929 matches
-
tu:... - Nu, n-am uitat, spuse Auta zâmbind. Dar poate că și steaua ni se pare numai o coadă de vacă sau un ochi de zeu pentru că altceva nu știm despre ea. Iahuben îi aruncă o privire, apoi se încruntă, îngîndurat. Intrară în tabără, fiecare ducîndu-se la cortul său. Acum, când armata lui Puarem își aștepta corăbiile, era pe sfârșite anotimpul apelor, ahet, când toată firea din Ta Kemet se înviorează. Cât călătoriseră prin deșert, dincoace fusese anotimpul uscat, șemu, și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
luat asini. Soldatul care-l însoțea era un om în pragul bătrâneții, un ins tăcut. Înalt ca toți atlanții, mai înalt chiar decât mulți atlanți (avea, fără o palmă sau două, patru coți) și bineînțeles decât Auta, soldatul acesta mergea îngîndurat, legănîndu-se pe măgarul prea mic pentru el și nu se uita nicăieri, numai la cărarea pe care călca măgarul. Auta îl urmări un răstimp cu coada ochiului, apoi nu se mai uită și zâmbi. În cea din urmă călătorie ochii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Asinul îl ducea pe soldat alene și călărețul, scoțîndu-și coiful, ca să-i intre vântul munților în păr, părea că nici nu bagă în seamă zornăitul necontenit și leneș al sabiei sale lovită de scut în pasul măgarului. Fața îl arăta îngîndurat, dar omul pesemne că nu se gândea la nimic. Drumul spre Piscul Sfânt era greu și lung, de la poale până în pisc aveau de mers călare două zile. Iar acum ajunseseră de-abia la jumătatea drumului. Lăsaseră în urmă pădurile și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
turnul uriaș strălucea orbitor la lumina celor treizeci de facle. Învelișul lui avea darul să îmbogățească lumina aruncată asupra lui. Erau aproape de turn. Marele Preot făcu semn sclavilor să se oprească. Se dădură jos, și el și Tefnaht. Bătrânul stătu îngîndurat și nehotărât. Îi spuse încet lui Tefnaht: - Auta e înăuntru la ei. Nu văd nici un cort. - Dar unde sunt oare soldații care au venit cu el? întrebă Tefnaht. Tot înăuntru? Despre ei nu ți-a scris nimic, slăvite. - Nu mă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
răscoala se năștea numai din pofta de răzbunare. Altceva nu-i mai trebuia, și cu acest gând și rămase. - Unde-i magazia cealaltă? îl întrebă Auta, întrerupîndu-i plăcutele gânduri. Iahuben îi răspunse că se găsesc la depărtare mică de întîia. Îngândurat, Auta începu să așeze armele din luntre, pe care Iahuben le-a pus cum se nimerise. După aceea se așeză pe scaunul lui de lângă cârmaci și-și prinse curelele. Intrară și ceilalți. Iahuben nu se mai temea de zbor; dimpotrivă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străinii din planeta numită Hor cel roșu începu abia acum. Cine să ridice uriașa luntre în pisc? - Chiar dacă am avea câteva mii de robi, drumul spre pisc e așa de pieptiș că nici n-ar putea-o clinti! spuse Auta îngîndurat. Străinii se priveau fără să vorbească. - Să rămânem aici, lângă apă, spuse femeia. Auta se uită la ea, la gingășia ei fragedă, și își aduse aminte de Nefert. Cârmaciul se apropie de Hor: - Cred că am să vă scot din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
el unelte, fiindcă nu ruginește. Tot ce are planeta noastră e deopotrivă al tuturor. De aceea ne gândim atât de mult la urmași. Și iată de ce învățăm să dorim din ce în ce mai mult. Dorind, facem! - Ați dorit chiar tinerețea fără bătrînețe! rosti îngîndurat Auta. Ați dorit-o și o aveți: la trei sute de ani sunteți mai tineri decât noi la treizeci. Totuși, prea bine nu înțeleg... - Vezi, urmă Hor, la noi doresc toți și toți au. Nimeni nu poate avea mai puțin decât
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe întortocheatele poteci. Nefert pășea alături de el și-l ținea de mână, neîntrebîndu-l nimic. Numai cârmaciul nu avea liniște. O dată zise: - Cred că într-o lună pot înjgheba alta, mai mică, din ceea ce am adus cu mine... Altă dată rostit îngîndurat: - Cine s-o fi putut lua? Cine a fost cu noi și s-a uitat cum o ridic în aer?!... Mergeau foarte încet. Hor tăcea. Numai Auta își încordă mintea încercînd să găsească răspunsul. Dar acum mintea lui lucra greu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de la miazăzi se întunecase. Nu se mai vedea nimic. Hor și ceilalți străini intrară în luntrea lor. Nefert nu-și