962 matches
-
zbura; nimic nu părea să fi tulburat vreodată neclintirea ireală. Dacă nu i-ar fi bătut în piept o inimă de viteaz, pe Lupino l-ar fi trecut, poate, fiori de frică. Să umbli de unul singur printr-o pădure împietrită, să nu vezi nimic la doi pași în fața ta, să ai sentimentul că ești prins într-o grotă fără ieșire nu-i puțin lucru. Noroc că magia se termină la fel de repede cum începe. Clipa de încremenire durează exact atît cît
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
peste trupul gol, ascunzându-l privirilor. Ea Își strânse vălul peste șolduri, rămânând Îndelung nemișcată, spre a-și recăpăta suflarea, părând că nu Își dădea seama de frenezia pe care o deșteptase În cei de față. Dante rămăsese și el Împietrit. Își Închise grăbit gura, pe care trebuie că o ținuse deschisă de-a lungul Întregului spectacol, cuprins de o rușinare subită. Cu siguranță, urmările medicamentului numit chandu fuseseră cele care Îi provocaseră unui prior, membru al Consiliului Florenței, o reacție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spre soare-apune. De știu ceva ...eu știu nimic...ori poate Iubirea ce ți-o port e peste toate... Nirvana Lumini și umbre cad spre porți de aur, pe capitelul dogmelor sanscrite în care micul Buddha, ca un faur, dezleagă ghicitorile-mpietrite. Cu mintea lui mă poartă către Dharma, lumini zâmbesc departe de samsará, prin flori de lotus unde cântă karma stropită cu arome din matará. Eternul Buddha îmi dezleagă sutra și urc cu gând curat către Nirvana; sunt botezat din nou
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
-i sucesc gâtul lui Lucille. Cu fiecare rochie pe care-o probasem, mai găsise o parte a corpului pe care să mi-o critice. — Te-am auzit, Claire: simplu, a spus Lucille, dând ochii peste cap, în direcția de-acum împietritei fețe a mamei, dar, haide, nu păcălești pe nimeni! Care femeie nu-și dorește să arate absolut fabulos în ziua nunții? Asta e cea mai importantă rochie din viața ta, Claire! Nu-ți cer decât să te concentrezi puțin! Rochia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
văzut potențialul cărții și care a muncit neobosită ca s-o realizeze. Această carte îi aparține în aceeași măsură în care îmi aparține mie. Claire Truman, editoarea și prietena mea - Claire, vrei să vii aici, te rog? Eu am rămas împietrită, în vreme ce marea de oameni se despărțea ca să-mi facă loc să trec. — Haide, Claire, a repetat Luke, făcându-mi semn să vin la el. Eu am început să merg fără prea multă tragere de inimă. Pe măsură ce mă apropiam, am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
decât În Vezuviu, Își spuse el, ceea ce era bine Întrucât orașul lor n-ar fi avut la o adică soarta Pompeiului, iar el ar fi putut lua astfel ceva din ființa ei inaccesibilă: puțină cenușă și o pietricică de lavă Împietrită. O putea admira fără teamă din creștet până În tălpi. Ea rămânea concentrată doar la ce se Întâmpla În măruntaiele sale și nu la ceea ce se vedea afară, ca și cum suprafața nu Îi aparținea decât cu totul Întâmplător și doar pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fii ei care o disprețuiau. De ce îl suporta pe Laban? De ce nu se făcea respectată de fiii ei? Cum de avusese curajul să se omoare, dar nu avusese curaj să trăiască pur și simplu? Mă simțeam rușinată de inima mea împietrită, pentru că știam, de pildă, că Bilha ar fi plâns dacă ar fi văzut-o pe Ruti întinsă acolo și că Lea avea să-și pună cenușă în păr. Dar cu cât stăteam mai mult acolo, cu atât o uram mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
le citească bine, dacă sugera prin zâmbete ironice sau suspine, Încă de la primele lecturi, că nu aveau nici o șansă și, mai presus de orice altceva, dacă Îl ținea pe dramaturg la distanță. Henry asistă la Întreaga reprezentație cu o expresie Împietrită, impasibilă, deși În sinea lui mocnea de furie. Repetă În minte ce avea să Îi spună lui Daly la sfârșit, pentru a nu-și pierde stăpânirea de sine. Sfârșitul veni, din fericire, destul de repede, pentru că lectura se făcu Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
care Îl Întâmpinase În timp ce se Întorcea să Înfrunte marea de chipuri, „Huo! Huo! Huo!“, Îl făcea și acum să roșească, În timp ce străbătea pe jos străzile Întunecate și reci care ocoleau Green Park. Prostituatele nu-l mai supărau: ceva din expresia Împietrită a trăsăturilor, din hotărârea neclintită a pasului trebuie să le fi comunicat inutilitatea oricărei Încercări de a-l acosta. Coti către Piccadilly. O trăsură Încetini, trecând pe lângă el, și vizitiul Îi aruncă o privire plină de speranță. Să o ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
