1,207 matches
-
când [Cum] reamintirea îi schimbă astfel fața, gândi Cezara, și o duioșie dulce și liniștita îi împlu sufletul.. Ea nu mai era aceeași. Din tremurătoare deveni lină - acuma-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei se discleștară [descleștară] c-o dulce espresie de durere și de amor, ea-și înclină capul în perini și-și închise ochii. Simțea că plânge fără să vreie. - Mi-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tot pe vârful degetelor, se-ndreptă spre ușă, spre-a trage zăvorul cel mare de lemn, sării drept în picioare. - Sus, copii! strigai din toate puterile, că-i pe moarte. În moment toți, somnoroși și speriați, erau în picioare. Sasul, încremenit, scăpase opaițul; desigur că nu scăpa de moarte de nu, prin stingerea singurei lumini, nu se făcea întuneric. Se slobozi prin fereastră o pușcă, dar neci un vaiet... va să zică nu era nimeni lovit. Zgomotul de - afară se-nmulți. - În linie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de i-ar veni în minte să se joace și cu a ta... - Dar mi se urăște, de Lys. Toat-această feerie, clipind ca un moment pe dinaintea ochilor, ca o viziune scurtă, te-mbată... dar prelungită devine monotonă ca un balet încremenit sau o poveste adormită pe loc... - Cheamă pe demon... - Cezara! strigă Angelo tare. Cezara tresări ca lovită de un sunet ascuțit de clopot... Ea s-apropie cu fruntea sinistră de Angelo. De ce Cezara și nu Cezar? întrebă ea c-un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu timida și rușinoasa lor blândețe la el și gâtul ei alb părea că se-ntoarce spre a-și ascunde fața plină de amor. El surâse fără voie la această reamintire. In acest moment se anunță consulul rus, societatea rămase încremenită în acea dispozițiune respectuoasă care o inspiră așteptarea unui personagiu însemnat, ușa se deschise în amândouă lăturile și domnul Consul intră încărcat cu toată splendoarea decorațiunilor sale. Doamna de casă îl primi. El se-ndreptă spre jucători. - Mă rog nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și al originilor noii societăți. Desigur, judecătorii și procurorii subliniau prin mii de afirmații neverosimile cît de arbitrare și de deformate erau acele revelații privind începuturile. Din momentul în care cei care au fost făuritorii ei o confirmă, iar partidul încremenit le dă crezare, ele capătă forță de adevăr, consacrat de complicitatea principalilor interesați. Toate aceste procese, care nu sînt specifice doar revoluției sovietice, întorc uneltirea care, înainte era îndreptată spre exterior, împotriva ordinii detestate a împăraților ruși, o întorc deci
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ezitare și nesiguranță, de un scepticism din ce În ce mai accentuat pe parcurs, apare În cele din urmă convertit Într-o paradoxală forță, Întrucît esențială rămîne nu atît trăinicia verbului ce urmează să Înfrunte timpul („aere perennius”!), cît acea capacitate de „seismograf” niciodată Încremenit, mereu gata să răspundă, vibrînd, ecourilor unei conștiințe și sensibilități vii, În permanentă stare de alarmă. Ca document al neliniștii lăuntrice, poemul merită atunci concentrarea tuturor eforturilor, dăruirea tuturor energiilor vitale, el admițînd În același timp, fără contradicție, conștiința propriei
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
tîrnăcopul temperamentului său legile cunoscute” - scria deja poetul „constructivist”) și al limbajului perpetuat prin tradiție („gramatical”, „logic” etc.). „SÎngerarea imaginației fecunde” - despre care se vorbea În articolul Tudor Arghezi - fierar al cuvîntului, - apărea drept rezultatul unei asemenea Înfruntări a lumii Încremenite În formule și convenții. Sub acest unghi, apelul la imaginar e semnul unei rupturi. E elocvent, bunăoară, faptul că și În etapa mai nouă a scrisului său „alunecarea Într-o cale lactee de imagini”, care, după Voronca, „constituie Însăși unealta
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
după cum se pronunțase grăsanul omnivor. Din acel moment Tommaso ar fi putut să agrementeze cu glume și chiar cu născociri faptele, și tot ar fi fost crezut. Dincolo de hotarele Calabriei m-am descurcat cu greu: priveliștea era pârjolită și cenușie, încremenită. Soarele ardea scorojind costișele și văioagele, în timp ce pământul scrâșnea din dinți. Am străbătut kilometri după kilometri fără să găsesc măcar un șipot de apă, un izvor cât de mic, fără să zăresc un singur copac. Așa trebuie să fi fost
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
