1,988 matches
-
ciudată. El se feri cât putu să le arate că băgase de seamă, dar în ascuns se bucura de privirile pline de îngrijorare pe care ceilalți le aruncau mereu în jur. Lui Balamber pădurile chiar nu-i plăceau deloc. Erau întunecoase, umede, apăsătoare și ostile. în spatele fiecărui copac, al fiecărui tufiș se putea ascunde un pericol pentru el și pentru tovarășii lui; astfel că foșnetul frunzișului, stârnit brusc, ori chiar numai zgomotele mici, neașteptate, pe care animale nevăzute le făceau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
castaniu, și încă luminat de veselia râsului. — Ce se întâmplă, tată? De ce ne-am oprit? Waldomar se răsti la ea, spunând doar atât: — Taci și întoarce-te înăuntru. Mai mult surprinsă decât speriată, Frediana își opri, pentru o clipă, ochii întunecoși și adânci asupra chipului fratelui său, pe care citi teamă și îngrijorare. Atunci se retrase imediat după coviltir. în aceeași clipă, Waldomar se hotărî și trase de frâele calului, cu gând să-l întoarcă. — Mai bine schimbăm drumul. Dacă ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Sebastianus, fără să se mai îngrijească de el, se îndrepta deja spre ușă. Wolfhram li se alătură imediat și cei doi, urmați de soldatul burgund și de Vitalius, care ducea scriptoriul pliant și bagajul modest al prefectului, străbătură repede coridorul întunecos și ieșiră în lumina firavă a zorilor. în mijlocul curții, sub privirea atentă a soldaților din corpul de gardă, Sebastianus găsi una din gărzile sale așteptându-l, cu doi cai de căpăstru: minunatul său roib și dereșul lui Vitalius; doi burgunzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nevoie, apoi, dintr-un salt, încălecă în spatele său. O clipă mai târziu, părăsiră luminișul și se pierdură în pădure. 37 Mica armată merse ore întregi, urmând cel mai adesea cărări abia schițate, urcând sau coborând coaste pietroase ori urmând defileuri întunecoase și împădurite. Se deplasau printr-o pădure de fagi, tise și carpeni, mulți dintre ei seculari, îmbrăcați în noua haină de frunze a primăverii, iar pe anumite porțiuni cărarea se strâmta atât de mult încât trebuia să se aplece pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
controla poarta lui Marcentius. Probabil că acolo au rămas puțini. Prefectului îi trecu un fior prin șira spinării. — Bine. Să mergem, atunci! Trebui să străpungă mulțimea, înaintând împotriva curentului; fu nevoie de multe eforturi ca să ajungă să intre pe strada întunecoasă ce ducea la Poarta de Apus. Acolo întâlniră câțiva milițieni ce se îndreptau în direcția opusă și care, pradă agitației, îi întrebară ce se întâmpla, astfel că Dubritius trebui să se oprească puțin ca să le răspundă, ca să nu trezească suspiciuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
concentrase doar pe bucățile de carne ce i se dădeau; apoi însă, după ce-și potolise foamea incredibilă, începuse să privească în jur mai întâi pe sub sprâncene, apoi fără nici o teamă, trecând în revistă chipurile războinicilor hiung-nu cu ochii săi întunecoși și arzători, cărora o ciudată febră interioară le transmitea o lumină tulburătoare. Cu toate că, firește, nu înțelegea nimic din dialectul hun, îi păruse oarecum atrasă de cruzii războinici ce o înconjurau și atentă la fiecare cuvânt al lor, la fiecare gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apoi urmă o durere bruscă și ascuțită în braț. Era conștient, în modul cel mai vag, de silueta albă și scrobită a infirmierei lui și de altă infirmieră care ședea cu un creion îndreptat spre un carnet, și de noaptea întunecoasă din fereastră. Își îndepărtă durerea din minte și, cu întreaga putere a acelei minți, se strădui să străpungă amestecul de șovăială și ceață care zăcea ca un nor peste memoria lui. Acolo, imaginile luau forme nelămurite, gânduri fără contur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
țină și tava și melonul. Filip luă farfurioara și începu în mod vizibil jenat să morfolească felia de cozonac, fiind nevoit să probeze cât de neplăcută e această activitate când nu ai dinți, în timp ce acolo, în vestibulul acela mic și întunecos, naftalina se amesteca cu mirosul de tânără femeie emoționată. Puse apoi farfurioara pe tavă, sărută mâinile cu gura plină, mulțumi, se scuză pentru firimituri, aduse aminte femeii că melonul său continuă să fie la ea în mână și ieși cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de la început. Spre surprinderea lui Carol, Filip suportă mai ușor ca el această nouă încercare fizică. Ar fi trebuit să-și închipuie. Meseria de comisionar îl antrenase în lungi marșuri prin urbe. ̨ n plus, cunoștea orașul până la cel mai întunecos ungher, ca pe propria sa cameră. Nu era casă pe care să nu o cunoască și familie despre care să nu-i povestească întâmplări ciudate, lovituri ale soartei, destine anonime, mici bucurii sau neștiute drame ale semenilor. Le vegheau visele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
