1,466 matches
-
ai bani? - Că mulți mi-ai dat, îi rânji bătrâna. Această familiaritate miră pe Felix, care totuși observă că, cu tot halul în care se afla Marina, ea n-avea aerul să fie o slujnică. Anumite trăsături mai fine îi înnobilau fizionomia. Mai târziu el află că bătrâna era o rudă îndepărtată a lui moș Costache, pe care acesta, abuzând de împrejurarea că femeia, celibatară, n-avea unde să se ducă și era și cam slabă de minte, o folosea ca
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și gândi, puteai consuma și mâzgăli cugetațiuni pe șerveturi, ba chiar și ațipi, în secile și legănătoarele jumătăți de zi, din care scăpai numai după ce se învredniceau să dea peste tine colegii. Căci, o dată descoperit, colegii-l salvară, ei îl înnobilară în duh și tot ei dădură de lucru banului popii, domnișori de neînchipuit, neîncrezuți și instruiți, apăruți când ți-era mai greu, mîngîindu-ți nostalgiile cu mir de la Scorburi, dând sufletului tău ghies spre cârciumile universitare Coviltir, Nu mă mai îndrăgești
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
case al proprietăresei, pus pe strada Perone. Madama părea să nu fie acasă. Vârând numai grumazul, Doru mătură c-o ocheadă camera ei și nu-i mai strigă nici binețe. Evident, gazda sa romanțioasă nu era acasă. Când era, și înnobila cu prezența sa cel de-al doilea rând de case, profesoara se retrăgea, de obicei, într-o odăiță discretă, decorată sumar, cu destul de bun gust, dar și ușor împuțită. Împuțită nu deoarece într-însa ucenicele n-ar fi făcut, din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de ce nici un arbore nu crește în timp? Voi fi trecut cu natura de partea veșniciei? Melancolia este limita de poezie pe care o atingem în interiorul lumii. Ea nu e numai o înălțime a noastră, ci a existenței înseși. Aceasta se înnobilează treptat înspre irealitate, devenind mai mult prin apropierea de o stare de vis. Irealitatea e un excedent ontologic al realității. Nu recunosc existență decât ființelor ce nu mai aparțin lumii. Acele femei ce n-au scăpat prilejul tainic de a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
conținutul în sensul că nu vor mai fi inferiori și superiori înăuntrul ei. Limbajul adoptat de către feministele românce este cel clasic: „casa și familiaxe "„familie" sunt sfinte”. Ca și în cazul argumentului lui Wollestonecraft, pentru feministele acelor vremuri, femeia instruită înnobilează familiaxe "„familie" și e mai capabilă în tot ceea ce întreprinde. Nu există degradare și înălțare decât de naturăxe "„natură" etică. A fi o bună cusătoreasă este totuna cu a fi o bună profesoară (aici accentele elitiste dispar). Orice aptitudine are
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
din paradigma tristei (dar, totuși, ocrotitoare!) văi. O evaziune care corespunde estetic pătrunderii Într-o convenție literară prestigioasă. Luntrea bătută de furtuni este o imagine curentă În poezia timpului. CÎrlova a ținut astfel să Încoroneze poemul său și să-și Înnobileze jalea printr-o referință din afara spațiului său de meditație. Acela sugera o statornicie, marea (un spațiu străin) dublează sugestia insecurității și limitează perspectiva salvării. VI Ion Heliade Rădulescu. Trei verbe esențiale: a crea, a plasma, a edifica. Impaciența și lăcomia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
erotic. Pasiunea n-are pentru Heliade nici o justificare dacă nu duce spre altar (cămin). Odată instalată În celula familiei, pasiunea Îmbracă veșmintele datoriei. Pentru spiritul romantic asta ar echivala cu un detestabil eșec. Pentru Heliade este o Împlinire sacră. El Înnobilează, astfel, conjugalilatea și face din ea figura dominantă a vieții afective. Mitul poeziei lui nu este Don Juan, nu este, pînă la capăt, nici Tristan (mitul pasiunii devoratoare). Este mitul cuplului biblic, simbolul unei mîndre singurătăți În doi. Un Portret
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sine. Retorica acestor poeme este simplă și ea cultivă un număr de virtuți, dintre care cea mai prețuită este puterea de sacrificiu. Mama, femeia În genere, pustnicul ’sînt apărătorii legii morale. A trăi În sclavie este o rușine, existența este Înnobilată de libertate, sentimentul cedează În fața datoriei etc. Dezvoltînd, repetînd aceste idei, Bolintineanu pune În mișcare un aparat de comparații, repetiții, alegorii care să susțină discursul liric. Discursul uzează de o scenografie simplă și eficace. Dovadă că poetul o folosește În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
