10,656 matches
-
și profund satisfăcătoare, cuvântul englezesc „childhood“ (copilărie), care sună misterios și nou și devine tot mai străin pe măsură ce se amestecă În mințișoara mea ticsită și febrilă, cu Robin Hood și Scufița Roșie, cu bonetele cafenii ale bătrânelor zâne cocoșate. În stânci sunt scobituri pline cu apă de mare călduță și șoaptele mele magice Însoțesc anumite vrăji pe care eu le urzesc deasupra minusculelor bazine de safir. Locul unde mă aflu este desigur Abbazia, pe țărmul Adriaticei. Obiectul de la Încheietura mâinii mele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Seward, din vestul Alaskăi, unde trăiește fluturele Parnassius phoebus golovinus (care cere neapărat un sic), descris de doctorul Holland; dar străbunicul nu are cu ce se lăuda În afară de râulețul foarte albastru, aproape indigo, chiar scandalos de albastru, care șerpuiește printre stânci ude; căci a părăsit curând marina, n’ayant pas le pied marin (după cum se exprimă vărul meu Serghei Sergheevici, care mi-a dat informații despre el) și a trecut În garda moscovită. S-a căsătorit cu Ana Aleksandrovna Nazimov (sora
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pas cu pas - despre fuga lui din sanatoriu pe undeva prin Italia. A hoinărit un timp pe acolo, denunțându-și copiii cu o vehemență demnă de Regele Lear În fața unor străini care chicoteau amuzați, până ce a fost prins printre niște stânci sălbatice de niște banali carabinieri. În iarna anului 1903, mama, singura persoană a cărei prezență o putea suporta bătrânul În momentele lui de nebunie, s-a aflat permanent alături de el, la Nisa. Fratele meu și cu mine, pe atunci În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
oameni, lumini, copaci În ploaie - o Întreagă perioadă a vieții de emigrant, care va fi plătită cu acel inel). Îmi citea povești cu cavaleri ale căror răni miraculos de aseptice erau spălate În grote de niște domnișoare. Din vârful unei stânci bătute de vânturi, o fecioară medievală cu pletele În vânt și un tânăr În ciorapi lungi Își aținteau privirile spre rotundele Insule ale Preafericiților. În Neînțelegere, soarta lui Hamphrey Îmi provoca un nod În gât mai special decât orice carte
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de primăvară, clipoceala noroiului, Începutul oreionului, pasărea exotică zburlită, cu un ochi injectat, de pe pălăria Mademoisellei. 6 A stat la noi șapte ani, lecțiile rărindu-se cu timpul și firea ei devenind tot mai irascibilă. Și totuși părea ca o stâncă a neîndurătoarei permanențe În comparație cu fluxul și refluxul de guvernante englezoaice și preceptori ruși care s-au vânturat prin casa noastră. Fusese În relații proaste cu toți. Vara se Întâmpla rareori să nu fie la masă mai puțin de cincisprezece persoane
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
comme l’aile du grand Sylvain (fluturele Poplar Admirable). Și printre puținele imagini cu adevărat lepidopterologice din poezia engleză, cea creată de Browning este imaginea mea preferată: De altă parte-o stană semeț se profilează; Poteca trece printre prăpastie și stânci Prin bolovanii unde licheni Întruchipează Aripi de fluturi, iar ferigi vin pe brânci Cu zimții spre blocul șlefuit („Lângă foc“) Este uluitor cum trec fluturii aproape neobservați pentru o persoană neobișnuită. „Nici unul“, mi-a răspuns calm acel vajnic excursionist elvețian
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe care un dipterist n-ar aprecia-o). În orice caz, preferam În vânătorile mele de fluturi mersul pe jos oricărei alte forme de locomoție (bineînțeles cu excepția unui scaun zburător care să lunece agale pe deasupra covoarelor de plante și a stâncilor unui munte neexplorat sau să se rotească pe deasupra acoperișului Înflorat al unei păduri de ploaie); căci atunci când umbli pe jos, mai ales Într-o zonă pe care ai studiat-o bine, te bucuri de plăcerea deosebită de a te abate
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din spumă de mare cu un minuscul cristal incastrat În partea sa ornamentală. Îl țineai aproape de un ochi, Îl Închideai pe celălalt și, după ce scăpai de clipitul genelor, vedeai Înăuntru o miraculoasă panoramă fotografică a golfului și a șirului de stânci care se termina la far. În acest moment se petrece un lucru Încântător. Procesul de reconstituire a tocului și a microcosmosului din ochiul lui magic Îmi stimulează memoria, determinând-o să facă un ultim efort. Încerc din nou să-mi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mea copilărie, prin lungul și Întunecatul Tunel St. Gothard, În care trenul nostru pătrunsese În timpul unei vijelii, dar când noi ieșisem, aceasta se terminase, și În acel moment Albastru, verde și portocaliu, uimiți De frumusețea și norocul lor, Peste o stâncă curcubeul s-a lăsat Și-a prins acolo o gazelă demnă. Trebuie să adaug că În timpul acelei ședințe de duminică și a celor următoare, mai aglomerate și mai oribile, mă urmăreau ecourile unor povești de familie pe care le auzisem
