959 matches
-
fac un sandwich. În timp ce cotrobăiam prin frigider, am apăsat butonul de redare al mesajelor telefonice. — Claire. Vivian, a mârâit primul mesaj, robotul înregistrând toate notele tensionate și furioase din vocea lui Vivian. Am înghețat, dându-mi palme fiindcă nu mă învrednicisem să-mi schimb numărul. Trauma masacrului de vineri noaptea mi-a reapărut, proaspătă, în minte. Nu știu unde pizda mă-tii ești, Claire. Am încercat toată ziua să te sun pe mobil, dar se pare că l-ai închis. Ceea ce-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
ca să-i pună să le care obiectele grele, dar altfel ea nu le înțelegea rostul și cu atât mai puțin le aprecia farmecele. Și-a iubit fiii cu pasiune până când le-a crescut barba, dar după asta abia îi mai învrednicea cu o privire. Când am fost destul de mare să întreb despre ziua în care a venit tata, ea mi-a spus că în jurul lui se simțea prezența lui El și de asta merita băgat în seamă. Zilpa îmi povestea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
puțin o farfurie de mâncare și o pernă pe care să pună capul. Dacă ar fi fost izgoniți de-acolo n-ar fi avut unde să se ducă. De aceea, când o întâlneau pe coridoare erau chiar fericiți dacă îi învrednicea cu o privire. Însemna că-i văzuse! Pe de altă parte, îi recunoșteau însă spiritul practic și energia pe care o desfășura de dimineața până seara ca să rezolve o mie de fleacuri necesare; fără ea, azilul s-ar fi dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nemernicii care își bătuseră joc de Marta, fiindcă vroiam să-i învăț minte. Aveam, bănuiesc, un aer jalnic, de cavaler caraghios și beat care își provoca adversarii, dar pescarii nu s-au sinchisit prea mult de vitejia mea. M-au învrednicit doar cu o privire, după care n-au mai ridicat ochii din ceștile lor. Parcă nici nu existam. Parcă nici nu le vorbisem. Mă ignorau. Mă simțeam vexat de această tăcere încă și mai mult decât de rușinea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
frig cât se dezbrăcă, până își puse pe ea vechile haine din dulap. Apoi frigul era numai în oase, oase goale, ușoare. Frigul îi intrase în oase. Hainele îi lăsau puțin să i se vadă și silueta. Nici nu se învrednici cu o privire ceea ce lăsa înapoi. La ce bun s-o fi făcut? Pe stradă încă picura. Mașinile care circulau cu viteză stropeau nepăsătoare, trecând prin bălți. Unii oameni aveau să te lovească, nesimțiți, și, aveau să treacă mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cunoscîndu-l pe om mare meșter la întocmit vreo poezioară sau cântec. Să i-o șterpelească din prima și, șterpelindu-i-o, să-l facă mai iute chisăliță pe adversar... Tu ce părere-ți faci, puturosule? La viața ta, te-ai învrednicit tu să-ți înveți creierul vreo poezie drăgălașă sau vreun cîntecel?!... Taximetristul afișa o tăcere orgolioasă, debordând de superioritate. În bomba unde-și îngropa leafa, la "Gîndacul răsturnat", devenise legendar pentru chipul în care, amorsat de băutură, își așternea un
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
păreau a nu exista asemenea locuri desăvârșite, gospodărești, în care te puteai aduna, întrema și gândi, puteai consuma și mâzgăli cugetațiuni pe șerveturi, ba chiar și ațipi, în secile și legănătoarele jumătăți de zi, din care scăpai numai după ce se învredniceau să dea peste tine colegii. Căci, o dată descoperit, colegii-l salvară, ei îl înnobilară în duh și tot ei dădură de lucru banului popii, domnișori de neînchipuit, neîncrezuți și instruiți, apăruți când ți-era mai greu, mîngîindu-ți nostalgiile cu mir
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ieșind în evidență, călcau pe bătături statul (meritînd deci să fie azvârliți, ca niște lături, în penitenciar), singura vegetație întrezărită de Pinky era fata împăratului verde. Unicul petec de cer era, normal, fata împăratului albastru. Iar singura creatură care se învrednicea ca, din când în când, să i se cocoațe pe genunchi era, bineînțeles, odrasla împăratului portocaliu. Perversa asta mică i se zvârcolea și-acum în spinare, căuta să-l cuprindă cu degetele de moștenire și, sesizîndu-le târziu pe cele două
