8,533 matches
-
distrat, îți sprijini coatele pe masă, tâmplele în mâinile strânse pumn, de parcă ai fi concentrat în examinarea unui dosar, dar, de fapt, explorezi primele pagini ale romanului. Încetul cu încetul îți sprijini spinarea de spătar, ridici cartea la înălțimea nasului, înclini scaunul în echilibru pe picioarele din spate, deschizi un sertar lateral al biroului ca să-ți pui picioarele pe el, poziția picioarelor în timpul lecturii este de maximă importanță, întinzi picioarele pe masă, peste dosarele nerezolvate. Dar nu ți se pare o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ceafă. Mușcătura îi rupea spinarea, iar șarpele înceta să se mai zbată. Domnul J.L.B. Matekoni știa că astfel de câini nu apucă o vârstă înaintată. Dacă supraviețuiau până la vârsta de șapte sau opt ani, reacțiile li se încetineau, iar balanța înclina, pe nesimțite, în favoarea șarpelui. În cele din urmă, câinele domnului J.L.B. Matekoni a căzut victimă unei cobre și a murit la câteva minute după ce a fost mușcat. Nu a mai găsit un alt câine care să-l înlocuiască, dar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de golul acesta, nu-ți faci probleme. Dacă ai fi un miriapod, un tshongololo, care se târăște pe pământ, oare te-ai uita la păsări și ți-ai face probleme că nu ai aripi? Probabil că nu. Mma Ramotswe era înclinată spre speculații filosofice, dar numai până la un punct. Astfel de gânduri erau neîndoielnic provocatoare, dar aveau tendința să ducă la alte întrebări la care, pur și simplu, nu puteai găsi un răspuns. Iar în acel punct, de obicei, până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
carnea prea moale, se lasă, se-nfundă marcăru-n cute... - Încordează-te și tu, nu sta ca o vițică, că nu poate omu’ să scrie! se enervează și Anatol. Marietta respiră adânc, schițează o fandare, duce un genunchi în față, se-nclină, cu mâna dreaptă arcuită, cum a văzut ea pe la televizor, dar degeaba, șuncile supuse gravitației se încăpățânează să atârne. - Dă-te mai... așa, ia umflă-ți burta... îi dă indicații și Tavi. Burta, măi, nu obrajii, că nu-mi încape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Iar vaporul acela dormea. Tot astfel dormea și santinela, care muri În somn, decapitată cu precizie de tăișul ascuțit ce-i retezase gîtul În partea din față, În timp ce trupul Îi rămăsese În aceeași poziție, cu capul dezarticulat poate puțin mai Înclinat spre piept. Apoi, fără grabă, Iguana Închise și blocă tambuchiurile de pe puntea-platformă, asigurîndu-se, ca un perfect cunoscător al acelui tip de baleniere, că nu lăsase nici un singur gol prin care să poată scăpa marinarii. Știindu-se de-acum stăpîn absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dorință, atît lui Diego Ojeda, cît și bărbatului care pîndea din Întuneric li se păru că apariția Niñei Carmen În acel moment era cea mai minunată și mai incredibilă din tot ce se putea imagina. Se lungi pe pătură, Își Înclină capul și Îi zîmbi lui Diego Ojeda, care Începu s-o mîngîie tremurînd, uimit fără Îndoială de faptul că acea făptură ireală și aproape divină urma să fie a lui. Se aplecă apoi s-o sărute, un sărut lung, dulce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
înghite mâna mea mică, pește mare și pește mic, toată. Cămașa albă apretată a lui Parker te duce cu gândul la o față de masă curată, așa întinsă și rigidă că ai putea servi băuturi de pe pieptul său umflat. — Acesta, Brandy înclină capul spre Seth, este Ellis Island, fratele vitreg al domnișoarei Scotia. Peștele mare al lui Parker înghite peștele mic al lui Ellis. Brandy zice: — Mie și domnișoarei Scotia ne-ar plăcea să facem singure un tur al casei. Ellis e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
bărbați. Manus flirta și dansa și trimitea băuturi pe tejgheaua barului oricui părea o provocare. Manus se strecura pe scaunul de lângă mine și-mi șoptea din colțul gurii. Nu-mi vine să cred că-i cu tipu’ ăla, zicea. Manus înclina din cap doar cât să-mi dau eu seama de care tip era vorba. — Săptămâna trecută nu mi-a dat nici bună ziua, se îmbufna Manus în șoaptă. Nu eram destul de bun pentru el, iar gunoiul ăla infect cu păr blond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
