KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

cealaltă parte a camerei. Mai Întâi trase sertarul comodei cu un sunet Înfundat de cretă care zgârie tabla, apoi scotoci În spatele draperiilor și, În final - stați - În final, după scaunul pe care Îmi pusesem hainele. Mai aveam puțin și-i șopteam prin ușile șifonierului că țigările mele Moslem erau pe masa din camera de zi, dar mi-am dat seama că poate nu țigări căuta. Mai degrabă se pregătea pentru ceva. Desigur, tocmai de aceea m-a pus să mă ascund

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
cu câteva minute În urmă. Tipul era scund, grăsun, În jur de cincizeci. Luând În considerare ținuta sa excesiv de adecvată - nu lipsea nici măcar lanțul de aur care lega butoniera de buzunarul vestei -, era probabil un notar sau un diplomat. Îi șopti ceva În urechea Însoțitoarei sale, care Îi răspunse cu un râs afectat dar fermecător. — Doamnă, domnule. Bună seara. Plimbându-și țigara dintr-un colț al gurii În altul, Konrad miji ochii curios. — Acesta este Crama Albastră? Vocea bărbatului era așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
despre un craniolog suedez a cărui colecție de „suflete biologice“ tocmai fusese scoasă la vânzare, Helmut mi-a pus În față un pahar mai mic și altul mai mare. Trebuie că arătam deprimat pentru că atunci când am descoperit șnapsul, mi-a șoptit liniștitor: — O tentativă de resuscitare. Oglindindu-se În alcool, mica sa copie argintie dădu din cap cu un zâmbet serafic - răsturnată În pahar. Am ridicat privirea și i-am mulțumit originalului, apoi m-am Întors, deloc Încântat, la caruselul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
tuns mereu În stil bob, cu fuste absurd de scurte, despicate Într-o parte. Bluzele erau descheiate aproape până jos. Distrate, femeile se jucau cu perlele purtate În mai multe șiraguri În jurul gâtului sau Își treceau degetele prin părul domnilor, șoptindu-le dulci promisiuni care-i făceau să roșească. Aceste promisiuni deschideau invariabil apetitul pentru Înc-o sticlă de șampanie. Când li s-a părut că sunt suficiente dopuri aliniate pe tejghea, femeile s-au prelins din poalele musafirilor, zâmbind când domnii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
pe care le făcusem. Chiar dacă noua vizită mă costa mai mult decât Îmi puteam permite, am zis că merită sacrificiul. La urma urmei, nu-ți este dat să-ți descoperi noi laturi despre tine În fiecare zi. După ce-mi șopti „Kreuzer“ la ureche, portarul rus Îmi promise să-mi facă legătura. Dar În loc de asta, puse receptorul În furcă, mormăind: — „Substanță dulce, divină, obținută de insecte muncitoare. “ Cinci litere. Deocamdată tolerant, l-am așteptat să găsească răspunsul. Dar după un minut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
mi-a spus că uitase ceva și trebuia să plece urgent. Mi-a Întins biletul, spunându-mi că i s-a părut interesant să vadă „capul lui Apollo“ pe dinăuntru. Am fost dezamăgit, desigur. Dar Înainte să plece mi-a șoptit că nu ar deranja-o să ne Întâlnim din nou, „În circumstanțe diferite“. mi-am dat seama că nici pe mine. Așa că, peste două zile am străbătut orașul cu bicicleta, Îndreptându-mă spre zona de vest. Din păcate, nu prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
a noastră. Normal, nu era nimic neobișnuit În sunetele acelea emise de sub cămașa de noapte violetă În care tocmai mă lăsase s-o Îmbrac, și totuși mi-e rușine să povestesc așa ceva. Dar când Dora Își lăsă brațele În jos, șoptind cuvinte nerușinate În urechile mele În timp ce-mi Încheia bluza mulată, un nasture de perlă după altul, sus până la gât, am simțit miros de... Usturoi. Probabil păream surprins pentru cu Își dădu seama Încet-Încet că ceva nu era În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
din spatele meu. La Început am văzut o mișcare repetată cu o anumită Încăpățânare, urmată de un sunet alunecos și umed, de obiect frecat, după care Dora, spre surprinderea mea, dar fără să mă deranjeze, Începu să scâncească: — Mișcă-te, Îmi șopti pe un ton Înfundat. Revenindu-mi din starea agitată, m-am gândit să Încerc să-mi fac și eu rolul. Astfel că am Început nu doar să mă mișc, dar să scot și sunetele delicioase emise de Dora, acum la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
