85,350 matches
-
1937: Nem lehet! ("Nu se poate!"). El menționa că pentru păstrarea identității, fie ea națională sau culturală, a ungurilor din Transilvania, minoritatea maghiară avea nevoie de autonomie culturală și economică; fără o astfel de autonomie, identitatea ungurilor ar fi periclitată. Scriitorul ungur transilvănean S. Reményk i-a replicat episcopului Makkai printr-un eseu purtînd un titlu semnificativ: Ahogy lehet! ("Cît mai mult posibil!"), adică, în împrejurările date, identitatea ungurilor din Transilvania trebuia păstrată într-o cît mai mare măsură posibil. Pe la
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de el față de Tudor Arghezi, reprezentant de frunte al modernismului românesc. Tudor Arghezi ocupa un loc în panteonul său printre cei pe care "îi plăcea să-i urască". Tudor Arghezi (1880-1967) a fost unul dintre cei mai mari poeți și scriitori români ai timpurilor moderne. Ion N. Teodorescu pe numele lui adevărat, el și-a început cariera (așa cum remarca Iorga cu dispreț) ca "fost călugăr ortodox". A început să publice în 1896 într-un ziar ortodox. "Liga ortodoxă" , sub titlul Din
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
în limba română a "Protocoalelor Superiorilor Sionului". Uita de necrologul scris chiar de el în onoarea lui Bjornsterne Bjoerson (un apărător al românilor), pe care Iorga îl îndrăgise: "apărarea adevărului este unul dintre cele mai incontestabile drepturi ale unui mare scriitor"17. A fost total de acord pînă și cu "Statutul evreilor", care limita oarecum drepturile acestora, emis în grabă de oportunistul rege. Cîteva zile mai tîrziu, așa cum se întîmplase adeseori și mai înainte, și-a recăpătat stăpînirea de sine: evreii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de ziarul lui. Anterior, Rădulescu îi adulase într-o manieră grețoasă pe regele Carol și pe Iorga. Era un dușman înverșunat al Legiunii, iar Iorga era pentru el "marele nostru Iorga" (...), scria despre "sufletul lui mare", numindu-l "Apostolul, un scriitor strălucit dotat cu inspirație politică". Afirma că "nici o dragoste (arătată de) țara noastră nu poate fi considerată destul de mare atunci cînd este vorba de Iorga". Odată cu instituirea Statului Național Liberal, Rădulescu a schimbat registrul și s-a repezit să-l
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
veni la ceremonia comemorativă ținută în memoria lui Iorga". "Ce lașitate!", comenta Lepădatu. "și asta chiar din partea cuiva ca Antonescu!"55. Gheața începea totuși să se topească. Ziarul "Curentul" al lui Șeicaru publica articole favorabile despre Iorga, iar Gheorghe Brătianu, scriitorul și criticul literar Tudor Vianu și alții îl elogiau. Am putea foarte bine pune întrebarea retorică: Unde erau toți acești domni atunci cînd Iorga avea nevoie de ei? NOTE IORGA DIN PERSPECTIVA SFÎRȘITULUI DE SECOL XX Ființa umană este o
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
în timpul secolului al XX-lea. Dacă este așa, atunci de ce îi venerează românii memoria mult dincolo de respectul cuvenit unui gigant intelectual? "Iorga este un vulcan incandescent. Ne încălzim lîngă el, noi (cei) care sîntem atît de departe..." 6, scria un scriitor basarabean în 1989, cu cîteva luni înainte de renașterea Moldovei răsăritene. În mulții ani pe care i-am petrecut în România, am simțit devoțiunea aceasta față de Iorga la fiecare pas. De ce? La urma urmei, el nu a rezolvat problemele poporului român
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Nimeni nu mai vrea să-mi citească lucrările, nimeni nu este interesat de ceea ce am eu de spus". Șeicaru glumea cu Iorga: "Știți, domnule profesor, ce se va spune despre dumneavoastră peste 200 de ani? Nicolae Iorga a fost un scriitor extrem de prolific, nimeni nu va putea crede că a fost în stare să scrie atît de multe cărți în atît de multe domenii." La care Iorga, cu profundă tristețe, a replicat: Iar opera lui a fost sortită să nu fie
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
hotarelor noi și vechi de imperiu, precum Trieste, Sarajevo, Salonic, Cernăuți, Vilna sau Odessa - erau veritabile societăți multiculturale avant le mot, unde catolicii, ortodocșii, musulmanii, evreii și ceilalți trăiau Într-o vecinătate familiară. Această veche Europă nu trebuie idealizată. Ceea ce scriitorul polonez Tadeusz Borowski numea „talmeș-balmeșul incredibil, aproape comic, de popoare și naționalități care mocnea periculos În inima Europei” era răvășit periodic de revolte, masacre și pogromuri - dar el era real și a rămas În amintirea oamenilor. Între 1914 și 1945
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Comportamentul Armatei Roșii nu era un secret. Milovan Djilas, colaborator apropiat al lui Tito În armata iugoslavă de partizani și, pe atunci, comunist fervent, a abordat subiectul cu Însuși Stalin. Răspunsul dictatorului, consemnat de Djilas, e revelator: „Tu, care ești scriitor, nu poți să Înțelegi suferința din sufletul omului? Nu poți să-l Înțelegi pe soldatul care a trecut prin foc și pară că se distrează cu o femeie sau șterpelește un fleac?”. În felul lui grotesc, Stalin avea pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