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a început să aplaude. Tu ai murit de zece ani. La mulți ani și gata. Eu alerg repede-repede dintr-o parte în alta a camerei și mă lovesc tare de pereți. Ca să sune ca un clopot..." Cam atât. Așa se învrednicea să scrie "rivalul" meu Cristian Popescu în această perioadă. Aveai de ce umbla amețit și fermecat. Alte poeme, sfidător de bune, ale seriei, purtau numele: "Sfaturi din partea mamei", "Dana Popescu", "Arborele genealogic", "La parastasul bunicii". 317 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de la haina piper și zâmbise fericit de ce ajunsese să facă el unui dinte. Pierderea dentară o încasase falca de sus. Pe falca de jos se mai răsfățau câțiva îndrăciți dinți galbeni, ce nu crescuseră niciodată împotriva Dinei și care se învredniciseră deci să rămână pe loc. Dacă ai fi fost o bucată de salam ori o supă, precis te-ai fi cabrat și-ai fi sărit chiar în clipa în care te-ai fi trezit abandonat unor asemenea dinți. Ai fi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a scanda, cică-se, pentru pace, înhățîndu- le de insigne, smucindu-le jos și învățîndu-le, el pe ele, poezii. Îl țintuiau. Atâta calitate posedau și ele. Se pricepeau de minune să țintuie. Ți se înfiora pielea de plăcere, dacă se învrednicea vreuna dintre meseriașele astea să-ți presteze lucrul cu pricina, la câți nu demascaseră ele prin ședințele de Partid și la câți nu țintuiseră ele la stâlpul infamiei. Atunci cântări Sinistratul că din 50-60 de obscure doamne Breslașu nu izbuteai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
decât două căsuțe. Prima se referă la "Acțiuni de culegere și de uscare a plantelor medicinale". Cealaltă e destinată "Pregătirii tineretului pentru apărarea patriei". Voi în care dintre aceste două căsuțe ați înscris isprava utecistului vostru, care cică s-a învrednicit să scrie poezii despre Partid în mijlocul străzii?..." Vasăzică asta. D-aia nu-l arestaseră sau împușcaseră până acum ca pe o muscă. Dacă muștele, cumva, de la un timp, au luat obiceiul de a se lasă împușcate. Și d-aia nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
c-un cuțit de bucătărie și tăie, dintr-o singură despicătură, și îi mai și fură cercelușul cărnos al urechii (agresorul permițîndu-și până și răgazul de a-l pansa cu vată și leucoplast), Doru nu schiță o grimasă, nu-l învrednici pe mutilatorul său nici cu un strănut. Dormi, în continuare, neobosit și pasionat, ore întregi. Răsuflarea sa era suavă și parfumată, făcîndu-te să te gândești că ar putea semăna cu cea a îngerilor, dacă îngerii ar fi căpătat handicapul de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
stâncilor, ca omul ce va privi la ele din ele să formeze ideile sufletului său. - Copilul idee care a sorbit din esvorul Dumnezeirei tot a fost românul. Lumea era creată când acest gând uitat a lui Dumnezeu care s-a învrednicit să audă muzica sferelor a fost născut. Să proclam d-asupra ruinelor lumii un nou idol: omul. Și vântul să discînte, să geamă-afurisit Pe-n piatră de mormîntu-ți, prin cruce, prin lemnul cel ernit wahnsinnige[r] Wind Moartea Noaptea lumii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de Tabitha la un moment dat, dar acum cred că e vorba de Liza, zisei eu, pronunțând numele celei care juca rolul Moth. N-o scapă deloc din ochi. — Ce noroc pe capul Lizei, suspină Hugo. Dacă Bill m-ar învrednici și pe mine măcar cu o privire, ce fericit aș fi. Când mândra stea ce arde sus pe cer ți-e dragă... Între timp, cred că Liza și băieții sunt ocupați cu un ménage à trois prin cabină. Ăla da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
se temea, dimpotrivă, trece dincolo înconjurat fiind de un întreg sobor de credincioși, purtători ai luminii învierii și tămâiat de preotul slujitor, cu tămâia dreptei credințe: „Pe bunul meu tată, care avea teamă câteodată să nu moară fără lumină, îl învrednicise Dumnezeu ca nu numai o lumânare să ardă la capul lui, când i se va despărți sufletul de trup, ci mult mai multe. El, care se gândea că era singur, Dumnezeu îi arătase că nu era, nicidecum, singur. Toată viața
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Doamne! Cu adevărat, Tu știi și le vezi pe toate! Nimeni, din cei ce cred și nădăjduiesc cu adevărat în Tine, nu rămâne neauzit și nevăzut!” Pe bunul meu tată, care avea teamă câteodată să nu moară fără lumină, îl învrednicise Dumnezeu ca nu numai o lumânare să ardă la capul lui, când i se va despărți sufletul de trup, ci mult mai multe. El, care se gândea că era singur, Dumnezeu îi arătase că nu era, nicidecum, singur. Toată viața