știe să devore frunza fragilă a Lucrurilor... Liber! în fine, liber! se trezi Carol vorbind de unul singur, odată ajuns în stradă. Liber ca pasărea cerului, cum zicea muscalul. Cât l-am invidiat pentru aceste cuvinte! Mergea grăbit pe străzile întunecoase și întortocheate ale urbei, bocănind pe caldarâm. Din timp în timp bocănitul altor pași părea că se apropie din urmă. "Nici acum n-am scăpat de el?!" se gândi Carol cu furie și întoarse de câteva ori capul, pregătit să
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
o nălucă? O întrupare a minții mele obosite de singurătate? Cu cine am împărțit mizera mea celulă? Cu cine m-am luptat în certuri fără sfârșit? Cu mine însumi!? Pe cine am urmat prin labirintul gândurilor alunecoase și al străzilor întunecoase? Pe cine am disprețuit? Pe cine am urât? Pe cine am vrut să omor? Pe mine însumi?! Imposibil! Am martori! Aș merge la tejghetarul zahanalei. Dar el poate să-mi spună să-l las în pace, că nu știe nimic
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
nu ca un creștin, cu mâinile pe piept, ci cu ele la prohab, ținându-și urinarul, căci nu i-au mai putut fi descleștate... Mi-am cernut toată viața; i-am dat faldurile la o parte, cotrobăind în cele mai întunecoase unghere, în căutarea greșelii pentru care am fost atât de aspru pedepsit. Mi-am cercetat corpul, să găsesc un semn malefic din naștere, vreo pată cafenie pe omoplatul drept. Nimic. Viața și trupul îmi erau la fel de curate ca laptele pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
său lup. Jordan îl scăpase de ocnă și de atunci nu s au mai despărțit, călătorind și vânând împreună. Principalul lor venit era acum datorat câtorva sute de broaște țestoase, pe care bătrânul slujitor le creștea în beciul umed și întunecos al castelului și a căror carne, ouă și carapace le vindea duminica în târg. Rufus se îngrijea singur de castel, fără să-l disturbe pe graf sau să-și facă în vreun fel simțită prezența. Puțina hrană a castelanului i-
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
gălbejiți. Era ceva violent și impudic în această devorare, ca de sfârșit de lume, pe care oamenii locului obișnuiau s-o practice public și festiv. Se ascundeau în schimb, rușinați, atunci când se împreunau cu femeile lor prin cotloane umede și întunecoase. Târgoveții prizau, mestecau sau duhăneau tabac ținut la brâu în chisele brodate, dând pe gât ca aldămaș ulcele de vin d-ăl prost și ieftin, stricat cu apă și miere, cărat cu chervanul în butoaie mari în care cârciumarul afundase
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
picăturilor grele de apă filtrată sau de fâlfâitul și de țipătul strident al liliecilor, stârniți din hibernarea lor de piatră. Să fi trecut o jumătate de ceas sau poate mai mult de când se lăsaseră înghițiți de pântecul umed, tăcut și întunecos al muntelui, când Bătrânul zări lumină la capătul tunelului. Era ciudat să dai de lumină în măruntaiele pământului. Când ajunse la luminiș, își dădu seama că galeria străpungea întreg muntele, ajungând pe versantul opus, unde era o altă intrare în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
eu în joc - interesat prea tare și cu sufletul nesigur și tulbure - m-am pierdut întotdeauna în conjecturi. Și n-am mai priceput nimic sigur... Brațele Adelei când își netezea părul! atât de albe, că în odaia cu geamurile mici, întunecoasă, luminau real în mișcările lor încete, de o grațioasă preciziune. ... Dar ce a însemnat mișcarea aceea din cap?... A fost pentru mine? A fost numai un gest al gândurilor ei? A însemnat ceea ce ar fi putut însemna altădată? Ori a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
îmi spun eu - să mă despart de vreo sută cincizeci de poeme și să le prezint primului editor binevoitor care posedă un costum de dimineață bine călcat și o pereche de mănuși gri, ca să le ducă direct în tipografia lui întunecoasă, unde or să fie împachetate într-o manta de praf, cu o clapă la coperta a patra pe care or să figureze câteva afurisite de remarci promoționale, solicitate și obținute de la acei „anume“ poeți și scriitori care nu încearcă nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
