3,744 matches
-
sunt un scrib ce transcrie un text preexistent; persuasiv, sunt îndemnat să iau decizii care nu mă reprezintă. Scriu pagini care aparțin ALTCUIVA! Încerc să scap generând întâi evenimentele, dacă nu cumva sunt împins spre asta tot de către... Poți să înnebunești. Unii își pierd mințile din alte pricini. Magistratul pentru că are prea multă putere, Filozoful pentru că are prea puțină; Eroul pentru că a fost mințit, iar Căutătorul de aur pentru că e prea sărac. Actorul fiindcă nici un rol nu e pe măsura lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
îl fi văzut, în carne și oase, măcar o dată, de parcă nimeni nu mai doarme în Stațiune. Numai mincinoși. Magistratul întreține un zvon care-i convine, poate oamenii lui mai găuresc țeasta cuiva. A mea, a Actorului, a Filozofului. Actorul a înnebunit de tot; umblă îmbrăcat ca o muiere, zice că așa se purta Socrate. Bântuie străzile, crâșmele, ia cafenelele la rând, vrea să simtă mai bine spiritul cetății, spune. Se ia la harță cu toată lumea, o să-i spargă cineva capul, ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
În baza Decretului nr. 507 din...”, nume, adresă, sumă etc., ești amenințat că, dacă nu vei plăti în câteva zile, se va trece „la sechestrarea și vinderea averii mobile pentru acoperirea sumelor datorate...”, cu specificația „fără o altă somație.” Au înnebunit cu toții! E vorba de taxa tv, cam cât costă o carte! Vor veni să-ți ia din raft pe una dintre ultimele, ai tot vândut; Kafka, de pildă, ți-a salvat dantura, ți se mișcau dinții, erau în pragul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Magistrat. Fufa asta își închipuie că dacă am fost de câteva ori în patul ei, mi-am făcut din asta un scop. Mă bucur că și-a dat în petic și nu am plecat cu ea. O săptămână! Cred că înnebuneam - atâtea zile - fără hârtiile mele, fără cărțile mele, fără singurătatea mea. Fără nopțile mele. Nu-i povestești unei curve despre idealurile tale! Nu te interesează „idealurile” ei! I-am acordat un respect pe care nu-l mai merită; își făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
despre iubire? Nu există cuvânt mai tocit în lume! Iubire! O stare trecătoare, magnetică; unde ce produc o puternică atracție sexuală; afectul numit dragoste este doar o exacerbare în planul cerebral a dorinței de împreunare. Există în creier un punct. Înnebunisem, în tinerețe, după Balerină; îmi vâjâia capul când o zăream. O mare zăpăceală, nu văd - acum - deloc sublimul pasiunii mele: numai instinct. Romancierul își pierduse mințile și mai și, dar după cine nu și le-a pierdut? A fost un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
ar fi fluturat brațul peste plapumă. Un romancier! Asta i-a luat mințile. Au amețit-o, mai degrabă, cărțile mele, alte minciuni, și-a dat seama până la urmă. A crezut că va fi înțeleasă de către Filozof. Filozoful și femeile! Să înnebunești de râs! A nimerit-o și mai prost, alt hârțogar. Ei i se potrivea, cred, un învățător. Am o idee preconcepută: un învățător este un intelectual eșuat; nimeni nu poate să înțeleagă mai bine o femeie ratată. Balerina era lipsită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
spițerilor. Un confrate l-ar fi Întâmpinat cu brațele deschise. Un leac... un leac și puțintel aer proaspăt, și avea să Își Învingă durerea. Mărșăluitul până la Porta Romana nu Îi prii, precum sperase. De acum, toate umorile trupului parcă Îi Înnebuniseră. Era istovit, cu părul și cu barba năclăite de sudoare. Descoperi că se rătăcise prin labirintul de străduțe care se ramificau ca o pânză de păianjen În spatele bisericii Spirito Santo, imediat după poartă. La o cotitură, dădu peste un cleric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
rațiunile crimei. Trebuia să Îl descopere cu orice preț. Cu un salt brusc, se ridică din adăpost și o luă la goană către pod. Încotro pleci, priorule? Îl Întrebă din urmă glasul alarmat al lui Bargello. Acolo sunt Negrii! Ai Înnebunit? Dante o luase pe scurtătură spre Ponte Vecchio. În jur auzea strigătele din ce În ce mai aprinse ale rebelilor. — De ce alergi spre ei? Fugi? Fugi și domnia ta? Poetul continuă să alerge. Bargello avea să plătească și insultele acelea. Dar acum nu era vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
