1,721 matches
-
ascultător din afară i-ar fi sunat ca o discuție prietenească, se scrutau unul pe celălalt din priviri, ca doi antagoniști în pragul unei lupte, și fiecare dintre ei era măcinat de gânduri. Ba chiar, în acest răstimp, fețele lor încordate vădeau o marcată asemănăre, întrucât amândoi erau extrem de concentrați asupra celor petrecute și a celor ce urmau să se mai întâmple. Apreciaseră, reflectaseră, plănuiseră. În cursul după-amiezii (după ce ciuguliseră, distrați, puțină pâine și brânză în chip de masă de prânz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
furie. John Robert, afundat în fotoliul adânc, arăta ca o gigantică broască țestoasă, pe jumătate ascunsă în carapace; se opinti din greu să se ridice, frecându-și picioarele de covorul ros și făcând brațele fotoliului să scârțâie sub mâinile sale încordate, dar nu izbuti. Spune în șoaptă : — Nu te apropia... O clipă, s-ar fi zis că Hattie era gata să i se arunce în brațe, cuibărindu-se, ca o pisicuță, pe genunchii lui. Dar se lăsă pe lângă fotoliu, îi luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la capătul din față al patului, așa încât nu era prea dificil să ridice partea din spate. George văzu picioarele tubulare de oțel înălțându-se, mâinile lui încleștate pe ele, încheieturile degetelor albite din pricina efortului. Stând cu picioarele rășchirate și trupul încordat, se uita doar la ce era mai aproape de ochii lui. Deodată, se auzi o bufnitură și un puternic pocnet metalic când patul, eliberat de povara lui, scăpă din mâinile lui George și se răsturnă într-o parte, izbindu-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Cealaltă doamnă, din stânga, poartă o îmbrăcăminte foarte asemănătoare, doar că pălăria ei este gen turban. Ambele doamne au fețele destinse, în timp ce viitorul meu tată, contrar felului său de a fi așa cum l-am cunoscut o viață, este încruntat și oarecum încordat. Bașca, seamănă cu Charlie Chaplin. Dar asta nu mă prea preocupă. Dacă întorci fotografia, pe verso poți vedea scris de mână cu creionul: Chișinău, 1928, a doua zi de Paște probabil un Paște timpuriu și rece, judecând după copacii încă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
tăcut, tata renunța să mai aștepte. Spunea: dar un pronostic pot să fac. Și uite, îl fac! Rareș o s-ajungă scriitor! Nu râde, Felicia. Un mare scriitor! Tu o s-apuci să vezi. Noi, poate nu... Mama stătea la masă oarecum încordată, cu pleoapele coborâte peste un zâmbet reținut... Într-un târziu, stingeau luminile în toată casa... Afară în noapte, pe liniile ferate din spatele casei continuau manevrele cu vagoane-cisternă. Roțile scrâșneau prelung-resemnat la trecerea de pe o linie pe alta. Tampoanele se ciocneau
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
pe cele potrivnice lui. Pe care, mai devreme sau mai târziu, nu le lăsa fără replică. O replică acidă și dezgustată sau, după caz, vehementă... În absența lui, un spirit malefic stătea tolănit pe patul acela din colț patul lui, încordat și zgribulit; Spiritul Malefic te urmărea cu privirea; și tăcea. Pe Ion Schipor n-a îndrăznit nimeni să-l întrebe vreodată cum de se nimerise să fie cazat în alt loc decât împreună cu colegii lui de la Filozofie. Preferase să stea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și a încrucișat brațele la piept. A rămas așa o bucată de vreme. În cele din urmă, a ațipit... Te-ai întors, Toadere? A tresărit ca mușcat de șarpe... Trecuse prin atâtea în ultimii ani încât toată ființa lui devenise încordată ca un arc gata oricând să-și dea drumul... A clipit des neînțelegând unde se află și cine-i ființa din fața lui... Toadere! Toadere! Te-ai întors? - a vorbit din nou Maranda, întinzând brațele spre el. În cele din urmă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
fost chiar pușca ei. într-una din nopți, să fi fost înainte de primul cântat al cocoșilor, Marie-Louise, care de regulă se scoală cu noaptea-n cap, a auzit din afara casei niște zgomote suspecte. Și-a ciulit urechile, într-o ascultare încordată. Da, de afară pătrundeau zgomote care dovedeau că acolo se petrecea ceva. Nu a aprins lumina. A luat pușca și s-a apropiat tiptil de ușă. A deschis-o dintr-o mișcare scurtă și precisă și a întins arma către
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92340]
-