cu capete diforme care valsau În jurul său În acordurile unei alte melodii plăcute și totuși iritante...! Apoi, programul de virtuozitate fiind terminat, reptilele făcură o pauză privindu-l cu ochii lor puternic dilatați, Îngrozitor de congestionați după care dispăreau În abisul Întunecos...! Era sigur, acest spectacol Îi este cunoscut și, privind la o altă sumedenie de reptile ce se succedau Într-un tempo amețitor, forță memoria pentru a-și aduce aminte. Nu reuși. Cum putea să uite atât de repede...? Dece nu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Șeful Șantierului Îl apucă de braț pătrunzând Într-un gang jegos, plin de zoaie de urină și lături, deschizând o ușă care fură nevoiți s’o proptească de perete pentru a nu cădea pe ei accidentându-i. Intrarea suficient de Întunecoasă, urcară pe bâjbâite o scară de lemn ce scârțâia din toate Încheieturile, dar Șeful Șantierului era așa de amorezat Încât nici măcar nu realiză pericolul unei prăbușiri...!! Se opriră la primul etaj. O clipă Șeful Șantierului cercetă locul, apoi se opinti
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Shula era așa de kulturnaya. Nimic nu era mai potrivit decât acest cuvânt rusesc filistin. Kulturny. Poate că se lăsa În genunchi și se ruga ca o creștină; poate Îi făcea figura asta tatălui ei; poate se târa În confesionale Întunecoase; poate alerga la părintele Robles și invoca protecția creștinului Împotriva furiei lui evreiești; dar În devotamentul ei țicnit era cum nu se poate mai evreică. — Foarte bine, fotografia mea În librării. O idee bună. Excelentă. Dar să furi...? — Practic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
oră a Shebei. Fusese trimisă în ceea se se numește cam pompos „atelierul“ școlii - o coșmelie din prefabricate ridicată pe lângă pavilionul de arte care fusese folosită în ultimii ani, de când plecase ultimul profesor de olărit, ca magazie. Era mai degrabă întunecoasă și mucegăită, dar Sheba se străduise să înveselească locul cu afișe și cu niște mușcate tăiate din grădina ei în acea dimineață. Muncise cu sârg la planul de lecție. Intenția ei era să înceapă prima oră la clasa a noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
de văzut sau, cel puțin, așa credea, până când, împreună cu Jina, conducând prin ploaie și după ce a trecut de vechea mină din Shoup, a realizat că erau singuri pe drum. Sfârșitul de septembrie, în sălbăticia din Salmon, era exact așa cum sperase - întunecos, rece și pustiu. În parcarea de la Avanpostul lui Duncan nu era decât o singură camionetă. Trecând peste un podeț din lemn, fragil și cu o singură bandă de mers, ploaia cădea răpăind pe parbriz. Această ultimă strâmtoare îi ducea către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
pe care eu le iubesc și le stimez și când nu uit le mai și fut, că te ia mama dracului. Ai înțeles!?” „Am înțeles”, râdeam, îmi plăcea omul. După-masă ne-am și pilit amândoi într-o magazie mică și întunecoasă ca o cameră obscură, unde își ținea el hărțile vechi și uzate. Nu știu dacă ai băut vreodată într-o încăpere unde întunericul e atât de mare încât aproape că nu-l vezi pe cel de lângă tine. Îți spun eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și zburau obosite prin licăririle amurgului. Sub coastă era împrăștiat satul, într-o ușoară pâclă. Dintre livezi și dintre căsuțele albe se ridicau stâlpi vineți de fum. De cealaltă parte, pe iaz, se mișcau negurile leneșe ale serii, pe deasupra apelor întunecoase și peste pădurea gălbie de trestii. Cireada venea pe maluri într-un murmur somnoros de tălăngi. În sat, scârțâiau cumpene de fântâni, se auzeau lătrături întrerupte de câni și, câteodată, un chiot prelung izbucnea din freamătul înserării, se înălța în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bețivule! păcat de rantie și de potcap... châm! du-te și te culcă! Și era o lună plină și o lumină dulce în văzduh, în sat, pe iaz, pe dealuri, și liniștea stăpânea toate făpturile, iar în hanul mohorât și întunecos mortul străin se odihnea cu fața alinată, sub mângâierile tremurătoare ale unei făclii. Singura ferestruică luminată a rateșului veghea în umbra streșinei, ca un ochi neadormit. Mortul a fost îngropat după trei zile. I s-au făcut pomeni frumoase, praznic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]