regie. Discursul este aproape alb, imaginile - puține - sînt stereotipe. Imposibil de surprins o mișcare mai originală a imaginației. Bolintineanu nu renunță, nici aici, la unele obsesii. Dalbul Îl urmărește („dalbe lupte”, „dalb mormînt”. „vorbe dalbe”), dulcele este, oricînd, gata să Înnobileze o propoziție. Un pasaj din Codrul Cosminului arată că Bolintineanu este În epocă neîntrecut În descripția naturii În stare de convulsie: „Soarele dispare... ceru-ngălbeni! Munții-nalți, vechi, se-nvîrtesc, se-nclină. Umbra se mărește... Aerul tăiat, Strîns, s-aruncă-n valuri, vîjÎie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o situație limită, alege ca soluție moartea. Moartea voluntară este ultima probă de dragoste romantică. Pentru a face trecerea suportabilă pentru cei vii, femeia Îndrăgostită (căci subiectul erotic este la Bolintineanu aproape În exclusivitate de gen feminin) inventează o fabulă, Înnobilează, codifică moartea: o plecare Într-un car mitic cu o doamnă misterioasă etc. Sau se culpabilizează, Își atribuie păcate imaginare, mistificînd adevărata esență a tragediei. * Văzînd peisajele, obsesiile, figurile poeziei lui Bolintineanu, să ne Întoarcem la retorica lui. Cum putem
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
printr-o faptă eroică. Erotocrit arde de dorința ca „Areti pe el călare cu ochii ei a-l vedea / Și sulița să apuce ca un viteaz luptător / Să se arate pre sine peste toți biruitor”... Cu alte cuvinte: vrea să Înnobileze la modul cavaleresc sentimentul său. Noblețea cîntecului nu-i suficientă. Trebuie și noblețea armelor. Erotocrit este, În fond, un trubadur care Într-o mină ține chitara, semnul inspirației, și În alta lancea, semnul curajului viril. Două arme care deschid drumul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
marile lui merite), și ceea ce ne strecurase în oră era efectul unei prelegeri despre filozofia istoriei, pe care o ascultase probabil la Facultatea de Litere. Sunt sigur că printr-un defect de memorie și instinctiva pornire de a clarifica am înnobilat ideile lui Gavrilcea, care trebuie să fi fost mult mai confuze. Nu noi ne puteam da socoteală de asta. Scopul lui era de a ajunge la încheierea că istoria se face, fiind faptă, nu narațiune goală (asta o auzea el
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
femei nu-i comodă. - Probabil că nu. Soția unui căpitan de vapor, care rămâne aproape mereu acasă, în vreme ce soțul străbate oceanele, duce oare o viață mai comodă? Există legături aeriene. - O fată prea inteligentă, cum ești tu, ajunge prin sofismsă înnobileze și un gladiator. - Ei, tată, tu ai o prevențiune contra lui. Pare acum așaagitat fiindcă e tânăr și e în căutarea unei realizări. Când își va atinge scopurile și va fi un om cunoscut, va părea mult mai ponderat, ca
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu toate că prin educație făcea distincție între un compozitor bun și unul vulgar și avea instinct muzical, nu suferea pentru imaginile lui Mozart, Beethoven sau Chopin. Emoția ei era fizică, sub durata cântecului, când trupul intra într-o erecție musculară, care înnobila toată ființa. Momentele cele mai distinse ale Indolentei se ghiceau a fi tocmai cele mai riscate, convulsiunile erotice. După acest entuziasm secret, cădea ziua într-o apatie decentă și inexpresivă. Iui Pomponescu îi era frică de femeile petulante, de formulă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
constituie faptul că indivizii tind să aibă încredere în membrii propriului grup și în general în persoanele similare" (p. 95). De regulă, încrederea interpersonală se dezvoltă greu. Este nevoie de multe experiențe pozitive pentru ca relația dintre două persoane să se înnobileze cu sentimentul (stabil) al încrederii reciproce. Se poate, însă, ca în viață să se plece din start (potrivit unei filosofii optimiste) de la încrederea reciprocă, iar experiențele (pozitive) ulterioare să confirme și să întărească sentimentul de încredere reciprocă. De asemenea, se
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
Prin urmare, în dragoste, pierderea este întotdeauna posibilă. Nu există siguranță absolută. Compasiunea Cea mai pură și cea mai înaltă formă a iubirii este compasiunea. Ea este o emoție "profund omenească, ce dezarmează critica și triumfă asupra sarcasmului. Ea îi înnobilează pe cei care o încearcă, trezește în ei prospețimea sentimentelor, bulversează diferențele de clasă, de castă sau de poziție socială" (Braud, 2008, p. 36). Compasiunea este "o emoție care pune în valoare, dar și o obligație care pune la încercare
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
Știi cât de mult îmi place ideea lui că orice realitate profană are în spatele ei o concentrare de sacru. E în lucrul acesta, ca și în Ideea lui Hegel, un fel de a te îndura de toate, de a le înnobila și mântui. Dar există aici și dezavantajul de a vedea în orice mărunțiș o revelare a sacrului, riscând în felul acesta să dezintegrezi sacrul însuși. Ai să vezi de pildă cum sfârșește volumul II din Hist. des idées... "L'autobus