gândit la ce-mi povestise Eleonora despre nopțile cu lună în care nici dresorii nu mai puteau potoli câinii, dar n-am scos o vorbă, n-avea rost să-i stârnesc amintirile. Am stat așa, în tăcere și cu nervii încordați, privind umbrele, ca și cum ne așteptam ca ele să se însuflețească. În cele din urmă, obosiți, am ațipit. A doua zi, în drum spre gară, aveam sentimentul ciudat că ne întoarcem acasă. Când am zărit clădirea coșcovită, petele tufelor de oțetari
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
că timpul își suspendase zborul ca în poezia lui Lamartine. ― Ce o fi făcând dincolo? Îmi răspunde, iubita? S-o fi apucat să-mi scrie? Vă implor, muzelor, inspirația-o cât mai bine! Eram numai urechi. Din toată făptura mea încordată, funcționa parcă numai auzul. Trudeam să prind orice zgomot, cât de mic, de alături, din camera ei. Dar nu era chip, Rița făcea curat în odaia lui Charlot și auzeam cum scutura cearșafurile. În sfârșit, ușa de alături se deschise
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
abia acum vine despărțirea adevărată, acum când îmi dau seama cât de indiferent eram pentru tine. E mai sănătos așa. Tu nu poți să-mi dai dragostea după care alerg, pentru că, hotărât lucru, îți lipsesc marile resurse pasionale ". Altă așteptare încordată, alte zile scurse încet, lung, nesfârșit. Nimic! Nici un semn de viață. Mereu ― tăcere, tăcere! ― Ei bine, ducă-se la naiba această fiică a Sfinxului, am strigat scos din fire și am plecat acasă la țară... III Acolo, în alt mediu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
urât. ― O, dacă-i așa, i-am spus în glumă (de fapt era un compliment) aș prefera să se întoarcă peste... cinci ceasuri. ― De când ai început să-mi faci curte? surâse glacial Cecilia, amenințîndu-mă cu degetul. Am privit-o lung, încordat, și mi s-a părut că abia atunci o vedeam bine pentru prima dată. Era o frumusețe marmoreeană, cu un corp dăltuit de măiestria unui sculptor, căruia îi ședea mai bine pe un soclu decât pe pământ. Așa că aveam de ce
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
evocarea bătrânului pointer. Urmașul lui, aceeași rasă, a fost Billy. Cu el și cu „căpăuca“ (termen sadovenian) Dolly, o setteriță zglobie cât zece, aveam să trăiesc fiorii primelor vânători. Mai presus de toate, fascinația „aretului“, acele lungi secunde de tăcere încordată, fără suflare, când se presimte prada, iar nările ogarului freamătă superb. Capul tremurător al câinelui, oprit brusc și lipit de coapsa vînătorului, volbura cenzurată a sângelui pe care i-o întrevezi sub piele, totul urmat de țâșnirea către prepelița zburând
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
deodată cu Marcian la Hallipii-Drăgănești. în tot acel timp, tocmai fiindcă lucra așa de mult la amorul ei pentru Lică și la cariera lui socială, era nevoită să-1 neglijeze, evitând întîlnirile riscante, mai ales că raporturile cu Maxențiu erau tot încordate. Pe Trubadur Ada nu-1 putea pune la curent cu politica pe care o ducea, fiindcă știa că nu vrea să audă cu nici un chip de Drăgănești și ar fi fost în stare să strice tot. Lică nu avea intenții, nici
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
arătare ascunsă acolo de o rușine necunoscută. Mika-Le, surprinsă, pusese mâna peste gură cu gestul ei prostesc. Mirarea lui Marcian fu așa de mare că Elena, care probabil îl urmase cu privirea, descoperise pe vinovată. Deși se uitase la Mika-Le încordat și cu expresia feței înăsprită, Elena nu băgase de seamă schimbarea de coafură. Marcian ridicase capul întrebător cu un surâs. Apariția îi păruse nespus de comică. Spre a preveni aprecierile, Elena venise spre el și făcuse cu grabă prezintăriîe - în
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Pentru întîia oară încurcată, nu știa de trebuie să se apropie de Lică sau nu. Lică nu se gândise la ea în ziua aceea. Cu mușchii strânși, cu nervii întinși, cu mânia abia înfrînată, scoborî scara bisericii cu un pas încordat. Nu comisese acolo nici o greșeală publică de emoție sau de violență, dar nu era dispus la nici o concesie. Trecea pe lângă toți, fără să vadă parcă pe nimeni și toți se uitau lung după domnul acela ,,bine". Vardali, simțind pe Ada
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
din care reproducem 4 strofe citate de Marian Popa: Câte biete umbre și destine sumbre, câte vieți și câte suflete durute, câte vreri senine s-au pierdut în tine, Jilavă, Jilavă. Câte tâmple ninse și nădejdi aprinse, tinereți curate, brațe încordate, lânceziră-n jale temnițele tale, Jilavă, Jilavă. Câți s-au stins, sărmanii, irosindu-și anii, cu dorul de soare, în frig și duhoare, cu dorul de-acasă în umbra ta deasă, Jilavă, Jilavă. Câtă ură, Doamne, gemete de foame, murmur