putut reprima o exclamație de uimire contrariată. În locul șirului de cifre pe care mă așteptam să le văd, pentru că, nu-i așa, ce altceva este un cont bancar decât o Înșiruire bezmetică de cifre și litere, pe hârtiile care o Înnebuneau pe Eveline erau așternute doar șiruri de litere. Fără nici o logică și fără nici un Dumnezeu, din câte puteam să-mi dau eu seama la o repede ochire: multe dintre ele se repetau aleatoriu (cel puțin În aparență), ordinea succesiunii nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
umărul dânsului. — Ce-i? - făcu Sima-Vodă. Ce vrei? Lui Metodiu i se păru că aude un ușor cârâit. — N-am timp acuma - spuse Sima-Vodă. Papagalul se foi pe umărul domnului și cârâi de-a binelea. — Of, Doamne, că o să mă înnebunești de-a binelea - făcu Sima-Vodă, apoi se plecă spre călugări; Iertați-mă că vă-ntreb, cruciulițele ce le purtați la gât sunt de aur? — De aur, da - zise Metodiu zăpăcit. — Nu vede bine până acolo - zise stânjenit Sima-Vodă, arătând spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dar imediat apăru din nou, ținând în mână un pistol pe care-l îndreptă spre capul lui Gacel Sayah. — Și acum ce spui, arab păduchios? exclamă. O să-mi dai apă sau nu? Ce dracu’ faci ? se îngrozi colegul său. Ai înnebunit? Lasă arma! Pe dracu’! răspunse înfuriat celălalt. Fără ea am rămâne de izbeliște în mijlocul deșertului. — Dar nu în felul ăsta! O să-i anunțăm prin radio și or să vină să ne caute. — Când? După șase ore sau chiar după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
drept între ochi. — Ce înseamnă asta? reuși să bălmăjească unul din ei. — Înseamnă că sunteți prizonierii noștri, răspunse cu un calm absolut Gacel Sayah. — Prizonieri? Cum adică prizonieri? La ce fel de prizonieri vă referiți? — La prizonieri de război. — Ați înnebunit? Nu suntem în război cu nimeni. Dar noi suntem. — Cu cine? — Cu toți cei care străbat deșertul crezând că e al lor... Gacel se întoarse spre fratele său. — Leagă-i, îi porunci scurt. Douăzeci de minute mai târziu, în singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
toate drumurile cunoscute, chiar și de cele ale caravanelor beduine. — Frumoasă panoramă, pe Dumnezeul meu! O spui ca și când te-ar distra... — Nu chiar! Nu mă distrează absolut deloc, fiindcă e o situație care-mi scapă de sub control și asta mă înnebunește. Ce familie are păduchiosul ăsta? — Din câte știm, pe maică-sa, un frate și o soră, dar toți trei stau probabil ascunși împreună cu prizonierii. — Și nu mai are pe nimeni în altă parte? — Nu, din câte știu eu. — Din ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
deja pe Fawcett, ca să nu-l lase să părăsească competiția, și mi-am permis chiar să-i sugerez că n-ar fi complet deplasat să-i ceară să se întoarcă și să dea ochii cu bunul nostru prieten Gacel. — Ai înnebunit? Cum ți-a trecut prin minte așa ceva? — Nu crezi că ar putea fi cea mai bună soluție? Îi aducem laolaltă, și n-au decât să-și rezolve problemele cum le place... Alaltăieri un motociclist și-a pierdut un picior într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
putem ieși din cealaltă belea... Așa că, la muncă! Se întoarse spre Amed Habaja și-l întrebă: — Până unde estimezi tu că se întinde teritoriul care se află sub influența blestemaților de tuaregi? — Cel puțin până la frontiera cu Libia. Nu mă înnebuni! — Departe de mine ideea asta. Uriașul șef al securității se ridică în picioare, se apropie de harta uzată agățată de perete și o studie cu atenție: Asta înseamnă că ar trebui să suspendăm toate etapele care traversează Nigerul. — Mă tem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
meu - spuse pilotul. Și al nimănui... Ce s-a întâmplat, de fapt? Când austriacul sfârși relatarea detaliată a convorbirii, celălalt îl privi îngrijorat și întrebă, dând mustrător din cap: — Ai îndrăznit să-l ameninți cu moartea așa, pe față? Ai înnebunit? Englezul ăsta este unul dintre cei mai periculoși tipi pe care-i cunosc. Și ce poate să-mi facă? — El nimic. Dar Mecanicul, mult. — Mecanicul? făcu surprins celălalt. Cine-i Mecanicul? — Bruno Serafian, un fost mecanic ce și-a petrecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