nu găsea dovezi concrete ale comorilor mele. Și Într-o noapte, spre mijlocul aceleiași luni, stând goală În poala mea, Își odihnea capul pe pieptul meu și se agita de parcă ar fi fost cu douăzeci de ani mai tânără, În timp ce șoptea cu o voce delicată și minunată totodată: — Nu, te rog. Nu, te rog, nu, te rog, nu... Treptat, Dora Începu să dezvăluie din ce În ce mai mult din personalitatea sa și eu eram din ce În ce mai fermecat. — Îmi place să fiu cu tine, observă Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
doi frați, ne-am dat seama că n-am putea fi niciodată un cuplu adevărat. Trecutul Dorei părea mult prea complicat pentru așa ceva, iar situația cu locuința mea, mult prea instabilă. — Îmi place să Încep să te cunosc, mi-a șoptit Într-o dimineață, În timp ce stăteam Întins În spatele ei, cu un braț odihninduse pe șoldul ei, iar celălalt, sub gâtul ei cald. Și să fiu cunoscută. Dar nu vreau să fiu posesia nimănui, Anton. Tu Înțelegi asta, nu-i așa? Dragostea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
marmură. Fiind Îmbrăcată În pantaloni și cu jacheta din Berchtesgaden, câteva secunde era să nu-i mai deosebesc. — Și acesta este Însoțitorul tău? — Anton, răspunse Dora, radiind. — Încântat de cunoștință. Felix, Felix Karp. Doctorul Îmi strânse mâna cu afecțiune nesimulată. Șoptindu-i ceva prietenei mele, Își strecură În buzunar ceva ce arăta ca o spatulă, apoi se Întrebă dacă vrem să-l cunoaștem pe Cancelarul Sănătății Înainte de a vizita clădirea. M-am uitat la Dora ca să-i văd reacția. — O adevărată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Stadtbahn, urmat de un curent lin de dreptunghiuri, luminos și strâmb, deplasându-se În direcția opusă, de-a lungul peretelui. Imediat ce Întunericul se așternu din nou, am Început să bâjbâim pe hol. Apoi Dora, care știa unde Încep scările, Îmi șopti jucăuș: — Anton nu mă prinde! Și, dându-mi drumul la mână, adăugă cu o voce surpinzător de delicată, aproape cristalină: De fiecare dată când te ating, trebuie să-ți dai jos ceva. — Ai Înnebunit? Și tu? Chiar dacă nu-i vedeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
de la uniforma școlară, În timp ce ea și-a pus un pulover peste uniformă. Ne-am comparat În oglindă, am stins lumina și ne-am comparat din nou. La final, postându-ne În fața celor două uși glisante dinspre camera de zi, am șoptit prin sticla lăptoasă: „iată-mă“, „iată-mă“ - și apoi, În cor: „Și care-i care?“ Desigur, maică-mea nu a ghicit. Când am deschis ușile, a râs și ne-a zis că, cu așa niște fiice gemene, nu mai avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
trecută, prietenul Dorei Începuse să-și facă griji. Acum nu mi se mai părea deloc surprinzător că și-a dat demisia de la Fundație fără să anunțe. Era posibil ca filmul să conțină dovezi incriminatoare? Apropiindu-ne de atelierul dezafectat, am șoptit În urechea Elsei: Dora chiar n-a mai zis nimic? Deși colega mea a dat din cap, am insistat. I-am explicat că, la cât de neașteptat și-a părăsit Karp locul de muncă, trebuie să fi avut un motiv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
cred că ți-aș putea spune ceva ce n-am mai spus la nimeni. Culcându-mă, am Încercat să localizez urechea Dorei cu gura. Mi-a luat ceva timp - mai Întâi i-am găsit umărul, apoi gâtul - apoi am continuat, șoptind În urechea sa complicată: Deși nu-i același lucru. Când mă gândesc că Froehlich stă aplecat peste răspunsurile mele, cu ochelarii lustruiți și creionul ascuțit, am impresia că vrea să lege un nor nedefinit de punctulețe, să deseneze un contur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
din interior. Pierzând noțiunea timpului, am Început să-mi Închipui că cei șaizeci de elevi erau toți ai mei, ca fațetele În miniatură ale unui ochi de muscă. Chiar eram lumea Întreagă. Din când În când Îl auzeam pe Polster șoptind, În timp ce se plimba de la un băiat la altul, verificându-le aportul la imortalitatea artistică. Dar, de fapt, pe-atunci aveam altele pe cap... Dora Își schimbă poziția. — Brusc, am simțit că mi se scoală sub draperie. Nu era chiar din cauza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
te voi dezamăgi. După cincisprezece ani petrecuți la poliție știu să citesc semnele astea. Și experiența Îmi spune că unele trăsături nu dispar niciodată. Viciile rămân vicii. Îmi pare rău s-o zic, dar curva tot o curvă rămâne. Diels șopti ultimele cuvinte cu atâta convingere, Încât aproape că mi-a venit să-l cred. — Sunt recunoscător pentru... Nici nu știu cum să-i zic. Grija poliției, i-am spus defensiv. Dar dacă vă referiți la Dora Wilms, aflați că mi-a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