dădea seama ce se petrece, dar era neliniștită. Auta nu apucase să afle nimic și, văzîndu-i pe străini atât de îngîndurați și grăbiți, nu mai îndrăzni să-i tulbure. Șezu cu Nefert pe o bucată de stâncă. Tăceau. După un răstimp destul de lung se stârni un vânt puternic de la miazăzi. Sub ei, piscul începu să se clatine. După aceea plouă. Văzduhul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să-mi cumpăr, dar cu ce? M-aș duce să muncesc la cineva... - Ca să te facă iarăși rob! Asta nu. Să ne gândim la alt mijloc, spuse cârmaciul. Nefert îl privi pe Auta, apoi se privi pe sine, își cercetă îngîndurată mâinile și deodată se înveseli: - Avem, Auta, avem ce schimba în piață. Uite: am două brățări și toate inelele astea! Auta o privi mâhnit și clătină din cap. Fără să-i mai asculte, cârmaciul se depărtă, vorbi o vreme cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-i răspunsei că deja mă ajută. Într-o seară îl întâlnii pe Eduard la bucătărie. Mai întâi îl văzui din capul scărilor. Își turnă un pahar de băutură și oftă supărat, închise barul la loc și agită lichidul în pahar, îngândurat. Înțelesei acum că probabil se certă cu soția lui. Când mă zări, coborîi natural, de parcă nici nu aș fi stat în loc din drum. Irin, rosti surprins. În voce i se citi reprimare, și un chef nebun de vorbă. Am coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
nimic despre celălalt? Nu chiar. Eu am aflat că nimeni nu-ți știe urma. Și nu ți-a fost frică? Aș putea fi un asasin. Nu e treaba mea. Dar nici nu am pretins altceva. Și cel mai tânăr rămase îngândurat. Ce vroia de fapt să spună? Își trase pălăria de pe ochi, cum îl privea rezemat de copac, mai departe de foc. Când își închise cartea și se ridică să se plimbe, îl întrebă: Tu vrei să știi ceva. Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
diminețile îmi strâmba aripile. La prânz, îmi paradea farurile... Iar serile, dacă n-aveam ghinion, îmi fleșcăia doar amortizoarele... Anul trecut, toți taximetriștii din sector am organizat chiar un campionat de călcat câinele ăsta... După trei etape - trase-n piept, îngîndurat, Genel - cinci dintre noi luam virajele direct din spital... Doi dezmorțiseră Crematoriul, pe motiv că fuseseră incinerați și că fuseseră declarați morți. Patru ieșiseră cu transferurile pe Mașinile de Gunoi, de la Primărie. Iar altul, cel mai slab de inimă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
m-am gândit c-am putea să mergem la Muzeul Științei. E grozav pentru copii. Jessica probabil că e încă prea mică, dar, după părerea mea, nu e niciodată prea devreme ca să înveți. —Daaaaaaaaa. David se uita pe fereastră. Părea îngândurat. — Sună foarte bine, dar nu crezi c-ar trebui să așteptăm până week-end-ul viitor, ca să meargă și Jake cu noi? I-ar plăcea la nebunie. Ba nu i-ar plăcea deloc, s-a gândit Fiona supărată. Puștiul s-ar târî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și el o parte a fermei. Cel puțin așa era astăzi. Elfrida Gribb era cu el. Aici era locul cel mai îndepărtat în care ajunseseră, dar nici unul din ei nu-și dăduse seama de distanță, căci merseseră așa, tăcuți și îngândurați. Acum Vultur-în-Zbor îi spuse povestea fermierului de granit, cu chipul plin de zbârcituri și ochi de vasilisc. — întocmai ca un om care știe o sută de secrete și nu are de gând să dezvăluie nici măcar unul, a spus el. Elfrida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Întins privirea afară, urmărind o creangă de tei care lovea ușor fereastra Închisă ca și cum ar fi vrut să pătrundă Înăuntru. Azi a murit domnul Cantemir, administratorul blocului. Un tip slab, suspect de slab, care-și sugea mereu obrajii când devenea Îngândurat (i se spunea „Scrumbia”). Locuia În scară cu mine. Era administrator de când s-a dat În folosință clădirea asta cu trei scări și patru etaje. Se purta tot timpul proaspăt ras și În veșnicul său costum maro. Un tip inflexibil
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu ochii Închiși. În dreptul magazinului sărăcăcios, drumurile oamenilor se despărțeau. S-au despărțit și ei, nu Înainte ca Victor Olaru să-l mai cinstească pe căruțaș cu un rom, o secărică și ceva mărunțiș. Copilul zburda cu vioiciune Înaintea tatălui Îngândurat și a bunicii sale, mai tăcută ca niciodată, Întrebându-i din zece În zece pași: Înainte, tăticu’? E bine? Iubitor, Victor Olaru găsi, nici el nu știa de unde, puterea să glumească: Bravo, bravo! Ține-o tot așa! Văd că nu