întrucât îmi era total indiferent. Luna îmi șoptise ceva în acea zi, în care mă hotărâi să fiu indiferentă, ceva ce nu aveam să mai aud de atunci: Infernu-i arde-n ochi Fierbinte nebunie, Turbați sunt, plini de mândrie, Și împietriți ca focul. Fermecătoare-i a lor culoare, Cu toate că par incolori De o frumusețe uimitoare Sunt, și par nemuritori. Amant cu Luna, fiul ei, Liber ca haosul nebun, E împietrit și șade sus Nemișcat, cu patimă nebună. Însă sub culoarea veșnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cincelea lob. Și abia atunci când ultimul bănuț de carne călători până la locul lui, străinul făcu un nou nod și își repuse în ordine trenciul și trebuiră să se scurgă destule secunde. Și mai trebui ca umerii stângi ai veșmintelor victimelor împietrite să le mai fie îmbibați cu destui picuri de sânge. Până când, celor patru membri (cu vechimi diferite) ai trupei IF-ului să li se permită să-și vină, încet-încet, în fire, să se cațere, ca pe marginea unei gropi, evadând
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ei, sprijinindu-se neglijent de balustrada depărtată a unui gărduleț, hîțînîndu-și genunchiul și mâzgălind, pe niște hârtii murdare, niște calcule întortocheate. - Păsărica! le comandă grăsanul, ca la fotograf, celor patru aliniați, în vreme ce le modela, cu degete de caltaboș, trăsăturile chipurilor împietrite. I le tai și pe astea, ale lui muierea asta, încălzită, necălărită și cu jarul sub fund?... - Nu e muiere. Se izmenește doar c-ar fi muiere... I-l decupezi fiecăruia numai pe cel de pe partea stângă. 310 DANIEL BĂNULESCU
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
din palmă. Femeia s-a lipit de el. Mâna stângă îi mângâia leneș părul de pe piept, pentru ca apoi degetele să-i încercuiască un sfârc, apoi pe celălalt. James nu i-a răspuns și a continuat să stea nemișcat, cu chipul împietrit. Apropiindu-și gura de urechea lui stângă, Julia a început să-i ciugulească locul cu mișcări senzuale, în vreme ce mâna îi cobora de-a lungul abdomenului, înspre prohab. Când a ajuns acolo, Julia a zâmbit - în ciuda aparentului refuz de a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
gândit vreodată la expresia împietrit de frică? întrebă Virgil. Știi, transformat în piatră. Vultur-în-Zbor se întoarse pe jumătate și vorbi cu jumătate de gură, dar Virgil era departe, pierdut în gânduri. — Știi, așa sunt și cei din K, continuă el. împietriți. Și de ce oare? ridică el din umeri, parcă îndepărtând o greutate de pe ei. Păi, din cauza blestematelor de dimensiuni. îSe încruntă.) îți amintești vorba mea, că trebuie să-ți ții mintea fixată asupra unui singur lucru, cum ar fi Prepelicarul. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
străluceau la ferestre de după perdelele subțiri ca niște insule calde, unde călătorul și-ar putea găsi adăpost. A privit plin de entuziasm înspre Virgil și era gata să dea glas bucuriei sale neașteptate. Dar fața tovarășului său era înnegurată și împietrită. Ar fi fost mai bine să stea liniștit. Vultur-în-Zbor își înăbuși entuziasmul clocotitor. Acasă: iată cuvântul care declanșase totul. I se furișase în cap pe când privea orașul din luminișurile pădurii. Venise neanunțat, stecurându-se în el printr-o rază de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
îi răspunse Virgil. Produsul unei minți de copil. Vultur-în-Zbor se văzu obligat să repete întrebarea, deoarece Virgil nu mai adăugă nimic altceva. — Generalii ruși, răspunse Virgil, se numesc Pișov, Sodov, Pederastrov și Futov. Copilării. Dar Vultur-în-Zbor, deja tulburat de ochii împietriți ai feței de granit, se simțea și mai stingher acum, că știa înțelesul frazei jucăușe. De-acum în oraș. Crâmpeie de agitație în jurul lor - sporadică, pentru că ora era târzie. O ocheadă furișă la altă fereastră: o bătrână privea melancolică într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
