KorAP: Find »[drukola/base=îngrozit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...74 >

1,838 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438

Subiect: Spune-mi că nu e adevărat! și așa mai departe. Pulsul mi s-a accelerat când am deschis câteva dintre mesaje. Nici unul dintre colegi nu-mi răspunsese cu obișnuitul „Mult noroc, o să-ți simțim lipsa“. În loc de asta, toată lumea părea îngrozită de veste. Când m-am întors către Marie-Therese, am descoperit în jurul biroului un grup mic de oameni emoționați. S-a dat la prietenul meu, în toaleta bărbaților, în timpul unei conferințe de vânzări, mi-a șoptit Henry, tipul de la vânzări în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
a străbătut aerul. Lucille. La zece pași în fața mea, așezat pe un scăunel, în vestibulul din spatele bisericii, se afla mirele meu. — Ghinion! a început să se lamenteze maică-sa, ca scoasă din minți. Pe față i se întipărise o expresie îngrozită. — Ghinion! Nu... poate... să... te... vadă... înainte... de... nuntă! Pieptul micuț al lui Lucille a început să se salte violent, în timp ce ea gâfâia, încercând să tragă aer în plămâni. — Luce, te hiperventilezi, a zis mama cu calm, luând-o pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
permisiunea mea... ca într-o experiență de decorporalizare... vocea mea rostind, dintr-o dată, ceea ce gândeam de săptămâni, ba chiar de luni întregi. — Ce nu e suficient, Claire? a repetat Randall, apropiindu-se de mine și prinzându-mi mâinile strâns. Părea îngrozit. Încheieturile degetelor i se albiseră. Zi, Claire, m-am gândit. Spune-o acum, înainte să fie prea târziu. Dar trebuia să cred că, la un anumit nivel, Randall voia să fac asta. Văzusem felul în care i se luminase fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558

Chestii de genul „Cum vă înțelegeți cu soția dumneavoastră?“ și „Puteți să ne spuneți tot ce-ați făcut sâmbătă noaptea?“ încep cu întrebări inofensive și mai târziu ajung, încet-încet, și la chestiile mai dure. Așezat pe scaun, Peter Braintree tăcu îngrozit. Eva. Uitase complet de ea, iar în ceea ce privea noaptea de sâmbătă, știa cu exactitate ce-i spusese Henry că făcuse înainte să apară în pragul ușii lui, plin de noroi și palid ca un mort... — Eu nu zic decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
lui, nu avea nici un fel de față. — Eu... începu el, după care se opri. Bărbatul de pe pat se rostogoli pe podea și începu să se zvârcolească acolo într-un stil extrem de neobișnuit. Părintele St John Froude se uită la el îngrozit. Nu numai că bărbatul nu avea nici un fel de față, dar îi mai erau legate și mâinile la spate. Dragul meu, rosti parohul, terifiat de scenă, și își ridică privirea spre femeia goală, sperând să primească o explicație de vreun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

cunoscut sau comisionar, nu se știe când, cine, cu ce scop. Dida tocmai ieșise și, când s-a întors, doar la o oră dupăaceea, Marcu Vancea nu mai reușea să semneze. Auzi, nu mai știa să-și semneze numele! Năuc, îngrozit, transpirat, în fața hârtiei pe care nu izbutea s-o semneze. Nu-și mai amintea numele, semnătura. Și se făcuse tot mai târziu, noapte, și Marcu Vancea era deja bătrân. Strălucit doctor în filozofie de la Sorbona, decis să supraviețuiască furtunii ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
privea în sus, în ochii lui mari, cu o admirație absolută. Mai reprezentativ, îl corectă ea, suav. Admirație absolută, dar îl corectase, totuși, drăguța de ea. Deci, avansam. Greu, încet, șirul din spate tot crescuse, începea scandalul. Mătușica se rezemase, îngrozită, de ușa bucătăriei. Mâna pe clanță. Nu scotea nici un sunet, era topită toată. Cum vă spun, coniță, avansam foarte lent. Eram un copil, așa sunt eu. Să fi avut 15, 25, 35 de ani, nu mai mult, în nici un caz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603

