2,073 matches
-
spui prin sat? Că-i rotund. Învățătorul renunță și se mulțumește să-mi așeze frumos urechile. Numai că, în ciuda strădaniilor lui de a le așeza mai învîrtite, urechile se încăpățînau să revină la forma dată de mama, doar că se înroșeau ca racul fiert. Ce este a învățătorului este pus deoparte. Nu m-a pîrît la Partid și eram bucuros. Un înroșit de urechi este floare la ureche, pe lîngă o "ridicare". Dar chiar și așa, cu frica în oase, tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de a le așeza mai învîrtite, urechile se încăpățînau să revină la forma dată de mama, doar că se înroșeau ca racul fiert. Ce este a învățătorului este pus deoparte. Nu m-a pîrît la Partid și eram bucuros. Un înroșit de urechi este floare la ureche, pe lîngă o "ridicare". Dar chiar și așa, cu frica în oase, tot nu mă lăsam. Aveam un soi de ostilitate chiar și în ce privește ordinele Partidului. În clasa a șasea să vezi ce prostie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
gaze îi venea în față, încur cîndu-l îngrozitor, pușca îi cădea de pe umeri, foaia de cort, desprinsă pe jumătate, se tîra pe jos. Chipiul îi venea peste ochelari și transpirația de pe ochelari îi venea peste ochi. De usturime ochii se înroșeau, de credeai că are cea mai avansată conjunctivită, netratată deloc. Cînd dădea peste noi bucuria să facem puțină "tactică de infanterie", Floricel oferea un spectacol pe cinste. Încălțat în niște cizme de cauciuc lungi, făcute armonie spre între picioare, pentru că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
înfiptă într-o movilă artificială. Sacrificii umane (una din concubine, numeroși servitori) și de cai însoțeau înmormântarea regilor (IV, 71 sq.). În fine, e important de observat caracterul "șamanic" al unui asemenea rit: sciții aruncau semințe de cânepă pe pietre înroșite în foc și, adaugă Herodot - care n-a înțeles că era vorba de un act 38 Widengren consideră totuși că Mithra se bucura deja în Persia de un cult important, în vremea lui Darius I (Religiom, p. 148). 39 Cf.
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
puțin obscurității, însă nu aici este problema. Chiar dacă gustăm acest gen de glume. Într-o bună zi din 1870, Lafargue, aflat împreună cu soția, se întîlnește cu Benoît Malon, o figură de seamă a socialismului francez: "Știi, îi șoptește la ureche înroșindu-se de mîndrie, ea e fiica lui Karl Marx... Marx, murmură Malon perplex... Cred c-am mai auzit acest nume. Nu-i un profesor german? Nu, este autorul lui Das Kapital! Das și mai cum?". Îl mai găsim pe Marx
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
a pus, i-a sprijinit ștremelagul pe crac. Ștremeleagul, care în pantalonii aceia largi avea suficientă libertare de mișcare, era destul de zglobiu. Ea s-a retras și l-a privit cu milă. Noroc că era versată, astea mai nefutute se înroșesc, nu știu cum să reacționeze. De atunci nu s-a mai atins de ea și au colaborat eficient în continuare. Apoi ea a dat examen, el era în comisie la oral, și-a amintit momentul de tandrețe rămas neconsumat, i-a umflat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
având prețuri "speciale". În piețele de sclavi aceștia erau puși să alerge, danseze, să cânte, să-și arate "abilitățile" și "dinții" în fața cumpărătorilor, pentru a-și demonstra "valoarea". După cumparare erau supuși procedeului "herrado" marcarea, ce se făcea cu fierul înroșit în foc, care imprima în carnea sclavului o cifră sau o literă sau numele stăpânului. Sclavii se marcau de obicei pe umărul stâng, dar se menționează și sclavi marcați pe obraz. Femeile de obicei erau marcate pe piept sau pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
mai sus, având printre altele rolul de perpetuare a speciei umane întrucât după opinia unui celebru arhitect și inginer roman: "Cel mai frumos exemplu de echilibru este corpul omenesc." (Marcus Vitruvius Pollio) Dar eu ce făceam? Ce? Genunchii mi se înroșeau, se învinețeau și mă dureau îngrozitor; așa că nu e de mirare că la vârsta de 14 ani eram deja posesorul unui reumatism poliarticular acut, care și astăzi mă "însoțește", provocându-mi dese și dureroase crize reumatismale. De aceea mă "dichisesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mici și rotunde conținând în structura lor de formă aerodinamică rămășițele toxice ale procesului de combustie. Camera se umplea de fum, iar noi simțeam deja usturimea lui în ochi și pe căile