proiector de film și perla ascunsă În portțigaretul sub formă de scoică, aflat Întâmplător În posesia mea. Nu puteam să disting deocamdată ce fel de legătură era aceasta, reușeam doar să mă gândesc la ea. Oare era așa? — Osram, am șoptit elegant, ridicând delicat o sprânceană. Dacă Înțelegeți ce vreau să zic... Spre dezamăgirea mea, vocea nu era deloc atentă la ideile mele geniale. În schimb, se Întorcea mereu asupra aceleiași Întrebări josnice. Așa că, până la urmă, a trebuit să ridic tonul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

două cutii costă 49 de cenți. Esther Wasserberg lasă la vedere douăzeci și cinci de cenți în fise de cinci în zilele când vine Dorothy și, pe urmă, îi numără să vadă dacă nu lipsește vreuna. Poate că-s prea bună“, îmi șoptește ea turnând între timp un jet de apă fierbinte peste farfuria din care a mâncat de prânz menajera, singură, ca o leproasă, „dar n-aș fi în stare de așa ceva“. S-a întâmplat o dată ca Dorothy să se-ntoarcă-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
bage-n sperieți până la sfântu’așteaptă! Câtă forță are, de poate să rostească fie și literele astea două, toate rubedeniile sunt de acord în privința asta. Și nu există oare, la o adică, destule cuvinte întregi pe care să și le șoptească unii altora în spatele ușilor închise? Ba da! Ba da! Sunt vorbulițe urâte și reci, duhnind ca eterul și spirtul de pe coridoarele spitalului, vorbe care păstrează într-însele toată fascinația instrumentelor chirurgicale sterilizate, cuvinte ca scurgere și biopsie... Și-apoi, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
dar nu, nu, se pare că mamii nu-i surâde deloc ideea asta. S-ar zice că-i pare ciudată rău. Cum adică să mănânc cu o șvarțe? Ce tot bâigui? Când vin de la școală, de cum intru, în antreu, îmi șoptește: — Așteaptă puțin, fata termină în câteva minute... Eu însă nu vreau să tratez nici o ființă umană (din afara familiei mele) ca pe un inferior! Chiar nu pricepeți nimic din principiul egalității, ce mama dracului! Și, luați aminte, dacă-l mai aud

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
la Autogara Autorității Portuare. Taică-meu se și apucă să mă foarfece că de ce n-am mai dat pe la ei de cinci săptămâni (chestiune pe care aveam impresia că noi doi o lămuriserăm deja la restaurant, în timp ce maică-mea îi șoptea chelnerului să aibă grijă ca peștele „voinicului“ ei - ăsta fiind eu, oameni buni! - să fie bine prăjit), că acum o să lipsesc o lună încheiată și, una peste alta, când or să apuce ei să-și mai vadă propriul băiat? Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
ăsta de obsedat? La ce bun să fiu așa obtuz? De ce să nu iau lucrurile în glumă, ca Sam Levenson, să râd de toți și de toate - păi, nu? Da’ stai să termin. Urcă, așadar, în taxi. — Pupă-l, îmi șoptește maică-mea, doar pleci hăt în Europa. Bineînțeles că taică-meu o aude - doar de-aia și-a coborât ea glasul, ca s-o auzim cu toții - și îl cuprinde panica. În fiecare an, începând cu luna septembrie, mă întreabă întruna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
la muiat și, la urmă, își umple buzunarul cu un pumn de fructe uscate care unui om normal i-ar provoca o stare vecină cu dezinteria. Dacă vrei să știi adevărul, ar trebui să-mi înfig o grenedă-n cur, îmi șoptește el în timp ce maică-mea ocupă baia, iar soră-mea se îmbracă de școală în „camera ei“, adică pe verandă. Am băgat la All-Bran în mine cât să lansezi un cuirasat. Sunt plin până-n gât, ce Dumnezeu. La faza asta, surprinzându-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
de tristețe tipic italiană. E cu adevărat o fată drăguță. O dulcică (nu-mi iese din cap chestia asta!). Și a venit să ni-l prezinte pe bambino al ei. Sau, cel puțin, așa se pare. Arătând spre băiețel, îi șoptește Maimuței: — Molto elegante, no? Pe urmă însă ne însoțește până la mașină și, în timp ce copilașul se zgâiește la uniforma portarului, ne sugerează că poate ne-ar face plăcere să-i vizităm după-amiază în apartamentul de pe Monte Mario și s-o frigem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]