1,058 matches
-
a închide canaturile ferestrei, Profesorul simți cum adie o suflare de vânt și cum un moment incandescența jeraticului din șemineul de piatră resuscită în vatră, înălțând un lujer subțire și strălucitor de flacără. Cadrul vinețiu-lucios al oglinzii de Murano se învioră și el, stârnind luarea-i aminte, care i se deplasă spre contururile ce zămisleau din străfundurile proiecției ei limpezi. Prin claritatea cleștarului de Murano, fără penaj și fără deghizament de vopseluri, se zări căutătura familiară, ghidușă, triumfătoare a Vânătorului O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Mița biciclista, cum ar veni. Cristineta s-a-ncurcat cu bicicleta. Cri, Cri, Cri, Îți tremură bucili. Mă trec toate apele. Nu de excitat, aș vrea eu. Ieșise soarele, eu nu-s prea obișnuit cu bicicletele, obosesc repede, nădușesc. Mă Înviorează un alt gând, cel mai tare de până acum: Cristina e femeie măritată, are acum probleme cu Cătă, poate merge un futai simplu și la obiect. De consolare. De răzbunare, de care-o fi. Fără lirisme. Fără reverii, fără literatură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
un bandaj uriaș în jurul capului, Romulus trage să moară pe o pătură. O spumă sângerie se prelinge pe gât, pornind din colțurile gurii larg deschise. Alături, sublocotenentul Novăceanu continuă să zacă cu privirea pustie ațintită asupra cerului. Pare că se înviorează numai când Mâțu duce la buzele lui un mic bidon metalic. Soarbe câteva înghițituri, apoi revine la starea de dinainte. Sergentul se întoarce către Marius. Nu avem apă, dar am topit puțină zăpadă. E la fel de bună. Arată cu degetul gaura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și piesa lui Nicolae Brânduș, Dans în ritm ak-sak pentru percuție solo - o partitură scrisă în 1970, ca parte a operei La țigănci după nuvela fantastică a lui Mircea Eliade. Diferențele au constat în diversitatea instrumentelor de percuție care au înviorat materia sonoră pigmentând-o cu o multitudine de evenimente timbrale; în diversificarea expresivității printr-o suită de variații, de la vigoarea ofensivă a ritmurilor aksace, la transparența plină de grație și mister a celor intonate de instrumentele metalice - vibrafon, trianglu, clopoței
Puncte cardinale by Despina PETECEL-THEODORU () [Corola-journal/Journalistic/83407_a_84732]
-
Seara îmi spuse cu un glas neutru: Poftim la masă", dar cu o nuanță perceptibilă: n-am chef să te servesc, dar o fac din obligație. Fă-o, gândii, și eu o să am grijă de tine tot din obligație. Ne înviorarăm mâncând, dar fiecare pe cont propriu. Era bine așa, gândii, decât să alunecăm spre ticăloșia și fericirea celor doi vecini ai părinților mei. Ura curată, adică ura pură, e mai demnă de respect decât fericirea amestecată cu josnicii. Mă hotărâi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
însă o alungă imediat: "Așa, bolborosi, să nu se lege nimeni de salariul meu." " Nu m-ai înțeles, strigă Vintilă. De acord, să nu se lege nimeni, dar cine s-a legat?" "Vintilă, strigă în clipa aceea famenul, care se înviorase brusc, sânt glasuri, Vintilă, sânt glasuri!" Ce glasuri, mă gălbejitule, râse Vintilă cu o satisfacție egală cu aceea pe care i-o dăduse gustarea, care glasuri? Sau tu auzi glasuri deasupra capului, ca apostolul Pavel în drum spre Emaus!? Strelitule
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
zero al conștiinței noastre și acceptând brutalitatea existenței să nu renunțe la idealurile lor, dar să fie totuși preveniți că aceste idealuri sânt irealizabile... Să vă povestesc un fapt, continuai eu căutând în amintire. Dar hai să bem..." Clara se învioră, Ion Micu, cu chipul alterat de neașteptata mea renunțare de a mai vedea în fața ochilor un om culpabil, turnă bere și se pregăti să mă asculte. Dispare, deși există, reflectai. Prin asta eu înțeleg că, neîncetînd să existe, totuși dispare
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ea ceva gratuit, vag abstract. Paharul care i se făcuse țăndări în frunte era însă foarte concret, un ciob i-ar fi putut nimeri într-un ochi și la gândul că s-ar fi putut să rămână individul chior, mă înviorai și nevoia mea de violență și vulgaritate se potoli. V Cum se împacă însă ideea armoniei conștiinței noastre cu cosmosul, din prima mea carte, cu ideea apariției erei ticăloșilor din a doua, în care descriam o mutație catastrofică în conștiința
