4,649 matches
-
ceva. Închizi sonorul, așa mai merge: câțiva șefi de stat gesticulează, ca pe vremea filmului mut, zâmbesc, se îmbrățișează, își dau aere; peste un ceas - ori șapte - vor hotărî soarta unei regiuni a lumii. Așa cred ei, așa cred mulțimile. Întuneci ecranul, deschizi sonorul: se aude o fanfară; luminezi, oprești muzica: tipii se urcă în mașini negre. De undeva, spre coloană, sunt îndreptate carabine cu lunetă. Te joci cu viitorul Planetei. O Stațiune mai mare. Ce Magistrat ai fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
autorității sale le produceau asupra concetățenilor. Se Întoarse să se uite după bărbatul care se Îndepărta grăbit, fericit că scăpase de un nebun Îmbrăcat În prior. Pășea Împiedicându-se În continuu de pietrele neregulate. De acum, junghiurile din tâmple Îi Întunecau vederea, preschimbând pavajul accidentat Într-o ceață de scânteieri. Nici el n-ar fi putut spune cum ajunsese la fântâna construită din blocuri cenușii, străjuită de resturile unei statui romane. Peste secole, corodarea și neglijența atacaseră chipul femeii din marmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mintea lui apăsată de durere, numele acela deșteptă un ecou. Cu ani În urmă, pe când compunea versurile de dragoste pentru Beatrice, pe timpul scurtei sale perioade de studii universitare... — Da... acum da. Iartă-mă. Durerea pe care o Încerc mi-a Întunecat trăsăturile chipului dumitale. Spera ca aceste cuvinte să fi fost Îndeajuns. Însă celălalt, În loc să se ducă spre rafturile cu medicamente, se apropie de el și mai mult. — Care este natura răului care te mistuie? Îl Întrebă, ca și când ar fi Încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
putrezite. — Sau poate ceva pentru aromarea vinului, vreo găselniță de-a vierilor? Își mai dădu cu presupusul celălalt, Însă fără convingere. Tot În tăcere, Dante se apropie de fereastră pentru a examina mai bine acea materie vegetală. Chipul i se Întunecă și o brazdă evidentă Îi despărțea acum fruntea În două. Durerea din tâmple i se ascuți și ea. — Fă să dispară tot vinul din pivnițe, Bargello. E mai bine ca priorii Florenței să bea apă, cel puțin pentru câteva zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
puțin pentru câteva zile. — Despre ce este vorba? Ai aflat? — E ciumăfaie. Frunzele plantei și florile, partea cea mai nocivă. — Este... o otravă? — Da. În doze mari aduce moartea, dar diluată e poate Încă și mai periculoasă. — De ce? — Tulbură și Întunecă mintea celui ce ar trebui să vegheze. Produce vise și vedenii. O minte perversă trebuie că s-a gândit să o folosească Împotriva guvernului Florenței. O otravă care ne-ar fi ucis, pur și simplu, ar fi provocat În sânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vorbit Împotriva lui Cecco. Nu e așa, repetă el și Îi păru că fusese minunat de concluziv. Glasul Îi vorbi iarăși la ureche. Nu simți și dumneata cât de greu a devenit aerul din cârciumă? Fumul din vasele acelea afurisite Întunecă totul. Nu ai prefera să ieși, ca să poți respira mai bine? Cu siguranță, greața aceea era cauzată de vasele de jeratic. Încercă din nou să se ridice, În timp ce mâna dinapoia lui parcă voia să Îl ajute. Se propti În masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
face pentru domnia ta, messer Alighieri? — Poți să Îmi dezvălui ceva mai mult din ceea ce știi. În legătură cu bula papală? Te-ai convins de eroarea dumitale... strania teorie a celor doi Sori? Am putea relua... — În legătură cu Celestin al V-lea. Antonio se Întunecă la chip, ca și când numele acela ar fi sunat nefast În urechile lui. — Iarăși papa cel laș? — Sau cel sfânt, după cum... — Celestin nu era un sfânt, crede-mă. Dar poate că nici un laș. Ce vrei să știi? — Informații pe care numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aibă scopuri negustorești. Bonifaciu a decretat deja Întemeierea unei Sapientia Urbis la Roma. Padova și Bologna sunt prea apropiate și poate că atracția lor asupra tinerilor voștri e prea mare. Nu, mă tem că Cerul al Treilea s-ar fi Întunecat oricum, chiar fără intervenția lui Satan. Dante simți cum Îi sporește mânia. Așadar, acest eșec Îi Întrista pe ei, și nu dubla omucidere? Aruncă o privire spre fundul tavernei, căutând-o pe Antilia. Un grup pe ipocriți călăuziți de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
