8,189 matches
-
de-o treabă pe care doctorul a numit-o Maladia lui Osgood Shlatterer. După scoaterea ghipsului, îmi trag piciorul după mine ca un invalid de război - iar taică-meu strigă între timp: — Îndoaie-l! Vrei să mergi așa toată viața? Îndoaie-l! Calcă normal, ce naiba! Pune odată la treabă și piciorul cu chestia aia cu Oscar nu și cum, Alex, că, dacă nu, o să rămâi șontorog pentru tot restul vieții! Și pentru că am alergat după șiske cu patinele-n picioare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
în mână, jidan găozar de ultimă speță ce-mi ești! Ei, gata, ajunge, chiar n-are pic de înțelegere? — Ochiu’ meeeu! și mă reped la bucătărie, unde Smolka și Mandel se tăvălesc de râs. — ...chiar în... izbucnește Mandel și se îndoaie de șale, jos pe podea, bătând cu pumnii în linoleum... căca-m-aș, chiar în... — Apă, căcănarilor, că orbesc. Mă arde! și, trecând cu viteză maximă pe lângă Mandel, îmi bag capul sub robinet. Deasupra chiuvetei, Iisus își continuă înălțarea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Uneori cu mâna pe Freud, alteori cu mâna pe Alex, adesea cu mâna pe amândoi. Da, zac singur-singurel în pijamaua cu prohabul descheiat și mi-o morfolesc ca un băiețel cuprins de-o reverie tembelă, mi-o întind, mi-o îndoi, mi-o frec și mi-o frământ, și-n tot acest timp citesc fascinat Contribuții la psihologia iubirii, căutând cu atenție fraza, expresia, cuvântul care mă va elibera de ceea ce înțeleg eu că se cheamă fanteziile și fixațiile mele. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
la primar? mă întreb în sinea mea. Îmbrăcată ca o stripteuză? Și scrie dragă cu patru litere! Și n-a citit nici două pagini din cartea lui Agee într-o săptămână! S-o fi uitat măcar la poze? Aș, mă-ndoiesc! Uf, e de rău“, îmi zic și-mi vâr bilețelul ei în buzunar, să-l păstrez ca amintire - mâine pot să-l trag în plastic, pentru un sfert de dolar - „e de rău! E vorba de-o persoană adunată de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
-l sun pe Harpo! Nici nu mi-a dat prin minte - am fugit să-mi salvez pielea. Trebuia s-o fi dus la un telefon, să discute cu doctorul ei. Dar el ar fi stat de vorbă cu ea? Mă îndoiesc! Trebuie s-o facă, mutul ăla nemernic, până nu-și pune nebuna în practică răzbunarea ireversibilă! UN MANECHIN ÎȘI TAIE BEREGATA ÎN AMFITEATRUL ANTIC; spectacolul cu piesa Medeea întrerupt de o sinucidere... și vor publica bilețelul pe care îl vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
străzii. Orașul e plin de colțuri. — Sper că vestiarele sunt Încălzite, spuse ea. Pe scenă n-ai destule haine ca să nu-ți fie frig. Ce bine mi-ar prinde să beau ceva fierbinte! Se rezemă cu fața albastră și genunchii Îndoiți de fereastra vagonului. — Suntem aproape de Köln? Cum se spune cafea În nemțește? Expresia ei Îl alarmă. Alergă de-a lungul coridorului și Închise singurul geam deschis. — Te simți bine? Ea spuse, cu ochii pe jumătate Închiși: E ceva mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Întinsese picioarele de-a curmezișul compartimentului și-i bloca intrarea. — Scuzați-mă, repetă ea, iar domnul Peters se trezi și se scuză. — Vă-ntoarceți la noi? Asta-i bine. Nu, spuse ea. Am veni să-mi iau bagajul. Amy Peters, Îndoită peste locul ei, cu o bomboană de mentă topindu-i-se În gură, spuse cu ostilitate bruscă: — Nu vorbi cu ea, Herbert! Las-o să-și ia bagajul. Se crede prea bună pentru noi. Nu-mi vreau decât bagajul. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
când alunecă, zgomotul ascuțit fu Înăbușit de stratul de cremă. — Ninici, spuse o rămășiță de voce prin sticla Înghețată. — Ninici, repetă rar doctorul Czinner. Ninici. Cred că l-am cunoscut pe tatăl dumitale În Belgrad. Ninici nu păru a se Îndoi de o asemenea minciună clară și-și turti nasul de geam, dar tot ce-ar fi putut vedea din sala de așteptare era acoperit de trăsăturile doctorului. — A murit acum șase ani, spuse el. Dr. Czinner se hazardă, fără un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Poate că totul era În regulă. —Și În legătură cu cealaltă problemă... Sabbia Rosa... frumos magazin... —Mi-ai luat ceva? l-am Întrebat entuziasmată. —Draga mea, n-aș putea să stric surpriza... — Îmi pare rău, iubitule. —Pentru ce? Cum de mă putusem Îndoi de Hunter? Să meargă așa la Sabbia Rosa, după doar o aluzie strecurată Într-un email, era comportamentul unui soț exemplar. Toată Încurcătura asta era, În mod evident, vina celor de la hotel. Și totuși... era ciudat... Dar... ei, ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