obișnuite. Lucrul mai supărător - și care În unele locuri a discreditat complet demersul punitiv - era inconsecvența vădită a verdictelor, pe lângă faptul că multe erau pronunțate de curți și jurați cu un trecut cel puțin dubios. Cei mai afectați au fost scriitorii și jurnaliștii, fiindcă lăsaseră În urmă dovezi scrise ale simpatiilor din timpul războiului. Procesele intens mediatizate ale unor intelectuali de seamă - cel al lui Robert Brasillach din ianuarie 1945, de la Paris - au stârnit protestele unor partizani de bună-credință, precum Albert
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru a asigura alimente, haine și combustibil unei populații neajutorate și Înfometate. Epurarea economică risca să fie contraproductivă, chiar paralizantă. Prețul plătit a fost cinismul politic: o pierdere abruptă a iluziilor și speranțelor aduse de eliberare. Pe 27 decembrie 1944, scriitorul napolitan Guglielmo Giannini nota deja În L’Uomo Qualunque, ziarul unui nou partid italian cu același nume, care miza tocmai pe acest sentiment de dezamăgire neașteptată: „Sunt cel care, Întâlnind un fost gerarca, Întreabă: «Tu cum ai ajuns În tabăra
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Persil”, de la detergentul cu același nume). Reeducarea a avut un impact redus. Una era să-i obligi pe nemți să meargă să vadă documentare, alta să-i faci să se uite Într-adevăr și să reflecteze. Mulți ani mai târziu, scriitorul Stephan Hermlin descria o scenă dintr-un cinematograf din Frankfurt, unde germanii trebuiau să urmărească documentare despre Dachau și Büchenwald Înainte de a primi cartelele de alimente: „În lumina proiectorului, am putut vedea cum majoritatea și-au Întors privirea după ce filmul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Închisoare. Două sute de „agitatori” au fost Împușcați. Revolta din Berlin a fost pentru Bertolt Brecht ocazia unicului dezacord literar deschis cu regimul comunist pe care - nu fără o anumită ambivalență - Îl susținea: După revolta din șaptesprezece iunie secretarul Uniunii Scriitorilor a-mpărțit broșuri pe Aleea Stalin În care era scris că poporul și-a pierdut, pentru mult timp, Încrederea În guvern. N-ar fi mai simplu atunci ca guvernul să dizolve poporul și să aleagă altul? Muncitorii disponibilizați și furioși de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
patrie”, „grupul dușmănos al criticilor de teatru”, „cosmopoliții dezrădăcinați”, „persoanele fără identitate” și „rătăcitorii fără pașaport”. școlile și teatrele idiș au fost Închise, ziarele evreiești interzise și bibliotecile desființate. Comitetul Antifascist Evreiesc fusese suprimat la 20 noiembrie 1948. Liderii, artiștii, scriitorii și funcționarii care mai rămăseseră au fost arestați luna următoare și ținuți timp de trei ani În Închisoare. Torturați ca să dezvăluie conspirația „antisovietică”, ei făceau, evident, obiectul unui viitor proces-spectacol. Colonelul de securitate care a condus investigația, Vladimir Komarov, a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
autentică presupune obligatoriu nimicirea totală; disprețul față de compromis și de „ipocrizia” democrației liberale; entuziasmul pentru alternativele maniheiste (totul sau nimic, revoluție sau decadență): toate aceste impulsuri puteau servi la fel de bine stânga - și chiar asta s-a Întâmplat după 1945. Interesul scriitorilor fasciști din perioada interbelică pentru națiune, degenerare, sacrificiu și moarte Își avea originea În primul război mondial. După 1945, stânga intelectuală a fost și ea modelată de experiența războiului, de data aceasta sub forma unei ciocniri Între opțiuni morale incompatibile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
grăbiți și prea puțin dispuși la compromisuri. Erau tineri. În primul război mondial a pierit o Întreagă generație de tineri. După al doilea război mondial, din scenă a dispărut o cohortă de oameni În vârstă, discreditați. În locul lor au apărut scriitori, artiști, jurnaliști și activiști politici prea tineri ca să fi apucat războiul din 1914-1918, Însă dornici să recupereze anii pierduți În următorul. Educația lor politică se făcuse În era fronturilor populare și a mișcărilor antifasciste, iar când au căpătat recunoaștere publică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anterioară de personalități italiene rămânea doar filosoful napolitan Benedetto Croce (născut În 1886). În Italia postfascistă, Ignazio Silone, născut În 1900, era printre cei mai vârstnici dintre intelectualii influenți; romancierul și comentatorul politic Alberto Moravia avea 38 de ani, iar scriitorul și editorul comunist Elio Vittorini era cu un an mai mic. În Germania, unde simpatiile naziste și războiul Îi seceraseră pe scriitori și intelectuali, Heinrich Böll - cel mai tânăr dintr-o generație de scriitori declarat nouă, care s-a coagulat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
