1,072 matches
-
gândeam că nu are cum să apară un dezastru între Crăciun și Revelion. Dar și în 2005, și în 2006, în 30 sau 31 decembrie, totul s-a răsturnat cu 180 de grade. Până atunci puteam spune că sunt mulțumită, împăcată, pentru că anii au fost plini. Și brusc mă trezeam într-un spital sau, și mai rău, la o înmormântare. Pentru că mai am două săptămâni din 2007, risc din nou și zic că, până în acest moment, pentru mine personal, a fost
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
și călător, tovarăș al trupului meu care te-a găzdui, vei coborî pe meleagurile livide, aspre, pustii, unde nu vei mai fi jucăuș precum obișnuiai odinioară... Să încercăm să pătrundem în moarte cu ochii deschiși“. Și parcă văd totul mai împăcat, mai senin, într-o pulbere aurie, stinsă, cu aromă de bergamotă și mandarine verzi, de santal și de ambră. VERBA WOLANd Ruxandra CESEREANU Navagio Acum treisprezece ani am făcut obsesie pentru o epavă îngropată în nisip și pentru un golf
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
inițial. Vreo 30 de sticle de dizolvant zac pe jumătate pline în fundul șifonierului meu. Și cutii peste cutii de pastile: care să mă mențină slabă, cu părul strălucitor, picioare curate, sinusuri desfundate, dinți albi, voioasă, cu ciclu regulat și conștiința împăcată. Nu știi niciodată când ai putea avea nevoie de aceste mici comori, nu? Până la urmă, într-o bună zi nu o să mai zbor, și cum o să mai fac atunci rost de tuburi foarte mari de cremă de mâini și ser
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
economisească o mică avere pe factura de telefon. Îmi sorb cafeaua și mă întreb de ce sunt așa de reticentă la ideea de a-l suna pe Tim. Până la urmă suntem împreună de aproape trei ani. Ne-am tot despărțit și împăcat. Mai mult am stat despărțiți, ca să fiu complet sinceră. Când l-am cunoscut pe Tim, era destul de atrăgător, deși nu mai e. Nu chiar, cu toate că, după cum spuneam mai devreme, când și-a ras barba, a făcut clar un pas pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
mirosea intens a busuioc, umplea tot biroul cu acel miros, mulți înghițeau în sec. Își bea ceaiul cu înghițituri mici, egale, închidea ochii, inspira profund, dacă strănuta sau tușea își cerea scuze în dreapta și-n stânga, bea toată cana foarte împăcat cu sine, apoi pleca la toaletă să spele ibricul, zăbovea mult, îl înapoia doamnei Olimpia cu mii de plecăciuni și mulțumiri, sclipea vasul metalic, era mult mai curat decât fusese. Rolă de calcul? O întrebă pe Carmina, ridicându-se de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
le mai spunea câte ceva despre domnul Iliescu, despre plecarea mereu amânată a doamnei Natalini, o femeie bătrână care locuia în cartierul lor, aproape de ei, la unul dintre fii săi la București, despre demolările care se vor face în jurul liceului. Părea împăcat cu sine sau încerca numai să salveze aparențele. Mama puțin surprinsă de acalmia din casă, refuzând instinctual să spere că starea ar putea fi durabilă, își dirijă toată atenția către Carmina. Din economiile pe care numai ea știa cum le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai simțea nici un gust la mâncare. De fapt nu-i era nici foame. Mânca doar pentru că gesturile mecanice din fața farfuriei o reconfortau, îi ofereau sentimentul că a dus o zi la bun sfârșit și poate să se retragă la somn împăcată. Nu se mai frământa deloc, parcă ceva în ea ațipise, poate, spera ea, cu timpul va reuși să capete acea simplitate a muntencelor. Atâta doar că în mintea ei totul se petrecea ca în ceață, o noapte fără nici un sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
binelea. E atât de dificil, concluzionă Carmina, în timp ce se apropia de casă, să poți discerne măreția și simplitatea din frunzișul de fiecare zi... Parcă se desprinsese ceva din ea când văzuse cârdul de fete, păsări călătoare, plecând către casele lor, împăcate. Ele reprezentaseră pentru ea un univers anume, de care încercase să se apropie, să se omogenizeze, fără să reușească. Însemna pentru ea un nou examen și un nou eșec, știa că rămăsese pe margine, răzleață, se simțea derutată, învinsă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nimic. Trecură doi ani și tânărul se afla mai departe la ei în secție. Oamenii se obișnuiseră cu felul lui de a fi, îl lăsau să se creadă