1,110 matches
-
vadă pe Aidan. Să vadă cum era, pentru că, în adâncul sufletului, simțea că are niște socoteli de încheiat cu el. Voia să-l vadă și să descopere că nu-l mai iubea. Cu toate că o parte din ea era foarte, foarte înspăimântată ca nu cumva să nu fie așa. Se culcă înapoi și într-un sfârșit reuși să ațipească, tulburată de vise în care ea și Nieve, sau Aidan, sau Anna, sau chiar Neil se aflau într-un lift în cădere, mâncând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
trei, minus patru, am pierdut pe undeva șirul sau n-am numărat bine la urcare, ridic din umeri și ies înfometat în soarele aplecat spre apus, 26 mai, nu reușesc să dau de Boris, de câteva ceasuri a sunat Sabina înspăimântată chemându-l, copilul e bolnav, grav bolnav, ceva la plămâni din câte înțeleg din cuvintele ei întrerupte de plâns, e în spital cu el la Firenze, îl roagă pe Boris să vină neîntârziat, copilul e pe moarte, îl mai țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
cu sufletul, să-l saturi cu jumătate de franzelă, dar sufletul e ca o gaură neagră ce-nghite tot în juru-i, despre gaura neagră din sufletul meu nu i-am vorbit părintelui Ioan, atenție! Pielea culturală, Și dintr-o dată realizez înspăimântat că nu mai am nici o țigară și-mi vine să le dau pe toate naibii, să mă ridic și să plec cât mai departe de aici, în lume, acolo e locul meu, acolo mă simt în siguranță, am sărit deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
o cascadă i-au venit cuvintele, ca apa jos la izvor, năvalnic, mi-a spus cum a furat din biserică crucea de argint, cum a omorât cu cuțitul un călugăr, cum l-a privit călugărul iertându-l, cum a fugit înspăimântat, lăsându-și cuțitul împlântat în pieptul călugărului ce-i mulțumise parcă pentru moartea ce i-a dat-o, ca pe un dar, vorbea greu, fără nici o gramatică, mai mult înțelegând din ochii lui decât din cuvinte, mi-a mai spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
privi pe fereastră înspre Snow, clubul de peste drum. Cei de la ușă îi lăsau să intre pe gratis pentru că stăteau în zonă. — Are cineva chef să treacă strada pentru un dans? sugeră ea din obișnuință. Foarte din obișnuință —NU! spuse Ashling înspăimântată. Trebuie să fiu în cea mai bună formă când mă duc la muncă mâine dimineață. —Și eu am o slujbă, să știi, spuse Joy. Cea mai mare companie de asigurări din Vest. Haide, doar un pahar. Tu nu știi noțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Strichen. Un foc de armă explodă În carieră. Bărbatul cel mare se opri, cu brațele larg desfăcute, fără să se miște. O altă pocnitură, mai puternică decât prima, iar el scheună. La patru metri distanță, Jamie Îl privea cu ochi Înspăimântați. Gheața cedă mugind, o gaură de mărimea unui camion de tranzit i se deschise sub picioare și Martin Strichen dispăru. Drept În jos. Apa neagră Îi Înghiți țipătul. De cealaltă parte a găurii, Jamie se târî Înainte și privi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Îi mângâia părul, încerca să-i vadă chipul. Și părticica din el care supraviețuia percepea toate acestea. Chereas privi uluit acea apariție, apoi îi porunci lui Julius Lupus s-o omoare pe cea care, în ochii lui, era doar soția înspăimântată a Împăratului ucis. O loviră în spate, dar ea nu-și dădu seama. În genunchi, continua să-i vorbească, mângâindu-l cu mâinile pline de sânge. — Te iubesc, te voi iubi și peste șapte mii de ani. O parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înțeleagă bine, și încheie dur: Și știi de ce merita onoruri imperiale? Pentru că era singura fiică a divinului Augustus. În schimb, a fost exilată timp de nu știu câți ani. Iar în cele din urmă Tiberius a ucis-o. Mintea copilului lucra repede. Înspăimântat, auzi din nou glasul mamei sale: „Șaptesprezece ani... Se așeză dintr-odată lângă ofițer; era atât de speriat, încât genunchii îi tremurau. Șopti: — Am văzut-o pe mama plângând... Se agăță de brațul lui Silius și îl rugă: Să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prin surprindere, el s-a apărat - dar erau trei bărbați împotriva unui copilandru. Cuvintele acelea însângerate s-au întipărit în mintea lui Gajus. Silius nu știa în câte nopți visele lui de adolescent aveau să fie întrerupte de o tresărire înspăimântată. Spuse: — Când a ajuns vestea aici, nimeni n-a mai văzut-o pe mama ta timp de trei zile. — Nu-mi aduc aminte... murmură Gajus. — Erai mic. Acel prim delict al noului împărat („primum facinus novi principatus“, avea să scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