aproape că se înecă cu vinul. I se înroșiseră ochii și prin nas îi curgea către buza de sus ușor răsfrîntă, era un semn că se lăsa uneori dominat de senzualitate, firișoare tulburi de vin. "Cine? K. F.?!" Adjutantul a înclinat grav din cap, părul i se rărise, dar încă mai arăta a bărbat tînâr, cam trupeș, dar tânăr. Era satisfăcut de izbîndă. Niciodată nu-l prinsese pe comis-voiajorul firmei Molt atât de descoperit. În cele din urmă, pentru o asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
vorba. Bîlbîie nici nu tresări. Poate îl văzuse înainte de a se apropia și de aceea nici măcar n-a clipit. Și-a dus paharul la gură, și-a înmuiat buzele, mai mult ca să le spele de urma icrelor de Manciuria, a înclinat ușor fruntea, ca pentru a-l saluta ori pentru a se face auzit mai bine, în camera tapetată cu mătase se auzea un zumzet înfundat, erau vocile care se încîlceau, cam toți invitații băuseră cîte ceva și-și dădeau drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Iar aerul de deasupra mării le este inaccesibil aici, deasupra mării noi sîntem stăpîni. Sîntem un popor de artiști, de eroi, de navigatori." Și-și puse brusc mîinile încrucișate pe piept, își împinse bărbia cu un efort vădit înainte, își înclină capul pe spate coborînd pleoapele, privind așa, ca printr-o ambrazură. Leonard Bîlbîie îl auzi pe prinț spunînd cu o amărăciune pînă atunci nesesizată în voce, îl auzi în ciuda ropotului de aplauze care izbucnise ca la comandă pe cînd Balbo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
închisă la culoare, pasiunea damelor. "Aaa, domnule Leonard, dă-mi voie să te prezint, domnul locotenent Georgescu de la Pirotehnie, un element eminent, ține toată chimia în buzunarul de la ceas." Locotenentul Georgescu își lovi tocul cizmelor cu o mișcare scurtă, se înclină exact cît trebuie, "îmi pare bine domnule", îl privi o clipă serios, apoi se uită la prinț, "vă rog să continuați, excelență, este un subiect adorabil". "Iar vorbește despre femei Pangratty", mormăi în sinea lui Bîlbîie și luă cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ai casei de Hohenzollern, un ins care a făcut de rușine nu doar amintirea regilor, ci chiar propria sa prezență. Un fustangiu, un dezechilibrat, un corupt. O păpușă, un papițoi la prima vedere, și multă vreme a fost și el înclinat să creadă că nu e decît un om de paie, dar stînd de două ori în preajma lui și-a dat seama că îi convenea să fie considerat așa, asta îi asigura un tratament mai blînd, mai îngăduitor față de porcăriile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de pe pămînt nu s-a înșelat, nu mai am vreme, efectiv nu mai am decît foarte puțin timp. Trebuie să te grăbești, dragă Bîlbîie, să te grăbești." Leonard Bîlbîie a priceput că este într-adevăr o chestiune foarte serioasă, a înclinat încă o dată fruntea, s-a răsucit pe călcâie și a ieșit cu pași rari, egali din birou. Ar fi vrut să-i spună că se va grăbi cum nu s-a grăbit nimeni pînă atunci din Serviciu, dar știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ori împotriva noastră. Cred că ai observat franchețea, sinceritatea noastră! De aceea te-am chemat aici și ți-am spus cam tot ce ar trebui să știi, despre noi și despre planurile noastre. Îți spun sincer, domnule Popianu, că sîntem înclinați să credem că vei fi, cum să zic, cooperativ. Idealurile, planurile noastre s-au bucurat, după cum ți-am spus, de sprijin din partea unor oameni ca dumneata. Avem destule semnături ale celor ce și-au făcut din păstrarea ordinii o meserie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
putea să jure că într-o clipă lumea s-a întors pe dos pentru el, o curiozitate nemaipomenită se vedea pe fața lui, în vreme ce în ochi apăruseră semnele unei frici de nestăpînit, aproape animalică. "Un prinț adevărat?" Radul Popianu a înclinat din cap, știa el ce știa, despre astfel de lucruri e mai bine să nu vorbești. El sugera și încuviința, dar nu mai voia să scoată un cuvînt. "Vrei să spui că e vorba de... de domnul Caraiman?" își luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
jos și foarte scăzut, așa încît să-l oblige pe colocutor să fie preocupat de ceea ce spune: "Excelență, evenimentele de care ați pomenit îmi sînt parțial cunoscute. Așa cum ne este în general cunoscută viața altor oameni, nu propria noastră existență. Înclin să cred că aveți dreptate în a susține că viitorul este inevitabil. În schimb mă îndoiesc profund că putem ști cu certitudine ce conține acel viitor, care sînt faptele sale și mai ales că am putea face ceva ca să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