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
frizeria și nu în halatul său de care în ruptul capului nu iaș fi putut despărți până atunci imaginea. Era într-o vară, pe un culoar al universității, la un examen de admitere. Din ușă președintele striga candidații care așteptau încordați; le bâțâiau picioarele iar buzele li se desfăceau în zâmbete albe, stranii. Având capul ca o tobă, unul dintre ei se auzi strigat. Cu ochii stacojii și fața roșie, își duse mâinile în lungul șalelor, luă o poziție de drepți
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
de spătarul scaunului de lîngă ea, ca să nu cadă pe spate, În clipele acelea păzea cum putea pachetul, dar cînd autobuzul mergea În linie dreaptă ferea pachetul cu amîndouă mîinile, cu tot corpul și trebuia să fie mereu cu atenția Încordată, păzea cămășile conașului, care nu voise să le dea la spălat la hotel, numai ea știa să le spele, nu era orgoliu, dar asta era singura mulțumire care-i mai rămăsese În viață, din nou se gîndea la moarte, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
că cea mai mare parte a echipamentului său se află cu siguranță în mâinile noastre. Lydia nu spuse nimic. Propoziția "poți să-i spui" declanșă o adevărată reacție chimică în trupul ei. Nu-și dăduse seama că era atât de încordată. I se părea că dacă ar vorbi, i-ar dezvălui propria sa ușurare, formidabilă. Poți să-i spui - ar putea exista o singură explicație. Urma să i se permită să plece. Dar mai așteptă. Czinczar păși înainte până ce a ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
cât mai flexibilă. Iar lucrul ăsta, pe mine mă cam costă... 7 ... tic-tac... Razele poznașe ale soarelui primăvăratic s-au instalat pretutindeni, au inundat aproape toate băncile, după ce, la început, au cotropit, pur și simplu, catedra. Acum, stingheresc discret munca încordată a elevilor care, absorbiți de locuri geometrice, cotangente, matrice și ecuații de tot felul nu mai au nici cum, nici când să le bage-n seamă; examenul de bacalaureat, apoi cel de admitere la facultate se apropie. Clasa a XII
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
repetabil de mii și milioane de ori. ...-tac... E copia fidelă a sufletului, cu toate trăirile și clipele sale pline de zbucium, cu bucuriile și amărăciunile lui (atâtea câte sunt), cu momentele sale de oboseală și amorțire ...tic-... de veghe încordată și de odihnă profundă... -tac... ... ...tic-tac, tic-tac, tic-tac, tic-tac... Asta-i..., nici n-am cum să-i zic! Orice aș putea fi pe lumea aceasta, numai pictor - în nici un caz! Poate altcineva. De ce nu? Însă eu, dacă trebuie, să zicem
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
atât de mică n-avea cum să fie de vină pentru criza de acum. Degetele sale băteau darabana pe gresia cenușie a mesei. Le privea cum tastează, de la șaizeci de centimetri distanță. Un hotot de râs gâlgâi din stomacul lui încordat, învăluindu-l. Își luă mâinile care tastau și le cuprinse una într-alta. Diagnosticul îi sărea în ochi. El, ultimul om de știință care intrase on-line, suferea de sevraj la e-mail. Chelnerița apăru lângă masă, îmbrăcată ca într-un film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pe șoseaua pustie. Voci înalte, fără acompaniament, se împleteau unele cu altele, susținute de o perdea de alămuri. Muzică de pe altă planetă, antifonie, un mod de a gândi dispărut. —Dumnezeule, spuse ea. Părea bolnavă. O privi. În întuneric, avea fața încordată și ochii umezi. Ridică palma a negare și se uită în altă parte. —Scuze. Avea vocea umedă. I-auzi ce spun! „Scuze.“ Vorbesc ca tine. Scuze. Nu-i nici o problemă. Nu mă lua în seamă. —Monteverdi, ghici el. Ți-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de o stare de excepție, un produs al spiritului la nivelul căreia Ela n-a știut să se ridice. Analizând o altă ipostază a iubirii sale, cea a suferinței cauzate de trădare, eroul, asemenea unui bolnav, mărturisește: Neliniștit, cu simțurile încordate mereu, eroul își analizează minuțios starea lăuntrică: În partea a doua a romanului, frământarea și nesiguranța continuă și interogațiile chinuitoare rămân fără răspuns: Eroul încearcă la un moment dat un sentiment de zadarnică frământare în fața grozăviei morții. Sentimentul iubirii este
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]