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Victor când stăm la coadă, că nu sîntem un popor rău guvernabil", zise Suzy la masă, adresîndu-se, desigur, tatălui ei, fiindcă doamna Culala, ca orice soție de modă veche, avea interesul tocit pentru discuțiile zise de idei și nu se înviora decât când era vorba de mici întîmplări din universul ei casnic, în general legat de bucătărie (cum i-a reușit, sau nu i-a reușit un anumit fel de mâncare sau prăjitură, fiindcă a avut, sau n-a avut, cutare
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
dea pe mine afară... ce e, dragă, nu-i merge bine?" zise cu o voce schimbată, cam brutală și fără urmă de tandrețe, părăsindu-mă și deschizând fereastra, unde uită că îmi pusese atâtea întrebări și rostise atâtea neadevăruri: se învioră trecând la altă stare, fiindcă nu mă ascultă când încercai să-i răspund, "hai să nu mai vorbim despre asta, zise, deși ah! nu-mi vine să cred că... Nu! mă enervez, vroiam să te întreb aseară, dar o să aflu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu-o cărămidă. Mulțimea zăcea plantată în fața blocului, sediment lângă sediment. Jurai că se întâlnise Ramses (al III-lea, nu Ferdinand Sinidis) cu Tutankhamon și încă vreo zece-cinsprezece paiațe. Când apăreau listele cu întreținerea, aduse de doamna Matei, mumiile se înviorau. Încă pulsa viață acolo, exista energie, mișcare, curgeau niște artere. Doamna Matei ținea banii închiși într-o agendă, iar agenda în bufetul de pe hol. Mărunțișul era adunat într-un săculeț sau o șosetă, nimeni nu știa exact și nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
i-a lipit crucea de buze; o cruce mică, de argint, cu patru brațe, apoi a început să i-o lipească des, aproape în fiecare clipă. Și de îndată ce crucea îi atingea buzele, el deschidea ochii și iarăși părea că se înviorează pentru câteva secunde, iarăși îl duceau picioarele. Crucea o săruta cu lăcomie, se grăbea s-o sărute, parcă se grăbea să nu uite să ia ceva de rezervă, pentru orice eventualitate, însă e puțin probabil că în momentul acela încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
somnul îi era agitat; tușea îngrozitor. Bătrânele îi goneau pe copii, însă ei dădeau fuga sub fereastră, uneori numai pentru câte un minut, doar ca să-i spună: „Bonjour, notre bonne Marie“*. Iar ea, de îndată ce-i vedea sau îi auzea, se înviora și imediat, neascultându-le pe bătrâne, se chinuia să se ridice într-un cot, dădea din cap spre ei, le mulțumea. Copiii continuau să-i aducă daruri, dar ea nu mai mânca aproape deloc. Datorită lor, vă încredințez, a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ins necunoscut și foarte tânăr, atât de intimidat, încât tăcea tot timpul, o damă volubilă, de vreo patruzeci de ani, actriță, și o tânără foarte frumoasă, foarte bine și scump îmbrăcată, dar neobișnuit de tăcută), nu numai că nu puteau înviora cât de cât discuția, dar uneori nici nu știau ce să spună. Așa că apariția prințului fu chiar cât se poate de potrivită. Anunțarea lui provocă nedumerire și câteva zâmbete ciudate, mai ales când, după figura uimită a Nastasiei Filippovna, toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Chiar dacă sunteți un maestru al ghicitului, acum vă înșelați. Chiar astăzi vă voi aduce aminte de asta. Îl prezentă pe prinț musafirilor, dintre care mai mult de jumătate îl cunoșteau deja. Toțki strecură imediat o amabilitate. Toți parcă se mai înviorară puțin, începură să discute și să râdă. Nastasia Filippovna îl pofti pe prinț să ia loc lângă dânsa. — Totuși, ce e de-a mirării în apariția prințului? strigă Ferdâșcenko mai tare decât toți. Lucrurile-s clare, lucrurile vorbesc de la sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
povestit chiar cu plăcere, însă apoi fiecăruia i s-a făcut rușine, n-au rezistat! În linii mari, de altminteri, a fost foarte distractiv, desigur într-un mod mai special. — Să știți că ideea nu-i rea! observă Nastasia Filippovna, înviorându-se cu totul. N-ar fi rău să încercăm, domnilor! Nu prea suntem binedispuși. Dacă fiecare dintre noi ar accepta să povestească ceva... în genul acesta... firește, de bunăvoie... ce ziceți? Nu s-ar putea să rezistăm? Măcar e grozav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