la liniștea inimaginabile în care stau și așteaptă soția și copilul tău. Nu raiul, ci tăcerea ar fi răsplata mult așteptată. Sădești cu o pensetă flori în jurul fundației. Spinarea și gâtul ți se apleacă peste masă. Strângi fesele și-ți îndoi coloana, care se arcuiește spre o migrenă de la baza craniului. Lipești minusculul covoraș cu „Bine ați venit“ în fața ușii de la intrare. Agăți înăuntru lămpile minuscule. Lipești cutia poștală lângă ușa de la intrare. Lipești la poartă sticlele de lapte minuscule. Minusculul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de lângă chiuvetă era o carte luată de la bibliotecă. Versuri și poezii din lumea-ntreagă. Cartea era închisă și, când am așezat-o pe cotor, când am lăsat-o să se deschidă singură, sperând că o să-mi arate până unde a îndoit cititorul legătura, filele s-au răsfirat la pagina 27. Și fac pe margine un semn cu creionul. Editorul meu închide un ochi și-și înclină capul spre mine. Ce fel de mâncare, zice, rămăsese pe farfuriile din chiuvetă? Spaghete, zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
vorbit cu Duncan. Nu a răspuns la mail. Carruthers zice că Duncan nu s-a obosit să anunțe că ar fi bolnav. După încă o cafea, Henderson se oprește lângă biroul meu cu un șpalt din secțiunea „Timp liber“. Este îndoit astfel încât să se vadă un anunț, lat de trei coloane și înalt de cincisprezece centimetri. Henderson mă privește cum bat cu degetul în ceasul de la mână și mi-l duc la ureche. — Ai văzut chestia asta în ediția de dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Călcându-le în picioare? Topmodele, îi zic. Acul mi se înfige în talpă. Acul extrage o antenă de televiziune. Penseta extrage un gargui. Apoi țigle, șindrile, plăcuțe de ardezie și burlane. Mona ridică o margine a prosopului împuțit și o îndoaie, scoțând la iveală o bucată curată. Mai toarnă spirt. O altă mașină de pompieri urlă în apropierea motelului. Luminile albastre și roșii fulgeră prin perdele. Și nici nu mai pot să trag aer în piept de rău ce mă arde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
asta, zice, deschizându-și poșeta și scoțând o foaie de hârtie împăturită, pe care o scutură ca s-o desfacă. Știi cum e cu ghicitul în sticlă? zice. Nu știu ce știu și ce nu. Nu știu ce-i adevărat și ce nu. Mă-ndoiesc că știu cu adevărat ceva. Spune-mi, zic. Helen își trage eșarfa de mătase de la gât și șterge praful de pe imensa ușă cu oglindă a șifonierului. Șifonierul neoclasic cu incrustații sculptate în lemn de măslin și mânere aurite în stil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
deși... Nu mi-ai spus, ce fel de oameni sînt cei la care stai în gazdă? A... Așa..., de treabă. Să înveți, să-ți continui studiile; e păcat să rămîi numai cu liceul; acuși vor avea toți liceul. Nu mă îndoiesc, tu înveți, îmi închipui, dar să ai grijă să mai ieși la un film... E frumos orașul? Frumos. Mîine scot de la croitor blana și ți-o trimit. Ți-o pun la cursă. Și ceva bani. Îmi dai telefon și-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bibelou. Cei doi copii gemeni s-au cuibărit în brațele părinților, Dorin stă cu bărbia pe pumnii puși unul peste altul pe genunchi și privește în gol, Mircea Emil doarme de-a binelea sub pălăriuța lui mototolită, Letiția s-a îndoit de mijloc sprijinindu-și coatele pe genunchii goi, iar studenta, nemulțumită că șoferul nu aprinde măcar un bec, să mai poată învăța, și-a băgat caietele în trăistuță, încercînd să moțăie și ea, stînjenită de Lazăr, singurul care se agită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Copilul scutură cu îndîrjire din cap, fără să închidă gura. Nasul? continuă tatăl, surîzîndu-i cu toată ființa lui obosită. Mîneca mică a hainei de blană sintetică se ridică încet, apare un degețel scurt cît o bucățică de creion, care se îndoaie puțin în timp ce se apropie de nas, încercînd să atingă vîrful, nimerind pînă la urmă alături, pe nară. Tatăl se apleacă și sărută vîrful nasului. Rotundul gurii, rămasă încă deschisă, dar fără sunet, se deformează lin, buzele se ating, se lungesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