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nou același răspuns: „Nu sunt acasă! Nu sunt!”. Funcționarul n-a mai bătut, ci a așteptat tăcut înaintea ușii. În cele din urmă, starețul s-a arătat în prag. Atunci funcționarul, supărat, i-a zis: - Părinte, de ce nu m-ați învrednicit de primire? Străvăzătorul Părinte i-a răspuns: - M-am purtat cum vă purtați și dumneavoastră adeseori cu cei care vă vizitează. Când cineva se roagă să fie primit la dumneavoastră, slugile îi răspund: - Domnul nu e acasă, nu e! Aceasta
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
a închinat Elizabeta, maica Sfântului Ioan Botezătorul, numind-o „cea binecuvântată între femei” și „Maica Domnului meu.” Ea însăși a proorocit, prin Duhul Sfânt, că toate neamurile o vor ferici și i se vor închina, pentru slava cu care a învrednicit-o Dumnezeu pentru smerenia ei. (Luca1, 48-49) Făcusem o pauză, după care continuasem: - Iar dacă mai citim că despre ea s-a spus că va fi acea femeie-fecioară, care va zdrobi capul șarpelui (Fac. 3, 15), iar Isaia (7, 14
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
fără mângâiere, 116 {EminescuOpVI 117} {EminescuOpVI 118} {EminescuOpVI 119} Ca isvorul de durere, Trece și se prăpădește, Arde și se mistuiește, Fără noimă, fără rost Bine - ar fi, să nu fi fost. Vai de - acela ce iubește Și nu se învrednicește Să câștige ce-a dorit, Să fie - a lui ce-a iubit. Puica cea desmierdăcioasă Din ochi negri mângâioasă, Puica ademenitoare Din ochi negri visătoare, Dragostea de puiculiță Cu gușa de porumbiță, Cu gurița mititea Cu gropițe lângă ea, Cu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
hai să ne culcăm. Acum devenea el nervos. Nu sunt absurdă! Mă Întreb pe bună dreptate ce făcea soțul meu Într-un weekend Într-unul dintre cele mai sexy hoteluri din Londra... —Sylvie, Încetează. Nici măcar nu am de gând să Învrednicesc asta cu un răspuns. —Dar... — Gata, nici un cuvânt. Acum vrei doar să te cerți fără motiv. Ți-am explicat. Asta e tot. OK? Întotdeauna știusem că Hunter era un bărbat care vorbea puțin, dar În clipa aia consideram că asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Rîzi cu poftă, dar te cuprinde și o tristețe iremediabilă în fața condiției derizorii a omului post-socialist, pe care scenariul nu-l ia nici o clipă în derîdere. Caragiale va rămîne pentru totdeauna „contemporanul nostru”, nu știu însă dacă noi ne vom învrednici să fim contemporanii săi... Stai să-ți explic... — Cum a mers ? îl întreb eu pe S., un tînăr antropolog francez care a venit la muzeu pentru a se documenta pentru teza sa. O teză despre Muzeul Țăranului Român, instituție culturală
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în minte obsedant privirea lupoaicei. Oftă din adâncul sufletului, în semn că așa va face, și-și dădu drumul la vale pe potecă. Pădurea rămase învăluită în pâclă... într-o pâclă groasă, cu tainele ei de nepătruns... PARTEA A DOUA „Învrednicește, Doamne, inima mea, ca să pot vedea binele și răul!“ Solomon „...Te-am auzit cum hăuleai departe Înfiorând pădurea’nzăpezită, Bătrâne lup, cu gura istovită, Etern pribeag al câmpurilor moarte. Te-ara auzit cum hăuleai departe. Te-am auzit, și’n
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lăsat nobila spermă în temporara de mine? Dar în fața titularelor Voastre soții, tot atât de mult trebuie să mă aplec? Și-apoi, să știi că mă cam dezamăgești. Ai numai trei soții? Dar știu că un străstrăstrămoș de-al tău s-a învrednicit să aibă vreo nouă mii de soții. Ăsta da bărbat! Dar tu, cu numai trei soții, nu văd cum mi-ai putea garanta libertatea. Hai, Ahmad, dacă tot ți-a căzut cu așa tronc jerpelita asta de șapcă, uite, fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de la Guranda Șoseaua dinspre Darabani spre Dorohoi urcă și coboară dealuri masive și se contorsionează în curbe care pun la încercare șoferii. Pămîntul este mănos și compensează lucrările, invariabil tîrzii, de calitate îndoielnică, pe care visătorii oameni ai locurilor se învrednicesc să le facă. Sub pădure la Guranda un gospodar necunoscut a făcut o fîntînă cu roată și acoperiș, cum doar pe la sfintele mănăstiri mai vezi. Apa era rece ca gheața, curată și, culmea, fără nitriți, fosfați și alte otrăvuri folosite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]