21,520 matches
-
și le-a înăsprit ca un volum pus de-o parte după ce l-ai citit. Căderea Sinceritatea deforma lucrurile, era chiar o rapace lentilă mărind cât o urmă de elefant dâra cărăbușului în argilă. Sufletul ca un punct de vedere, înger cu pleoapele ude în care bubuitura căderii se tot mai aude.
Poezie by Doina Uricariu () [Corola-journal/Imaginative/12873_a_14198]
-
stinsele zăranii, răsturnarea ceaunului cu mămăligă-n abur sub grinzi, pe-o masă joasă, lutul galben ca într-o carte veche, cum închide în foaia vetrei stinse-o rugăciune. O apă limpede O apă limpede, parcă de veacuri, nu vine îngerul s-o tulbure și nici măcar nu mă aplec narcisic spre fața mea să văd cum mai arată. De-ar fi măcar un semn de răzbunare din partea nu știu cui, să-arunce piatra să facă cercuri, să se-ntâmple ceva nimic, un ochi albastru
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/12891_a_14216]
-
o ultimă, finală poezie în care să folosesc toate cuvintele, puse unul lîngă altul, fără articulații gramaticale, un fel de testament. Găsim titlul. Rugăciune. Dar atît. Pare extrem de simplu să iei cuvinte și să le așezi cam așa: dulap crin înger fluture etc... Numai că eu doream prin această enumerare monotonă, interminabilă, să le “trezesc”, să le dau o nouă “strălucire!”, totul să apară o rouă ubicuă, nemaipomenit de rotundă și fragedă pe brusturii vechilor prejudecăți verbale. Vroisem să folosesc cuvintele
O rugă sfîșietoare a cuvintelor către Cuvînt! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12976_a_14301]
-
înțeles nici acum de ce acest cuvînt mi se “releva”, îl “vedeam”, îl “auzeam” pentru prima dată altfel, neobișnuit de proaspăt, de ciudat, de străin parcă de limbajul meu de om. Parcă l-ar fi șoptit, cu gura lui “virginală”, un înger sosit anume pentru asta lîngă urechea și sufletul meu. Și de la acest cuvînt orbitor, nemaiîntîlnit (deși-l întîlnisem pînă atunci de un milion de ori), trîmbițat auroral sub geana unui orizont genuin, căpătîndu-și brusc, adevărata haină, cea inițială probabil, nemurdărită
O rugă sfîșietoare a cuvintelor către Cuvînt! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12976_a_14301]
-
năpădită de cîrlionți bălai. Și mi-a zis cu tonul acela afectuos-ardelenesc: “Ce mai faceți, domnu doctor?” “Domnu” zis cu vreo trei-patru “o”, ca într-un alint ”Dooomnu Doctor”. Acum de abia pricep că inevitabilul ca în “rezervația naturală de îngeri” să apară, la un moment dat, și Celesta Tenzi, doctorița cu trup strașnic, matern oarecum, doctorița pe care, iată, mi-o amintesc din nou, sprijinită de uriașa mea sobă de teracotă maro (o sobă dublă din cauza camerei prea mari) în
Fie-ne țărîna sfîntă! Și fluturii ușori by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13039_a_14364]
-
pe obraji a bun-rămas, am simțit, indiferent, doar o bucată de carne moale și transpirată jenat. Normal. Celesta Tenzi, cea care mi-a fluturat cracul dumnezeesc la geamul unui compartiment de-a doua, a rămas veșnic în “rezervația naturală de îngeri”. Ca și mine! . Cu stimă și grație, Emil Brumaru 19.IX.1980
Fie-ne țărîna sfîntă! Și fluturii ușori by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13039_a_14364]
-
golit! Răsună râsul zilelor sacre. Sunt o gâscă sălbatică și chem din cer Să mă audă respirația ta Pe care am avut-o suflu. * Din aer adun pietre Și în mine le arunc. Aud cum în ele se aprind duhuri. Îngeri de peste ritualuri, Mă săgetați cu vindecarea, Vestind în piatra mea! * A venit ziua prototip În care am putea să ne înțelegem Despre ceva sfânt. Chiar și o minciună face uneori pui albi Ce dau din aripi pentru un dincolo de viață