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe care-l dădeam pentru a arăta că trăiesc; că trec sau am trecut sau că sper să trec prin anumite emoții umane intense. Era mai mult un fenomen de orientare decât artistic, comparabil cu dungile de vopsea de pe o stâncă de la marginea drumului sau cu o piramidă de pietre ce marchează o potecă de munte. Dar pe de altă parte, Într-un sens, orice poezie este pozițională: Încercarea de a-ți exprima poziția față de universul cuprins de conștiință este un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
La sfârșitul după-amiezelor ne așezam pe ultimul rând de scaune În unul dintre cele două cinematografe (Pariziana și Piccadilly) de pe bulevardul Nevski. Arta progresa. Valurile mării erau vopsite Într-un albastru bolnăvicios și În timp ce năvăleau, lovindu-se Înspumate de o stâncă neagră din amintirile mele (Rocher de la Vierge, Biarritz - ce ciudat este - mă gândeam - că revăd plaja copilăriei mele cosmopolite), o mașinărie specială imita zgomotul valurilor, producând un fel de clipoceală care nu prea reușea să se sincronizeze cu scena respectivă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
când mă văzu, dar În același moment, Într-o avalanșă de pietre care se sfărâmau și trosneau, doi tătari autentici au coborât În fugă să-l salveze și eu am plecat agale mai departe, cu plasa mea pentru fluturi, spre stâncile de mai sus, unde mă aștepta specia euxină a fluturelui Hippolyte Grayling. În acea vară a anului 1918, o mică oază amărâtă a tinereții ispitite de miraje, fratele meu și cu mine frecventam prietenoasa și excentrica familie care deținea moșia
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cuprins de o criză de nebunie lucidă, și-a impus singur anumite reguli unice pe care le respectă, anumite obstacole de coșmar pe care le depășește, cu sârgul unei zeități care clădește o lume vie din cele mai imposibile ingrediente - stânci, carbon și falși fiori. În cazul compunerii de probleme, acest eveniment este Însoțit de o dulce satisfacție fizică, mai ales când piesele de șah Încep să-și joace rolurile În mod adecvat, Într-o penultimă repetiție, visul creatorului de probleme
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În fr. În orig.). . Audiența s-a sfârșit. Nu mai am nimic să-ți spun (În fr. În orig.). . Nepotului meu, lucrul cel mai frumos din lume - o frunză verde (În fr. În orig.). . Plângea În hohote, așezat pe o stâncă (În fr. În orig.). . Se sorb din priviri... A murit În februarie sărmana Colinette... Soarele mai strălucea, eu am vrut să revăd codrii măreți (În fr. În orig.). . Zbătându-se (În fr. În orig.). . Ca un rug de frunze În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ne părăseau! Dar... dar singuri!... Singuri!... Am făcut ce-am putut!... Pace ție, spune Daniil cu blândețe. Dar, Ștefan, obsedat, nu-l vede, nu-l aude. De trei zile și trei nopți rătăcesc nebun, bat munții, îmi zdrobesc genunchii pe stânci, gonesc încolțit de gânduri! Mă dau de ceasul morții! Încerc să înțeleg: cum a fost cu putință!? Cum?! Unde am greșit? Pentru ce am făcut tot ce-am făcut?! Pentru ce n-am făcut tot ce-ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sfârșit... pustiit... Ai luat pe umerii tăi toate durerile țării. E prea mult pentru un om singur... Ștefan dă din cap, încet, încet, privind undeva departe: Da... e mult... prea mult pentru un om singur... Mă târam, mă cățăram pe stânci... Sângeram... Plângeam... Urlam... Pe marginea prăpăstiilor priveam în hăul abisului căscat ce-mi răspundea... Ce mă striga... Ce mă chema... Când ai pierdut totul, nu-ți mai pasă nici de viață, nici de moarte... Își cuprinde în palme obrajii ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