bătuseră în retragere și se așezaseră în cealaltă cameră; alții însă rămăseseră și luară loc la invitația amfitrioanei, căutând totuși să fie cât mai departe de masă, prin colțuri; câțiva ar fi dorit încă s-o șteargă, în timp ce alții se înviorau nefiresc de repede de la o clipă la alta. Rogojin se așeză pe scaunul arătat, dar nu stătu jos mult timp; curând se ridică și rămase în picioare. Încetul cu încetul, începu să-i vadă și să-i recunoască pe musafiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-i mâna. — La revedere, rosti Rogojin, strângând tare, dar cu totul automat, mâna întinsă de celălalt. Prințul coborî o treaptă și se uită înapoi. Cât despre credință, începu el zâmbind (nedorind probabil să-l lase așa pe Rogojin) și, pe deasupra, înviorându-se sub impresia unei amintiri subite, în privința credinței, am avut parte săptămâna trecută de patru întâlniri diferite în două zile. Dimineața călătoream pe o cale ferată nouă și am stat de vorbă în tren patru ore cu un anume S.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de la fereastră, oamenii ar fi de îndată de acord cu dumneavoastră în toate privințele și v-ar urma imediat! Se prea poate să fi spus... îi răspunse Ippolit, parcă încercând să-și amintească ceva. Negreșit am spus! adăugă el brusc, înviorându-se din nou și privindu-l fix pe Evgheni Pavlovici. Și ce-i cu asta? Absolut nimic; n-am vrut decât să iau act de asta, ca să fac o completare. Evgheni Pavlovici tăcu, însă Ippolit încă îl mai privea, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
târziu, spuse deodată Ippolit, ridicându-se îngrijorat și aproape speriat, privind zăpăcit în jur. V-am reținut prea mult; am vrut să vă spun... mi-am zis că gata... pentru ultima oară... a fost o fantezie... Se vedea că se înviora în rafale, din delirul aproape veritabil își revenea brusc, pentru câteva clipe, își amintea deodată pe deplin conștient și rostea, cel mai adesea fragmentar, idei la care, poate, meditase mult și chinuitor în lungile, anostele ceasuri ale bolii, în pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că fără ele nu se poate. De data aceasta, seara era splendidă, spectatori erau destui. Toate locurile de lângă fanfară erau ocupate. Grupul nostru se așeză pe scaune puțin într-o parte, chiar lângă ieșirea din stânga a gării. Mulțimea, muzica o înviorară întrucâtva pe Lizaveta Prokofievna și le distrară pe domnișoare; apucară să facă schimburi de priviri cu câteva cunoștințe și să se salute amabil cu câte cineva de la distanță; apucară să studieze, să observe anume ciudățenii, să discute despre acestea, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
întrebați? — Așa; mi-am petrecut aici cu el o jumătate de oră... Ippolit îl tot aștepta pe prinț și nu-l scăpa din priviri nici pe el, nici pe Evgheni Pavlovici, în timp ce aceștia stăteau de vorbă de-o parte. Se învioră febril când cei doi se apropiară de masă. Era agitat și tulburat; fruntea îi era transpirată. Pe lângă o neliniște rătăcitoare, permanentă, ochii lui exprimau și o nerăbdare nedefinită; privirea îi aluneca fără țintă de la un obiect la altul, de la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
sticle tot timpul), încheindu-și discursul prin pomenirea neașteptată a gustărilor, îi împăcă imediat pe toți adversarii săi. El însuși spunea că această încheiere a fost „o întoarcere ingenioasă, avocățească a lucrurilor“. Râsul vesel se iscă din nou, musafirii se înviorară; toți se ridicară de la masă ca să-și dezmorțească picioarele și să se plimbe pe terasă. Numai Keller rămăsese nemulțumit de discursul lui Lebedev și era extrem de surescitat: — Atacă civilizația, predică barbaria din veacul al doisprezecelea, se fandosește, și o face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
am tras acum la sorți? îi privi el pe toți cu aceeași sinceritate ostentativă. Păi asta-i o trăsătură psihologică extraordinară! strigă el deodată, adresându-i-se, cuprins de sinceră mirare, prințului. E... o trăsătură de neînțeles, prințe! întări el, înviorându-se și parcă venindu-și în fire. Asta notați-v-o, prințe, țineți-o minte, căci, după cum mi se pare, adunați materiale despre pedeapsa cu moartea... Mi-a spus cineva, ha-ha! O, Doamne, ce inepție absurdă! Se așeză pe canapea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
culcă-te aici, în camera mea. Vorbim înainte de a adormi și mâine, dar numai cu condiția să nu mai răsfoiești niciodată aceste pagini. Vrei? — Credeți că e posibil? spuse Ippolit și îl privi peste măsură de mirat. Domnilor! strigă el, înviorându-se iarăși febril. A fost un episod prostesc, de-a lungul căruia n-am știut cum să mă comport. Nu voi mai întrerupe lectura. Cine vrea să asculte să asculte... Sorbi repede o înghițitură de apă din pahar, își sprijini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]