Poeme fără titlu by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/13212_a_14537]
-
cărora le sunt geamăn, Nu laptelui tău supt după felul cum a venit Orăcăiala cărnii ce mă acoperea cu pământ. Mă aflu azi pe un alt drum Decât acela al sfârșitului. Mă țin drept printre poeții Ce au luat locul îngerilor Și cântă împrejurul a ceea ce Divin cu sine însuși se înconjoară. * M-am aruncat în cazanul cu smoală La miezul nopții, fierbându-mă până în zori, Când ai venit și te-ai mirat că eram viu. Ai dat din umeri spunând
Poeme fără titlu by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/13212_a_14537]
-
privirea hoiturilor Îți va aduce durerea, fără mine. * Amândoi privim pe aceeași fereastră În nemăsură, Acolo unde formele știu să fie Create de o sfântă scriptură. Urc, să mă desfășor. Sunt pânzele corăbiei de aur și argint, La cârmă cu îngerul păzitor Ce-și trece degetele peste sânul tău, Iubito din regiunea semnalului sfânt, Muntele dus la cer de vânt. Prezența ta mi-e corp în timpul În care mai trăim Pentru a ne spune cuvintele de pe urmă. Ele au potopul drept
Poeme fără titlu by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/13212_a_14537]
-
o descoperă pe ea stând pe talpa lumii, împletind ciorapi din ceața amurgului. Părul îi cade pe umeri, degetele sunt amorțite de apropierea fulgerului. O să plouă. Se va adăposti sub streașina unui cireș de pe care tocmai s-a ridicat un înger. Apoi va picta toată pajiștea cu flori: Grădina va avea, în sfârșit, părul plin de Albăstrele și dediței. Un greier va răsuci o cosiță dintr-un fuior de funigel. Seara doar se va înălța la cer, spre a avea de unde
Poezie by Vasile Igna () [Corola-journal/Imaginative/13110_a_14435]
-
și veghe pietrele tăcerii netezite dincolo de timp de lina apă curgătoare se’mbucură de trecerea luminii frânte întrebătoare înstelări ascultă foșnetul plutind peste prundiș sclipătul unei secunde dezvăluie fața și duhul întruchipărilor de vis: fiecare umbră-i jumătate demon și înger jumătate Heruv dăruitor unde se ascunde duhul cu patru aripi heruvul dăruitor de taine? nimenea adie întrebătoare temerea clipei văzduhul fără culoare norul singuratic călătorind asupră-mi grindina descumpănirii despică semnul și neuitarea cade în ropot nemărginit ploaia celestă grindina
Poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/13259_a_14584]
-
desferece graiul ascuns al pietrelor iar până la miezul magic al nopții în care tremură frunza și iarba-și dezvăluie jindul și foșnetul e-o vreme amarnic de lungă ajunge-voi oare s’ascult rostirea de vrajă a pietrelor? Zariștea pierdută îngerul uitării vine din dedepartele ce mă adună și mă desparte la răscrucea croită de golul amețitor dintre cuvinte aripa-i stângă în tăișuri de scrum despică zariștea pierdută cu lumina-i amăgitoare aducerea aminte pâlpâie ascunsă dincolo de auzire și văz
Poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/13259_a_14584]
-
lumina întâilor zori de dincolo de moarte. Chiar conținând pasaje demne de atenție, imnele ce închid mult prea de timpuriu poezia lui Ioan Alexandru sunt aidoma unei interminabile sporovăieli din care vocea lirică nu mai izbutește să se facă auzită. Un înger nevăzut, zice autorul în trisagion: ,,stă acolo în lumină,/ și cântă singur bucuros/ un imn ce nu se mai termină”. Ba chiar: ,,cântă atât de tare că n-auzim nimic”... Primele șase versuri din Imnul iubirii țipă dezolanta, manieră: ,,patria