inima i se face cât un purice. Găsise ceea ce căuta: cartoanele pregătitoare pentru mozaic de care meșterul Ambrogio se folosise spre a schița pe zid schema lucrării sale. Examină frenetic un carton după altul, Însă emoția și lumina slabă Îi Întunecau imaginea de ansamblu. Ici apărea un detaliu al unui picior, colo un braț. Pe una era reprezentat chipul bătrânului; Însă toate schițele erau făcute de nerecunoscut printr-o serie de semne adăugate care Împiedicau deslușirea sensului global. Se lăsă păgubaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ungher, prostit, incapabil nici măcar să pască puțina iarbă. Era atât de extenuat, Încât ar fi pierit după câteva lovituri de pinten. Dante Își Îndreptă privirea spre Apus. Dinaintea ochilor săi se Întindea orizontul, o linie cenușie care separa două mase Întunecate Într-un chip diferit. Exista oare cu adevărat al cincilea pământ, dincolo de punctul acela, cu aurul și cu splendorile sale? Și exista oare Într-adevăr Înfricoșătorul promontoriu de stâncă despre care povestise Veniero, care asemenea unui uriaș se ridica din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Plecaserăm amândoi din biroul lui Roger, iar În drum Îi Împărtășisem câte ceva din gândurile care mă asediau. Finalul discuției tripartite mă găsise pe mine mai bogat cu câteva confirmări, dar și mai frământat de Întrebări noi, iar pe ei, mai Întunecați la față și mai Îngrijorați. Howard, cel puțin, adunase atâta neliniște În ochii lui ca o nesfârșire verde, că nu mai lipsea mult și Începea să mi se facă milă de el. Ne povestise că stătuse de vorbă cu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și a Început să miște mărunt din buze: verifica ceva, Își urmărea o intuiție, o ipoteză... Pe măsură ce Înainta, chipul i se lumina promițător: găsise ce căuta, probabil. Dar nu: subit, colțurile gurii i s-au lăsat În jos, s-a Întunecat la față, a lăsat dezolată hârtia la loc pe masă și și-a luat capul În mâini. Eșecul o făcea să sufere. Aș fi vrut s-o consolez, dar cuvintele mă părăsiseră și pe mine. I-am pus mâinile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
la pas. Caii abia mai mergeau, călăreții abia se mai țineau. Cel din mijloc, mai gras, bărbos, bine îmbrăcat, cu o căciulă de jder pe cap, ofta și se uita des în urmă. îl însoțeau doi tovarăși: unul înalt, spătos, întunecat la chip, altul mai tinerel. — Lasă gândurile negre, mărite Doamne! - grăi cel spătos. Nu sunt vremile supt oameni, ci oamenii supt vremi. Ieri ai fost, azi nu ești. Ieri ședeai, azi umbli. — Oi, oi, oi, spătare Vulture! - se văită cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se puteau vedea vreo cincizeci de zimbri păscând falnic, demn, iar nu mult înaintea lor, în lan, un cârd de dropii își depuneau cu părintească grijă ouăle. Un nor de lăcuste venind de la răsărit se opri o clipă deasupra pădurii, întunecând soarele, dar apoi făcu cale întoarsă. Dinspre nord se simțea moale o adiere de vânt purtând cu ea miros de levențică, șoapte de iubire, vaiete. Dintr-o gaură practicată în sol, la marginea lanului, ieșiră firesc doi hârciogi. Ei aplecară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ci Barzovie-Vodă ne-a trimis la Papă. — I-auzi! Se minună Sima-Vodă, mângâindu-și firele rare din barbă și împrăștiindu-și astfel pe veșminte o fină mătreață. Și ce voia Barzovie? — Tâlharul voia o alianță cu creștinătatea împotriva turcilor - interveni întunecat Ximachi vistiernicul. — Ce vorbești?! - făcu Sima-Vodă. Nu e rea ideea! Și Papa ce-a zis, dragii mei? — Papa ne-a întrebat pe unde vine Moldova. — Și? — Și noi i-am spus. — Și el ce-a zis? — Când a auzit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îl mângâie pe cap și pe spate, își țuguie buzele și scoase câteva sunete asemănătoare cu ale micii păsări colorate din față. Sticletele ascultă atent, cu capul într-o parte, apoi începu să cânte. Când termină, fața sfântului părinte se întunecă: — Cardinalul Massari, va să zică... - murmură el și în ochi i se aprinseră două luminițe de ură. Sticletele încuviință. Papa scoase dintr-un buzunar al sutanei albe un pumn de semințe de cânepă pe care sticletele le ciuguli mulțumit. Apoi sfântul părinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ani buni și cu iuțeala de mână și nebăgare de seamă am ajuns la episodul 230. însă acum, iată, nu mai putem. Adică nu