9,813 matches
-
cum îl asiguraseră doctorii că se mai întâmplă, dar n-a scos o vorbă niciodată. Și vezi cât te iubește! Au început amândouă să plângă. Mamă, mamă, cu ce grea suferință ți-a fost copleșit sufletul atâția ani! Simona a îmbrățișat-o pe mama sa, toată un ghem de suferină, și așa, înlănțuite, au plâns un timp până când, trezită din visare cu ochii deschiși, mama glăsui: Să ne spălăm pe ochi, să nu ne găsească taică-tu ca două curci plouate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
a adus până și un șirag de covrigi proapeți presărați cu sare și mac. Fata tatii, fata tatii, îi zicea el mereu, pleci în lumea largă și noi rămânem cu atâta întuneric în suflet și în casă. Simona l-a îmbrățișat și pentru prima dată i-a sărutat mâna. Ce faci, a zis el oarecum contrariat? Așa se cuvine ca o fiică iubitoare să-i sărute mâna tatălui ei ori de câte ori pleacă sau vine de undeva. Pe tatăl ei l-a podidit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
purtătoare și de alte culori, începură să se spulbere cu fiecare anotimp care trecea. Simona își propuse să-și petreacă primul ei concediu de profesoară în casa părintească. Îi anunță printr-o telegramă: ,,Sosesc joi, ora 23 cu acceleratul. Vă îmbrățișez, Mona!" După pensionare, tatăl ei, ca fost mecanic de locomotivă, era prezent în gară aproape în fiecare zi. Nu se putea lipsi de plăcerea de a privi trenurile care soseau și plecau din gară; în plus, își revedea și saluta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
lipsi de plăcerea de a privi trenurile care soseau și plecau din gară; în plus, își revedea și saluta foștii lui tovarăși de muncă, mecanici de locomotivă, care pe lângă binețe, ștergându-și mâinile de unsori și reziduuri de cărbune, îl îmbrățișau cu toată căldura, întrebându-l de sănătate. Acum, când își aștepta fata, se lipsi de plăcerea de a intra în restaurantul gării pentru a zăbovi ore în șir, lângă o cinzeacă, cu gândurile plecate peste dealurile și văile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
tur prin oraș. Seara, toți trei, tată, mamă și fiică, se așezau la povești. Mai veneau uneori și verișoare sau verișori care se interesau de noua ei viață, dacă profesoratul îi procura satisfacțiile așteptate, unii dintre ei fiind tentați să îmbrățișeze și ei ramura didactică. Simona le dezvăluia cu sinceritate părțile colorate și unele mai cenușii ale acestei profesii, care cere în primul rând dăruire. ,, Cine nu are chemare și nu iubește copiii, nu are ce căuta în învățământ", conchidea ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
părțile colorate și unele mai cenușii ale acestei profesii, care cere în primul rând dăruire. ,, Cine nu are chemare și nu iubește copiii, nu are ce căuta în învățământ", conchidea ea. Auzind argumentele Simonei, cei care ar fi dorit să îmbrățișeze această profesie, se adânceau în gânduri. De altfel, fiind încă la liceu, mai aveau suficient timp pentru a lua o hotărâre. Dacă chibzuiau bine, mai era și Timpul care putea lucra în favoarea lor. * Când începu noul an școlar, toamna se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
un spațiu unde soarele doar apusese, uitând parcă să mai și răsară. 4 C onsiliul profesoral de la începutul trimestrului al doilea ajunsese la punctul: discuții libere. În cuvântul său, profesorul Paiu veni cu o propunere, având certitudinea că va fi îmbrățișată de mai multe cadre didactice: Ce părere au colegii mei de introducerea în școala noastră a unui curs de limbă engleză pentru adulți? Ar trebui întrebată și domnișoara Simona Deleanu, nu credeți, rosti directorul pe un ton conciliant. Fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
am o veste trăsnet! ... Te aștept, dragă, cu toate onorurile, uite, și pun cafeaua pe foc! Pune-o draga mea, dar fără zahăr, că vestea ce ți-o aduc are atâta dulceață...! Ema și Gina erau colege de generație. Amândouă îmbrățișaseră ramura didactică. Una preda istoria, cealaltă geografia. Se înrudeau nu numai prin disciplinele pe care le predau, ci și prin apetitul pentru senzaționalul ieftin, pe teme de o diversitate greu de imaginat. Nu erau lăsate în umbră nici unele evenimente ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