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
mereu, mereu, pentru personajele mele dragi, cafeloaie, cafeluțe, n-aș reuși zic, să scriu permanent? Mă gîndesc la Caragiale! Poate că scria în draci din cauza berăriei pe care o patrona! * Ciudat! A scrie în draci! De ce nu, a scrie în îngeri? Nimic nu-i inventat! Pe la 2-3 ani am locuit la Curtea de Argeș, la un unchi de-al meu care avea o cafenea cu două mese de biliard! Acolo m-am îndrăgostit pentru prima dată de bile! Erau albe, de marmură, galbene
Ador ceasurile care stau! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13414_a_14739]
-
indiferent, sugeam în schimb, cu entuziasm, votca! Și iată-mă amintindu-mi de un alt personaj din DXXX, profesorul de matematică Ciorăscu! Virgil, ăsta-i era numele mic, era subțirel, înăltuț, blond, palid, cu buzele foarte roșii, frumos că un înger! Fiu de popa, delicat, sfios parcă, surîzînd din niște ochi mari, triști, ca o fată mare. Soția lui, Anișoara, la fel de subțirica, bruneta, ochioasa și ea, de-o frumusețe severă, de taranca, preda tot matematică. Erau o pereche!! Cînd i-am
De la o vîrstă preferi ca proștii să tacă by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13258_a_14583]
-
unul recita: „La popa la poartă/ Stă o mîță moartă./ Cine-o rîde și-o vorbi/ Drept în gura lui va fi!” Muți, holbîndu-ne unul la altul, rezistam cît mai mult să nu izbucnim în rîs. Cel mai slab de înger plesnea, în sfîrșit, într-un hohot gîlgîitor! Toți (acum era voie!) rîdeam fiindcă el, cedînd primul, mîncase virtual mîță moartă! Strașnic joc! Aveam 6-7 ani, stam la Belcești, un sat pe linia Podu Ilioaie-Hîrlău. Taică-meu era șef de gară
La popa la poartă stă o mîță moartă by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13398_a_14723]
-
pachetul cu sandvișuri, un măr și ce se mai găsea prin casă, pe urmă autobuzul 38, doar eu, șoferul și doi-trei muncitori de la Regie, eram năuc de somn, mă străduiam, printre hurducături, să reconstitui fantasmele de peste noapte - merita, visam întotdeauna îngeri -, în fine gara exalând mirosuri grele, găseam acceleratul tras la linia a șasea, urcam la clasa boierească (aveam abonament lunar), mă tolăneam pe canapeaua îmbrăcată în catifea albastră și deschideam o carte, în câteva minute se auzea semnalul plictisit al
Viața la țară by Constantin Mateescu () [Corola-journal/Imaginative/13194_a_14519]
-
și nici să dau comenzi, nu eram croit nici să fac sluj și nici să hotărăsc asupra sorții altora - am adormit târziu, într-o cumplită stare de agitație și, îmi amintesc, în noaptea aceea n-am mai visat ca altădată îngeri. *** Dintr-un carnet de însemnări din epoca aceea, păstrat într-un sertar ascuns și prăfuit și neumblat, descoperit printr-o minune mi-a atras atenția abundența și diversitatea „planurilor” pe care trebuia să le întocmească (sau supravegheze) directorul adjunct săptămânal
Viața la țară by Constantin Mateescu () [Corola-journal/Imaginative/13194_a_14519]
-
și deodată plafonul, care era glisant, se dădu la o parte, și cerul își făcu apariția, nesfârșit și senin, parcă era noapte și parcă era-n zori, în adâncuri se-nvolburau stihii mute, dar în față stele poznașe clipeau fastuos, îngeri sprințari fâlfâiau grăbiți, în inspecție, și plecau să ducă raportul, lăsând ceva praf de aur de pe aripi, planete impozante își luau locul și luminau fosforescent. Cei doi, întinși în pat, unul lîngă altul, el cu veston, fireturi, pantaloni cu vipușcă