superior, asta nu-i costa nimic, îl porecleau Urâciosul și se credeau împăcați. Poate intuiau că el este un punct nevralgic care poate oricând deveni dureros. Numai inginerul Marcu nu se mulțumea cu atâta, personajul îl incita, îl interesa chiar. Într-o zi, aflat întâmplător în birou la personal, voi să vadă cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se puneau ei în regulă cu actele, cu statul, mai punea și el o vorbă, acolo la primărie și așa... O mână spală pe alta și amândouă spală obrazul. Dădu o singură amendă și aia ușoară, ca să aibă el inima împăcată că n-a zăbovit degeaba. Nu era el, Viorel Angelescu, om cumsecade? Nici gospodina, uite, nu are mâini de lepădat, observă el grav, o urmărea cum îi servea, avea o distincție anume, parcă spunea la fiecare gest, asta așa, aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
adormi cu greu, o deranja aerul închis din cameră, avea impresia că se sufocă, simțea că-i pătrunde în păr și în carne ca o pecete de neșters, dar într-un târziu, când reuși să respire normal, somnul o găsi împăcată, liniștită, ieșită din starea depresivă care o mânase spre casa părinților ca spre un liman mult dorit, unde va găsi alinarea, uitarea. Firește, nu le spusese nimic de temerile și îndoielile ei, nici nu avusese vreme s-o facă pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mormăi ea cu același ton de reproș și ca o pată albă, mișcătoare, va străbate holul întunecat către dormitor, o va auzi cum se trântește în pat, cum își caută poziția și-și cuibărește obrazul în pernă... Deocamdată Ovidiu doarme împăcat, obosit și mulțumit după dragoste, îmbăiat, deocamdată e al ei, al ei fără nici o îndoială, celulă cu celulă, o ține în brațe, prizonieră a somnului său, deocamdată subconștientul său încă mai este scăldat de beatitudine, încă nu-l săgetează gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai ales la cât de corect acționase pentru satisfacerea intențiilor sale, care erau părțile slabe asupra căror amănunte trebuie să insiste în următoarele zile. Își trasa așadar o linie de conduită și abia atunci își permitea să alunece în somn, împăcată. Bineînțeles că uneori punea mult suflet în acțiunile sale, nu precupețea absolut nici un efort și uneori avea descărcări emoționale reale, lacrimile ei din după amiaza aceea fuseseră absolut autentice. Își amintise că tot așa venea împreună cu Ovidiu acum câțiva ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și rostea, miluiește Doamne, pe roabele tale Carmina și Elena și le iartă greșelile lor cele de voie și cele fără de voie, izbăvește sufletul lor, amin. Le primea ouăle în palmele lui stafidite, uscate, asemănătoare cu două scoici, clipea des, împăcat, le urmărea cum ies din biserică tăcute, intimidate, ca două oițe, știa că afară o să aibă sentimentul că aerul e altfel, și soarele e altfel și bolta cerului altfel, că nu se mai simt ca într-un spațiu închis, apăsător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lungi fruntea, se masă, nu i se mai întâmplase să cadă așa de fulgerător, amețită de-o singură privire și doar trecuse prin fel și fel de situații limită, nu mai era de mult o copilă. Maman, îi spuse Ovidiu, împăcat și amuzat totodată, nu te băga, maman. Până aici, te rog! V-am făcut pe plac la toți. Și ție, și Larisei, și altora, Carmina e singurul meu moft. E o oază. N-am să permit nimănui să se amestece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
baie fierbinte, să se îmbrace într-o rochie călduroasă. De multe ori nu stătea nici la rând la pâine, pofta ei de mâncare era așa de redusă încât un măr, câteva măsline, un ceai erau suficiente ca să intre în pat împăcată. În schimb dorința de a dormi devenise dominantă. De obicei se culca la ora douăzeci și trei. Până la șapte dimineața erau exact opt ore de somn. Curând reduse durata zilei cu o oră, apoi cu încă o oră. Rezultatul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
prefăcea că doarme. Oricum, era tare frumușică în seara aceea. Arăta ca o fetiță de treisprezece-paisprezece ani care nu cunoscuse nici un moment de supărare de când s-a născut. Văzând-o astfel, m-am liniștit și m-am culcat cu inima împăcată. Când m-am trezit la ora șase, ea nu mai era. Cămașa de noapte fusese aruncată pe jos, dar tenișii, hainele și lanterna pe care o țineam întotdeauna lângă pernă, dispăruseră. Imediat mi-am dat seama că s-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
