiecare om, fiecare acțiune, cugetare și simțire a sa contribuie la modificarea ființei celor cu care vine
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
elaborate de Mehedinți provenea atît din premisele etnografice ale ideilor sale, cît și din perspectiva pe care a adoptat-o în formularea scopului educației. Deși pornea de la date generale etnografice, valabile pentru spații geografice foarte întinse, Mehedinți a reușit să releve una din principalele slăbiciuni ale școlii românești și contemporane lui caracterul excesiv teoretic și să propună o soluție pentru restructurarea sistemului de instrucție și educație organizarea unei școli al cărei ax principal să-l constituie munca. Școala românească din acea
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
în toate țările, fie dezvoltate sub aspect economic, fie în curs de dezvoltare. Este adevărat, procentul de cuprindere era mult diferit, dar el exprima pretutindeni o creștere vertiginoasă a numărului de elevi în al doilea și al treilea grad. Se releva, în numeroase scrieri și în mod justificat înfăptuirea unei egalități de acces a tinerilor, mai ales în școala secundară. În deceniile cinci, șase și șapte ritmul de creștere a cheltuielilor publice în învățămînt în unele țări dezvoltate economic a depășit
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
financiare pentru dezvoltarea învățămîntului un sfert și chiar o treime din bugetul țării unele insistînd pe cel primar, altele pe cel secundar și superior. Deși în plină expansiune pe aproape toate meridianele lumii, către mijlocul deceniului al șaptelea, învățămîntul își relevă pregnant multiple contradicții; începuse să se vorbească de o ,,criză mondială" a educației, iar UNESCO organizează, în octombrie 1967, la Willamsburg, în S.U.A., o conferință pe această temă. Raportul, prezentat de Philip Coombs, directorul de atunci al Institutului Internațional de
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]