care ți s-ar putea întâmpla este să te apuce cufureala și s-o ștergi de-aici cât mai repede. Și cum vrei s-o șterg? Întotdeauna am depins de organizatori și nu am nici un mijloc de transport. — Nu mă înnebuni! — La ce mi-ar servi o mașină în mijlocul deșertului? Știi foarte bine că ne duc dintr-un loc în altul cu avionul sau elicopterul. Altfel în a doua etapă am rămâne în urmă de tot. — Asta a fost întotdeauna cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
La cel mai mic gest suspect, omoară-l. Din nou, așteptarea și tăcerea, până când glasul numărului doi răsună de astă dată vădit tulburat: — Lepădătura asta cere ajutor în italiană. S-ar putea să fi tras într-un prizonier. — Nu mă înnebuni! — Țipă ca un porc. Întreabă-l cum îl cheamă. La puțin timp sosi răspunsul tulburător: — Maurizio Belli. — Băga-mi-aș picioarele! Ce naiba caută tâmpitul ăsta aici? Spune că ieri tuaregii i-au dat drumul să plece. — Și ceilalți? — Sunt reținuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să ieșim din vizuina noastră... - Imohagul dădu ușor din cap, arătând că nu este de acord: Singura noastră posibilitate de salvare e să-i convingem că locul acesta este o redută inexpugnabilă; un labirint unde, în cele din urmă, pot înnebuni. De cât timp venim aici să vânăm și cât ne-a trebuit ca să-l cunoaștem ca acum? De șase sau șapte ani. — Asta-i cea mai bună armă a noastră - spuse cu hotărâre Gacel. Nevoia ne făcea să urmărim vânatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de-ai noștri s-au străduit să ni le transmită, lăsându-ne astfel drept moștenire ceea ce este cu adevărat important când suntem obligați să trăim în deșert: experiența care ne ajută să nu ne lăsăm doborâți de soare, să nu înnebunim de sete și să nu fim îngropați de nisip înainte de vreme. — Îți promit că dacă scăpăm de aici am să ascult cu mai multă atenție proverbele. Atunci, ascultă-l în primul rând pe ăsta: „Dacă stai în cur pe nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
strop mai mult! - își ridică degetul amenințător. Și dacă o să vă treacă prin cap să mai veniți pe aici, o să fim neîndurători. Bruno Serafian lăsă să-i scape o înjurătură porcoasă înainte de-a întreba: — Să mă ia prizonier...? Ai înnebunit? — Asta vor. Dar de ce eu? — Pentru că ești șef și ești vinovat de faptul că toată misiunea asta a fost plănuită cu curul, că ai subestimat dușmanul, și nu mă refer doar la tuaregi. Mă refer la totul, fiindcă tu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în depărtare și o pustietate absolută puse stăpânire încă o dată pe masivul stâncos. În sfârșit, când se aștepta cel mai puțin, silueta subțire a tuaregului se profilă pe cer. — Metulem, metulem... - îl salută. Cum te simți? — Cât pe ce să înnebunesc. Unde ai fost? — Am dormit. — Trei zile la rând? — Te-am avertizat că un beduin trebuie să fie în formă, atât pentru cea mai periculoasă acțiune, cât și pentru cea mai profundă odihnă, după împrejurări. Ai nevoie de ceva? — De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
care provenea dintr-un punct nu prea îndepărtat, poate la ceva mai mult de un kilometru distanță. Încercă să se calmeze, își încordă privirea, dar din nou nu zări nimic. Nimic, nimic. — Ăsta e sfârșitul...! de-abia îngăimă. Încep să înnebunesc. Dar pentru a treia oară, ceva luci printre pietre. Grăbi pasul și se îndreptă direct spre acel loc, nutrind un soi de imperceptibilă speranță - dar când ajunse la locul cu pricina, căzu în genunchi, lăsând să-i scape un geamăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
halatul cafeniu de casă, adîncit În Scrisorile persane ale lui Montesquieu, pare un personaj dintr-o lume mai veche, care știa să se abandoneze total Într-o stare, Într-un gest, o lume care avea timpul. Sună la ușă. Iar. Înnebunesc. Du-te tu și vezi, cine e. — Eu sînt, vecina de jos. — Bună ziua, vreți să vorbiți cu soția mea? Vino că a venit doamna Oprișan. — A, intrați. Nu stau mult să nu se supere domnu. — Nici o problemă, el citește. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
taică-su Îl chemase Feher se pare că predase vioara la liceul de acolo și pe bunicu lui l-o fi chemat Weiss, tot ce se poate, și-a schimbat numele ca să nu fie privit ca un varia; am să Înnebunesc cu atîtea coincidențe a urinat și facultatea a ajuns redactor de editură colabora și la reviste o fi visat și el cîndva să plece În străinătate trimis de Asociația ziariștilor să fie Însoțit la gară cu flori) ...a fost obiectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]