întorc o nouă foaie. Scriu SCENA DOI. Arată impresionant pe ecranul computerului. Dar ce se întâmplă în continuare? Deodată sunt iar departe, pe măsură ce imaginația mea preia controlul. Personajele prind viață în timp ce scriu despre un tată violent și tânărul său fiu îngrozit. Tatăl e foarte beat și își acuză fiul că a furat bani de sub patul lui. Fiul se chircește în colț și tatăl își desface cureaua groasă din piele. Copilul cerșește îndurare... Doamne, nu mă distrez deloc. E oribil și îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
cuvinte urâte, și chiar încep să mă întristez rău. Cu cât scriu mai mult, cu atât devin mai negativistă. Ajungând la momentul în care tatăl își bate cu bestialitate fiul, ochii mi se umplu de lacrimi. Iar când băiatul urlă îngrozit, încep să-mi curgă pe obraji. Destul. Doamne, nu suport să scriu chestii din astea deprimante. Aș vrea să scriu mai bine ceva amuzant. Ceva care să-i facă pe spectatori să se țină de burtă. Dacă o să continui să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
dau cu fond de ten pe față. Îmi împing lentilele de contact în ochii roșii și trag pe mine niște dresuri maro, urâte. În mai puțin de zece minute sunt în taxi, cerându-mi în mod exagerat scuze pentru întârziere, îngrozită că îmi ies aburi de alcool prin toți porii. — Fii fără grijă, spune, spre surprinderea mea, taximetristul. Am noroc. Am dat peste unul drăguț în dimineața asta. De obicei se enervează rău dacă nu îi aștepți răbdător la ușă. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
la față unul din bărbați. Sunt puțin agitată. Sper că nu o să vomite pe pantofii mei noi-nouți. S-a mai întâmplat. Credeți-mă, nu e de râs. Văd cum mâna lui strânge tare cotiera. Are încheieturile albe. Este, cu siguranță, îngrozit. Ați fi surprinși câți oameni în toată firea se tem de zbor. Se pare că e frica de a pierde controlul situației. Cât avionul țâșnește pe pistă, încerc să stabilesc contactul vizual cu omul înspăimântat din fața mea. De fapt, mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
a tăiat pielea. Cine e supraveghetorul tău? întreabă Snakely, cu un rânjet răutăcios pe față. —Rowena Little, spun, frecându-mi în același timp brațul. O femeie încântătoare. Chiar e minunată. Snakely pare ofensată. Sunt sigură că ar prefera să par îngrozită de supraveghetorul meu, dar nu va avea satisfacția asta din partea mea. Și pe lângă asta, Rowena e de treabă Mă număr printre norocoși. Unii supraveghetori sunt infernali și nu-și găsesc liniștea până nu-i fac să plângă pe membrii echipajului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
spună mie să slăbesc, aș da-o pe mâna avocatului meu înainte ca roțile avionului să atingă măcar pista de aterizare. Iau jeleurile și sunt pe cale să plec, când Snakely mă întreabă de ce am catarama de la curea desfăcută. Mă uit îngrozită în jos. Cum de s-a întâmplat așa ceva? Probabil a desfăcut-o ea cu privirea. Cred că mi-a făcut farmece, vrăjitoarea. Hopa, spun eu râzând jenată. Mă privește cu răceală și îmi dau seama că o să fiu mustrată degeaba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
auziți și în nici un caz nu ar trebui să-l interogheze pe căpitan în legătură cu interesele lui. În orice caz, mă bucur că Mike a pus-o la locul ei. —O să mă duc imediat, spun uitându-mă în jos, în revistă, îngrozită că fața mea ar putea trăda ceva. La naiba, ce enervant e. Dacă nu mă duc în carlingă, Mike va crede că sunt din cale-afară de nepoliticoasă. Și dacă mă duc, habar n-am ce-o să-i spun. Vedeți voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
azi de la mine. Scumpo pe naiba. În spate, Lydia are un atac de panică. Îmi spune că, în timp ce scotea căruciorul, una din chifle a căzut de pe tavă și s-a rostogolit până pe podeaua toaletei. Cineva a lăsat ușa deschisă. E îngrozită pentru că în mod normal sunt o mulțime de chifle în plus. Dar azi nu. Avem treizeci și trei de chifle. Și același număr de pasageri. Care chiflă a căzut pe jos? întreb ca fapt divers. — Am aruncat-o la coș. Mă duc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453