respiratorii. Aerul devenea irespirabil, aproape sufocant. Cu ochii înroșiți de fum ne zburătăceam de colo-colo, iar în vânzoleala asta generală, cineva a atins căldarea de apă ce mai avea pe fundul ei un pospai și ăla înghețat, așa că în momentul în care mama a strigat la Mircea să aducă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Stăteam cu inima cât un purice, nădăjduind că fapta nu va fi dată în vileag. Tremuram. Mă luase transpirația. Doamna profesoară tocmai făcea prezența. Deodată a picat trăsnetul: Doamna dirigintă, Aciocîrlănoaiei mi-a mâncat mălaiul! Am rămas paralizat. M-am înroșit instantaneu ca macii neprihăniți ai câmpului, cu ochii bulbucați și părul zbârlit în vârful creștetului. Se terminase. Fusesem electrocutat mortal. Timpul se oprise pe loc, marcând dureros istoria, precum catastrofa nucleară de la Hiroșima. Fusesem condamnat fără nici cea mai mică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
măruntaiele l-a repezit cu o forță turbată spre pământ. Puterea izbiturii a fost atât de violentă, încât pentru câteva secunde pisica a rămas inertă pe solul uscat, presărat cu pietriș. Un firicel de sânge se scurgea din botișorul traumatizat, înroșind pământul. Cu un efort incredibil, s-a ridicat, făcând câțiva pași, în timp ce torționarul se autocompătimea privind la urma lăsată de mușcătura ei. Văzând-o mergând chinuit, mai mult târându-se, a fost cuprins de o furie dementă, dezlănțuită și i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
rândul. Georgescu -figură cum se spune acum "contestată", care era un libertin și "golan" declarat a învățat o poezie de amor în nemțește și i-a pus-o în teză, cu dedicație, semnându-se cu tupeu. Domnișoara G. s-a înroșit, nu a spus nimic. Georgescu nu a pățit nimic, nu a fost eliminat, cum eram siguri că se va întâmpla (ba mai târziu a ajuns ministru), și prin acest gest de camaraderie domnișoara G. a devenit modelul uman, idolul nostru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
înțelegem pe acești oameni cu obsesiile lor desuete. Nu mai înțelegem sentimentalismul, care ni se pare siropos. "Situațiile" ni se par de operetă, ne temem de simțăminte prea tari, nu mai dispunem de vascularizație suficient de sprintenă pentru a ne înroși obrazul în situații "rușinoase"; "rușinea" este un cuvânt vid, lipsit de sens. Altă lume, alte obiceiuri, am lăsat tripleta de domni să se încălzească cu amintirile lor anacronice. Noi suntem "altfel": tari, duri, mai simpli; promovăm Filozofia Eficienței. Sentimentele excesive
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
dintre voi toți care a avut curajul să stea în două picioare și să-l înfrunte pe Ceaușescu și Securitatea. Iar voi nu v-ați solidarizat cu el, nu pentru că îi lipsește prestigiul, ci din lașitate.Ă Breban s-a înroșit până în albul ochilor, iar eu, ca gazdă, simțeam că intru în pământ de rușine”. (Ioana Măgură Bernard, Directorul Postului nostru de Radio, Casa de editură Retromond, București, 1994, p. 46). Punctum! Dl Breban afirmă că mi-ar fi recomandat (ca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
salvatoare a lui Oreste avea o emoție asemănătoare În ambele versiuni. Finalul aici echivala cu un carnaj. Corpuri fragmentate, dislocate, apăreau În fum și ceață, metafora de apocalips oglindea muzica simultan pasionat-romantică și crud-primitivă. Electra dansa În bazinul cu apă Înroșită de sângele proaspăt al Clitemnestrei și al lui Egist, valsând obsesiv și sacadat În ritmul vienez al muzicii, din ce În ce mai frenetic, până cădea moartă, epuizată pe marmura mormântului, la picioarele statuii incandescente a lui Agamemnon. Dacă În teatru terminam cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
nu erau privite ca indivi dualități umane, ci doar ca exponenți ai unor categorii, clase, etnii. Bâiguiala mea doctă l-a scos din sărite pe Benador: — Ce teză, domnule, ce tipic, dumneata nu înțelegi că m-au făcut antisemit? Se înroșise, clocotea. Trebuia să găsesc argumente să-l liniștesc. — De ce nu luați lucrurile mai în ușor? i-am spus. În fond povestea are și o latură comică, de ridicol: cum, dumneavoastră, antisemit? — Poate că ai dreptate, a admis el, dar numai
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