edificiul instabil pe care se sprijinea sănătatea mintală a celor din K. Punea la îndoială, dar era părtaș la toate; așa că atunci când Vultur-în-Zbor a ridicat problema crucială a originilor - și a lui Grimus -, s-a ales doar cu o privire împietrită și declamarea doctrinei oficiale. Lucrurile asteaă puah! a pufnit Moonshy. Nu contează. Scuip pe ele. Importante sunt privilegiile lui Cerkasov, mâzgălelile leneșe ale lui Gribb, pe care muncitorii săraci sunt obligați să le susțină, și sinecura oferită femeii pe nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Vultur-în-Zbor îi trecu prin cap gândul că trecuse foarte mult timp de când nu mai fusese cu vreo femeie. Și în aceeași clipă se gândi la Irina Cerkasova, la soțul ei cel nevolnic, la fiul ei idiot și la sarcina ei împietrită. Elfrida Gribb era atrăgătoare în ciuda îsau din cauza?) aerului ei nevinovat. Farmecele Irinei Cerkasova erau afișate mult mai clar. Ea era cea mai disponibilă dintre cele două. Dar a doua în ordinea preferințelor, își spuse el, și fu surprins de acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
va veni vremea să frângă gâtul unui pui și să mănânce. în cele din urmă mișcările vor trebui cercetare. Dar nu chiar acum. Pentru moment era de-ajuns să stea așezată aici, în întuneric,. Liv stătea foarte mult astfel, nemișcată, împietrită, statuie. Pe stâncă era frig, frig și umed. Ziua devenise după-amiază târzie. Vultur-în-Zbor stătea lângă măgarul lui Liv, mângâindu-l agale, și îl urmărea pe Virgil, care se purta ca un școlar în căutare de comori. î— Nu, spusese el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
făcu iar gestul acela de femeie ce-și duce dosul palmei la gură, iar tanti Valeria o sprijini de braț protector, cu duioșie. Nea Gore căzu În genunchi și, prinzându-se cu brațele de umeri, se ghemui Într-o mătanie Împietrită, pe când domnul Martin, care-l urmări pe Conte gâtuit de emoție, se prăbuși ca o marionetă fără sfori, cu sufletul spart În mii de cioburi. Iar tata, dintre florile frumoase Între care se afla Întins, risipea un surâs blând și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
moment, Edwin Morgan Forster nu m-ar mai fi lăsat niciodată să mai particip la vreo ofertă de asemenea proporții. —Ce fel de mamă Își lasă fiica singură când aceasta e bolnavă? Întreabă judecătorul privind-o de la Înălțime insistent și Împietrit. —Eu, dar... Vorbiți mai tare! —Eu, onorată instanță. Într-adevăr, am lăsat-o pe Emily singură, dar am făcut-o știind că primește tratamentul de care are nevoie, lua antibiotice și am vorbit cu ea În fiecare zi cât am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
cel curat Cum o lebădă se pleacă, Bând din lacul înghețat. Și cu moartea cea adâncă Am schimbat al vieței gând, Am fost vultur pe o stâncă Sunt o cruce pe-un mormânt. Care-i scopul vieții mele Întreb sufletu-mpietrit? Ochiu-i stins, buzele mele De dureri a-nvinețit. {EminescuOpIV 33} Crucea-mi pare gânditoare, Parcă arde-a vieți-mi tort Și prin neguri mormântare Privesc fața mea de mort. Dar atunci când albe zâne S-or privi-n sufletul meu, A! gândiți
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca ninsoarea, Cu ochi albaștri cari lin lucesc Și-ntunecat în lumea cea solară, Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi, Ii mîngîi-barba lungă - -și razim capul De umerii bătrâni cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coronă, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger... cel mai blând, Îngenunchiat l-a lui picioare cântă Pe arfa sa și aerul roșește De voluptatea cântecului său... Nu credeți cum că luna-i lună. Este Fereasta cărei ziua-i zicem soare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lumii de-a ei rele să se lase? Cine-a vrut s-asculte vorba? Cine-aude? Cui îi pasă? Toate au trecut pe lume, numai răul a rămas. O, acele uriașe, însă mute piramide Cari stau ca veacuri negre în pustiuri împietrite Cîte-au mai văzut și ele - ce-ar vorbi de-ar avea glas! Când posomorâtul basmu - vechia secolilor strajă - Îmi deschide cu chei de-aur și cu-a vorbelor lui vrajă Poarta naltă de la templul unde secolii se torc - Eu sub
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lui de fulger și-a lui car. Călări pe bouri, A lui oaste luminoasă îl urma din Răsărit. Ca o negur-argintie barba lui flutură-n soare, Pletele-n furtună-nflate albe ard ca o ninsoare, Colțuroasa lui coroană e ca fulger împietrit, Împletit cu stele-albastre. Răsturnat în car cu rune, Cu-a lui mîn-arată drumul la oștirile-i bătrâne Și de dor de bătălie crunt e ochiul strălucit. Astfel arcul nalt din ceruri el îl urcă cu grandoare. Munții lungi își clatin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]