În Încețoșarea alburie. Liniștea mai dură o clipă, după care, din mulțime, răsunară suspine de slăvire, oamenii se lăsară În genunchi făcând mătănii, ținându‑se cu mâinile de cap, cuprinși de extaz. Până și câțiva din ucenicii lui Petru se Înclinau În fața minunii păgâne la care fuseseră martori. Atunci Petru Închise ochii și glăsui În ebraică (asta fiind vorbirea firească Între sfinți, să nu poată Înțelege mulțimea) următoarea rugă: „Tată Atotstăpânitor, carele ești În ceruri, vino În ajutorul simțurilor mele Înșelate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Înroșite și aveau podoabe de aur, argint și aramă. Iar fiecare ținea la pieptul său câte o icoană pe care scânteiau aurul și argintul și pietrele prețioase. 7. Apoi, din mulțime, se vor desprinde câțiva tineri vânjoși, care se vor Înclina În fața lor făcându‑și semnul crucii, apoi le vor săruta picioarele și mâinile, după care, toți deodată, se vor ridica sprinten pornind‑o cu ei prin găvanele grotei, purtându‑i cu mare grijă, ca pe niște odoare, abia atingându‑i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
acolo unde macadamul se pierdea Într‑un drum de țară. De fapt, adevărul era că de două ori, prima oară În fața prăvăliei, În gol, de probă, așa cum se probează o pușcă de vânătoare, când cumpărătorul o sprijină de umăr, Își Înclină capul, mijește ochiul stâng, ochind cucul care tocmai iese din ceasul din perete, ca apoi, de cum l‑a ochit, să zică „pac‑pac“, apoi o dezdoaie, se uită pe țeavă, privește Încrustația de pe patul puștii (un cerb oprit brusc din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
rămâne, domnilor? Scrisori de dragoste... Și facturi de hotel neachitate.) -X vârî iarăși cărțile În valiză, care mirosea a cizme noi și a lavandă, și Începu să se uite prin cărțulia fără coperte. (Mi‑l imaginez stând ciucit lângă valiză, Înclinând cartea după lumina lămpii.) O Întoarse pe toate fețele, după care o duse la nas. Îi plăcea mirosul de carte veche.) Pe ultima pagină dădu de un cuvânt cu litere mărunte, despre care Întâi crezu că era doar titlul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
când unii Îi lichidează pe alții...“ Mizanscena fusese Însă reală, cum la fel de reale fuseseră și cadavrele. „Asemenea stâlpilor de bazalt“, va nota nefericitul Kurt Gernstein, „oamenii stăteau Încă drepți, neavând nici cel mai mic loc pentru a se prăvăli sau Înclina. Chiar și după moarte se mai puteau recunoaște familiile, după cum se ținuseră de mână. Cadavrele erau despărțite anevoie, de câte ori se elibera spațiul pentru o nouă Încărcătură a trupurilor vieții, jilave și Împăstate de urină, cu picioarele mânjite de fecale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
care acceptă o condamnare grea. Asta niciodată! exclama. O să fiu Omulîntoarcere. —Bine! interveni venerabilul Hiro Tavaeárii, considerând problemă încheiată, cu multă satisfacție în ceea ce-l privește. Acuma plecați de-aici, ca mai avem multe de discutat. Cei trei băieți se înclinară în semn de respect față de hotărârea Consiliului și se depărtară cu toata demnitatea pe care trebuiau s-o arate trei membri ai echipajului Mararei, însă după ce depășiră cotul plajei și se știură feriți de privirile celor care rămăseseră în Marae
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care să facă vasul să înainteze fără dificultate în direcția dorită. Semnul discret al mâinii ștăngi, care îi arăta cârmaciului cum să corecteze traiectoria; gestul imperativ prin care le cerea marinărilor să ridice un pic pânzele; felul în care își înclină capul, ridicând o sprânceană, ca să vadă mai bine în ce parte se înclină velele și, mai ales, felul în care stătea pe punte, atât de încremenit, încât s-ar fi putut crede că avea picioarele prinse în șuruburi de scândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
al mâinii ștăngi, care îi arăta cârmaciului cum să corecteze traiectoria; gestul imperativ prin care le cerea marinărilor să ridice un pic pânzele; felul în care își înclină capul, ridicând o sprânceană, ca să vadă mai bine în ce parte se înclină velele și, mai ales, felul în care stătea pe punte, atât de încremenit, încât s-ar fi putut crede că avea picioarele prinse în șuruburi de scândurile vasului. Miti Matái se născuse pe puntea unei nave ceva mai mici decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]