că nu putem, dar... nu se poate! Timpul se-ascute în urma noastră și-n față se-ntunecă, vremurile încep a se zgudui și firava noastră construcție epică, oprită la jumătate, la un sfert, cine mai știe, arată încă o dată ca „un zid părăsit și neisprăvit”. Peste locuri, peste personaje și peste esopicul limbaj ce le-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și cam acum o oră ar fi trebuit să traversăm un teren cu dune; și nici pe astea nu le-am văzut. Mama lor de imbecili! Ce facem acum? Nu am nici cea mai vagă idee. — În curând o să se întunece. — Mi-am dat seama. — Și?... Ce vrei să-ți spun? Necăjit, șoferul se întoarse încă o dată spre Gacel Sayah și spuse pe un ton aproape rugător: — Puteți să ne arătați drumul spre Sidi-Kaufa? Cel întrebat dădu din cap afirmativ, sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
îi tăie calea și se pierdu îndată între dune. Se întrebă cum de putea trăi în asemenea loc și cu ce dracu’ se hrănea. Pământul era un loc foarte ciudat. Și acela era cel mai ciudat loc de pe pământ. Se întunecă și se opri să aștepte nerăbdător ca luna să lumineze suficient ca să poată continua să înainteze fără teama de a se abate din drum. Își aminti de șarpe și simți că-l trec fiorii gândindu-se ce s-ar întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
bărbatul aflat la dreapta lui, puțin mai în urmă: Ce părere ai? îl întrebă. — Înfricoșător! — Vezi ceva? — Ce dracu’ vrei să văd? Pariez pe un coi că jigodiile astea n-or să apară nici morți. Încercăm sau așteptăm să se întunece? — Noaptea s-ar putea să fie și mai rău, și nu e vreme de pierdut. Armeanul șovăi câteva clipe, dar apoi ridică brațul și, în timp ce bolborosea ceva, făcu un semn hotărât, indicându-le să avanseze: — Ce-o vrea Dumnezeu! Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
era tot acolo. Mă aștepta. M-a Însoțit spre casă În troleibuzul Înțesat de lume. Mă privea printre capetele călătorilor. Îl priveam și eu. Nu Îndrăznea să se apropie și asta Îmi plăcea. CÎnd am coborît la capătul liniei se Întunecase de-a binelea, străzile erau pustii. Nu-i auzeam pașii În urma mea. Muream de curiozitate să știu dacă mă mai urmărește, dar n-am Întors capul. Abia cînd am ajuns În fața blocului meu, m-am simțit prinsă de braț. „Permiteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și inaccesibilă. În următoarele săptămîni după vestea morții lui Rudolf am evitat să mă Întîlnesc cu prietenii comuni. Nici Gerdei nu i-am mai scris. Sună. — Cine-i? — Lumina. — Un moment. Mă Întorc În cameră să sting veioza. S-a Întunecat brusc, deși e ora zece dimineața. Deschid. — Vai, cum m-ai speriat, doamna Oprișan. — Te-am prins, aveai lumina aprinsă, așa-i? — Nu, numai veioza, tocmai scriam ceva și... — Eh, lasă, lasă, ce te-ai fîstîcit așa, că n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
arăta grija pentru sănătatea doamnei Watkins. Vestea faptei mele se răspândise în tot orașul până când am ajuns eu pe Main Street. Oamenii care mă recunoșteau mă opreau și mă mângâiau pe cap și mă țineau atât de mult încât se întunecase afară când am ajuns la poalele dealului. Apoi mi-am amintit de tata și am început să mă gândesc la el și mă întrebam dacă s-a întors acasă. Primele stele erau deja pe cer. Luna era aproape de vârful dealului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
la tanti Mae. Părul ei galben i se răsfira pe toată fața, iar ea nu se ostenea să-l îndrepte. Avea ochii ațintiți asupra orașului, nu știu exact pe unde. Privea fix în jos, spre oraș, atâta tot. S-a întunecat pe verandă după ce norii au început să acopere luna. Curând nu mai era decât o strălucire palidă pe cer, acoperită de un fum cenușiu. Puteai vedea umbrele norilor pe dealuri, străbătând valea cu viteză. Nu peste mult timp, tot cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de pe strada pe care stăteau oamenii bogați, o casă de pe un deal de pe partea cealaltă unde murise fratele unei femei de serviciu bătrâne, care era burlac și stătea cu ea, și alții despre care nu știam nimic, vedeam doar spațiul întunecat dintre toate celelalte lumini. Noaptea aceea a fost la fel ca ziua, cladă și nemișcată, chiar și pe dealuri. Puteam să aud radiourile de jos din oraș, fiindcă mai toate aveau volumul dat tare. Unii ascultau meciul de baseball, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]