nu știi decât să mă nânci! Nu mi spui niciodată mulțumesc pentru farfuria pe care ți-o dau! Apoi m-a întrebat: — Tu vrei ceva? Mai mult din spirit de colegialitate cu Salvatore am răspuns: — Pâine cu margarină! S-a înroșit, a bătut cu palma în masă, a spus că o ruinăm... Ultima picătură a fost în ziua în care am îndrăznit să explo rez grădina. Era o zi frumoasă, era cald, pomii erau înflo riți și o mulțime de ierburi
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
nici tată, nici frate și nici patrie. Ca să-și împiedice tatăl să-l urmărească pe iubitul ei, a sfârșit prin a-și omorî fratele, tăindu-l în bucăți. I-a dezmembrat trupul și i-a împrăștiat sărmana carne peste tot, înroșind câmpia cu sânge nevinovat. Aia mi-a descoperit că numele grecesc al orașului Tomis (Toμή) vine chiar de la verbul a tăia (τέμνειν). În locul ăsta, așadar, s-a consumat un sacrificiu înfiorător: până și țărâna pe care calc pare să conțină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
o dată totul rămâne suspendat. Nici aerul nu se mai mișcă, așteptând ca tânărul să expire și sufletul său curat să fie primit de Zalmoxis. Trupul mesagerului n-a avut nici măcar o tresărire când a fost străpuns de sulițe. Sângele a înroșit postamentul alb al altarului. În clipa aceea, o pasăre mică, albă, apăru ca o săgeată din vârful brazilor și se înălță drept în sus până ce dispăru din vedere. Sufletul pur al tânărului zburase în cer și zeul îl primise cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Prin contrast, uneori mă gândesc - așa cum am scris în Metamorfoze - că mi-ar plăcea să semăn în el dinți de balaur. Ca și în mitul fantastic despre fuga Medeei, probabil c-ar răsări din ei niște războinici mercenari, capabili să înroșească pământul-mumă, ucigându-se între ei. Geții nu sunt animați însă de spirit războinic și recurg la arme numai ca să se apere. În schimb, grecii și romanii sunt cei care le alimentează ura și sfârșesc prin a împiedica populația băștinașă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de infam: trebuie să mă port ca un poet, iar poetul e întotdeauna drept. M-am destăinuit în fața Aiei și am hotărât să mă ascund ca un trădător perfid. N-am participat la bătălia de la Troesmis, unde sângele geților a înroșit fluviul sacru Istros. Iată-mă din nou bolnav. Mi-e rușine să ies și nu mai am curajul să-i întâlnesc pe acești oameni pe drum, să-i salut. Am redevenit pentru ei „romanul”, ocupantul. Interdicție Un șir de furnici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
în toate părțile, îmbrăcat în halatul lui cu dungi albastre, cu târâiții în picioare, cu o prostire albă pusă în patru în jurul gâtului pentru sudoare, gros și greoi precum era, când se vedea așa prins fără veste de noi, se-nroșea la față și oarecum se rușina. Iracu - de mine! M-ați găsit și dumneavoastră așa ca pe un prost, ne răspundea el începând a râde, că tot prost îs eu de-acasă de la mama din Humulești. Nu puteam să mă
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
nevoie (chiar dacă n-au căutare în zilele noastre). Să ne amintim de Eminescu, de Bălcescu, Brâncoveanu, Tudor, Cuza, Mihai, Horia, Avram Iancu, Aurel Vlaicu, Iorga, Ecaterina Teodoroiu, Brâncuși, Enescu, Grigorescu, Caragiale, Babeș, Paulescu, Arghezi, Palade, Sadoveanu, de tinerii care au înroșit caldarâmul la Revoluție și câți încă... Și în muncă, în creație există eroi, eroism. Pe umerii lor s-a înălțat această țară. Ei sunt eroii, ei sunt sfinții, ei sunt "cei mai Mari Români". Merită măcar un gând, o aducere-aminte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
În loc ca hoții să devină soldați, cum a spus Sfântul Părinte, soldații au devenit hoți. și ce s-a Întâmplat la Semlin s-a Întâmplat peste tot! La Castoria, Bohemund cu cetele lui a omorât atâția greci, Încât s-au Înroșit apele lacului. Așa mi-a povestit un soldat care a scăpat cu zile din acel măcel. Fiindcă nici localnicii nu s-au lăsat mai prejos...“ Cum veștile călătoresc mai repede decât armatele, Bizan țul, care aflase la ce trebuia să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
la noi. Meșterul ridicase din umeri, Îi pusese În mână o punguță nu prea mare cu bani de argint și-i urase drum bun. Apoi visul se tulbura ca oglinda unei ape În care ai aruncat pietre. Unda limpede se Înroșea Încet, Încet. și nu mai erau decât sânge și țipete de groază. * * * Călărise zi și noapte spre miazănoapte. Trecuse Dunărea pe podul umblător și neliniștea Începuse să-l cuprindă ca o boală. Pe la popasuri, oamenii povesteau Îngrijorați: alte puhoaie de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]