prompt, părul îi flutură prin aer, fruntea rămîne în sus iar brațul drept, cu paharul strîns între degete, se duce la spate, lipind puternic dosul palmei de șale; călcîiul stîng zvîcnește de două ori lovind mocheta, apoi piciorul drept se îndoaie cu genunchiul ridicat, coboară lovind cu toată talpa, piciorul stîng se apropie lovind călcîiele, genunchiul drept se ridică din nou în aer, talpa lovește mai repede mocheta, iarăși lovitura de călcîie odată cu mișcarea capului în dreapta ca o zvîcnitură, genunchiul sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
angajatul uzinei, văzînd că nu mișc în nici un fel, să-l iau coautor ori să-l perii, mă tratează cu sictir continuu. Uite aici! arată el buricul degetului mic aici îl am la orice discuție. Dacă-l scuturi zdravăn, se îndoiește și de formula apei, pe care crede c-o știe. Facultate făcută pe bețe de chibrit! Vă rog să mă iertați! spune Mihai, ridicîndu-se. Bine, încuviințează Muraru vorbesc mai încet. De ce nu vă întoarceți la catedră? Mă întorc imediat ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bancnota. Mîna femeii se întinde brusc, prinzînd între arătător și degetul mijlociu, ca pe o țigară, colțul bancnotei. Din adîncul cearcănelor, două luminițe rele, otrăvite, seceră privirea actorului: Fie! Nu, doamnă spune încet actorul. Atît ofer eu. Poate altcineva... Femeia îndoaie bancnota și-o bagă în poșetă, împingînd cu vîrful degetelor ziarul în care este împăturită blana. Actorul ia ziarul cu totul, fără să se uite în interior și-l bagă în servietă, pune servieta la loc pe scaun, apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și face un zgomot înfiorător. Hai să împănăm fereastra aceea arată studenta, închizînd caietul de curs din fața sa. Lazăr ia programul de sală de pe masă, aduce un cuțit din bucătărie și merge la fereastră. Fata rupe bucăți din program, le îndoaie, iar el le presează cu vîrful cuțitului între sticlă și rama de aluminiu, reușind să oprească zgomotul. Auzi, îi șoptește studenta, arătînd cu capul spre masa gemenilor dacă ăsta nu-și bate soția, îl iau eu la palme. Lazăr își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
îl ia deoparte pe Pavel și-i cere un sac. Ce să faci cu el?! se miră Pavel, nehotărît încă dacă trebue să-i dea sacul de iută în care a fost zahărul. Dă-l încoacel! i-l smulge bărbatul, îndoindu-l, să facă din el o glugă. Mă duc să aduc de mîncare. Ești nebun! Unde?! Cunosc locurile, nu-ți fă griji. Iese afară, băgat cu totul sub sac, lăsîndu-se înghițit de viscol. Ăsta nu-i sănătos arată în urma lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
arată ea cu privirea e un loc egoist, pentru unul singur... Surîsul de încuviințare al lui Mihai se topește sub sărutul delicat, ca de adolescentă, al Mariei. Apoi, eliberat, Mihai întinde brațele, prinde salteaua de burete de la un capăt, o îndoaie, cu tot cu lenjeria de pe ea, prinde și celălalt capăt, ridică sulul, se rotește și-l așterne lîngă calorifer, jos, pe covorul de pe parchet. Face un gest lateral cu palmele, să întindă cuvertura, iar înainte de a-și îndrepta spinarea trage colțul cearșafului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
a stat. Undeva însă, în una din garsonierele de la capătul celălalt al etajului, cîntă un aparat de radio. Cristina prinde poșeta și pachetul în mîna stîngă, să poată trage cu dinții de mănușa dreaptă, să și-o scoată. Apropie degetul îndoit de ușă, vrea să bată, dar, nehotărîtă, renunță. Pornește înapoi spre scara centrală, tiptil, pe vîrfuri, să nu facă zgomot. Pachetul de sub braț, ca un sul, îi lunecă, lovind înfundat cimentul. "Sînt ridicolă gîndește fata. El, măcar, avea scuza că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mamei sale depinde de banii pe care... Oare eu, dacă m-aș îmbolnăvi grav, ce-aș face?! De ce, Lazăre, de ce?! Nu-i o noutate că noi, doctorii cei mai buni luăm bani, la Dracu'!, eu am început deja să mă îndoiesc c-aș mai fi bun; numai amanta mă costă în ultima vreme două mii pe lună... Și am o soție!..., dar mă gîndeam la ea, așa..., știam că-i acolo, există. Acum unde-i?! De ce nu m-am dus înaintea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]