printre cei mai vârstnici dintre intelectualii influenți; romancierul și comentatorul politic Alberto Moravia avea 38 de ani, iar scriitorul și editorul comunist Elio Vittorini era cu un an mai mic. În Germania, unde simpatiile naziste și războiul Îi seceraseră pe scriitori și intelectuali, Heinrich Böll - cel mai tânăr dintr-o generație de scriitori declarat nouă, care s-a coagulat În „Grupul 47” la doi ani după Înfrângerea lui Hitler - avea numai 28 de ani când războiul a luat sfârșit. În Europa de Est
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Moravia avea 38 de ani, iar scriitorul și editorul comunist Elio Vittorini era cu un an mai mic. În Germania, unde simpatiile naziste și războiul Îi seceraseră pe scriitori și intelectuali, Heinrich Böll - cel mai tânăr dintr-o generație de scriitori declarat nouă, care s-a coagulat În „Grupul 47” la doi ani după Înfrângerea lui Hitler - avea numai 28 de ani când războiul a luat sfârșit. În Europa de Est, unde elitele intelectuale din anii interbelici erau mânjite de ultraconservatorism, naționalism mistic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Îi reprezintă. Burghezii educați care nutreau simpatii de stânga, dar care erau jenați de originea lor socială, puteau să-și atenueze disconfortul abandonându-se comunismului. Chiar dacă n-au mers atât de departe Încât să intre În partid, mulți artiști și scriitori, mai ales În Franța și Italia, „se prosternau În fața clasei muncitoare” (Arthur Koestler) și idolatrizau „proletariatul revoluționar” (imaginat de regulă, În spirit realist-socialist/fascist, drept masculin, sever și musculos). Deși fenomenul avea o amploare europeană și nu se limita la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avea o amploare europeană și nu se limita la comunism (cel mai cunoscut exponent intelectual al „muncitorismului” era Jean-Paul Sartre, care nu a intrat niciodată În Partidul Comunist Francez), el a avut consecințe reale mai ales În Europa de Est. Studenți, profesori, scriitori și artiști din Marea Britanie, Franța, Germania au dat năvală În Iugoslavia (cea dinaintea schismei) să participe cu sudoarea frunții la reconstrucția căilor ferate. În august 1947, Italo Calvino scria cu entuziasm despre tinerii italieni care făceau voluntariat În Cehoslovacia. Ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Vorbele glorios se Împlinesc: Adevărul muncitorilor a-nvins! Viitor de aur țara noastră are. Slavă pentru Gottwald și partid! Slavă! Slavă!1 Acest gen de pioșenie era frecvent În generația lui Kohout. Așa cum observa Mi³osz, comunismul opera pe principiul că scriitorii n-au nevoie să gândească, ci doar să Înțeleagă. Înțelegerea se limita de fapt la angajament, iar tinerii intelectuali din regiune nu doreau mai mult. „Eram copiii războiului”, scria Zdenìk Mlynáø (care se alăturase Partidului Comunist Cehoslovac În 1946, la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de mijloc. Experiența noastră unică ne-a inoculat astfel ideea că victoria concepției corecte Însemna pur și simplu lichidarea, distrugerea celeilalte”2. Entuziasmul inocent cu care unii tineri est-europeni s-au aruncat În brațele comunismului („Am chef de revoluție!” exclama scriitorul Ludvík Vaculík În fața prietenei lui când s-a Înscris În partid) nu micșorează cu nimic responsabilitatea Moscovei pentru ceea ce era, până la urmă, anexarea acelor țări de către URSS. Dar ne ajută să Înțelegem amploarea deziluziei care a urmat. Comuniștii puțin mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
publicului de crimele „celeilalte” Germanii - câtă vreme respectau anumite tabuuri. Dintre relicvele Republicii de la Weimar, talente importante au migrat spre est. În parte pentru că intelectualii din Germania de Est, singurul stat din sfera sovietică cu un doppelgänger vestic, aveau, spre deosebire de scriitorii români sau polonezi, acces la un public occidental. Dacă cenzura și presiunea deveneau insuportabile, se puteau oricând Întoarce În Vest prin punctele de trecere din Berlin, cel puțin până În 1961, când a fost construit Zidul. Astfel, Bertolt Brecht a ales
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un public occidental. Dacă cenzura și presiunea deveneau insuportabile, se puteau oricând Întoarce În Vest prin punctele de trecere din Berlin, cel puțin până În 1961, când a fost construit Zidul. Astfel, Bertolt Brecht a ales să trăiască În RDG, tineri scriitori precum Christa Wolf au preferat să rămână acolo, iar scriitori și mai tineri, ca viitorul disident Wolf Biermann, chiar au migrat În Est pentru a studia și a scrie (În cazul lui Biermann, la 17 ani, În 1953)3. Ce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]