senatorului care, în ziua triumphus-ului, îi privea de departe, râzând. Mama lui, Agrippina, se alarmă: — Asta-i ideea Mașterei, șuieră. Chipul ei frumos se umplu de ură. — Calpurnius are s-o aducă în Syria pe soția lui, Plancina, anunță. Își imagina înspăimântată instrucțiunile pe care Maștera avea să i le dea credincioasei sale complice; îi revedea pe frații ei, care fuseseră trimiși în Hiberia și în Armenia cu misiuni glorioase și muriseră acolo în chip misterios. Gândurile lui Germanicus nu mergeau până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Deși se lăsa întunericul, Germanicus insistă să împlinească lungile rituri de implorare, în vreme ce tovarășii săi se întrebau ce planuri de luptă îl împingeau la asta; apoi coborî în crypta și întrebă destinul. Oraculum-ul îi răspunse cu cuvinte ambigue și obscure; înspăimântata Agrippina și tovarășii credincioși mângâiau cu în iluzia că prevesteau noroc. Numai Creticus rămase tăcut. Un istoric care, după mai mulți ani, s-a întâlnit cu câțiva martori bătrâni ai acelei călătorii a scris că, în taină, lui Germanicus i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Nu e demn de caracterul roman să ne pierdem în lamentații. În liniștea mormântală păstrată de colegi, un singur senator reacționă disprețuitor: — Roma nu mai știe să facă deosebire între bocetele lașilor și celebrarea eroilor. Însă oamenii nu se lăsară înspăimântați. Printre strigăte și invocații, solemna alcătuire a cortegiului enorm, desele opriri sub presiunea mulțimii, următoarea pornire, cu greutate, ocupară întreaga după-amiază. Apusul timpuriu de ianuarie îi surprinse, și marile porți de bronz ale mausoleului încă nu se zăreau. Ajunseră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de generali și senatori. S-a gândit la o lege extrem de dură cu privire la moralitatea privată. A scris cu propria-i mână schița acestei legi; juriștii au făcut-o inatacabilă, iar senatorii au votat-o, în aplauzele moraliștilor și cu consensul înspăimântat, dar inevitabil al celorlalți. Au numit-o Lex Julia de pudicitia et de coercendis adulteriis. Principalul efect al legii - care, teoretic, trebuia să apere pudoarea și să condamne adulterul - a fost, în cazul celor vinovați, o mai mare prudență în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
va pierde viața“, anunța Drusus. Jurnalul se întrerupea cu o pată de cerneală și era reluat șapte zile mai târziu. „Procesul bietului băiat a fost oribil: depoziții ale sclavilor smulse sub tortură, acuzații ale unor falși prieteni, adunări de senatori înspăimântați. Iar Tiberius, cu prezența lui dură în aulă, a provocat o asemenea spaimă, încât acuzatul, deși mersese din ușă-n ușă implorându-i pe toți prietenii săi puternici de odinioară, n-a găsit în toată Roma nici un avocat care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de procese. „Libertatea cuvântului e abolită chiar și între pereții caselor.“ Însă teama aceea nedefinită îi cuprindea acum pe toți. Drusus scrise: „Și fiindcă toți - cu excepția acuzatului - se grăbeau să termine, într-o singură zi au audiat martori falși sau înspăimântați, și au dat sentința. Înainte de lăsarea nopții, condamnatul a fost ucis“. Scurtele sale opere, Lamentația în memoria lui Germanicus, plină de iubire, și amuzanta Carte despre Tiberius, strânse de aceeași cenzură, au fost arse repede în piață, pe un mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
umeri un șal subțire, se întoarse, își îmbrățișă firesc fiul și, desprinzându-se de el fără să plângă, îi zise să nu uite de puii de păun din cușca pentru păsări. El îi făgădui și rămase singur cu preceptorul grec, înspăimântatul Zaleucos. Era o dimineață geroasă, vântul se abătea asupra orașului dinspre Apeninii înzăpeziți. Zaleucos se duse până la intrarea de lângă râu a vilei, se întoarse și spuse că era păzită de pretorieni. La Roma, oamenii șopteau că în fața senatorilor se prezentaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Nero, nu se apropie de tinerele sclave disponibile, docile, care îl atingeau ușor când îl întâlneau pe coridoare. Bănuia că fuseseră instruite să-i stârnească interesul. Timp de cincizeci de ani, Livia trimisese în încăperile lui Augustus fecioare tinere și înspăimântate, prada lui preferată; ele trebuiau să vină din ținuturile cele mai îndepărtate și să nu știe nici măcar un cuvânt în latină, fiind destinate să dispară fără urmă a doua zi. Zi de zi, în timpul acelor întâlniri, Gajus dovedea o indiferență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