zgomot. Cred că exact asta se Întâmplă, se apropie cineva pe hol. Ce porcărie. Vine cineva ! șoptește Connor și se trage repede Într-o parte, dar mâna Îi rămâne acolo unde e, și anume În sutienul meu. Și-o privește Îngrozit. Mi s-a prins ! Mi s-a prins idioțenia asta de ceas. S-a prins de puloverul tău. Încearcă să și-o extragă. Fuck ! Nu pot să mișc brațul ! — Trage de el ! — Asta și fac ! Se uită disperat În jur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
puloverul tău. Încearcă să și-o extragă. Fuck ! Nu pot să mișc brațul ! — Trage de el ! — Asta și fac ! Se uită disperat În jur. Vezi vreun foarfece ? — Sper să nu-ți Închipui că te las să-mi tai puloverul, spun Îngrozită. — Ai altă sugestie ? Mai trage o dată cu putere, și Îmi Înăbuș cu greu un țipăt. Au ! Termină! Mi-l distrugi ! — Asta e acum, că-ți distrug puloverul. Asta e unica ta problemă În momentul ăsta, nu ? — Dintotdeauna am urât ceasul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
am să spun nimic. Aproape a ajuns la ușă, când se Întoarce brusc spre mine, cu mâna În buzunar. — Emma, uite biletele pentru festivalul de jazz, spune, cu glasul spart de emoție. Poți să le iei tu. — Poftim ? Le privesc Îngrozită. Nu ! Connor, ia-le tu ! Sunt ale tale ! — Nu, ia-le tu. Știu cu ce nerăbdare așteptai să-i asculți pe cei de la Dennisson Quartet. Îmi Împinge biletele aprins colorate În palmă și-mi Închide degetele deasupra lor. — Connor... Înghit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
sară din piept. Dosarul Leopold. Era doar o scuză ca să scăpăm un pic de la birou... E un cod secret. Vrea să mă vadă. O, Doamne. O, Doamne. N-am fost În viața mea mai Încântată și mai surescitată și mai Îngrozită. Toate la un loc. Mă așez și rămân câteva clipe cu ochii la ecranul gol. Apoi, cu degete tremurătoare, iau un dosar gol. Aștept până când Artemis Îmi Întoarce spatele, apoi scriu “Dosarul Leopold“ pe cotorul acestuia, Încercând să nu trădez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
ora șapte. Am făcut baie, mi-am uscat părul cu foehnul, iar acum sunt la faza machiaj. — Și tipul a invitat-o În oraș, spune Lissy, cu genunchii la piept. Nu e romantic ? — Glumești, nu ? spune Jemima, cu o față Îngrozită. Spune-mi că glumești. — Evident că nu glumesc ! Care e problema ta ? — Ieși În oraș cu un tip care știe totul despre tine. — Da. — Și mă Întrebi care e problema ? Ridică vocea, nevenindu-i să-și creadă. Ești nebună ? — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
mii de ape. Dar o probez. De fapt, amândouă probăm destul de multe chestii, după care trebuie să le punem pe toate la loc, cu foarte mare grijă. La un moment dat, de afară se aude altă alarmă și tresărim amândouă Îngrozite, după care ne prefacem că nu ne-am speriat deloc. Până la urmă, Îmi aleg bluza roșie nouă, absolut incredibilă a Jemimei, cu umerii decupați, pe care o combin cu pantalonii mei negri de șifon de la DKNY (25 de lire de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
spun politicoasă. Nu sunt Rachel. — A ! Femeia se holbează mai bine la mine. Apoi privește spre Jack și pare că tocmai i-a căzut brusc fisa. A ! A, Înțeleg. Sigur că nu ești tu. Îmi face cu ochiul. Nu ! zic Îngrozită. Nu Înțelegeți. Chiar nu sunt Rachel. Sunt Emma. — Emma. Sigur că da ! Dă din cap conspirativ, a aprobare. Păi bine atunci, vă doresc o seară frumoasă ! Și mai sună-mă când ai chef. Se Îndreaptă cu pași Împleticiți spre masa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
pe Lissy În fața ei, dar probabil că a văzut deja tot ce se poate vedea la viața ei, nu ? — Bună, zic, În momentul În care răspunde Lissy. Eu sunt. — Emma ! Cum merge ? — Groaznic, spun Înciudată. — Ce vrei să spui ? zice Îngrozită. Cum să fie groaznic ? Ce s-a Întâmplat ? — Asta-i partea cea mai cumplită. Mă prăbușesc Într-un scaun. Totul a Început super. Râdeam și glumeam, iar restaurantul e absolut uluitor, și a comandat un meniu special doar pentru mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
și ridicăm ochii amândouă. — A venit mai devreme, spune Lissy. Ciudat. — Nu poate să vină mai devreme ! Ne grăbim În sufragerie, și Lissy ajunge prima la fereastră. — O, Doamne, spune, privind În jos spre stradă. E Connor. — Connor ? O fixez Îngrozită. Connor e aici ? — Are În mână o cutie. Să-i dau drumul să urce ? — Nu ! Ne facem că nu suntem acasă. Prea târziu, spune Lissy și se strâmbă. M-a văzut. Interfonul sună din nou și ne privim una pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
zice. Pur și simplu nu pot. Pare că a luat o hotărâre fermă. OK, mă duc acasă. Își culege hainele. Spune-le că mi s-a făcut rău, că am avut o urgență... — Ba nu te duci nici un acasă ! spun Îngrozită și Încerc să-i apuc hainele din mână. Lissy, o să fie bine ! Pe bune, gândește-te și tu un pic. De câte ori a trebuit să stai În sala de judecată și să ții nu știu ce discurs kilometric În fața a tone de oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]