birjarii cocoțați pe capră. Tommaso nu era așteptat de nimeni și se îndreptă, urmat de jandarmi, spre Stilo. Drumul era lung și au fost nevoiți să facă mai multe popasuri înainte de a ajunge acasă. Pe când tocmai smolea sfoara, Geronimo rămase încremenit văzându-și fiul cu rasa plină de praf și împresurat de cei patru bărbați, apoi scoase un strigăt de bucurie și din casă apărură în goană mama cea vitregă și surorile. Ce crimă ai comis, fiule, îl întrebă îngrijorat de
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de ani este ca și cum ai cădea într-un puț pe fundul căruia nu e apă, ci scorpioni. Mă voi obișnui până la urmă și poate că voi recăpăta gustul libertății. Ieșind din Castel Nouvo, Tommaso ridică ochii la cer și rămase încremenit privind azurul și puținii nori ce-l pătau. Nu-l lăsară de capul lui; din ordinul autorităților a fost însoțit de patru jandarmi până la mânăstirea San Domenico. Acolo, primirea a fost formală, de la Stareț la Bibliotecar a fost tratat ca
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
cu capul culcat pe umărul lui. Îi ridică paltonul pe umeri și i-l strânse peste șale. Privi îndelung, prin parbrizul macaralei, stelele și luminile orașului, cerurile amestecate, căută din pri viri castelul care se deslușea ca un contur negru, încremenit, un corb cu aripile strânse, apoi adormi și el. Tresări, după o vreme, și privi în jur, derutat, până când înțelese ce e cu femeia adormită în brațele lui și mai înțelese că ora lui de veghe pe crenelul dinspre răsărit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
provocăm alte arestări ori demascări ale celor gata întemnițați. Iar pe de alta, ca să păstrăm trauma asta pe viață, ca un lut moale, pe care calci cu talpa zimțată pe vreme de ploaie, iar apoi, când dă arșița, urmele rămân încremenite, cu marginile încrețite. Atunci ai putea întreba de ce ne mai era frică, dacă frica de moarte ni se luase de pe vremea când o vedeam, mai degrabă, ca pe o izbăvire. Ce poate fi mai rău de atât ? Nu știu să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pământ, îl lovea cu vârful picioarelor și se sălta iarăși. Visul era colorat, dar, într-un fel anume, bătea spre sepia. Nu putea spune cât a durat zborul, în vis timpul nu e orizontal. Le vedea pe argintul dagherotipului figurile încremenite și translucide, ca și cum deasupra fotografiilor ar fi curs o apă subțire. Tataia, pe jilțul lui, privind într-o parte și, pentru prima oară, semeț precum Moise, apoi Filip, așezat pe trepte și scriind, rezemându-și capul în cotul celălalt deasupra
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
maestrul. Porumbelul cu coada rotată îi ședea pe umăr. Păstrându-și echilibrul într-un mod neverosimil, maestrul îndemna pasărea să zboare. Porumbelul se roti în cercuri largi, venind atât de aproape, încât fata își acoperi obrajii cu mâinile. Visul rămase încremenit, coborî, în șirul celorlalte imagini, pe dagherotip. Și atunci Cosmina, înfundându-și mâna în punga cu firimituri, scoase câteva pentru a le arunca până la rădăcina copacului, ca să ademenească porumbelul rotat. Dar în locul acela, rezemat de trunchi, aștepta Iacob al lui
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
templului se frânse în două. Țipătul parcă fără sfârșit al fetei îl dezmetici. Ieși în casa scării, sărind treptele câte două, și dădu în lături ușa de la garsoniera bătrânului. Unchiașul era întins pe pat, țeapăn ca o scândură, cu pieptul încremenit și ochii holbați. Crezu că murise, dar îi auzi dinții clănțănind, ca un stol de grauri bătând în fereastră. Fata, complet goală, îl privea îngrozită de după ușă. Se aplecă, își adună în grabă puținele haine și se strecură afară. — Măcar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu lemnul ei crud, încă viu. Poate că n-ar fi trebuit să mai mergem în locul nostru de pe vremuri, spuse într-un târziu Maca. De acolo a început totul. De la nebunia noastră cu fotografia aia și de la maldărul de mașini încremenite. Când mașinile se învechesc, oamenii înnebunesc în locul lor. Ai avut dreptate, locul ăla e un fel de Vale a Plângerii. Maca își luă tolba de pe băncuță și și-o puse pe umăr. — Se zice că în ziua de Bobotează, pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Rămânem mereu în limitele universului contactelor directe, așadar căutarea puterii asupra indivizilor este dinamica de bază. Manifestările economiei monetare (plantații și mărfuri) sunt cadrele de referință ale acestor relații interindividuale, deci vorbim de o dispariție a mistificării raporturilor personale (persoana încremenită în statutul ei și reglementarea între persoane). Este vorba de procese care nu s-au încheiat: lumea lucrurilor nu și-a dobândit autonomia completă; relațiile umane nu s-au eliberat încă de persoana concretă. ▪ Nu trebuie însă ca această realitate