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
configurația, mă conduc mereu în altă parte. ajung pe un pod: malul celălalt nu există, dincolo de pod nimic nu e. caut biserică, n-o găsesc - biserică e lichidă și curge. câțiva câini aleargă spre inima sângerânda, încă palpitând, a unui înger. nici zi, nici noapte - doar rază fascinantă a morții strălucește. din slavi se prăbușește un cuvant uriaș, ne strivește, ne face praf și pulbere pe mine și orașul meu. descrierea uneia dintre morțile mele (admiratorul) cineva se uită la mine
POEZIE by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/13738_a_15063]
-
spre oniric, ca un fel de exerciții de imaginație pornind deocamdată de la o abstracțiune aproximată metaforic (“Sub becuri astenice / se dau gândurile la rindea / șerpi blonzi de talaj / se zvârcolesc pe mese afumate /.../ De unde atâta talaj blond / infinită perucă de înger / lângă mese înnegrite / capete cad”) sau “descriind” în chip mai direct atmosfera de coșmar (“Vine o vreme / când împrejurul casei tale / crește apa - și melcii / ți se târăsc pe trup /.../ Brațul a uitat că e braț / și se crede picior
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
lumea un zvon uitasem. abia îmi adusesem aminte și deja începusem iarăși să uit. împînzit, cum eram, cu blăni de berbece o uitare/ și un început de uitare lămurire în care promiteam să tac/ și mă trezeam îngînînd. slab de înger/ ca oricare alt cîntăreț cu țthera fugă a omului/ din ochiul meu drept după omul/ din ochiul meu stîng după omul/ din zare. nici chipuri, nici drumuri corabie beată/ intrînd pe furiș. în povestea uitucă/ a lînii de aur cu
în cîntecul singur by Mircea Cau () [Corola-journal/Imaginative/13794_a_15119]
-
fi definită astfel: "o numim ziua A/ pornind de la/ prima literă/ atît de scurtă/ încît ușa se/ deschide cu/ furie (cu aceeași/ furie cu care a/ fost închisă)". Versurile alunecă în absurd (pe deasupra unui ce tragic, nerostit): "fîl fîl/ un înger/ înecat în/ mîl", "sufletele-s/ coapte pînă/ la nori se/ vor așterne/ ca penele/ în limb/ pe creștet/ n-o să-mi iasă/ prea devreme/ nimb voi/ zîmbiți/ cu dinții/ un pic/ îngălbeniți/ lăsați/ trufia/ ciocanul va/ izbi în/ nicovală/ tarele
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Imaginative/13813_a_15138]
-
Intensitate O coțofană în plină civilizație claxonată în zbor! S-ar fi lovit de parbrizul mașinii dacă nu ar fi țâșnit cu toată puterea înapoi, în motor. Pământiu aluneca Miroase greu a fum de zbor ars, de lut. Un alt înger din lumină-a căzut. Cer solid O bucată de lemn vopsită-n albastru. Paradox văzut la lumina zilei (Tratat despre inutilitatea penelor în contemporaneitate) O bucată de metal zbura mai sus decât o pereche de aripi cu penele fus. De
POEZIE by Veronica Gavrilă () [Corola-journal/Imaginative/13816_a_15141]
-
de lemn vopsită-n albastru. Paradox văzut la lumina zilei (Tratat despre inutilitatea penelor în contemporaneitate) O bucată de metal zbura mai sus decât o pereche de aripi cu penele fus. De Sânziene Cerurile s-au deschis. De ce nu cade îngerul promis? Constatare Cu o aripă mai grea voi zbura întotdeauna puțin înclinat spre pământ. La joasă altitudine Câinele visător privea matinal pasărea fără pene și cu zbor de metal. Deprindere, meșteșug sau artă? Zborul se învață: dai din aer și
POEZIE by Veronica Gavrilă () [Corola-journal/Imaginative/13816_a_15141]