murit cumva, nu-i așa? Atâtea aveam de gând să zic, că habar n-am cum s-a Întâmplat? Susțineam cu seriozitate că s-a târât singură În dormitor și a adormit pentru totdeauna, Întinsă În pat, cu mâinile Împreunate, Împăcate? Era mai sănătos să aștept, evident. Cât timp Îmi țineam gura, reușeam măcar să nu mă compromit. Între timp, Înainte ca poliția să devină interesată de această problemă, ar fi bine să verific dacă licența mea poetică e incă valabilă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
această legendă, tu nu vei fi geloasă pe el, fetițul meu cel gingaș și mititel [...]. Cred că e un gen cu totul nou acela pe care îl cultiv acum. E de-o liniște perfectă, Veronica, e senin ca amorul meu împăcat, senin ca zilele de aur ce mi le-ai dăruit. Căci tu ești regina stelelor din cerul meu și regina gândurilor mele...” (Ed. cit., pag. 266) Data scrisorii (aprilie 1882), adăugată de mâna Veronicăi, confirmă că este vorba de poemul
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
aceeași perioadă îi scrie iubitei despre „legenda la care lucrez”: „Luceafărul răsare în această legendă [..] Cred că e un gen cu totul nou acela pe care îl cultiv acum. E de-o liniște perfectă, Veronică, e senin ca amorul meu împăcat, senin ca zilele de aur ce mi le-ai dăruit...” (Ed. cit., pag. 266) Aceia care au căutat cu obstinație o dramă a geniului în Luceafărul, pornind de la o însemnare marginală a autorului, vor fi dezamăgiți citind acum „liniște perfectă
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
aur ce mi le-ai dăruit...” (Ed. cit., pag. 266) Aceia care au căutat cu obstinație o dramă a geniului în Luceafărul, pornind de la o însemnare marginală a autorului, vor fi dezamăgiți citind acum „liniște perfectă”, „senin ca amorul meu împăcat”, 42 „un gen cu totul nou”. Dacă punem confesiunea epistolară alături de alte constante din versuri și proză, să le zicem cuvinte cheie: „pace”, „eterna pace”, „somnul”, „armonia”, „echilibrul”, „cumpăna gândirii” etc., vom înțelege cât de greșită a fost absolutizarea contradicției
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
această legendă, tu nu vei fi geloasă pe el, fetițul meu cel gingaș și mititel [...]. Cred că e un gen cu totul nou acela pe care îl cultiv acum. E de-o liniște perfectă, Veronica, e senin ca amorul meu împăcat, senin ca zilele de aur ce mi le-ai dăruit. Căci tu ești regina stelelor din cerul meu și regina gândurilor mele...” (Ed. cit., pag. 266) Data scrisorii (aprilie 1882), adăugată de mâna Veronicăi, confirmă că este vorba de poemul
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
aceeași perioadă îi scrie iubitei despre „legenda la care lucrez”: „Luceafărul răsare în această legendă [..] Cred că e un gen cu totul nou acela pe care îl cultiv acum. E de-o liniște perfectă, Veronică, e senin ca amorul meu împăcat, senin ca zilele de aur ce mi le-ai dăruit...” (Ed. cit., pag. 266) Aceia care au căutat cu obstinație o dramă a geniului în Luceafărul, pornind de la o însemnare marginală a autorului, vor fi dezamăgiți citind acum „liniște perfectă
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
aur ce mi le-ai dăruit...” (Ed. cit., pag. 266) Aceia care au căutat cu obstinație o dramă a geniului în Luceafărul, pornind de la o însemnare marginală a autorului, vor fi dezamăgiți citind acum „liniște perfectă”, „senin ca amorul meu împăcat”, 42 „un gen cu totul nou”. Dacă punem confesiunea epistolară alături de alte constante din versuri și proză, să le zicem cuvinte cheie: „pace”, „eterna pace”, „somnul”, „armonia”, „echilibrul”, „cumpăna gândirii” etc., vom înțelege cât de greșită a fost absolutizarea contradicției
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
K.F. veghea neobosită, nemișcată, ca o imagine dintr-o cadră veche, în fereastra foișorului ca o dovadă că poveștile lor nu sînt neadevăruri sfruntate. În toți acești cinci ani Radul Popianu n-a fost în Vila Katerina și se simțea împăcat, el, cel puțin își respecta făgăduiala în ceea ce privește interzicerea intrării prințului în Vladia. A fost cea mai ușoară promisiune pe care a făcut-o. Dar în al cincilea an s-a petrecut ceva neașteptat. Mai neașteptat chiar decît a fost hotărîrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]