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
din contra, contemplatorul este cel care se identifică cu el. [...] În sfârșit, într-o societate unde arta nu-și mai are locul și a cărei reacție la artă este în întregime perturbată, ea se scindează în proprietate culturală reificată și încremenită, pe de o parte, și, pe de altă parte, într-un plus de plăcere, pe care clientul îl recuperează și care, de cele mai multe ori, nu are de-a face cu obiectul. Conceptul desfătării artistice, ca noțiune constitutivă a artei, trebuie
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
a autorului de a se pune în insectar. El revarsă asupra sa lava fierbinte a propriei sale vieți și așteaptă cuminte ca ea să se răcească, cu gândul că ceilalți se vor reculege cândva în fața acestei urme, a acestei zbateri încremenite, în fața dezastrului care a fost finitudinea lui. Orice jurnal este agățarea disperată de un Ersatz de nemurire, de o nemurire care nu poate fi obținută în termenii lumii de aici. Jurnalul meu nu este o luptă cu Timpul, nu este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mă ferească Dumnezeu, i-am răspuns, eu nu sânt deprins a vâna dobitoace care vorbesc. Tu ești năzdravan de bună samă! '' "Ba nicidecum - adăogi el - eu sint un bătrâne iepure a lui Donici". Zău nu mai era de vorbă, rămăsesem încremenit. Mi-am zvârlit pușca și m-am închinat lui cu multă plecăciune: i-am cerut iertăciune că nu l-am cunoscut, bănuindu-l că se pusese în primejdie de a se face ostropăț. "Și pentru ce acest dezgust de trăit
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
-l să înainteze necontenit dintr-un loc în altul, așa cum făcuse și creatorul lui, Yourcenar, în anii când avea plăcerea de a călători. Cartea este împărțită în trei părți egale schițate clar de Yourcenar: viața rătăcitoare a lui Zenon, viața încremenită și temnița. Cartea se deschide cu o prezentare succintă a primilor lui ani de viață, trecând direct la plecarea lui din Bruges și la studiile lui universitare la Santiago de Compostella și apoi în Spania, unde caută să fie primit
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
în casa vechiului său prieten, Jean Myers. De-abia sosit, servitoarea lui Myers își otrăvește stăpânul din cauza patimii pentru Zenon, închipuindu-și cu naivitate că moartea stăpânului îi va netezi calea spre împlinirea ambiției sale desfrânate. A doua secțiune viața încremenită este punctată de conversațiile zilnice dintre Zenon și protectorul lui, starețul franciscan al Cordelierilor, cu care discută întregul curs al chestiunilor umane. Chiar cu starețul, Zenon devenise atât de suspicios încât își ascunde gândurile adevărate. Yourcenar a muncit din greu
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
de sticlă. Un șarpe roșu ca un fulger întârziat trecu prin fața ochilor săi, orbindu-l. Deschise precaut ochii și se minună de liniștea care se înstăpânise deodată. În fața sa se întindea o apă nu prea mare, o apă limpede încremenită, fără nici un val. Își dezbrăcă hainele, le lăsă jos una câte una și observă că pe măsură ce acesta atingeau pământul, dispăreau undeva în adâncurile lui. Se miră că nu-i pasă defel de acest lucru, dar știa că trebuie să lase
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
mai grăbească, dar se trezi aproape alergând, câinele se auzea tot mai tare și mai deslușit dar în mod ciudat pe nicăieri nu se vedea nici o urmă de casă, oriunde întorcea privirea, vedea doar acele valuri amenințătoare a unei mări încremenite. Se opri deodată, când în față îi apăru o despicătură adâncă în carnea dealului, o despicătură unghiulară cu unghiul ascuțit orientat spre creasta dealului, cu marginile perfect taluzate de mâna omului iar acolo jos o casă albă nu prea mare
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
nu mai rămăseseră decât vreo cincizeci de casă urcate pe versantul dealului ce mărginea șesul. Din clasa unde învăța Niculae nu se auzea nici un zgomot. Trase ușa cu putere îi intră cu chipul răvășit de îngrijorare în clasă. Învățătoarea rămăsese încremenită, cu niște ochi rotunjiți de mirare pe fața ei de femeie aproape de pensie, copiii care până atunci scriau ceva pe caiete se opriră toți din scris ca la o comandă privind și ei mirați spre ea. Femeia de abia articulă
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]