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lui Hegel (e în Eckermann) care, întrebat de Goethe "ce este, până la urmă, dialectica dumitale?", a răspuns: "Spiritul de contradicție al omului trecut asupra naturii." În Maladii, pentru că îndeobște se pleacă de jos, am simțit nevoia să plec de sus, înnobilînd maladia, făcînd-o să descindă din cer. În Tratat, pentru că ființa e în general sacralizată și solemnizată, am plecat, dimpotrivă, de jos, de la ființa umilă și precară." Îmi dă să citesc o scrisoare a lui Cioran, cea cu "sentimentul paraguaian al
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
îngeri care coboară și devin licurici, oameni urcători care devin îngeri. Globalismul care e, în fond, panteismul pierde și descinderea, și ascensiunea: totul e în tot, ordinea e dată, nu căutată, iar căutarea rămâne doar de ordin poetic. Partea este înnobilată de întreg, dar nu se poate ridica la nivelul întregului. Mizeria panteismului este că înnobilează și totodată degradează partea. Ajungi atunci la viziunea monstruoasă a lui Goethe, că doar totalitatea oamenilor înseamnă omul? Ce rost ar mai fi avut atunci
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fond, panteismul pierde și descinderea, și ascensiunea: totul e în tot, ordinea e dată, nu căutată, iar căutarea rămâne doar de ordin poetic. Partea este înnobilată de întreg, dar nu se poate ridica la nivelul întregului. Mizeria panteismului este că înnobilează și totodată degradează partea. Ajungi atunci la viziunea monstruoasă a lui Goethe, că doar totalitatea oamenilor înseamnă omul? Ce rost ar mai fi avut atunci Isus? Mă tem deci să nu cazi în panteism cu globalismul tău. Însă dincolo de toate
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
rămânem la imaginea timpului liniar al lui Cronos care face indigestie înghițindu-și copiii. Timpul are astfel, la propriu, o obârșie proastă, una pe care nu și-o poate pierde, indiferent de încercările care s-au făcut pentru a-l înnobila. Obsesia timpului a rămas în filozofie o obsesie proastă. M-am întrebat de altfel de ce au grecii un zeu pentru timp și nu au unul pentru spațiu. Lucrul acesta este interesant; când descoperi cu adevărat spațiul, așa cum am făcut-o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pahar nou din dulapul din bucătărie, toarnă atent vin în el, strânge cioburile și dispare): Domesticiți spațiul d-voastră înconjurător și vă satisfaceți astfel, în umbra ridicată a vântului în mare taină Nevoile d-voastră. Oficiala lipsă de Nevoi a înnobilat până acum orice Personaj. Mai este numită și Frumusețe, atunci când este de trebuință înainte și după aceea. Permite Umilirea de sine fără să se bage de seamă înaintea opulentului bufet al Realității. Și tot ce-i Propriu-Personal va fi costumat
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
Într-o anume măsură un caz pentru gustul apei din pârârile de munte... Și totuși cel mai rău gust, căci tot ce bea apă și tot ce trăiește trebuie să bea apă, dorințele după apele din pârâiașele de munte se înnobilează în chip pasionant. Apa pârâului de munte, știi, munți înalți, cascade, freamătul naturii, și pustiirea săracilor în apă. EA: Folositorul și Dorința: una peste alta fals. Inutilul și Folositorul, Dorința și Viciul, Bucătăria și Vârfurile munților. O legătură de iubire
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
percepute ca o competiție seculară, laică, împotriva misoginismului clerical. Într-adevăr, femeile erau frecvent înfățișate drept cititoare ale romanelor cavalerești.” 27 Iubirea însemna adorația unei doamne, o dragoste trezită de frumusețea, înțelepciunea și caracterul ei, femeia fiind cea care îl înnobila pe bărbat, îl determina să se perfecționeze, să-și depășească limitele, fie ca luptător, nevoit să-i aducă ei, prin victoriile repurtate, onoare sau să-și câștige un renume propriu care ar fi putut să-i atragă cavalerului bunăvoința femeii
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
în Decameron un membru al cinului monahal, un abate de Cluny, este privit cu admirație, fără ironie, pentru că se dovedește recunoscător față de un tâlhar care l-a ajutat să se vindece de boala de stomac ce îl chinuia, omul Bisericii înnobilând persoana care s-a dovedit atât de generoasă, cerându-i papei să-i ofere răsculatului iertare și să-l transforme în frate ospitalier. Pătrunzând în universul Povestirilor din Canterbury ale lui Geoffrey Chaucer, întâlnim o critică mult mai acidă la adresa
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]