măcinaseră veacurile; l-am ținut mai mult cu inima. Și-apoi, loviturile monștrilor lui Orban erau nimicitoare. Nici nu vreau să-mi amintesc... Ștefan privește îndelung apa Limanului, albastră, lucie ca oglinda; numai la țărm, valuri mici, înspumate, bat în stâncile pe care se înalță cetatea. Respiră adânc. Un vânticel ce adie dinspre mare aduce cu el gust de sare și miros de alge încinse în soare. Mijește ochii privind în zare unde cerul se unește cu apa și nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Eu... eu am scăpat... printr-o minune am scăpat... Trădarea Constantinopolului a fost o răsunătoare palmă pe obrazul Apusului! exclamă Ștefan acuzator. Cred c-au tras învățătură. Acu, au a tremura pentru propria lor piele... Pe ruinele Constantinopolului, ca pe stâncile Trecătorii de la Termopile, se va scrie: "Călătorule! Du-te și spune că am căzut aici făcându-ne datoria". Țamblac, înfierbântat, furat de amintire, retrăiește aievea: În frunte cu bazileul Constantin, câțiva "viteji", am plecat în galop să apărăm Poarta Sfântului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
îl privește, îi zâmbește la rândul său: Priviți la el! Zâmbetul! Surâsul de nepătruns al lui Vodă Ștefan! Ce se află dincolo de el? Dumnezeule! Oare ce-l clintește pe omul aiesta? Din ce l-ai făcut, Doamne?! Din piatră?! Din stâncă?! Ești de neînfrânt! Stanciule Marele, îi întoarce zâmbetul Ștefan. Nici cu domnia ta nu mi-i rușine. Iaca-acu, nu știe omul, mă lauzi au mă batjocorești? Și te-asigur că nu-s stâncă. Taie-mă: va curge sânge. Sunt și eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce l-ai făcut, Doamne?! Din piatră?! Din stâncă?! Ești de neînfrânt! Stanciule Marele, îi întoarce zâmbetul Ștefan. Nici cu domnia ta nu mi-i rușine. Iaca-acu, nu știe omul, mă lauzi au mă batjocorești? Și te-asigur că nu-s stâncă. Taie-mă: va curge sânge. Sunt și eu un biet om cu păcate, ca toți oamenii. Și fac pe grozavul ca să-mi fac curaj. Numai eu știu ce-i în inima mea... Boierii, cu ochii plecați, cu mâinile împreunate, într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
înainte!" Eram gata să ne batem, nu oricum, ci până la moarte să ne batem! Nu știu de ce, ne era inima ușoară. Poate... poate pentru că îmbrăcasem cămașa morții... Aveam și bănuțul cu noi, zîmbește el, apoi își lipește fruntea fierbinte de stânca rece și se încruntă. Osmanlâii, cu iataganele, se prăvăleau peste noi. Ce mai zburau capetele, cu turban cu tot... Ce mai răcneam! Sictiream! Înjuram și tăiam! De cele lumești, de cele sfinte, înjuram! Nu mai pridideam tăind la turcime! Mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dată de perete și rămâne așa, un răstimp, cu ochii pierduți în gol... Ce noapte... Ce noapte, șoptește el, dar brusc, se smulge. La muncă sihastre! Altarul n-așteaptă! La muncă! Ia dalta și ciocanul și începe să cioplească în stâncă... Din depărtare, se aude, parcă, zvon de bucium... Tresare... Ascultă... I s-a părut numai... Cioplește... Un bucium... Alt bucium... Daniil a încremenit cu dalta și ciocanul... Ascultă... Buciume buciumând prind să buciume pe culmi hăulind prin văi cu ecoul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Slavici. Bine i-au făcut autoritățile române de după primul război mondial că l-au ținut nițel la răcoare, dându-i astfel posibilitatea să-și ispășească nefericitele sale, în context, opțiuni filogermane... Autorul Moromeților s-a izbit însă, ca de o stâncă, de rezistența criticului literar, decis să întruchipeze, în acea dispută, înalta imputare, plină de o nobilă amărăciune: „ - Pe Slavici, domnu’ Preda?! Adică, să-l bagi la închisoare pe însuși Slavici, părintele prozei ardelene, una din temeliile literaturii române moderne? - Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
unite fiecare că un clopoțel desfăcut spre vârf, iar la mijloc fiecare clopoțel are un firicel cu o gămălie galbenă încărcată de nectar puternic mirositor și plăcut. Cât privești, nu te mai saturi. Lângă biserică din această grădină este o stâncă. Ea adăpostește chipul Mântuitorului Iisus Hristos căzut de povară păcatelor noastre. Este din piatră albă. Mântuitorul este desculț, căzut pe mâini în genunchi. Este atat de trist și te privește cu duioșie. Să-L vezi cât suferă pentru noi. Cu
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
te poti urca să ajungi la El. Și eu, nevrednica, am ajuns la El. Am atins buzele de călcâiul Lui. Apoi am intrat cu toții în biserică. Este foarte mare și încăpătoare. Mare la privire dar și la sfințenie. Ea adăpostește stâncă pe care Domnul a stat când S-a rugat cu sudori de Sânge. Este foarte impresionant să vezi. Te uimește. Stâncă este împrejmuita simbolic cu un gard de fier forjat. Gardul este cum a fost cunună de spini a Domnului
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]