părinți. Puse mâna pe mâner, o deschise și... intră! 2 C ând Simona păși peste prag, în față îi apărură părinții ei care tocmai luau masa de seară. Tatăl, cum o văzu, îi veni cu brațele deschise în întâmpinare, o îmbrățișă cu toată căldura unui părinte iubitor, arătându-și nestăvilita bucurie privind vizita neașteptată a fiicei sale. O dată ce intră în bucătărie, Simonei parcă i se puse un nod în gât. Abia reuși să spună un sărut-mâna. Nu-și imaginase că întâlnirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
voi găsi. Doina nu mai putu să asculte. Închise telefonul. ,,Obraznica! Are un tupeu exasperant", își spuse ea și începu să plângă. Beatrice ieși din camera ei și intuind sursa tristeții mamei sale, veni pe canapea lângă ea și o îmbrățișă: De ce plângi, mămico, de ce? În loc de răspuns, mama o sfătui pe fată: Oricât ar suna telefonul, nu răspunzi. De altfel, de mâine poate ne mutăm la buna, vom mai vedea, așa că... Și tati!? Tati...!? Și iar izbucni în plâns. O strânse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
pui? Pentru că m-ai bătut! De, puiule, nu mai ai nici o șanșă. Eu sunt și rămân mama ta. Iartă-mă că te-am bătut. Asta numai fiindcă te iubesc nespus de mult. Apoi, încălzindu-și toate cuvintele ce urmară, îl îmbrățișă cu toată dragostea, gata, gata să-l sfărâme. Copilul se agăță de gâtul ei. Se așezară pe pat și așa, înlănțuiți, adormiră. Trecură peste masa de seară. Ce, de mâncare le ardea lor acum!? Simona se trezi de mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Îi plăcea așa de mult să ia masa împreună cu el! Aștepta un timp până uita de mâncare, de ea și de toate. Zdrobită de gânduri, halucinând, pierzându-și controlul, adormea îmbrăcată. Intra în noapte ca într-o lume a neștirii. Îmbrățișa o pernă. Avea în acest fel senzația că puiul ei doarme lângă ea. Nu strângea prea tare perna, nu voia să-l trezească. În zori, când nu-l găsea, plângea, striga, ieșea din bloc și întreba pe toată lumea: Nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
puțină încredere în ei înșiși, încât, când se găsesc în fața porților iubirii, ce s-au deferecat dinaintea lor, sunt mult prea modești în sfiala lor, pentru a le da acestora vreo însemnătate oarecare și a profita. Aceștia sunt bărbații care îmbrățișează burlăcia, nu din vanitate, nici din misoginie, ci din necesitate. Eu, recunosc, făcând parte, mai cu seamă, din prima categorie, decât din cea de a doua, numai după o simplă vânturare a buclelor sale minunate prin fața mea și o privire
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
sub imboldul puternic și violent al unor patimi adesea tăinuite, să se preschimbe pe neașteptate în dovezile cele mai limpezi de adevăr, cu totul reale, evidente, care ți se așază drept sub nas, pregătite gata să le observi, să le îmbrățișezi și să le pătrunzi sensul pe deplin, plămădind, totodată, în tine acel ciudat motus animi continuus(Frământare continuă a sufletului (în limba latină). ), ce începe îndată să ți roadă, fără milă, tăria inimii și să ți-o descompună în bucăți
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
fi vrut el, totuși, să vorbească cu cineva, să se lepede de poverile ce apăsau, cu toată greutatea lor, peste inima sa, numai pentru a-și ușura și el conștiința câtuși de puțin. Însă deloc nu se putea îndura, fiindcă îmbrățișase o formă de claustrare extremă, ce și-o dorea a fi neclintită și care îl obliga să rămână cu totul în lumea lui, în singurătate, ca un sihastru-n izolare, supunându-se necontenit și fără împotrivire noianului de gânduri, ce
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
se poate acomoda cu un prieten, decât atunci când își găsește cel mai bine locul în intimitatea sufletului său. Tot la fel se petrece și cu relația, aproape inefabilă, a omului cu orice - în cazul de față, cu literatura: sau o îmbrățișează, sau o detestă. Aici, ființează principiul logic al terțului exclus, astfel că a treia posibilitate nu există. În privința aceasta, nu pot să emit pretenții nici de la tine, nici de la ceilalți. În definitiv, cine sunt eu pentru a ridica pretenții?! Totuși
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
În dorința sa de a și-o publica, i-o înmână și editorului care, la rândul său, o citi și el cu mare interes. Cartea acestui tânăr i se păru, într-adevăr, minunată. Aproape c-ar fi vrut să-l îmbrățișeze, dar nu era copilul lui... De asemenea, aceasta era neprețuită și pentru autorul ei însuși, căci fusese născută din sămânța nestăpânită a talentului său, ce parcă se asemăna cu o piatră nestemată, călită în focul mistuitor al suferințelor avute și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