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
apoi de măr, furnicile și gândăceii roșii cu pete negre, Vacile Domnului, musculițele de primăvară erau urmărite de Va cu mare interes. Ghioceii și viorelele aveau un efect total asupra sufletului dornic de frumos al băitului, Victor Olaru Îl privea Îngândurat cum urmărea pasionat mulțimea florilor și cea a varietăților de gâze și se Întreba dacă Va nu cumva este bolnav sau poate că nu este crescut În direcția pe care și-ar dori-o el, poate sufletul său este bolnav
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
picioare și să te Îmbrace bine că mâine plecăm la târg! Vrei? Da, tăticuțule! Cu două ore mai devreme de apariția soarelui, căruța cu oale și cu piedica pusă cobora pe la Fântâna Moșneagului. În coșul căruței, aproape de Victor, vizitiul extrem de Îngândurat, Într-un culcuș bine amenajat și căptușit cu fânul folosit la Încărcatul și transportul oalelor atât de casante, moțăia ghemuit Va. Pătura de casă ce-l acoperea Îi lăsa să se zărească numai nasul un pic și ochii cu care
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
se aprindeau de plăcere, băutura îl fericea. N-ar mai fi plecat. Nu-și lua mâna lui frumoasă de pe măsura rece, de sticlă. Avea niște degete de domnișoară, albe și prelungi. Pica vreun necăjit. Cerea dorobanțul lui și-l sorbea îngîndurat; nea Fane se da-n vorbă cu el: - De unde vii, tată? - De la muncă, răspundea Chirică, ștergîndu-și barba țepoasă. - Osteniși? - Ostenii. Ce, e ușor? Dau drumu la douăzeci de trenuri pe zi, m-a deșelat acu... - Da ce ac e ăla
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trasă peste pantalonii dungați, dar din moment ce nu-mi stătea mintea la altceva decât la cum arăta gol, gândul că e atât de aiurea îmbrăcat nu m-ar fi ajutat în nici un fel să prind curaj. S-ar putea. Mă privii îngândurat. — Nu ești supărată pe mine, nu? —Neah. — Nu mă eviți? —Dimpotrivă. —Buuun. Pentru că speram să ne mai facem niște sex și, dacă m-ai fi evitat, lucrurile ar fi fost destul de dificile din punct de vedere tehnic. Îl măsurai din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mă ridic pe vârfuri când nu purtam tocuri. Atingerea îmi dădu fiori, dar mă purtai de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Se aude ceva. Păi, o să trebuiască să termine, zise Hugo printre degetele mele. Mă mușcă de un deget, îngândurat, după care îmi dădu mâna la o parte. — Asta îi mai trebuie lui Vi acum. Nu, nu la asta mă refer. Ascultă. Și se petrecu marea minune: Hugo și cu mine tăcurăm în același timp. În liniștea neobișnuită, dincolo de ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
chiar dacă n-ar fi fost, n-aș fi avut nimic de zis. Ascultă-mă pe mine, Hazel e o mare șmecheră. Vine și pleacă, zici că e o umbră, abia dacă bagi de seamă că e acolo majoritatea timpului. Părea îngândurat. — Mai că-mi venea să zic că poți să faci ce vrei din ea, dar nu e chiar adevărat. Pur și simplu, e omul potrivit la locul potrivit. Parcă ar fi un robot de actor, fata asta. Îți vine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mă îndoiesc că așa este. Totul va fi bine! Părăsind acel loc blestemat, i-am aruncat lui Harun o privire imploratoare: — Crezi că o să iasă de acolo? În loc să-mi răspundă, a continuat să meargă, privind în jos cu un aer îngândurat, vreme de câteva minute. Brusc, rămase nemișcat, își lipi palmele de obraji, apoi le dădu la o parte, ținând în continuare ochii închiși. — Hassan, hotărârea mea e luată. Vreau ca Mariam să fie soția mea, mama copiilor mei. ANUL PETRECUT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe sfoară, rudă pe care o înfățișezi ca fiind tămăduită de lepră, dar care poate fi roasă de boală până la inimă. Cum să faci deosebirea? Mă așteptam ca Iscoditorul să mă contrazică, după obicei. N-a făcut-o. Era tăcut, îngândurat, cu fruntea încruntată, iar răspunsul lui mi-a venit împreună cu o întrebare: — Ce spui tu e adevărat. Ce trebuie să facem acum? Curioasă reacție! Pe vremea când Mariam nu era pentru el decât sora unui prieten, nu șovăia să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]