numele reginei din Aegyptus și divinitatea lunară. Erau gemeni. Astrologii din Aegyptus găsiseră semnele mirabile ale nașterii lor în sămânța tatălui, în pântecele mamei și în toate astrele zodiacului. Toate erau însă semne ale nenorocirii. În spatele lor venea, înlănțuit și înspăimântat, cel mai strălucitor cortegiu pe care Roma îl văzuse vreodată: sute de artiști, medici, arhitecți, poeți, preoți, muzicieni, servitori, bucătari, acrobați... toți cei de la curtea reginei Aegyptus-ului, cu veșmintele lor în toate culorile. Augustus îi adusese pe toți ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
celor despre care el credea că îi erau credincioși. Numai adevăruri private, inatacabile; și se părea că astfel îl salvase în mai multe rânduri. Însă, dintr-o impalpabilă, dar crudă răzbunare femeiască, îl făcuse să fie mai izolat și mai înspăimântat decât victimele sale. — Uită-te, îi spuse lui Gajus. Tu ești singurul care trebuie să știe. Faptul că știi îți va aduce alinare. Grafia era uniformă, clară, însă privirea lui Gajus se izbi de ea ca de un zid: era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în Curie și constatase că toți senatorii ajunseseră înaintea lui. Însă nu vedea grupuri, discuții în grabă pe trepte, nici întârziați care să urzească intrigi pe coridoare. Liniștea era solemnă - în realitate, era încordată și, în cazul multora, poate chiar înspăimântată, fiindcă în spatele lui Sejanus își făcuseră apariția pretorienii, cărora Macro le dăduse primele ordine cu glasul lui aspru, pe când ieșea, și care înconjurau Curia printr-o manevră rapidă, disciplinată. Îi văzu și Sejanus, din spatele ușii de bronz deschise încă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și, apoi, încet, le rupse, despături mesajul și începu să citească, rostind cu greutate cuvintele, acel document care nu era o numire, așa cum se așteptau toți, ci o acuzație extrem de gravă, „trădare împotriva poporului roman“, aula împietri într-o liniște înspăimântată. Era o acuzație de pe urma căreia nimeni nu putea scăpa cu viață. Sejanus, ca și cum cuvintele rostite în latina aceea căznită ar fi refuzat să-i intre în cap, rămase nemișcat. În liniștea aceea, Sertorius Macro continuă: — ...Planul de a pune mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și de alta a lui Sejanus; acesta continua să stea împietrit. Un senator strigă că procesul trebuia să înceapă acolo, imediat, fără amânare. Toți îl aprobară, urlând. Procesul începu în grabă. Nimeni nu-l apără pe Sejanus; numeroșii săi complici, înspăimântați, se dezlănțuiră zeloși împotriva lui. El nu scoase o vorbă. În unanimitate, senatorii îl condamnară la moarte pentru trădare împotriva poporului roman. După o oră, Sejanus fusese executat, iar cadavrul lui disprețuit era cufundat în râu. Povestea Antoniei fusese scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
impasibil, își spunea că își făcuse iluzii copilărești, în fiecare dimineață, privind insula unde nu putea ajunge. Își imaginase ea oare că el o privea? Sosise prea târziu, prea târziu... Ajunse în fundul ultimei încăperi, se opri și se întoarse; paznicii, înspăimântați, rămaseră nemișcați acolo unde se aflau, departe de el. Întrebă: — Unde ați îngropat-o? Ușurați, crezură că-i dau un răspuns liniștitor, fiindcă un cor de glasuri confuze spuse că ridicaseră un rug, din proprie inițiativă, că aprinseseră focul funebru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lege care, „pentru siguranța imperiului“, îi îngăduia să aresteze, să judece, să schimbe sentințele unora, să trimită pe cineva la moarte. Tiberius se folosise de acea putere cu o cruzime crescândă, iar Roma o îndurase cu ură. Împăratul se gândi înspăimântat: „Dacă iau în mână arma asta, nu mai există cale de întoarcere“. Dar, în cele din urmă, se hotărî: „Trebuie“. Porunci în taină ca Arvilius Flaccus să fie adus la Roma. Și așteptă. Arvilius Flaccus sosi epuizat după călătoria pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se termine acum. N-aș vrea să-mi prelungesc viața cu prețul durerii“. A doua zi de dimineață, o văzuseră dormind liniștită, zâmbind, în patul ei. Nu îndrăzniseră s-o trezească. Apoi una dintre sclave îi luase mâna și șoptise înspăimântată: „E rece...“ Împăratul era cuprins de o mare neliniște, de senzația de singurătate, de o dorință de răzbunare cu neputință de potolit. Nu avu însă nici o reacție auzind povestea înveninată a lui Callistus; se gândi și, în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]