oricui. Fac lucrul acesta numai pentru a lăsa impresia că trăiesc în conformitate cu regulile unei conștiințe alese. Însă aceste obiceiuri greșite nu fac decât să murdărească individualitatea în numele căreia am fost plăsmuiți noi toți. Nimeni nu va putea fi vreodată obligat să îmbrățișeze cu deschidere ceva ce, poate, privind lucid și cu atenție, l-ar dezgusta profund. În fine, chiar dacă este întotdeauna de dorit ca gândurile cititorului să fie puse în acord deplin cu gândurile scriitorului, îmi iau, totuși, sarcina de a-mi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
cu o ceață imposibilă. Numai așa, ochii tăi vor începe să vadă, iar inima ta surdă va deveni cu adevărat sensibilă la lucrurile care chiar contează! În plus, nu uita că, în viață, singurul scop important al omului este să îmbrățișeze nu adevărul acceptat de toți, ci adevărul pe care-l simte el că-i adevărat! Acum, decizia îți aparține întru totul ție. Poftim, meditează. Pe urmă, alege. Eu mi-am terminat treaba aici! Și, sfârșindu și lunga tiradă pe un
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
tânăr brunet, cu o barbă tăiată scurt, aliură atletică și ochi negri, iscoditori. Ea s-a oprit, scuturându-și părul bogat, mirându-se parcă, de această apariție neașteptată. Bună! Nu mă așteptam să te reîntâlnesc după atâta vreme... L-a Îmbrățișat ușor, cu o tandrețe calculată, ridicându-se cu grație pe vârfuri. Am trecut pe lângă ei și o emoție bizară, necunoscută, a pus stăpânire pe Întreaga-mi făptură. N-am rezistat să nu privesc Înapoi. M-a cuprins un vertij cumplit
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
am strigat aproape la unison, În timp ce ne scoteam hainele și căutam din priviri un loc pe unde să le abandonăm. Ce bucurie! am auzit-o pe mama dintr-o dată, exclamând În spatele nostru, cu brațele larg deschise, neștiind pe cine să Îmbrățișeze mai Întâi. Bineînțeles că nici lacrimile nu s-au lăsat mult așteptate, rostogolindu-se calde și discrete... Lăsați-mă să vă privesc! Sunteți superbi! Vă prinde de minune această culoare arămie. Mamă, dragă mamă! Știu că ți-e dor de
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
cerul În zilele senine de vară, ochi Încă Înlăcrimați ... În care strălucea o nețărmurită bucurie. Bună seara! Bucuroși de oaspeți? Te avertizăm ... că avem o foame de lup - și mai Înainte de a ne Înfrupta din minunatele bucate, am vrea să Îmbrățișăm pe cel mai grozav bucătar. Bată-vă norocul să vă bată! M-ați speriat de-a binelea. Ați ajuns mai devreme și eu Îmi doream din tot sufletul să fie totul perfect. Dar nu-i nimic, În cel mult zece
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
bată! M-ați speriat de-a binelea. Ați ajuns mai devreme și eu Îmi doream din tot sufletul să fie totul perfect. Dar nu-i nimic, În cel mult zece - douăzeci de minute totul va fi gata. Veniți să vă Îmbrățișez, dragii mei dragi! Abia aștept să așezăm bucatele pe masă, să ciocnim un păhărel de “țuică de prună” și, nu În ultimul rând, o “Grasă de Cotnari”, care este și “bătrână” pe deasupra. Dar să mergem În sala de mese. Maria
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
acea forță a fericirii care vibrează și te umple de fiori, ori de câte ori o invoci. Au desfăcut șampania care a Început să curgă În cupe de cristal, păstrate cu grijă și folosite de ai mei doar la ocazii speciale. M-au Îmbrățișat pe rând, cu căldură și dăruire, fiecare spunându-mi o vorbă bună, o mică glumă... Îi ascultam, dar nu-i auzeam. Îi priveam cu un ușor zâmbet În colțul gurii. Aproape că nu-i vedeam, păreau doar niște umbre În
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
În mișcare, un tren care semăna mai mult cu o nălucă, cu un nor de praf spulberat de vânt... „Te implor, oprește-te! Nu mă lăsa aici... Măcar un singur drum... e tot ce-ți mai cer! Trebuie să mi Îmbrățișez măcar o singură dată copilul!” A căzut În genunchi și scuturat ca de friguri, și a pus fruntea pe piatra rece, surdă, nepăsătoare a peronului. Diana! Mai vrei puțină șampanie? Ce-i cu tine? Ești albă ca varul! Parcă ai
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]